Art. 36. - Art. 36: Participarea Băncii Europene de Investiţii şi a Fondului European de Investiţii - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 36: Participarea Băncii Europene de Investiţii şi a Fondului European de Investiţii
(1)BEI şi FEI pot să participe, în conformitate cu normele prevăzute în statutul lor, la programarea intervenţiei fondurilor.
(2)BEI şi FEI pot să participe, la cererea statelor membre, la pregătirea cadrelor strategice naţionale de referinţă şi a programelor operaţionale, precum şi la măsurile privind elaborarea proiectelor, în special a proiectelor majore, la stabilirea finanţelor şi la parteneriatele între sectorul public şi cel privat. Statul membru, în acord cu BEI şi FEI, poate să concentreze împrumuturile acordate asupra uneia sau mai multor priorităţi ale unui program operaţional, în special în domeniile inovaţiei şi al economiei cunoaşterii, a capitalului uman, a mediului şi a proiectelor de infrastructură de bază.
(3)Comisia poate să consulte BEI şi FEI înaintea adoptării deciziei menţionate la articolul 28 alineatul (3) şi a programelor operaţionale. Această consultare se referă în special la programele operaţionale care conţin o listă indicativă cu proiecte majore sau programe care, dată fiind natura priorităţilor lor, ar putea să beneficieze de împrumuturi sau de alte tipuri de finanţare care implică piaţa.
(4)Comisia, în cazul în care consideră că este util pentru evaluarea proiectelor majore, poate să invite BEI să analizeze calitatea tehnică a proiectelor respective şi viabilitatea lor economică şi financiară, în special în ceea ce priveşte instrumentele care intră sub incidenţa ingineriei financiare pentru a fi aplicate sau dezvoltate.
(5)La aplicarea dispoziţiilor prezentului articol, Comisia poate să acorde o subvenţie BEI sau FEI.