Art. 28. - Art. 28: Elaborare şi adoptare - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 28: Elaborare şi adoptare
(1)Cadrul de referinţă strategic naţional este elaborat de statul membru în acord cu partenerii în cauză menţionaţi la articolul 11, în conformitate cu procedura considerată cea mai adecvată şi cu structura sa instituţională. Acesta include perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013.
În ceea ce priveşte Croaţia, cadrul de referinţă strategic naţional include perioada cuprinsă între data aderării şi 31 decembrie 2013.
Statul membru elaborează cadrul strategic naţional de referinţă împreună cu Comisia pentru a asigura o abordare comună.

(2)Fiecare stat membru transmite cadrul de referinţă strategic naţional Comisiei în termen de cinci luni de la adoptarea orientărilor strategice ale Comunităţii pentru coeziune. Comisia ia notă de strategia naţională şi de temele prioritare reţinute pentru intervenţia din fonduri şi face observaţiile pe care le consideră adecvate în termen de trei luni de la data primirii cadrului.
Croaţia transmite Comisiei cadrul său de referinţă strategic naţional în termen de trei luni de la data aderării.
Statul membru poate să prezinte simultan cadrul strategic naţional de referinţă şi programele operaţionale menţionate la articolul 32.

(3)Înainte de adoptarea programelor operaţionale menţionată la articolul 32 alineatul (5) sau la momentul adoptării lor, după consultare cu statul membru, Comisia ia o decizie în ceea ce priveşte:
a)lista de programe operaţionale menţionate la articolul 27 alineatul (4) litera (c);
b)alocaţia anuală indicativă a fiecărui fond pe program menţionată la articolul 27 alineatul (4) litera (e) şi
c)numai pentru obiectivul de convergenţă, nivelul cheltuielilor care garantează respectarea principiului adiţionalităţii menţionat la articolul 15 şi măsura prevăzută pentru consolidarea eficienţei administrative menţionate la articolul 27 alineatul (4) litera (f) punctul (i).