Art. 26. - Art. 26: Adoptare şi revizuire - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 26: Adoptare şi revizuire
Comisia propune, în urma unei cooperări strânse cu statele membre, orientările strategice ale Comunităţii pentru coeziune menţionate la articolul 25 din prezentul regulament. Orientările strategice respective se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 161 din tratat până la 1 februarie 2007. Orientările strategice ale Comunităţii pentru coeziune se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Orientările strategice ale Comunităţii pentru coeziune pot să facă obiectul, în urma unei cooperări strânse cu statele membre, unei revizuiri la jumătatea perioadei în conformitate cu procedura prevăzută la primul paragraf, în cazul în care este necesar pentru a ţine seama de orice schimbare importantă în ceea ce priveşte priorităţile Comunităţii.
Revizuirea la jumătatea perioadei a orientărilor strategice ale Comunităţii pentru coeziune nu determină nici o obligaţie din partea statelor membre de a revizui programele operaţionale sau cadrul de referinţă strategic naţional.