Art. 15. - Art. 15: Adiţionalitate - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 15: Adiţionalitate
(1)Contribuţia fondurilor structurale nu se substituie cheltuielilor structurale publice sau asimilabile dintr-un stat membru.
(2)Pentru regiunile incluse în obiectivul de convergenţă, Comisia şi statul membru stabilesc nivelul cheltuielilor publice sau asimilabile pe care statul membru le efectuează în toate regiunile în cauză pe parcursul perioadei de programare.
Nivelul cheltuielilor efectuate de statul membru este unul dintre elementele incluse în decizia Comisiei privind cadrul de referinţă strategic naţional menţionat la articolul 28 alineatul (3). Documentul metodologic al Comisiei adoptat în conformitate cu procedura menţionată la articolul 103 alineatul (3) furnizează orientările.
(3)Ca normă generală, nivelul cheltuielilor menţionate la alineatul (2) este cel puţin egal cu suma cheltuielilor medii anuale în termene reale atinsă pe parcursul perioadei precedente de programare.
În afară de aceasta, nivelul cheltuielilor se determină în funcţie de condiţiile macroeconomice generale în care se efectuează finanţarea şi ţinând seama de anumite situaţii economice specifice sau excepţionale, cum este privatizarea sau un nivel extraordinar de cheltuieli structurale publice sau asimilabile ale statului membru pe parcursul perioadei precedente de programare.
(4)Pentru obiectivul de convergenţă, Comisia procedează, în cooperare cu fiecare stat membru, la o verificare cu privire la adiţionalitate la jumătatea perioadei în 2011. În cadrul acestei verificări la mijlocul perioadei, Comisia poate, în consultare cu statul membru, să decidă modificarea nivelului de cheltuieli structurale necesar în cazul în care situaţia economică în statul membru în cauză s-a schimbat în mod semnificativ faţă de cea care a existat la momentul stabilirii nivelului de cheltuieli structurale publice sau asimilabile menţionate la alineatul (2). Această corecţie permite modificarea deciziei Comisiei menţionate la articolul 28 alineatul (3).
Pentru obiectivul de convergenţă, Comisia procedează, în cooperare cu fiecare stat membru, la o verificare ex post a adiţionalităţii la data de 31 decembrie 2016. În ceea ce priveşte Croaţia, data pentru această verificare este 31 decembrie 2017.

Statul membru transmite Comisiei informaţiile cerute pentru a permite verificarea respectării nivelului prestabilit de cheltuieli structurale publice sau asimilabile. După caz, se utilizează metodele de estimare statistică.
Comisia publică rezultatele obţinute de statul membru la verificarea adiţionalităţii, indicând metodologia şi sursele informaţiilor utilizate, la finalul fiecăreia dintre cele trei etape de verificare.