Regulamentul 1073/21-oct-2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial 300L

În vigoare
Versiune de la: 16 Octombrie 2015
Regulamentul 1073/21-oct-2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006
Dată act: 21-oct-2009
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
(reformare)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 71,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1)
(1)JO C 10, 15.1.2008, p. 44.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
(2)Avizul Parlamentului European din 5 iunie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziţia comună a Consiliului din 9 ianuarie 2009 (JO C 62 E, 17.3.2009, p. 25), Poziţia Parlamentului European din 23 aprilie 2009 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 24 septembrie 2009.
întrucât:
(1)Regulamentul (CEE) nr. 684/92 al Consiliului din 16 martie 1992 privind normele comune pentru transportul internaţional de călători cu autocarul şi autobuzul (3) şi Regulamentul (CE) nr. 12/98 al Consiliului din 11 decembrie 1997 de stabilire a condiţiilor în care transportatorii nerezidenţi pot presta servicii naţionale de transport rutier de călători într-un stat membru (4) trebuie să facă obiectul mai multor modificări de fond. Din motive de claritate şi simplificare, regulamentele respective ar trebui să fie reformate şi încorporate într-un singur regulament.
(3)JO L 74, 20.3.1992, p. 1.
(4)JO L 4, 8.1.1998, p. 10.
(2)Stabilirea unei politici comune de transport presupune, printre altele, definirea unor norme comune aplicabile transportului rutier internaţional de persoane, precum şi stabilirea condiţiilor în care operatorii de transport nerezidenţi pot presta servicii naţionale de transport într-un stat membru.
(3)Pentru a asigura un cadru coerent pentru transportul internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul în ansamblul Comunităţii, prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor transporturilor internaţionale efectuate pe teritoriul Comunităţii. Transportul din statele membre către ţări terţe este încă reglementat în mare parte de acorduri bilaterale încheiate între statele membre şi ţările terţe respective. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice acelei secţiuni a deplasării efectuate pe teritoriul statului membru de îmbarcare sau de debarcare atât timp cât nu au fost încheiate acordurile necesare între Comunitate şi ţările terţe în cauză. Cu toate acestea, regulamentul ar trebui să se aplice pe teritoriul unui stat membru tranzitat.
(4)Libertatea de a presta servicii constituie un principiu fundamental al politicii comune de transport şi necesită garantarea accesului operatorilor de transport din toate statele membre la pieţele de transporturi internaţionale fără discriminare pe bază de naţionalitate sau loc de stabilire.
(5)Transportul internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul ar trebui să fie condiţionat de deţinerea unei licenţe comunitare. Operatorii de transport ar trebui să fie obligaţi să aibă la bordul fiecărui vehiculul pe care îl deţin o copie conformă cu licenţa comunitară, pentru a facilita autorităţilor de aplicare a legii efectuarea unor controale mai eficiente, în special în afara statului membru de stabilire al operatorului de transport. Ar trebui stabilite condiţiile care reglementează eliberarea şi retragerea licenţelor comunitare, perioada de valabilitate şi regulile detaliate de utilizare a acestora. De asemenea, este necesar să se prevadă specificaţii detaliate cu privire la forma şi alte caracteristici ale licenţei comunitare şi ale copiilor conforme ale acesteia.
(6)Controalele rutiere ar trebui efectuate fără discriminare, directă sau indirectă, din motive legate de naţionalitatea operatorului de transport rutier, ţara de stabilire a operatorului de transport rutier sau cea de înmatriculare a vehiculului.
(7)Ar trebui să se prevadă aranjamente flexibile supuse anumitor condiţii pentru serviciile regulate speciale şi anumite servicii ocazionale, pentru a satisface cererea pieţei.
(8)În timp ce regimurile de autorizare pentru serviciile regulate se menţin, anumite norme ar trebui modificate, în special în ceea ce priveşte procedurile de autorizare.
(9)Din acest moment, ar trebui acordate autorizaţii pentru serviciile regulate după realizarea unei proceduri de autorizare, cu excepţia cazurilor când există motive de refuz precizate în mod clar care pot fi atribuite solicitantului. Motivele de refuz legate de piaţa relevantă ar trebui să fie faptul că serviciul pentru care se depune cererea de autorizare ar afecta în mod grav viabilitatea unui serviciu comparabil prestat în cadrul unuia sau mai multor contracte de servicii publice pe traseele directe respective sau faptul că principalul scop al serviciului nu este de a transporta persoanele între staţiile aflate în diferite state membre.
(10)Operatorii de transport nerezidenţi ar trebui să aibă posibilitatea de a presta servicii naţionale de transport rutier de persoane, în funcţie de caracteristicile specifice ale fiecărui tip de serviciu. Atunci când se realizează astfel de operaţiuni de cabotaj, acestea ar trebui să facă obiectul legislaţiei comunitare, precum Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere (1) şi al dreptului intern în vigoare în domeniile specifice în statul membru gazdă.
(1)JO L 102, 11.4.2006, p. 1.
(11)Dispoziţiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (2) se aplică întreprinderilor de transport care efectuează o operaţiune de cabotaj.
(2)JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(12)În cazul serviciilor regulate, ar trebui să fie accesibile operatorilor de transport nerezidenţi numai acele servicii regulate prestate ca parte dintr-un serviciu internaţional regulat, cu excluderea serviciilor de transport urban şi suburban, cu respectarea anumitor condiţii şi, în special, a legislaţiei în vigoare în statul membru gazdă.
(13)Este recomandabil ca statele membre să îşi acorde reciproc asistenţă în vederea bunei aplicări a prezentului regulament.
(14)Formalităţile administrative ar trebui să fie reduse pe cât posibil fără a se renunţa la controalele şi sancţiunile care garantează aplicarea corectă şi eficientă a prezentului regulament. În acest scop, ar trebui să fie clarificate şi înăsprite normele existente privind retragerea licenţei comunitare. Normele existente ar trebui să fie adaptate pentru a permite, de asemenea, sancţionarea eficientă a încălcărilor grave săvârşite într-un alt stat membru decât cel de stabilire. Sancţiunile ar trebui să fie nediscriminatorii şi proporţionale cu gravitatea încălcărilor. Ar trebui să se prevadă posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva sancţiunilor aplicate.
(15)Statele membre ar trebui să înscrie în registrul naţional al întreprinderilor de transport rutier toate încălcările grave imputabile operatorilor de transport şi care au condus la aplicarea unei sancţiuni.
(16)Pentru a facilita şi a consolida schimbul de informaţii între autorităţile naţionale, statele membre ar trebui să facă schimb de informaţii pertinente prin intermediul punctelor de contact naţionale instituite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier (3).
(3)A se vedea pagina 51 din prezentul Jurnal Oficial.
(17)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (4).
(4)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(18)Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să stabilească formatul anumitor documente care trebuie utilizate pentru aplicarea prezentului regulament şi să adapteze la progresul tehnic anexele I şi II la prezentul regulament. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia cu noi elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(19)Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce priveşte un sistem de sancţiuni eficiente, proporţionale şi cu caracter de descurajare.
(20)Pentru a încuraja turismul şi utilizarea mijloacelor de transport ecologice, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 ar trebui modificat, astfel încât conducătorii auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internaţional de persoane să poată să îşi amâne perioada de repaus săptămânal cu cel mult 12 perioade consecutive de 24 de ore în cazul în care desfăşoară activităţi de transport de persoane care nu includ în mod obişnuit perioade de conducere continue şi îndelungate. O astfel de amânare ar trebui autorizată doar în condiţii foarte stricte, care menţin siguranţa rutieră şi iau în considerare condiţiile de lucru ale conducătorilor auto, în special obligaţia de a lua perioade de repaus săptămânale imediat înaintea serviciului şi după acesta. Comisia ar trebui să monitorizeze în mod strict utilizarea acestei derogări. Dacă situaţia concretă care justifică această derogare se modifică în mod substanţial, iar derogarea are drept consecinţă prejudicierea siguranţei rutiere, Comisia ar trebui să ia măsuri corespunzătoare.
(21)Deoarece obiectivul prezentului regulament, respectiv asigurarea unui cadru uniform pentru transportul internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul pe întregul teritoriu al Comunităţii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere amploarea şi efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Domeniul de aplicare
(1)Prezentul regulament se aplică transportului internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul pe teritoriul Comunităţii efectuat de către operatorii de transport, fie contra cost în numele unui terţ, fie în cont propriu, stabiliţi într-un stat membru în conformitate cu legislaţia acestuia, utilizând vehicule care sunt înmatriculate în acel stat membru şi care sunt adecvate şi destinate, conform construcţiei şi echipării acestora, transportului a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto, şi deplasării acestor vehicule fără încărcătură în legătură cu aceste transporturi.
Schimbarea vehiculului sau întreruperea transportului pentru a permite ca o secţiune a deplasării să fie efectuată cu alte mijloace de transport nu aduce atingere aplicării prezentului regulament.
(2)În cazul unui transport dintr-un stat membru către un stat terţ şi invers, prezentul regulament se aplică secţiunii deplasării efectuate pe teritoriul oricărui stat membru tranzitat. Prezentul regulament nu se aplică secţiunii deplasării de pe teritoriul statului membru de îmbarcare sau debarcare atât timp cât nu a fost încheiat acordul necesar între Comunitate şi statul terţ respectiv.
(3)Până la încheierea acordurilor menţionate la alineatul (2), prezentul regulament nu aduce atingere dispoziţiilor privind transportul dintr-un stat membru către o ţară terţă şi invers din acordurile bilaterale încheiate de statele membre cu respectivele state terţe.
(4)Prezentul regulament se aplică serviciilor naţionale de transport rutier de persoane, contra cost în numele unui terţ, prestate cu titlu temporar de un operator de transport nerezident, în conformitate cu dispoziţiile capitolului V.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."transport internaţional" înseamnă:
a)o deplasare efectuată de un vehicul al cărui punct de plecare şi punct de destinaţie se află în două state membre diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;
b)o deplasare efectuată de un vehicul al cărui punct de plecare şi punct de destinaţie se află în acelaşi stat membru, în timp ce îmbarcarea sau debarcarea persoanelor are loc în alt stat membru sau într-o ţară terţă;
c)o deplasare efectuată de un vehicul dintr-un stat membru către o ţară terţă sau viceversa, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe; sau
d)o deplasare efectuată de un vehicul între ţări terţe, cu tranzitarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;
2."servicii regulate" înseamnă serviciile care asigură transportul de persoane la intervale stabilite pe trasee stabilite, persoanele fiind îmbarcate şi debarcate la puncte de oprire prestabilite;
3."servicii regulate speciale" înseamnă serviciile regulate, indiferent de cine sunt organizate, care asigură transportul unor categorii precizate de persoane cu excluderea altor persoane;
4."servicii ocazionale" înseamnă serviciile care nu corespund definiţiei de servicii regulate, inclusiv serviciile regulate speciale, şi a căror caracteristică principală este faptul că transportă grupuri de persoane constituite la iniţiativa clienţilor sau chiar a operatorului de transport;
5."operaţiuni de transport în cont propriu" înseamnă operaţiunile efectuate în scopuri necomerciale şi nonprofit de o persoană fizică sau juridică, în cazul în care:
- activitatea de transport constituie numai o activitate auxiliară pentru persoana fizică sau juridică; şi
- vehiculele utilizate sunt proprietatea acelei persoane fizice sau juridice sau au fost achiziţionate de persoana respectivă în rate sau au făcut obiectul unui contract de leasing pe termen lung şi sunt conduse de un membru al echipei persoanei fizice sau juridice sau chiar de persoana fizică sau de membri ai personalului angajat sau pus la dispoziţia întreprinderii în temeiul unei obligaţii contractuale;
6."stat membru gazdă" înseamnă un stat membru în care operează operatorul de transport, altul decât statul membru de stabilire a operatorului de transport;
7."operaţiuni de cabotaj" înseamnă:
- fie servicii naţionale de transport rutier de persoane efectuate contra cost în numele unui terţ, temporar, de un operator de transport într-un stat membru gazdă;
- fie îmbarcarea şi debarcarea persoanelor în cadrul aceluiaşi stat membru, în timpul unui serviciu internaţional regulat, în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament, cu condiţia ca acesta să nu reprezinte principalul scop al serviciului respectiv;
8."încălcare gravă a legislaţiei comunitare în domeniul transportului rutier" înseamnă o încălcare care poate determina pierderea bunei reputaţii, în conformitate cu articolul 6 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, şi/sau retragerea permanentă sau temporară a licenţei comunitare.
Art. 3: Libertatea de a presta servicii
(1)În conformitate cu prezentul regulament, oricărui operator de transport care prestează servicii contra cost în numele unui terţ menţionat la articolul 1 i se permite să efectueze servicii regulate, inclusiv servicii regulate speciale şi servicii ocazionale de transport cu autocarul şi autobuzul, fără discriminare pe bază de naţionalitate sau loc de stabilire în cazul în care acesta:
a)este autorizat în statul membru de stabilire să efectueze transporturi cu autocarul şi autobuzul, sub formă de servicii regulate, inclusiv servicii regulate speciale, sau servicii ocazionale, în conformitate cu condiţiile de acces la piaţă prevăzute de legislaţia naţională;
b)îndeplineşte condiţiile stabilite în conformitate cu normele comunitare privind accesul la profesia de operator de transport rutier de persoane în activităţile de transport naţional şi internaţional; şi
c)îndeplineşte cerinţele juridice în ceea ce priveşte standardele pentru conducători auto şi vehicule prevăzute în special în Directiva 92/6/CEE a Consiliului din 10 februarie 1992 privind instalarea şi utilizarea dispozitivelor limitatoare de viteză pentru anumite categorii de vehicule din cadrul Comunităţii (1) Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunităţii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi a greutăţii maxime autorizate în traficul internaţional (2) şi Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri (3).
(1)JO L 57, 2.3.1992, p. 27.
(2)JO L 235, 17.9.1996, p. 59.
(3)JO L 226, 10.9.2003, p. 4.
(2)Oricărui operator de transport în cont propriu, menţionat la articolul 1, i se permite să efectueze serviciile de transport definite la articolul 5 alineatul (5), fără discriminare pe bază de naţionalitate sau loc de stabilire în cazul în care acesta:
a)este autorizat în statul membru de stabilire să efectueze transporturi cu autocarul şi autobuzul în conformitate cu condiţiile de acces la piaţă stabilite de legislaţia internă;
b)îndeplineşte cerinţele juridice în ceea ce priveşte standardele pentru conducători auto şi vehicule prevăzute în special în Directivele 92/6/CEE, 96/53/CE şi 2003/59/CE.
Art. 4: Licenţa comunitară
(1)Transportul internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul se efectuează pe baza deţinerii unei licenţe comunitare eliberate de autorităţile competente ale statului membru de stabilire.
(2)Autorităţile competente ale statului membru de stabilire eliberează titularului originalul licenţei comunitare, care este păstrat de operatorul de transport, şi un număr de copii conforme care corespunde cu numărul vehiculelor utilizate pentru transportul internaţional de persoane deţinute de titularul licenţei, fie în proprietate deplină, fie în altă formă, de exemplu un contract de cumpărare în rate, un contract de închiriere sau de leasing.
Licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia respectă formatul stabilit în anexa II. Acestea conţin cel puţin două dintre elementele de siguranţă enumerate în anexa I.
Comisia adaptează anexele I şi II la progresul tehnic. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
Licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia poartă ştampila autorităţii emitente, precum şi o semnătură şi un număr de serie. Numerele de serie ale licenţei comunitare şi ale copiilor conforme sunt înscrise în registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier prevăzut la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 în secţiunea rezervată datelor privind operatorul de transport.
(3)Licenţa comunitară se eliberează pe numele operatorului de transport şi nu este transmisibilă terţilor. O copie conformă a acesteia se păstrează la bordul fiecărui vehicul deţinut de operatorul de transport şi trebuie prezentată la cerere oricărui agent autorizat de control.
(4)Licenţa comunitară se eliberează pentru o perioadă de până la zece ani care poate fi reînnoită.
Licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia eliberate înainte de data aplicării prezentului regulament rămân valabile până la data expirării lor.
(5)Ori de câte ori este trimisă o cerere pentru eliberarea unei licenţe comunitare sau o licenţă comunitară este reînnoită în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol, autorităţile competente ale statului membru de stabilire verifică dacă operatorii de transport îndeplinesc sau continuă să îndeplinească toate condiţiile stabilite la articolul 3 alineatul (1).
(6)În cazul în care condiţiile menţionate la articolul 3 alineatul (1) nu sunt îndeplinite, autorităţile competente ale statului membru de stabilire refuză să elibereze sau să reînnoiască licenţa sau retrag această licenţă, printr-o decizie motivată.
(7)Statele membre garantează că solicitantul sau titularul unei licenţe comunitare poate introduce o cale de atac împotriva deciziei autorităţilor competente ale statului membru de stabilire de a refuza sau a retrage licenţa.
(8)Statele membre pot decide că licenţa comunitară poate fi, de asemenea, validă pentru operaţiunile de transport intern.
Art. 5: Accesul la piaţă
(1)Serviciile regulate sunt deschise tuturor, fiind supuse, după caz, rezervării obligatorii.
Astfel de servicii fac obiectul unei autorizaţii în conformitate cu dispoziţiile capitolului III.
Serviciile regulate dintr-un stat membru către o ţară terţă şi viceversa fac obiectul unei autorizaţii în conformitate cu acordul bilateral dintre statul membru şi ţara terţă şi, după caz, statul membru tranzitat, până în momentul în care se încheie acordul necesar între Comunitate şi ţara terţă în cauză.
Caracterul regulat al serviciului nu este afectat de nicio ajustare a condiţiilor de operare a serviciului.
Organizarea de servicii paralele sau temporare care deservesc acelaşi public ca şi serviciile regulate existente, nedeservirea anumitor staţii şi deservirea de staţii suplimentare în serviciile regulate existente sunt guvernate de aceleaşi norme ca şi serviciile regulate existente.
(2)Serviciile regulate speciale includ în special:
a)transportul lucrătorilor între domiciliu şi locul de muncă;
b)transportul elevilor şi studenţilor la şi de la instituţia de învăţământ.
Faptul că un serviciu special poate fi diversificat conform necesităţilor utilizatorilor nu afectează clasificarea acestuia ca serviciu regulat.
Serviciile regulate speciale nu necesită autorizare conform capitolului III în cazul în care sunt acoperite de un contract încheiat între organizator şi operatorul de transport.

(3)Serviciile ocazionale nu necesită autorizare conform capitolului III.
Cu toate acestea, organizarea serviciilor paralele sau temporare comparabile cu serviciile regulate existente şi deservind acelaşi public ca ultimele se supun autorizării în conformitate cu procedurile stabilite în capitolul III.
Serviciile ocazionale nu încetează a fi servicii ocazionale doar datorită faptului că acestea sunt prestate la anumite intervale.
Serviciile ocazionale pot fi prestate de un grup de operatori de transport care acţionează în numele aceluiaşi contractant, iar persoanele se pot îmbarca într-o legătură pe traseu, oferită de un operator de transport diferit din cadrul aceluiaşi grup, pe teritoriul unuia dintre statele membre.
Comisia stabileşte procedurile prin care se comunică autorităţilor competente ale statelor membre în cauză numele acestor operatori de transport şi punctele de legătură de-a lungul unui traseu. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(4)Deplasările întreprinse de vehicule goale în legătură cu operaţiunile de transport menţionate la alineatul (2) paragraful al treilea şi la alineatul (3) primul paragraf, de asemenea, nu necesită autorizare.
(5)Operaţiunile de transport în cont propriu sunt exceptate de la orice sistem de autorizare, dar fac obiectul unui sistem de certificare.
Certificatele sunt eliberate de autorităţile competente ale statului membru în care este înmatriculat vehiculul şi sunt valabile pe durata întregii deplasări, inclusiv tranzitul.
Comisia stabileşte formatul certificatelor. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
Art. 6: Natura autorizării
(1)Autorizaţiile sunt eliberate pe numele operatorului de transport şi nu sunt transmisibile. Cu toate acestea, un operator de transport care a primit o autorizaţie poate, cu aprobarea autorităţii competente din statul membru pe teritoriul căruia se află punctul de plecare, denumită în continuare "autoritatea de autorizare", să presteze serviciul prin intermediul unui subcontractant. În acest caz, autorizaţia indică numele subcontractantului şi rolul acestuia. Subcontractantul îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 3 alineatul (1). În sensul prezentului alineat, punctul de plecare înseamnă "unul dintre punctele terminus ale serviciului".
În cazul întreprinderilor asociate în scopul operării unor servicii regulate, autorizaţia se emite în numele tuturor întreprinderilor şi indică numele tuturor operatorilor. Aceasta este acordată întreprinderii care conduce operaţiunea, urmând ca celorlalte întreprinderi să le fie distribuite copii ale acestei autorizaţii.
(2)Perioada de valabilitate maximă a autorizaţiei este de cinci ani. Aceasta poate fi stabilită la o perioadă mai scurtă, fie la cererea solicitantului, fie prin acordul reciproc al autorităţilor competente ale statelor membre pe teritoriul cărora sunt îmbarcate sau debarcate persoanele.
(3)Autorizaţia precizează următoarele:
a)tipul serviciului;
b)traseul serviciului, menţionând în special punctul de plecare şi punctul de destinaţie;
c)perioada de valabilitate a autorizaţiei;
d)opririle şi orarul.
(4)Comisia stabileşte formatul autorizaţiilor. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(5)Autorizaţiile îndreptăţesc titularul (titularii) să presteze servicii regulate pe teritoriile tuturor statelor membre pe care le traversează rutele serviciilor.
(6)Operatorul unui serviciu regulat poate utiliza vehicule suplimentare pentru rezolvarea situaţiilor excepţionale sau temporare. Astfel de vehicule suplimentare pot fi utilizate numai în aceleaşi condiţii ca cele specificate în autorizaţia menţionată la alineatul (3).
În acest caz, operatorul de transport asigură existenţa următoarelor documente la bordul vehiculului:
a)o copie a autorizaţiei serviciului regulat;
b)o copie a contractului dintre operatorul serviciului regulat şi întreprinderea care furnizează vehiculele suplimentare sau un document echivalent;
c)o copie conformă cu licenţa comunitară eliberată operatorului care furnizează vehiculele suplimentare pentru serviciu.
Art. 7: Prezentarea cererilor de autorizare
(1)Cererile pentru autorizarea serviciilor regulate se prezintă autorităţii de autorizare.
(2)Comisia stabileşte formatul de cerere. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(3)Persoanele care solicită autorizaţia furnizează autorităţii de autorizare toate informaţiile pe care le consideră relevante sau pe care autoritatea de autorizare le solicită, în special un program de conducere care să facă posibilă verificarea conformităţii cu prevederile legislaţiei comunitare cu privire la perioadele de conducere şi perioadele de repaus şi o copie a licenţei comunitare.
Art. 8: Procedura de autorizare
(1)Autorizaţia se emite în înţelegere cu autorităţile tuturor statelor membre pe al căror teritoriu sunt îmbarcate sau debarcate persoanele. Autoritatea de autorizare transmite acestor autorităţi, precum şi autorităţilor competente ale statelor membre ale căror teritorii sunt traversate fără să fie îmbarcate sau debarcate persoane, o copie a cererii împreună cu copii ale oricărei alte documentaţii relevante şi evaluarea acesteia.
(2)Autorităţile competente ale statelor membre cărora le-a fost solicitat acordul comunică decizia lor cu privire la cerere autorităţii de autorizare, în termen de două luni. Acest termen se calculează de la data primirii cererii de solicitare a acordului, indicată în confirmarea de primire. În cazul în care decizia primită din partea autorităţilor competente ale statelor membre cărora le-a fost solicitat acordul este negativă, aceasta se motivează în mod corespunzător. În cazul în care autoritatea de autorizare nu primeşte răspuns în termen de două luni, se consideră că autorităţile consultate şi-au dat acordul şi autoritatea de autorizare poate acorda autorizaţia.
Autorităţile statelor membre ale căror teritorii sunt traversate fără a îmbarca sau debarca persoane pot transmite observaţiile lor autorităţii de autorizare, în termenul prevăzut la primul paragraf.
(3)Autoritatea de autorizare ia o decizie cu privire la cerere în termen de patru luni de la data transmiterii ei de către operatorul de transport.
(4)Autorizaţia nu se acordă în cazul în care:
a)solicitantul nu poate oferi, cu echipamentul care se află în mod direct la dispoziţia sa, serviciul care face obiectul cererii;
b)solicitantul nu se conformează legislaţiei interne sau internaţionale în domeniul transportului rutier şi, în special, condiţiilor şi specificaţiilor privind autorizarea pentru serviciile de transporturi internaţionale rutiere de persoane sau a săvârşit încălcări grave ale legislaţiei comunitare în materie de transport rutier, în special în ceea ce priveşte normele care se aplică vehiculelor şi perioadelor de conducere şi perioadelor de repaus ale conducătorilor auto;
c)în cazul unei cereri de reînnoire a autorizaţiei, nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizare;
d)un stat membru decide pe baza unei analize detaliate că serviciul în cauză ar afecta serios viabilitatea unui serviciu comparabil reglementat de unul sau mai multe contracte de servicii publice în conformitate cu legislaţia comunitară pe secţiunile direct implicate. Într-un asemenea caz, statul membru stabileşte criteriile, în mod nediscriminatoriu, pentru a determina dacă serviciul cerut ar afecta în mod serios viabilitatea serviciului comparabil menţionat anterior şi, la solicitarea Comisiei, le transmite acesteia;
e)un stat membru decide pe baza unei analize detaliate că scopul principal al serviciului nu este acela de a transporta persoane între staţiile aflate în diferite state membre.
În eventualitatea în care un serviciu internaţional existent cu autocarul şi autobuzul afectează serios viabilitatea unui serviciu comparabil reglementat de unul sau mai multe contracte de servicii publice, în conformitate cu legislaţia comunitară pe secţiunile direct implicate, din motive excepţionale care nu ar fi putut fi prevăzute în momentul acordării autorizaţiei, un stat membru, cu acordul Comisiei, poate suspenda sau retrage autorizaţia de operare a serviciului internaţional cu autocarul şi autobuzul, cu un preaviz de şase luni comunicat operatorului de transport.
Faptul că un operator de transport oferă preţuri mai mici decât alţi operatori de transport rutieri sau faptul că legătura în chestiune este deja operată de alţi operatori de transport rutieri nu constituie în sine o justificare pentru respingerea cererii.
(5)Autoritatea de autorizare şi autorităţile competente din toate statele membre implicate în procedura de încheiere a înţelegerii prevăzute la alineatul (1) pot refuza cererile numai pe baza motivelor prevăzute în prezentul regulament.
(6)După încheierea procedurii stabilite la alineatele (1)-(5), autoritatea de autorizare acordă autorizaţia sau respinge cererea în mod oficial.
Deciziile de respingere a unei cereri sunt motivate. Statele membre asigură întreprinderilor de transporturi posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în cazul în care cererea lor este respinsă.
Autoritatea de autorizare informează toate autorităţile menţionate la alineatul (1) cu privire la decizia adoptată şi trimite acestora o copie a autorizaţiei.
(7)În cazul în care procedura de încheiere a înţelegerii menţionate la alineatul (1) nu permite autorităţii de autorizare să decidă cu privire la o cerere, Comisia poate fi sesizată cu privire la această chestiune, în termen de două luni de la data comunicării unei decizii negative de către unul sau mai multe dintre statele membre consultate în conformitate cu alineatul (1).
(8)După consultarea statelor membre implicate, Comisia ia o decizie, în termen de patru luni de la primirea comunicării din partea autorităţii de autorizare, decizie care produce efecte după treizeci de zile de la data notificării statelor membre în cauză.
(9)Decizia Comisiei continuă să se aplice până la încheierea unei înţelegeri între statele membre în cauză.
Art. 9: Reînnoirea şi modificarea autorizaţiei
- Articolul 8 se aplică, mutatis mutandis, cererilor de reînnoire a autorizaţiilor sau de modificare a condiţiilor în care trebuie efectuate serviciile care fac obiectul autorizaţiei.
În cazul unei modificări minore a condiţiilor de operare, în special ajustarea intervalelor, tarifelor şi orarelor, autoritatea de autorizare trebuie să transmită celorlalte state membre numai informaţiile cu privire la modificare.
Statele membre respective pot conveni ca autoritatea de autorizare să decidă singură cu privire la modificarea condiţiilor în care este operat un serviciu.
Art. 10: Expirarea unei autorizaţii
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători (1), o autorizaţie pentru un serviciu regulat expiră la încetarea perioadei de valabilitate sau după trei luni de la primirea de către autoritatea de autorizare a notificării din partea titularului acesteia cu privire la intenţia acestuia de a retrage serviciul. Această notificare este motivată în mod corespunzător.
(1)JO L 315, 3.12.2007, p. 1.
(2)În cazul în care cererea pentru un serviciu a încetat să mai existe, perioada de notificare prevăzută la alineatul (1) este de o lună.
(3)Autoritatea de autorizare informează autorităţile competente ale celorlalte state membre interesate cu privire la faptul că autorizaţia a expirat.
(4)Titularul autorizaţiei comunică, prin mijloace adecvate de publicitate, utilizatorilor respectivului serviciu retragerea serviciului de pe piaţă, cu o lună înainte de data respectivă.
Art. 11: Obligaţiile operatorilor de transport
(1)Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, până la expirarea autorizaţiei, operatorul unui serviciu regulat ia toate măsurile necesare pentru a garanta un serviciu de transport care să îndeplinească standardele de continuitate, regularitate şi capacitate şi care să respecte celelalte condiţii stabilite de autoritatea competentă în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).
(2)Operatorul de transport afişează traseul serviciului, staţiile de autobuz, orarul, tarifele şi condiţiile de transport astfel încât să garanteze că aceste informaţii sunt disponibile tuturor utilizatorilor.
(3)Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1370/2007, este posibilă modificarea condiţiilor de operare care reglementează un serviciu regulat de către statele membre interesate, de comun acord şi cu acordul titularului autorizaţiei.
Art. 12: Documentele de control
(1)Serviciile ocazionale se efectuează pe baza unei foi de parcurs, cu excepţia serviciilor menţionate la articolul 5 alineatul (3) al doilea paragraf.
(2)Operatorii de transport care operează servicii ocazionale trebuie să completeze o foaie de parcurs înaintea fiecărei plecări.
(3)Foaia de parcurs trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a)tipul serviciului;
b)itinerarul principal;
c)operatorul de transport sau operatorii de transport în cauză.
(4)Carnetele cu foi de parcurs sunt furnizate de autorităţile competente ale statului membru în care este stabilit operatorul de transport sau de către organismele desemnate de aceste autorităţi.
(5)Comisia stabileşte formatul foilor de parcurs şi al carnetelor cu foi de parcurs şi modul de utilizare a acestora. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(6)În cazul serviciilor speciale regulate menţionate la articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf, contractul sau o copie conformă a acestuia serveşte ca document de control.
Art. 13: Excursiile locale
În cadrul unui serviciu internaţional ocazional, un operator de transport poate efectua servicii ocazionale (excursii locale) în alt stat membru decât cel de stabilire.
Aceste servicii sunt destinate persoanelor nerezidente transportate anterior de către acelaşi operator de transport cu unul dintre serviciile internaţionale menţionate la primul paragraf şi se efectuează cu acelaşi vehicul sau alt vehicul al aceluiaşi operator de transport sau grup de operatori de transport.
Art. 14: Principiu general
Orice operator de transport care prestează, contra cost în numele unui terţ, servicii de transport rutier de persoane, titular al unei licenţe comunitare, are dreptul, în condiţiile stabilite în prezentul capitol şi fără discriminări din motive de naţionalitate sau loc de stabilire, să presteze operaţiunile de cabotaj menţionate la articolul 15.
Art. 15: Operaţiunile de cabotaj autorizate
Operaţiunile de cabotaj se autorizează pentru următoarele servicii:
(a)servicii regulate speciale, cu condiţia să facă obiectul unui contract încheiat între organizator şi operatorul de transport;
(b)servicii ocazionale;
(c)servicii regulate, prestate de un operator de transport nerezident în statul membru gazdă, în cursul unui serviciu regulat internaţional în conformitate cu prezentul regulament, cu excepţia serviciilor de transport care satisfac necesităţile unui centru urban sau ale unei zone urbane sau necesităţile de transport între aceasta şi zonele limitrofe. Operaţiunile de transport de cabotaj nu se efectuează independent de un astfel de serviciu internaţional.
Art. 16: Norme aplicabile operaţiunilor de cabotaj
(1)Dacă legislaţia comunitară nu prevede altfel, desfăşurarea operaţiunilor de cabotaj intră sub incidenţa actelor cu putere de lege şi a actelor administrative în vigoare în statul membru gazdă în ceea ce priveşte:
a)condiţiile care reglementează contractul de transport;
b)masa şi dimensiunea vehiculelor de transport rutier;
c)cerinţele referitoare la transportul anumitor categorii de persoane, şi anume elevi, copii şi persoane cu mobilitate redusă;
d)perioadele de conducere şi perioadele de repaus;
e)taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru serviciile de transport.
Masa şi dimensiunea menţionate la primul paragraf litera (b) pot depăşi, dacă este cazul, valorile în vigoare în statul membru de stabilire al operatorului de transport, dar nu vor depăşi, în niciun caz, limitele prevăzute de statul membru gazdă pentru traficul naţional sau caracteristicile tehnice specificate în dovezile menţionate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 96/53/CE.
(2)Cu excepţia cazului în care legislaţia comunitară prevede altfel, operaţiunile de cabotaj care fac parte din serviciile de transport prevăzute la articolul 15 litera (c) respectă actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în statul membru gazdă, privitoare la autorizare, proceduri de ofertare, trasee folosite şi la regularitatea, continuitatea şi frecvenţa serviciilor şi itinerariilor.
(3)Normele tehnice privitoare la construcţia şi dotarea vehiculelor, pe care vehiculele utilizate la executarea operaţiunilor de cabotaj sunt obligate să le respecte, sunt normele stabilite pentru vehiculele puse în circulaţie în transportul internaţional.
(4)În cazul operatorilor de transport nerezidenţi se aplică dispoziţiile actelor cu putere de lege şi ale actelor administrative de drept intern menţionate la alineatele (1) şi (2), în aceleaşi condiţii ca şi cele impuse operatorilor de transport stabiliţi în statul membru gazdă, cu scopul de a preveni orice discriminare din motive legate de naţionalitate sau de locul de stabilire.
Art. 17: Documentele de control pentru operaţiunile de cabotaj
(1)Operaţiunile de cabotaj sub formă de servicii ocazionale se execută în baza unei foi de parcurs, menţionată la articolul 12, care se păstrează la bordul vehiculului şi se prezintă, la cerere, oricărui agent autorizat de control.
(2)Următoarele informaţii trebuie introduse pe foaia de parcurs:
a)punctele de plecare şi de destinaţie ale serviciului;
b)data plecării şi data încetării serviciului.
(3)Foile de parcurs sunt furnizate sub formă de carnete, menţionate la articolul 12, atestate de autoritatea competentă sau organul competent din statul membru de stabilire.
(4)În cazul serviciilor regulate speciale, contractul încheiat între operatorul de transport şi organizatorul transportului sau o copie conformă a acestuia serveşte drept document de control.
Totuşi, o foaie de parcurs se completează ca o evidenţă lunară.
(5)Foile de parcurs completate se restituie autorităţii competente sau organului competent din statul membru de stabilire, conform procedurilor stabilite de autoritatea sau organul în cauză.
Art. 18: Bilete de transport
(1)Operatorii de transport care operează un serviciu regulat, cu excepţia serviciilor regulate speciale, emit bilete de transport, fie individuale, fie colective, pe care sunt indicate:
a)punctele de plecare şi de destinaţie şi, după caz, deplasarea de întoarcere;
b)perioada de valabilitate a biletului;
c)tarifele transportului.
(2)Biletul de transport prevăzut la alineatul (1) este prezentat la solicitarea oricărui agent autorizat de control.
Art. 19: Inspecţiile rutiere în trafic şi în întreprinderi
(1)Autorizaţia sau documentul de control sunt păstrate la bordul vehiculului şi sunt prezentate la solicitarea oricărui agent autorizat de control.
(2)Operatorii de transport care efectuează transport rutier internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul permit efectuarea tuturor controalelor destinate garantării corectitudinii operaţiunilor, în special în ceea ce priveşte perioadele de conducere a vehiculului şi de repaus. În contextul punerii în aplicare a prezentului regulament, agenţii autorizaţi de control sunt împuterniciţi:
a)să verifice registrele şi celelalte documente legate de operarea întreprinderii de transporturi;
b)să facă copii după registrele şi documentele de la sediu sau să facă extrase după acestea;
c)să aibă acces la toate sediile, facilităţile şi vehiculele întreprinderii;
d)să solicite furnizarea oricăror informaţii cuprinse în registre, documente şi baze de date.
Art. 20: Asistenţa reciprocă
Statele membre îşi acordă asistenţă reciprocă în scopul asigurării aplicării şi monitorizării prezentului regulament. Acestea fac schimb de informaţii prin intermediul punctelor de contact naţionale stabilite conform articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.
Art. 21: Retragerea licenţelor comunitare şi a autorizaţiilor
(1)Autorităţile competente ale statului membru de stabilire al operatorului de transport retrag licenţa comunitară în cazul în care titularul:
a)nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1); sau
b)a oferit informaţii incomplete cu privire la datele care i-au fost solicitate pentru emiterea licenţei comunitare.
(2)Autoritatea de autorizare retrage o autorizaţie în cazul în care titularul nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora i-a fost emisă autorizaţia în conformitate cu prezentul regulament, în special în cazul în care statul membru de stabilire al operatorului de transport solicită aceasta. Autoritatea respectivă informează de îndată autorităţile competente ale statelor membre în cauză.
Art. 22: Sancţionarea încălcărilor de către statul membru de stabilire
(1)În cazul săvârşirii sau constatării, în orice stat membru, a unei încălcări grave a legislaţiei comunitare în domeniul transportului rutier, în special cu privire la normele aplicabile vehiculelor, perioadelor de conducere şi perioadelor de repaus pentru conducători auto şi oferirii, fără autorizaţie, a unor servicii paralele sau temporare, menţionate la articolul 5 alineatul (1) al cincilea paragraf, autorităţile competente ale statului membru de stabilire al operatorului de transport care a săvârşit încălcarea iau măsurile corespunzătoare pentru a soluţiona cazul, care pot include un avertisment, dacă acesta este prevăzut de legislaţia naţională. Acestea pot conduce, printre altele, la aplicarea următoarelor sancţiuni administrative:
a)retragerea temporară sau permanentă a unora dintre copii sau a tuturor copiilor conforme ale licenţei comunitare;
b)retragerea temporară sau permanentă a licenţei comunitare.
Sancţiunile respective se stabilesc ulterior luării unei decizii definitive în chestiunea în cauză, având în vedere gravitatea încălcării săvârşite de titularul licenţei comunitare şi numărul total al copiilor conforme ale licenţei respective pe care le deţine cu privire la traficul internaţional.
(2)Autorităţile competente ale statului membru de stabilire comunică autorităţilor competente din statul membru în care a fost constatată încălcarea, cât mai repede posibil şi în cel mult şase săptămâni de la data deciziei definitive în cauză, dacă au fost aplicate sancţiunile prevăzute la alineatul (1) şi care dintre acestea.
În cazul în care nu sunt aplicate aceste sancţiuni, autorităţile competente din statul membru de stabilire precizează motivele.
(3)Autorităţile competente garantează că sancţiunile aplicate operatorului de transport în cauză sunt proporţionale, în ansamblu, cu încălcarea sau încălcările care au atras aplicarea respectivelor sancţiuni, luând în considerare orice sancţiune aplicată, pentru aceeaşi încălcare, în statul membru pe teritoriul căruia a fost constată încălcarea.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere posibilităţii oferite autorităţilor competente din statul membru de stabilire al operatorului de transport de a introduce o acţiune înaintea unei instanţe naţionale de judecată. În cazul introducerii unei astfel de acţiuni, autoritatea competentă informează în acest sens autorităţile competente din statul membru în care au fost constatate încălcările.
(5)Statele membre garantează operatoriilor de transport dreptul la o cale de atac împotriva sancţiunilor administrative aplicate acestora în temeiul prezentului articol.
Art. 23: Sancţionarea încălcărilor de către statul membru gazdă
(1)În cazul în care autorităţile competente ale unui stat membru au informaţii despre o încălcare gravă a prezentului regulament sau a legislaţiei comunitare în domeniul transporturilor rutiere săvârşită de un operator de transport nerezident, statul membru pe teritoriul căruia a fost constatată încălcarea transmite următoarele informaţii autorităţilor competente ale statului membru de stabilire în cel mai scurt timp şi în cel mult şase săptămâni de la data deciziei definitive:
a)o descriere a încălcării, precum şi data şi ora la care a fost săvârşită;
b)categoria, tipul şi gravitatea încălcării; şi
c)sancţiunile aplicate şi sancţiunile executate.
Autorităţile competente din statul membru gazdă pot solicita autorităţilor competente din statul membru de stabilire aplicarea unor sancţiuni administrative în conformitate cu articolul 22.
(2)Fără a aduce atingere urmăririi penale, autorităţile competente din statul membru gazdă pot aplica sancţiuni operatorilor de transport nerezidenţi care au săvârşit încălcări ale prezentului regulament sau ale normelor comunitare sau interne în domeniul transporturilor, pe teritoriul acestuia, cu ocazia unei operaţiuni de cabotaj. Sancţiunile se aplică în mod nediscriminatoriu şi pot consta, printre altele, într-un avertisment sau, în cazul unei încălcări grave, în interzicerea temporară a operaţiunilor de cabotaj pe teritoriul statului membru gazdă în care a fost săvârşită încălcarea.
(3)Statele membre garantează operatorilor de transport dreptul la o cale de atac împotriva oricărei sancţiuni administrative aplicate acestora în conformitate cu prezentul articol.
Art. 24: Înscrierea în registrul naţional
Statele membre asigură înscrierea în registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier a încălcărilor grave ale legislaţiei comunitare în domeniul transporturilor rutiere imputabile operatorilor de transport stabiliţi pe teritoriul acestora, care au condus la aplicarea unei sancţiuni de către un stat membru, precum şi a oricărei retrageri permanente sau temporare a licenţei comunitare sau a copiei certificate conforme a acesteia. Datele înscrise în registru, referitoare la retragerea temporară sau permanentă a licenţei comunitare, se păstrează în baza de date timp de cel puţin doi ani de la data expirării perioadei retragerii, în cazul retragerii temporare, sau de la data retragerii, în cazul retragerii permanente.
Art. 25: Acorduri între statele membre
(1)Statele membre pot încheia acorduri bilaterale şi multilaterale privind continuarea liberalizării serviciilor care fac obiectul prezentului regulament, în special în ceea ce priveşte sistemul de autorizare şi simplificarea sau eliminarea documentelor de control, în special în regiunile de frontieră.
(2)Statele membre informează Comisia cu privire la orice acord încheiat în conformitate cu alineatul (1).
Art. 26: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier (1).
(1)JO L 370, 31.12.1985, p. 8.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi alineatul (5) litera (b), precum şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
Art. 27: Sancţiuni
Statele membre stabilesc normele privind sancţiunile aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu caracter de descurajare. Statele membre prezintă aceste dispoziţii Comisiei până la 4 decembrie 2011 şi notifică de îndată Comisiei orice modificări ulterioare ale acestora.
Statele membre asigură luarea tuturor acestor măsuri în mod nediscriminatoriu, în ceea ce priveşte naţionalitatea sau locul de stabilire al operatorului de transport.
Art. 28: Raportarea
(1)La fiecare doi ani, statele membre transmit Comisiei numărul de autorizaţii eliberate pentru servicii regulate în anul precedent şi numărul total de autorizaţii pentru servicii regulate valabile la sfârşitul perioadei de raportare respective. Aceste informaţii se prezintă separat pentru fiecare ţară de destinaţie a serviciului regulat. De asemenea, statele membre transmit Comisiei datele cu privire la operaţiunile de cabotaj, sub formă de servicii speciale regulate şi de servicii ocazionale, efectuate în timpul perioadei de raportare de către operatorii de transport rezidenţi.
(2)La fiecare doi ani, autorităţile competente din statul membru gazdă transmit Comisiei statistici cu privire la numărul de autorizaţii emise pentru operaţiunile de cabotaj sub formă de servicii regulate, menţionate la articolul 15 litera (c).
(3)Comisia stabileşte formatul tabelului care se utilizează pentru transmiterea statisticilor menţionate la alineatul (2). Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(4)Anual, până la data de 31 ianuarie, statele membre informează Comisia cu privire la numărul operatorilor de transport care deţin o licenţă comunitară la data de 31 decembrie a anului precedent şi cu privire la numărul de copii conforme corespunzător numărului vehiculelor în circulaţie la data respectivă.
Art. 29: Modificarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006
La articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 se introduce următorul alineat:
"(6a)Prin derogare de la alineatul (6), un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internaţional de persoane, astfel cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul (*), poate amâna perioada de repaus săptămânal cu cel mult 12 perioade consecutive de 24 de ore care urmează unei perioade de repaus săptămânal normale precedente, cu următoarele condiţii:

(*)JO L 300, 14.11.2009, p. 88.
a)serviciul durează cel puţin 24 de ore consecutive într-un stat membru sau o ţară terţă în care se aplică prezentul regulament, alta decât cel/cea în care a început serviciul;
b)după utilizarea derogării, conducătorul auto ia:
(i)fie două perioade de repaus săptămânal normale;
(ii)fie o perioadă de repaus săptămânal normală şi o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel puţin 24 de ore. Cu toate acestea, reducerea se compensează cu o perioadă de repaus echivalentă luată în bloc înainte de sfârşitul celei de-a treia săptămâni care urmează sfârşitului perioadei de derogare;
c)după 1 ianuarie 2014, vehiculul este echipat cu aparatură de înregistrare în conformitate cu dispoziţiile din anexa IB la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85; şi
d)după 1 ianuarie 2014, în cazul în care perioada de conducere este cuprinsă între orele 22.00 şi 6.00, vehiculul este condus de mai mulţi conducători auto sau perioada de conducere menţionată la articolul 7 se reduce la trei ore.
Comisia monitorizează cu stricteţe modul în care este utilizată această derogare pentru a se asigura că se menţin condiţii foarte stricte în materie de siguranţă rutieră, verificând îndeosebi că timpul total de conducere acumulat în perioada care face obiectul derogării nu este excesiv. Până la 4 decembrie 2012, Comisia întocmeşte un raport de evaluare a consecinţelor derogării în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, precum şi aspectele sociale. În cazul în care consideră necesar acest demers, Comisia propune modificări ale prezentului regulament în acest sens."
Art. 30: Abrogări
Regulamentele (CEE) nr. 684/92 şi (CE) nr. 12/98 se abrogă.
Trimiterile la regulamentele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă prevăzut în anexa III.
Art. 31: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 4 decembrie 2011, cu excepţia articolului 29, care se aplică de la 4 iunie 2010.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Strasbourg, 21 octombrie 2009.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Preşedintele

C. MALMSTROM

ANEXA I:Elemente de siguranţă ale licenţei comunitare
Licenţa comunitară trebuie să prezinte cel puţin două dintre următoarele elemente de siguranţă:
- o hologramă;
- fibre speciale în hârtie care devin vizibile prin expunere la lumina ultravioletă;
- cel puţin o linie microimprimată (imprimare vizibilă numai cu o lupă şi care nu este reprodusă de maşini de fotocopiat);
- caractere, simboluri sau modele tactile;
- dublă numerotare: număr de serie şi număr de eliberare;
- un fond de siguranţă cu ghioşe şi irizat.
ANEXA II:Modelul de licenţă comunitară
COMUNITATEA EUROPEANĂ
(a)_
(Culoare Pantone albastru deschis 290, sau cât mai aproape posibil de această culoare, format DIN A4 hârtie din celuloză de 100 g/m2 sau mai mult.)

(Prima pagină a licenţei)
[Text în limba (limbile) oficială (oficiale) sau una dintre limbile oficiale ale statului membru care emite licenţa]
 
LICENŢA NR....(sau)
COPIE CONFORMĂ NR.
pentru transportjl internaţional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terţ
Titularul prezentei licenţe (2)....................................................................................................................
este autorizat să efectueze transporturi internaţionale rutiere de persoane contra cost in numele unui terţ pe teritoriul Comunităţii in condiţiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi în conformitate cu prevederile generale ale prezentei licenţe.

Observaţii:.....................................................................................................................

…………………………………………………………………………………………

Licenţa este valabilă de la...............................................

până la..............................................................

Emisă în.............................................................

la...............................................................

...................................................................................................................................(3)

(1)Semnele distinctive ale statelor membre sunt: (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CZ) Republica Cehă, (DK) Danemarca, (D) Germania, (EST) Estonia, (IRL) Irlanda, (GR) Grecia, (E) Spania, (F) Franţa, (HR) Croaţia, (I) Italia, (CY) Cipru, (LV) Letonia, (LT) Lituania, (L) Luxemburg, (H) Ungaria, (M) Malta, (NL) Ţările de Jos, (A) Austria, (PL) Polonia, (P) Portugalia, (RO) România, (SLO) Slovenia, (SK) Slovacia, (FIN) Finlanda, (S) Suedia, (UK) Regatul Unit.

(2)Numele complet sau denumirea societăţii operatorului de transport, precum şi adresa completa a acestuia.
(3)Semnătura ţi ştampila autorităţii competente sau a organismului care emile licenţa.
(b)_
(A doua pagină a licenţei)
[Text în limba (limbile) oficială (oficiale) sau una dintre limbile oficiale ale statului membru care emite licenţa]
PREVEDERI GENERALE
1.Prezenta licenţă este emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/2009.
2.Licenţa este emisă de autorităţile competente ale statului membru de stabilire al operatorului de transport contra cost în numele unui terţ care:
a)este autorizat în statul membru de stabilire să efectueze transporturi cu autocarul sau autobuzul, sub formă de servicii regulate, incluzând servicii regulate speciale, sau servicii ocazionale;
b)satisface condiţiile adoptate în conformitate cu reglementările Comunităţii privind accesul la profesia de operator de transport în domeniul transporturilor rutiere de persoane interne şi internaţionale;
c)îndeplineşte cerinţele legale în ceea ce priveşte standardele pentru conducători auto şi vehicule.
3.Prezenta licenţă permite transportul internaţional rutier de persoane cu autocarul şi autobuzul contra cost în numele unui terţ pe toate rutele de transport, pentru deplasările efectuate pe teritoriul Comunităţii:
a)în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în două state membre diferite cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;
b)în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în acelaşi stat membru, atunci când îmbarcarea sau debarcarea persoanelor are loc în alt stat membru sau într-o ţară terţă;
c)cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;
d)între ţări terţe traversând teritoriul unuia sau mai multor state membre, şi deplasările fără persoane în legătură cu operaţiunile de transport corespunzător condiţiilor stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.
În cazul unei operaţiuni de transport cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa, se aplică Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, pentru secţiunea deplasării efectuată pe teritoriul statelor membre traversate în tranzit. Regulamentul menţionat nu se aplică pentru acea secţiune a deplasării efectuată pe teritoriul unui stat membru pentru îmbarcare sau debarcare, atât timp cât nu au fost încheiate înţelegerile între Comunitate şi ţările terţe în cauză.
4.Prezenta licenţă este personală şi netransmisibilă.
5.Prezenta licenţă poate fi retrasă de autoritatea competentă a statului membru emitent, în special în cazul în care operatorul de transport:
a)nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009;
b)a oferit informaţii inexacte referitoare la datele necesare pentru acordarea sau reînnoirea licenţei;
c)a săvârşit o încălcare gravă a legislaţiei comunitare în domeniul transportului rutier în orice stat membru, în special cu privire la normele aplicabile vehiculelor, perioadelor de conducere şi perioadelor de repaus ale conducătorilor auto şi prestarea, fără autorizaţie, a serviciilor paralele sau temporare menţionate la articolul 5 alineatul (1) al cincilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Autorităţile competente ale statului membru de stabilire a operatorului de transport care a săvârşit încălcarea pot, printre altele, să retragă licenţa comunitară sau să retragă temporar sau permanent unele sau toate copiile conforme ale licenţei comunitare.
Aceste sancţiuni sunt stabilite în funcţie de gravitatea încălcării săvârşite de către titularul licenţei comunitare şi de numărul total de copii conforme pe care le deţine în vederea serviciilor de transport internaţional.
6.Originalul licenţei trebuie păstrat de transportator. O copie conformă a licenţei trebuie să se găsească la bordul fiecărui vehicul care efectuează o operaţiune internaţională de transport.
7.Prezenta licenţă trebuie prezentată la cerere oricărui agent autorizat de control.
8.Titularul trebuie, pe teritoriul fiecărui stat membru, să respecte actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în acel stat, în special cu privire la transport şi trafic.
9."Servicii regulate" înseamnă serviciile care asigură transportul persoanelor la intervale specificate şi pe rute specificate, persoanele fiind îmbarcate sau debarcate la puncte de oprire prestabilite şi care sunt deschise tuturor, putând fi supuse rezervărilor obligatorii, după caz.
Caracterul regulat al serviciului nu este afectat de nicio adaptare a condiţiilor de operare a serviciului. Serviciile regulate necesită autorizaţie.
"Serviciile regulate speciale" înseamnă serviciile regulate care asigură transportul anumitor categorii de persoane, cu excluderea altor persoane, la intervale specificate şi pe rutele specificate, persoanele fiind îmbarcate şi debarcate la puncte de oprire prestabilite, indiferent de organizatorul acestor servicii.
Serviciile regulate speciale includ:
a)transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă;
b)transportul elevilor şi studenţilor la şi de la instituţia de învăţământ.
Caracterul special al serviciilor nu este afectat de faptul că organizarea transportului este adaptată la nevoile variabile ale utilizatorilor.
Serviciile regulate speciale nu necesită autorizare în cazul în care sunt acoperite de un contract încheiat între organizator şi transportator.
Organizarea serviciilor paralele sau temporare, deservind acelaşi public ca şi serviciile regulate existente, necesită autorizare.
"Serviciile ocazionale" înseamnă serviciile care nu sunt cuprinse în definiţia serviciilor regulate, inclusiv serviciile regulate speciale, şi a căror caracteristică principală este că transportă grupuri constituite la iniţiativa unui client sau chiar a operatorului de transport. Organizarea de servicii paralele sau temporare comparabile cu serviciile regulate existente şi deservind acelaşi public ca ultimele se supun autorizării în conformitate cu procedura stabilită în capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Caracterul ocazional al acestor servicii nu este afectat de faptul că acestea sunt prestate cu o anumită frecvenţă.
Serviciile ocazionale nu necesită autorizare.
ANEXA III:TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Regulamentul (CEE) nr. 684/92

Regulamentul (CE) nr. 12/98

Prezentul regulament

Articolul 1

 

Articolul 1

Articolul 2 punctul 1.1

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2), articolul 5 alineatul (1)

Articolul 2 punctul 1.2

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3), articolul 5 alineatul (2)

Articolul 2 punctul 1.3

 

Articolul 5 alineatul (1) paragraful al cincilea

Articolul 2 punctul 3.1

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (4), articolul 5 alineatul (3)

Articolul 2 punctul 3.3

 

Articolul 5 alineatul (3)

Articolul 2 punctul 3.4

 

Articolul 5 alineatul (3)

Articolul 2 punctul 4

 

Articolul 2 alineatul (5), articolul 5 alineatul (5)

Articolul 3

 

Articolul 3

Articolul 3a

 

Articolul 4

Articolul 4

 

Articolul 5

Articolul 5

 

Articolul 6

Articolul 6

 

Articolul 7

Articolul 7

 

Articolul 8

Articolul 8

 

Articolul 9

Articolul 9

 

Articolul 10

Articolul 10

 

Articolul 11

Articolul 11

 

Articolul 12

Articolul 12

 

Articolul 13

Articolul 13

 

Articolul 5 alineatul (5)

 

Articolul 1

Articolul 14

 

Articolul 2 alineatul (4)

 
 

Articolul 3

Articolul 15

 

Articolul 4

Articolul 16

 

Articolul 5

Articolul 4 alineatul (3)

 

Articolul 6

Articolul 17

 

Articolul 7

Articolul 28 alineatul (3)

 

Articolul 8

Articolul 26

 

Articolul 9

 

Articolul 14

 

Articolul 18

Articolul 15

 

Articolul 19

 

Articolul 11 alineatul (1)

Articolul 20

Articolul 16 alineatul (1)

 

Articolul 21 alineatul (1)

Articolul 16 alineatul (2)

 

Articolul 21 alineatul (2)

Articolul 16 alineatul (3)

 

Articolul 22 alineatul (1)

Articolul 16 alineatul (4)

 

Articolul 23 alineatul (1)

Articolul 16 alineatul (5)

 

Articolul 22 alineatul (2)

 

Articolul 11 alineatul (2)

Articolul 23 alineatul (2)

 

Articolul 11 alineatul (3)

Articolul 23 alineatul (2)

 

Articolul 11 alineatul (4)

 
 

Articolul 12

Articolul 22 alineatul (5), articolul 23

 

Articolul 13

 

Articolul 16a

Articolul 10

Articolul 26

Articolul 17

  

Articolul 18

 

Articolul 25

Articolul 19

Articolul 14

Articolul 27

Articolul 20

  

Articolul 21

 

Articolul 30

Articolul 22

Articolul 15

Articolul 31

Anexă

 

Anexa II

Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 300L din data de 14 noiembrie 2009