Regulamentul 1050/28-oct-2009 de modificare a anexelor II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de azoxistrobin, acetamiprid, clomazon, ciflufenamid, benzoat de emamectin, famoxadon, oxid de fenbutatin, flufenoxuron, fluopicolid, indoxacarb, ioxinil, mepanipirim, protioconazol, piridalil, tiacloprid şi trifloxistrobin din sau de pe anumite produse

Acte UE

Jurnalul Oficial 290L

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2009
Regulamentul 1050/28-oct-2009 de modificare a anexelor II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de azoxistrobin, acetamiprid, clomazon, ciflufenamid, benzoat de emamectin, famoxadon, oxid de fenbutatin, flufenoxuron, fluopicolid, indoxacarb, ioxinil, mepanipirim, protioconazol, piridalil, tiacloprid şi trifloxistrobin din sau de pe anumite produse
Dată act: 28-oct-2009
Emitent: Comisia Comunitatilor Europene
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare şi hrana de origine vegetală şi animală pentru animale şi de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1),
(1)JO L 70, 16.3.2005, p. 1.
întrucât:
(1)Conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor (CMR) de azoxistrobin, acetamiprid, famoxadon, oxid de fenbutatin, indoxacarb, ioxinil, mepanipirim, tiacloprid şi trifloxistrobin au fost stabilite în anexele II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru clomazon, ciflufenamid, flufenoxuron, fluopicolid şi protioconazol au fost stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru benzoatul de emamectin şi pentru piridalil nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanţele respective nu au fost incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(2)În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar (2), pentru a obţine autorizaţia de a utiliza un produs de protecţie a plantelor care conţine substanţa activă azoxistrobin pe frunzele de sfeclă şi pe broccoli, a fost depusă o cerere de modificare a CMR-urilor existente, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(2)JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
(3)O cerere similară a fost depusă în ceea ce priveşte substanţa acetamiprid, în vederea utilizării pe creson, spanac şi plante aromatice, cu excepţia pătrunjelului. O cerere similară a fost depusă în ceea ce priveşte substanţa clomazon, în vederea utilizării pe plantele aromatice. O cerere similară a fost depusă în ceea ce priveşte substanţa ciflufenamid, în vederea utilizării pe ovăz. Având în vedere cererea respectivă, este necesar, de asemenea, să se modifice CMR-urile existente pentru produsele de origine animală, întrucât această cereală este utilizată ca hrană pentru animale. În ceea ce priveşte substanţa benzoat de emamectin, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe fructele seminţoase, pe piersici şi nectarine, pe strugurii de masă şi de vin, pe căpşuni, roşii, vinete, ardei, cucurbitacee (cu coajă comestibilă şi necomestibilă), pe conopidă, broccoli, varză, lăptucă şi alte tipuri de salată, pe scarolă, pe plantele aromatice, pe fasolea proaspătă (cu sau fără păstăi), pe mazărea cu păstăi şi pe anghinare. În ceea ce priveşte substanţa famoxadon, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe florile plantelor pentru infuzii. În ceea ce priveşte substanţa oxid de fenbutatin, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe roşii. În ceea ce priveşte substanţa indoxacarb, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe fructele mici şi pe bace, cu excepţia agrişelor şi a coacăzelor. În ceea ce priveşte substanţa ioxinil, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe secară şi triticală. Având în vedere această cerere, este necesar, de asemenea, să se modifice CMR-urile existente pentru carne, ficat, rinichi şi grăsime provenind de la bovine, ovine şi caprine, întrucât cerealele menţionate sunt utilizate în alimentaţia acestor animale. În ceea ce priveşte substanţa mepanipirim, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe dovlecei. În ceea ce priveşte substanţa protioconazol, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe varză şi pe varza de Bruxelles. În ceea ce priveşte substanţa piridalil, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe roşii, vinete, ardei, cucurbitacee (cu coajă necomestibilă), lăptucă şi seminţe de bumbac. În ceea ce priveşte substanţa tiacloprid, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe praz şi pe ceapa verde. În ceea ce priveşte substanţa trifloxistrobin, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe varză, ţelină, afine, lăptucă, plante aromatice, scarolă şi varza de Bruxelles.
(4)În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, au fost depuse cereri referitoare la utilizarea flufenoxuronului pe ceai, a fluopicolidului pe ardei şi a trifloxistrobinului pe fructele pasiunii. Utilizarea autorizată a flufenoxuronului pe arbuştii de ceai din Japonia conduce la un nivel de reziduuri mai ridicat decât CMR-urile definite în prezent în anexa III. Pentru a evita barierele comerciale la importul de ceai japonez, este necesar să se fixeze un CMR mai ridicat. Utilizarea autorizată a fluopicolidului pe plantele de ardei din SUA conduce la un nivel de reziduuri mai ridicat decât CMR-urile definite în prezent în anexa III. Pentru a evita barierele comerciale la importul de ardei americani, este necesar să se fixeze un CMR mai ridicat. Utilizarea autorizată a trifloxistrobinului pe fructele pasiunii din Kenya conduce la un nivel de reziduuri mai ridicat decât CMR-urile definite în prezent în anexa III. Pentru a evita barierele comerciale la importul de fructe ale pasiunii kenyene, este necesar să se fixeze un CMR mai ridicat.
(5)În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.
(6)Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, denumită în continuare "Autoritatea", a evaluat cererile şi rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori şi, după caz, pentru animale, şi a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse (3). Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei şi statelor membre şi le-a pus la dispoziţia publicului.
(3)Rapoarte ştiinţifice EFSA disponibile la adresa http://www.efsa.europa.eu/:
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru azoxistrobin, EFSA Scientific Report (2009) 283.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru acetamiprid, EFSA Scientific Report (2009) 247.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru clomazon, EFSA Scientific Report (2009) 265.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru ciflufenamid în ovăz, EFSA Scientific Report (2009) 291.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru benzoatul de emamectin în diverse culturi, EFSA Scientific Report (2009) 290.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru famoxadon, EFSA Scientific Report (2009) 274.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru oxidul de fenbutatin, EFSA Scientific Report (2009) 268.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru flufenoxuron, EFSA Scientific Report (2009) 267.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind stabilirea unei toleranţe la import pentru fluopicolid în ardei, EFSA Scientific Report (2009) 292.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru indoxacarb, EFSA Scientific Report (2009) 275.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru ioxinil în mai multe produse alimentare de origine animală, EFSA Scientific Report (2009) 288.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru mepanipirim, EFSA Scientific Report (2009) 266.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru protioconazol, EFSA Scientific Report (2009) 261.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru piridalil, EFSA Scientific Report (2009) 270.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru tiacloprid, EFSA Scientific Report (2009) 256.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru trifloxistrobin, EFSA Scientific Report (2008) 212.
Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru trifloxistrobin, EFSA Scientific Report (2009) 273.
(7)În avizele sale motivate, Autoritatea a concluzionat că toate cerinţele referitoare la date au fost îndeplinite şi că modificările CMR-urilor solicitate de autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce priveşte siguranţa consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ţinut cont de cele mai recente informaţii privind proprietăţile toxicologice ale substanţelor. Nici expunerea pe toată durata vieţii la aceste substanţe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conţine substanţele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante nu indică existenţa unui risc de depăşire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referinţă (DAR). Atunci când Autoritatea a recomandat, ca soluţii posibile în materie de gestionare a riscului, două CMR-uri diferite pentru aceeaşi combinaţie de pesticid/produs, Comisia a optat întotdeauna pentru CMR-ul cel mai scăzut, în conformitate cu considerentul 5 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În cazul flufenoxuronului şi al ceaiului, informaţiile suplimentare furnizate de Franţa privind utilizările oficiale au permis să se concluzioneze că noul CMR nu conduce la un risc cronic pentru sănătate.
(8)Pe baza avizelor motivate ale Autorităţii şi ţinând seama de factorii relevanţi pentru contextul în cauză, modificările solicitate ale CMR-urilor îndeplinesc cerinţele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(9)Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecinţă.
(10)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală şi nu au întâmpinat nicio opoziţie din partea Parlamentului European sau a Consiliului,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
Anexele II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 28 octombrie 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei

ANEXĂ:
Anexele II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
(1)În anexa II, coloanele referitoare la azoxistrobin, acetamiprid, oxid de fenbutatin, indoxacarb, ioxinil, mepanipirim, tiacloprid şi trifloxistrobin se înlocuiesc cu următorul text:
"Reziduuri de pesticide şi conţinuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe şi exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (a)

Acetamiprid (R)

Azoxistrobin

Fenbutatin oxid (L)

Indoxacarb ca sumă de izomeri S şi R (L) (9)

Ioxinil, inclusiv esterii acestuia, exprimaţi în ioxinil (L)

Mepanipirim [Mepanipirim şi metabolitul acestuia (2-anilino-4-(2-hidroxipropil)-6-metilpirimi-dină) exprimate în mepanipirim]

Tiacloprid (L)

Trifloxistrobin

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

0100000

1. FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

0,05 (*)

0110000

(i) Fructe citrice

1

1

5

0,02 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,3

0110010

0110020

0110030

0110040

0110050

Grepfruturi

Portocale

Lămâi

Lămâi verzi «lime»

Mandarine

0110990

Altele

0120000

(ii) Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,01 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0120010

0120020

0120030

0120040

0120050

0120060

Migdale

Nuci de Brazilia

Anacard

Castane

Nuci de cocos

Alune

0120070

Nuci macadamia

0120080

Nuci de Pecan

0120090

Seminţe de pin

0120100

Fistic

0120110

Nuci comune

0120990

Altele

0130000

(iii) Fructe sămânţoase

0,1

0,05 (*)

2

0,01 (*)

0,3

0,5

0130010

Mere

0,5

0130020

Pere

0,3

0130030

Gutui

0,3

0130040

Moşmoni

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0130050

Moşmoni japonezi

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0130990

Altele

0,3

0140000

(iv) Fructe sâmburoase

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0140010

Caise

0,1

0,3

0,3

1

0140020

Cireşe

0,2

0,02 (*)

0,3

1

0140030

Piersici

0,1

0,3

0,3

1

0140040

Prune

0,02

0,02 (*)

0,1

0,2

0140990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0150000

(v) Bace şi fructe mici

0,01 (*)

0151000

(a) Struguri de masă şi de vin

2

2

2

3

0,02 (*)

5

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b) Căpşuni

2

1

0,02 (*)

2

0,5

0,5

0153000

© Fructe de rug

0,01 (*)

0,02 (*)

0153010

Mure

3

5

0,5

3

0153020

Mure de câmp

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

1

0153030

Zmeură

3

5

0,5

3

0153990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

1

0154000

(d) Alte bace şi fructe mici

0,05 (*)

0,05 (*)

1

0,01 (*)

1

0154010

Afine

2

0154020

Merişoare

0,02 (*)

0154030

Coacăze (roşii, albe sau negre)

1

0154040

Agrişe

1

0154050

Măceş

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0154060

Dud

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0154070

Păducel spaniol

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0154080

Boabe de soc

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0154990

Altele

0,02 (*)

0160000

(vi) Fructe diverse

0,01 (*)

0,01 (*)

0161000

(a) Cu coajă comestibilă

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0161010

Curmale

0,02 (*)

0161020

Smochine

0,02 (*)

0161030

Măsline de masă

0,3

0161040

Kumquat

0,02 (*)

0161050

Carambola

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0161060

Kaki

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0161070

Prună de Java

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0161990

Altele

0,02 (*)

0162000

(b) Cu coajă necomestibilă, mici

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0162010

Kiwi

0,05 (*)

0,02 (*)

0162020

Litchi

0,05 (*)

0,02 (*)

0162030

Fructele pasiunii

4

4

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0162990

Altele

0,05 (*)

0,02 (*)

0163000

© Cu coajă necomestibilă, mari

0163010

Avocado

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163020

Banane

2

3

0,2

0,02 (*)

0,05

0163030

Mango

0,2

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,5

0163040

Papaia

0,2

0,05 (*)

0,02 (*)

0,5

1

0163050

Rodii

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163060

Fructe de Annona cherimola

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0163070

Guave

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0163080

Ananas

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163090

Fructul arborelui de pâine

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0163100

Durian

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0163110

Soursop

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0163990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0200000

2. LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

(i) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0211000

(a) Cartofi

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0212000

(b) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi tropicale

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0212010

Manioc

0212020

Batate

0212030

Igname

0212040

Arorut

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0212990

Altele

0213000

© Alte legume rădăcinoase şi cu tuberculi cu excepţia sfeclei de zahăr

0213010

Sfecle

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213020

Morcovi

0,2

0,02 (*)

0,2

0,02 (*)

0,05

0213030

Ţeline de rădăcină

0,3

0,02 (*)

0,05 (*)

0,1

0,02 (*)

0213040

Hrean

0,2

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213050

Topinamburi

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213060

Păstârnaci

0,2

0,02 (*)

0,2

0,02 (*)

0,02 (*)

0213070

Pătrunjel rădăcină

0,2

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213080

Ridichi

0,2

0,2

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213090

Barba-caprei

0,2

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213100

Gulie furajeră

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213110

Napi

0,2

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0213990

Altele

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0220000

(ii) Legume bulboase

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0220010

Usturoi

0,05 (*)

0,2

0,02 (*)

0220020

Ceapă

0,05 (*)

0,2

0,02 (*)

0220030

Ceapă eşalotă

0,05 (*)

0,2

0,02 (*)

0220040

Ceapă verde

2

3

0,1

0220990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0230000

(iii) Legume fructoase

0,05 (*)

0231000

(a) Solanacee

2

0231010

Tomate

0,1

2

0,5

1

0,5

0,5

0231020

Ardei

0,3

1

0,3

0,01 (*)

1

0,3

0231030

Vinete

0,1

1

0,5

1

0,5

0,02 (*)

0231040

Bame

0,01 (*)

1

0,02 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0231990

Altele

0,01 (*)

1

0,02 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0232000

(b) Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0,3

1

0,2

0,3

0,2

0232010

Castraveţi

0,5

0,01 (*)

0232020

Cornişoni

0,05 (*)

0,01 (*)

0232030

Dovleci

0,5

0,5

0232990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0233000

© Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

0,01 (*)

0,5

0,05 (*)

0,1

0,01 (*)

0233010

0233020

0233030

Pepeni galbeni

Dovleci

Pepeni verzi

0,2

0,02 (*)

0,2

0,

0,2

0,2

0233990

Altele

0,02 (*)

0,02 (*)

0234000

(d) Porumb zaharat

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,01 (*)

0,1

0,02 (*)

0239000

© Alte legume fructoase

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0240000

(iv) Brasicacee

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0241000

(a) Varză cu inflorescenţă

0,01 (*)

0,3

0,1

0241010

0241020

Broccoli

Conopidă

1

0,5

0,05

0,05

0241990

Altele

0,5

0,02 (*)

0242000

(b) Varză cu căpăţână

0,3

0242010

0242020

Varză de Bruxelles

Varză cu căpăţână

0,05

0,01 (*)

0,1

3

0,05

0,2

0,5

0,3

0242990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0243000

© Varză pentru frunze

0,01 (*)

5

1

0,02 (*)

0243010

Varză chinezească

0,2

0243020

Varză fără căpăţână

0,2

0243990

Altele

0,02 (*)

0244000

(d) Gulii

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05

0,02 (*)

0250000

(v) Legume cu frunze şi plante aromatice

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0251000

(a) Lăptuci şi alte salate similare, inclusiv brasicacee

3

0251010

Fetică

5

1

2

0,02 (*)

0251020

Lăptucă

5

2

2

10

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

5

2

2

10

0251040

Creson

3

0,02 (*)

2

0,02 (*)

0251050

Barbarea verna

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0251060

Rucolă

5

0,02 (*)

3

0,02 (*)

0251070

Muştar vânăt

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0251080

Frunze şi lăstari de Brassica, spp.

5

1

2

0,02 (*)

0251990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

2

0,02 (*)

0252000

(b) Spanac şi similare (frunze)

0,02 (*)

0,02 (*)

0252010

Spanac

3

0,05 (*)

2

0252020

Iarbă-grasă

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0252030

Sfeclă pentru peţiol şi frunze

0,01 (*)

0,5

0,02 (*)

0252990

Altele

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0253000

(c) Frunze de viţă-de-vie

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0254000

(d) Năsturel

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0255000

(e) Cicoare witloof

0,01 (*)

0,02 (*)

0256000

(f) Plante aromatice

3

2

3

10

0256010

Asmăţui

3

0256020

Arpagic

3

0256030

Frunze de ţelină

3

0256040

Pătrunjel

5

0256050

Salvie

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256060

Rozmarin

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256070

Cimbru

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256080

Busuioc

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256090

Frunze de dafin

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256100

Tarhon

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0256990

Altele

3

0260000

(vi) Leguminoase (proaspete)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0260010

Fasole (păstăi)

1

1

0,5

0260020

Fasole (boabe)

0,2

0,02 (*)

0,02 (*)

0260030

Mazăre (păstăi)

0,5

0,02 (*)

0,02 (*)

0260040

Mazăre (boabe)

0,2

0,2

0,02 (*)

0260050

Linte

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0260990

Altele

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270000

(vii) Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0270010

Sparanghel

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270020

Cardon

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270030

Ţelină

5

2

0,05 (*)

0,3

0,3

0270040

Fenicul

5

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270050

Anghinare

1

0,1

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270060

Praz

2

0,02 (*)

3

0,1

0,2

0270070

Rubarbă

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270080

Lăstari de bambus

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0270090

Miez de palmier

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0270990

Altele

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0280000

(viii) Ciuperci

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Altele

0290000

(ix) Alge

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0300000

3. LEGUME PĂSTĂI

0,01 (*)

0,1

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,1

0,02 (*)

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin

0300990

Altele

0400000

4. SEMINŢE ŞI FRUCTE OLEAGINOASE

0,05 (*)

0401000

(i) Seminţe oleaginoase

0,1 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0401010

Seminţe de in

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401020

Arahide

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401030

Seminţe de mac

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401040

Seminţe de susan

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401050

Seminţe de floarea-soarelui

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401060

Seminţe de rapiţă

0,01 (*)

0,5

0,05 (*)

0,3

0401070

Boabe de soia

0,01 (*)

0,5

0,5

0,05 (*)

0401080

Seminţe de muştar

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,2

0401090

Seminţe de bumbac

0,02

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401100

Seminţe de dovleac [4]

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401110

Şofrănel [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0401120

Limba mielului [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0401130

Camelină [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0401140

Cânepă [4]

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401150

Ricin

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0401990

Altele

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0402000

(ii) Fructe oleaginoase

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0402010

Măsline pentru ulei [4]

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,3

0402020

Nuci de palmier [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0402040

Kapok [4]

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0402990

Altele

0,1 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0500000

5. CEREALE

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0500010

Orz

0,3

1

0,3

0500020

Hrişcă

0,05 (*)

0,05

0,02 (*)

0500030

Porumb

0,05 (*)

0,05

0,02 (*)

0500040

Mei

0,05 (*)

0,05

0,02 (*)

0500050

Ovăz

0,3

1

0,02 (*)

0500060

Orez

5

0,05

0,02 (*)

0500070

Secară

0,3

0,05

0,05

0500080

Sorg

0,05 (*)

0,05

0,02 (*)

0500090

Grâu

0,3

0,1

0,05

0500990

Altele

0,05 (*)

0,05

0,02 (*)

0600000

6. CEAI, CAFEA, INFUZII ŞI CACAO

0,1 (*)

0,1 (*)

0,1 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0610000

(i) Ceai (Camellia sinensis frunze şi codiţe uscate, fermentat sau nu)

0,1 (*)

0,05 (*)

0620000

(ii) Boabe de cafea

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0630000

(iii) Infuzii (uscate)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631000

(a) Flori

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631010

Flori de muşeţel

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631020

Flori de hibiscus

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631030

Petale de trandafir

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631040

Flori de iasomie

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631050

Tei pucios

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0631990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0632000

(b) Frunze

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0632010

Frunze de căpşun

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0632020

Frunze de rooibos

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0632030

Mate

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0632990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0633000

€ Rădăcini

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0633010

Rădăcină de valeriană

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0633020

Rădăcină de ginseng

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0633990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0639000

(d) Alte infuzii

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0640000

(iv) Cacao (boabe fermentate)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0650000

(v) Roşcove

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0700000

7. HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei şi pudra neconcentrată

0,1 (*)

20

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,02 (*)

0,1 (*)

30

0800000

8. CONDIMENTE

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810000

(i) Seminţe

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810010

Anason

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810020

Chimen negru

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810030

Seminţe de ţelină

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810040

Seminţe de coriandru

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810040

Seminţe de chimen

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810060

Seminţe de mărar

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810070

Seminţe de fenicul

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810080

Schinduf

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810090

Nucşoară

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0810990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820000

(ii) Fructe şi bace

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820010

Piper de Jamaica

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820030

Chimen

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820040

Cardamom

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820050

Fructe de ienupăr

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820060

Piper, negru şi alb

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820070

Păstăi de vanilie

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820080

Tamarin

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0820990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0830000

(iii) Scoarţă

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0830010

Scorţişoară

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0830990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840000

(iv) Rădăcini sau rizomi

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840010

Lemn-dulce

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840020

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840030

Curcuma (şofran de India)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840040

Hrean

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0840990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0850000

(v) Muguri

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0850010

Cuişoare

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0850020

Capere

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0850990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0860000

(vi) Stigmate de flori

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0860010

Şofran

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0860990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0870000

(vii) Tegumente accesorii

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0870010

Nucşoară

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0870990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0900000

9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCŢIA ZAHĂRULUI

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0900010

Sfeclă de zahăr

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0900020

Trestie de zahăr

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0900030

Rădăcini de cicoare

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

0900990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1000000

10. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

1010000

(i) Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnaţii şi preparatele alimentare

0,05 (*)

0,05 (*)

1011000

(a) Porcine

1011010

Carne

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05

1011020

Carne fără grăsime sau macră

0,05 (*)

0,3

0,05 (*)

0,05

1011030

Ficat

0,1

0,01 (*)

0,05 (*)

0,3

1011040

Rinichi

0,2

0,01 (*)

0,05 (*)

0,3

1011050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,01 (*)

0,2

0,01 (*)

1011990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1012000

(b) Bovine

1012010

Carne

0,05 (*)

0,01 (*)

0,5

0,05

1012020

Grăsime

0,05 (*)

0,3

1,5

0,05

1012030

Ficat

0,1

0,01 (*)

1

0,3

1012040

Rinichi

0,2

0,01 (*)

2,5

0,3

1012050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,01 (*)

0,2

0,01 (*)

1012990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1013000

€ Ovine

1013010

Carne

0,05 (*)

0,01 (*)

0,5

0,05

1013020

Grăsime

0,05 (*)

0,3

1,5

0,05

1013030

Ficat

0,1

0,01 (*)

1

0,3

1013040

Rinichi

0,2

0,01 (*)

2,5

0,3

1013050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,01 (*)

0,2

0,01 (*)

1013990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1014000

(d) Caprine

1014010

Carne

0,05 (*)

0,01 (*)

0,5

0,05

1014020

Grăsime

0,05 (*)

0,3

1,5

0,05

1014030

Ficat

0,1

0,01 (*)

1

0,3

1014040

Rinichi

0,2

0,01 (*)

2,5

0,3

1014050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,01 (*)

0,2

0,01 (*)

1014990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1015000

(e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015010

Carne

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015020

Grăsime

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015030

Ficat

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015040

Rinichi

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015050

Organe comestibile

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1015990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1016000

(f) Păsări de curte - pui, gâşte, raţe, curci şi bibilici - struţi, porumbei

1016010

Carne

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05

1016020

Grăsime

0,05 (*)

0,3

0,05 (*)

0,05

1016030

Ficat

0,1

0,01 (*)

0,05 (*)

0,3

1016040

Rinichi

0,2

0,01 (*)

0,05 (*)

0,3

1016050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,01 (*)

0,2

0,01 (*)

1016990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017000

(g) Alte animale de crescătorie

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017010

Carne

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017020

Grăsime

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017030

Ficat

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017040

Rinichi

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017050

Organe comestibile

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1017990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1020000

(ii) Lapte şi smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt şi alte grăsimi derivate din lapte, brânză şi caş

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*) (9)

0,01 (*)

0,03

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

(iii) Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă şi gălbenuşuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori

0,05 (*)

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02

0,01 (*)

1030010

Pui

1030020

Raţă

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1030030

Gâscă

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1030040

Prepeliţă

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1030990

Altele

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1040000

(iv) Miere

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1050000

(v) Amfibieni şi reptile

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1060000

(vi) Melci

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

1070000

(vii) Alte produse derivate din animale terestre

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(**)

(9)Conţinutul maxim de reziduuri pentru smântâna din lapte este 0,3 mg/kg.

(a)Pentru lista completă cu produse de origine vegetală şi animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultaţi anexa I

(*)Indică limita inferioară de detectare analitică.

(**)Combinaţia pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în annexa III partea B.

(L)= liposolubil

(R)= definiţia reziduului diferă în cazul următoarelor combinaţii pesticid-număr de cod: Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid şi metabolitul IM-2-1 Fenbutatinoxid (F)"

*) la alineatul (1) referitor la anexa II, la combinaţiile:
Azoxistrobin - număr de cod 0244000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,2
Azoxistrobin - număr de cod 0255000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,2
Indoxacarb ca sumă de izomeri S şi R (F) - număr de cod 0255000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,02 (*)
Ioxinil, inclusiv esterii săi exprimaţi drept ioxinil (F) - număr de cod 0211000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,05 (*)
Tiacloprid (F) - număr de cod 0255000
în loc de: " ",
se va citi: "0,02 (*)
- la punctul 2 litera (a) subpunctul (i) referitor la anexa III partea A din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, la combinaţiile:
Fluopicolid - număr de cod 0152000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,01 (*)
Fluopicolid - număr de cod 0211000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,02
Fluopicolid - număr de cod 0232990:
în loc de: " ",
se va citi: "0,01 (*)
Fluopicolid - număr de cod 0234000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,01 (*)
Fluopicolid - număr de cod 0244000:
în loc de: " ",
se va citi: "0,01 (*)
- la punctul 2 litera (b) referitor la anexa III partea B din Regulamentul (CE) nr. 396/2005:
în loc de: "Famoxadon",
se va citi: "Oxid de fenbutatin (F)
în loc de: "Oxid de fenbutatin (F)",
se va citi: "Famoxadon
la combinaţia Trifloxistrobin - număr de cod 0154080:
în loc de: "0,02 (*)",
se va citi: "2"

(2)Anexa III se modifică după cum urmează:
a)Partea A se modifică după cum urmează:
(i)coloanele referitoare la clomazon, ciflufenamid, flufenoxuron, fluopicolid şi protioconazol se înlocuiesc cu următorul text:
"Reziduuri de pesticide şi conţinuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe şi exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (a)

Clomazone

Ciflufenamid [suma ciflufenamidului (izomeri Z) şi a izomerului său E] (R)

Flufenoxuron (L)

Fluopicolide

Protioconazol (protioconazoldestio) (R)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

0100000

1. FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0110000

(i) Fructe citrice

0,3

0,01 (*)

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi «lime»

0110050

Mandarine

0110990

Altele

0120000

(ii) Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,05 (*)

0,01 (*)

0120010

Migdale

0120020

Nuci de Brazilia

0120030

Anacard

0120040

Castane

0120050

Nuci de cocos

0120060

Alune

0120070

Nuci macadamia

0120080

Nuci de Pecan

0120090

Seminţe de pin

0120100

Fistic

0120110

Nuci comune

0120990

Altele

0130000

(iii) Fructe sămânţoase

0,5

0,01 (*)

0130010

0130020

013003

0130040

0130050

Mere

Pere

Gutu

Moşmoni

Moşmoni japonezi

0130990

Altele

0140000

(iv) Fructe sâmburoase

0,5

0,01 (*)

0140010

0140020

0140030

0140040

Caise

Cireşe

Piersici

Prune

0140990

Altele

0150000

(v) Bace şi fructe mici

0151000

(a) Struguri de masă şi de vin

2

0151010

0151020

Struguri de masă

Struguri de vin

1

2

0152000

(b) Căpşuni

0,05 (*)

0153000

(c) Fructe de rug

0,05 (*)

0,01 (*)

0153010

0153020

0153030

Mure

Mure de câmp

Zmeură

0153990

Altele

0154000

(d) Alte bace şi fructe mici

0,05 (*)

0,01 (*)

0154010

0154020

0154030

0154040

0154050

0154060

0154070

0154080

Afine

Merişoare

Coacăze (roşii, albe sau negre)

Agrişe

Măceş

Dud

Păducel spaniol

Boabe de soc

0154990

Altele

0160000

(vi) Fructe diverse

0,05 (*)

0,01 (*)

0161000

(a) Cu coajă comestibilă

0161010

0161020

0161030

0161040

0161050

0161060

0161070

Curmale

Smochine

Măsline de masă

Kumquat

Carambola

Kaki

Prună de Java

0161990

Altele

0162000

(b) Cu coajă necomestibilă, mici

0162010

0162020

0162030

0162040

0162050

0162060

Kiwi

Litchi

Fructele pasiunii

Smochine indiene (limba soacrei)

Fructul Chrysophyllum cainito

Plaqueminier (kaki de Virginia)

0162990

Altele

0163000

(c) Cu coajă necomestibilă, mari

0163010

0163020

0163030

0163040

0163050

0163060

0163070

0163080

0163090

0163100

0163110

Avocado

Banane

Mango

Papaia

Rodii

Fructe de Annona cherimola

Guave

Ananas

Fructul arborelui de pâine

Durian

Soursop

0163990

Altele

0200000

2. LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0,02 (*)

0210000

(i) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi

0,01 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0211000

(a) Cartofi

0212000

(b) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi tropicale

0,01 (*)

0212010

0212020

0212030

0212040

Manioc

Batate

Igname

Arorut

0212990

Altele

0213000

(c) Alte legume rădăcinoase şi cu tuberculi cu excepţia sfeclei de zahăr

0,01 (*)

0213010

0213020

0213030

0213040

0213050

0213060

0213070

0213080

0213090

0213100

0213110

Sfecle

Morcovi

Ţeline de rădăcină

Hrean

Topinamburi

Păstârnaci

Pătrunjel rădăcină

Ridichi

Barba-caprei

Gulie furajeră

Napi

0213990

Altele

0220000

(ii) Legume bulboase

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0220010

0220020

0220030

0220040

Usturoi

Ceapă

Ceapă eşalotă

Ceapă verde

0220990

Altele

0230000

(iii) Legume fructoase

0,01 (*)

0,02 (*)

0231000

(a) Solanacee

0231010

0231020

0231030

0231040

Tomate

Ardei

Vinete

Bame

0,5

0,5

0,5

0,05 (*)

0,4

1

0,01 (*)

0,01 (*)

0231990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0232000

(b) Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0232010

0232020

0232030

Castraveţi

Cornişoni

Dovleci

0,2

0,05 (*)

0,05 (*)

0,2

0,01 (*)

0,01 (*)

0232990

Altele

0,05 (*)

0,01 (*)

0233000

(c) Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

0,01 (*)

0233010

0233020

0233030

Pepeni galbeni

Dovleci

Pepeni verzi

0,2

0,05 (*)

0,2

0233990

Altele

0,05 (*)

0234000

(d) Porumb zaharat

0,05 (*)

0239000

(e) Alte legume fructoase

0,05 (*)

0240000

(iv) Brasicacee

0,01 (*)

0,05 (*)

0241000

(a) Varză cu inflorescenţă

0,01 (*)

0,02 (*)

0241010

0241020

Broccoli

Conopidă

0241990

Altele

0242000

(b) Varză cu căpăţână

0242010

0242020

Varză de Bruxelles

Varză cu căpăţână

0,01 (*)

0,2

0,1

0,1

0242990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

0243000

(c) Varză pentru frunze

0,1

0,02 (*)

0243010

Varză chinezească

0243020

Varză fără căpăţână

0243990

Altele

0244000

(d) Gulii

0,02 (*)

0250000

(v) Legume cu frunze şi plante aromatice

0,01 (*)

0,02 (*)

0251000

(a) Lăptuci şi alte salate similare, inclusiv brasicacee

0,01 (*)

0251010

0251020

0251030

0251040

0251050

Fetică

Lăptucă

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

Creson

Barbarea verna

0,05 (*)

1

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0251060

0251070

0251080

Rucolă

Muştar vânăt

Frunze şi lăstari de Brassica, spp.

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0251990

Altele

0,05 (*)

0252000

(b) Spanac şi similare (frunze)

0,01 (*)

0,05 (*)

0252010

0252020

0252030

Spanac

Iarbă-grasă

Sfeclă pentru peţiol şi frunze

0252990

Altele

0253000

(c) Frunze de viţă-de-vie

0,01 (*)

0,05 (*)

0254000

(d) Năsturel

0,01 (*)

0,05 (*)

0255000

(e) Cicoare witloof

0,01 (*)

0,05 (*)

0256000

(f) Plante aromatice

0,2

0,05 (*)

0256010

0256020

0256030

0256040

0256050

0256060

0256070

0256080

0256090

0256100

Asmăţui

Arpagic

Frunze de ţelină

Pătrunjel

Salvie

Rozmarin

Cimbru

Busuioc

Frunze de dafin

Tarhon

0256990

Altele

0260000

(vi) Leguminoase (proaspete)

0,01 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0260010

0260020

0260030

0260040

0260050

Fasole (păstăi)

Fasole (boabe)

Mazăre (păstăi)

Mazăre (boabe)

Linte

0,5

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0260990

Altele

0,05 (*)

0270000

(vii) Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (*)

0,05 (*)

0270010

0270020

Sparanghel

Cardon

0,01 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270030

Ţelină

0,01 (*)

0,02 (*)

0270040

Fenicul

0,01 (*)

0,02 (*)

0270050

Anghinare

0,01 (*)

0,02 (*)

0270060

Praz

0,3

0,05

0270070

Rubarbă

0,01 (*)

0,02 (*)

0270080

Lăstari de bambus

0,01 (*)

0,02 (*)

0270090

Miez de palmier

0,01 (*)

0,02 (*)

0270990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

0280000

(viii) Ciuperci

0,01 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0280010

Ciuperci de cultură

0,05 (*)

0280020

Ciuperci sălbatice

0,1

0280990

Altele

0,05 (*)

0290000

(ix) Alge

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0300000

3. LEGUME PĂSTĂI

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin

0300990

Altele

0400000

4. SEMINŢE ŞI FRUCTE OLEAGINOASE

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0401000

(i) Seminţe oleaginoase

0,05

0401010

Seminţe de in

0,01 (*)

0401020

Arahide

0,01 (*)

0401030

Seminţe de mac

0,01 (*)

0401040

Seminţe de susan

0,01 (*)

0401050

Seminţe de floarea-soarelui

0,01 (*)

0401060

Seminţe de rapiţă

0,02

0401070

Boabe de soia

0,01 (*)

0401080

Seminţe de muştar

0,01 (*)

0401090

Seminţe de bumbac

0,01 (*)

0401100

Seminţe de dovleac

0,05

0401110

Şofrănel

0,01 (*)

0401120

Limba mielului

0,01 (*)

0401130

Camelină

0,01 (*)

0401140

Cânepă

0,01 (*)

0401150

Ricin

0,01 (*)

0401990

Altele

0,01 (*)

0402000

(ii) Fructe oleaginoase

0,01 (*)

0,02 (*)

0402010

Măsline pentru ulei

0402020

Nuci de palmier

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0402040

Kapok

0402990

Altele

0500000

5. CEREALE

0,01 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0500010

Orz

0,1

0,3

0500020

Hrişcă

0,02 (*)

0,02 (*)

0500030

Porumb

0,02 (*)

0,02 (*)

0500040

Mei

0,02 (*)

0,02 (*)

0500050

Ovăz

0,1

0,05

0500060

Orez

0,02 (*)

0,02 (*)

0500070

Secară

0,05

0,1

0500080

Sorg

0,02 (*)

0,02 (*)

0500090

Grâu

0,05

0,1

0500990

Altele

0,02 (*)

0,02 (*)

0600000

6. CEAI, CAFEA, INFUZII ŞI CACAO

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0610000

(i) Ceai (Camellia sinensis frunze şi codiţe uscate, fermentat sau nu)

15

0620000

(ii) Boabe de cafea

0,05 (*)

0630000

(iii) Infuzii (uscate)

0,05 (*)

0631000

(a) Flori

0631010

Flori de muşeţel

0631020

Flori de hibiscus

0631030

Petale de trandafir

0631040

Flori de iasomie

0631050

Tei pucios

0631990

Altele [3]

0632000

(b) Frunze

0632010

0632020

0632030

Frunze de căpşun

Frunze de rooibos

Mate

0632990

Altele

0633000

(c) Rădăcini

0633010

0633020

Rădăcină de valeriană

Rădăcină de ginseng

0633990

Altele

0639000

(d) Alte infuzii

0640000

(iv) Cacao (boabe fermentate)

0,05 (*)

0650000

(v) Roşcove

0,05 (*)

0700000

7. HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei şi pudra neconcentrată

0,02 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0800000

8. CONDIMENTE

0,02 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0810000

(i) Seminţe

0810010

0810020

0810030

0810040

0810040

0810060

0810070

0810080

0810090

Anason

Chimen negru

Seminţe de ţelină

Seminţe de coriandru

Seminţe de chimen

Seminţe de mărar

Seminţe de fenicul

Schinduf

Nucşoară

0810990

Altele

0820000

(ii) Fructe şi bace

0820010

0820020

0820030

0820040

Piper de Jamaica

Piper de anason (piper de Sichuan)

Chimen

Cardamom

0820050

0820060

0820070

0820080

Fructe de ienupăr

Piper, negru şi alb

Păstăi de vanilie

amarin

0820990

Altele

0830000

(iii) Scoarţă

0830010

Scorţişoară

0830990

Altele

0840000

(iv) Rădăcini sau rizomi

0840010

0840020

0840030

0840040

Lemn-dulce

Ghimbir

Curcuma (şofran de India)

Hrean

0840990

Altele

0850000

(v) Muguri

0850010

0850020

Cuişoare

Capere

0850990

Altele

0860000

(vi) Stigmate de flori

0860010

Şofran

0860990

Altele

0870000

(vii) Tegumente accesorii

0870010

Nucşoară

0870990

Altele

0900000

9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCŢIA ZAHĂRULUI

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

0,02 (*)

0900010

0900020

0900030

Sfeclă de zahăr

Trestie de zahăr

Rădăcini de cicoare

0900990

Altele

1000000

10. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

0,05 (*)

1010000

(i) Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnaţii şi preparatele alimentare

0,03 (*)

0,05 (*)

1011000

(a) Porcine

1011010

Carne

0,05

1011020

Carne fără grăsime sau macră

0,05

1011030

Ficat

0,2

1011040

Rinichi

0,05

1011050

Organe comestibile

0,05

1011990

Altele

0,01 (*)

1012000

(b) Bovine

1012010

Carne

0,05

1012020

Grăsime

0,05

1012030

Ficat

0,2

1012040

Rinichi

0,05

1012050

Organe comestibile

0,05

1012990

Altele

0,05

1013000

(c) Ovine

1013010

Carne

0,05

1013020

Grăsime

0,05

1013030

Ficat

0,05

1013040

Rinichi

0,05

1013050

Organe comestibile

0,05

1013990

Altele

0,01 (*)

1014000

(d) Caprine

1014010

Carne

0,05

1014020

Grăsime

0,05

1014030

Ficat

0,05

1014040

Rinichi

0,05

1014050

Organe comestibile

0,05

1014990

Altele

0,01 (*)

1015000

€ Animale din specia cabaline, asini sau catâri

1015010

Carne

0,05

1015020

Grăsime

0,05

1015030

Ficat

0,05

1015040

Rinichi

0,05

1015050

Organe comestibile

0,05

1015990

Altele

0,01 (*)

1016000

(f) Păsări de curte - pui, gâşte, raţe, curci şi bibilici - struţi, porumbei

1016010

Carne

0,05

1016020

Grăsime

0,05

1016030

Ficat

0,05

1016040

Rinichi

0,05

1016050

Organe comestibile

0,01 (*)

1016990

Altele

0,01 (*)

1017000

(g) Alte animale de crescătorie

1017010

Carne

0,05

1017020

Grăsime

0,05

1017030

Ficat

0,05

1017040

Rinichi

0,05

1017050

Organe comestibile

0,01 (*)

1017990

Altele

0,01 (*)

1020000

(ii) Lapte şi smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt şi alte grăsimi derivate din lapte, brânză şi caş

0,03 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

(iii) Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă şi gălbenuşuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori

0,03 (*)

0,05 (*)

0,05

1030010

Pui

1030020

Raţă

1030030

Gâscă

1030040

Prepeliţă

1030990

Altele

1040000

(iv) Miere

0,05

0,01 (*)

1050000

(v) Amfibieni şi reptile

0,05

0,01 (*)

1060000

(vi) Melci

0,05

0,01 (*)

1070000

(vii) Alte produse derivate din animale terestre

0,05

0,01 (*)

(a)Pentru lista completă cu produse de origine vegetală şi animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultaţi anexa I.

(*)Indică limita inferioară de detectare analitică.

(L)= liposolubil

(R)= definiţia reziduului diferă în cazul următoarelor combinaţii pesticid-număr de cod: Ciflufenamid - cod 1000000: suma ciflufenamidului, a izomerului E şi a metabolitului 149-Fl [2,3-difluor-6-(trifluormetill)benzamidină], exprimat ca ciflufenamid Protioconazol - cod 1000000: Sumă de protioconazol-destio şi glucuronidul său conjugat, exprimată în protioconazol-destio"

(ii)se adaugă următoarele coloane referitoare la benzoat de emamectin şi piridalil:
"Reziduuri de pesticide şi conţinuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe şi exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (a)

Benzoat de emamectin B1 a, exprimat ca emamectin

Piridali l

(1)

(2)

(3)

(4)

0100000

1. FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

0,01 (*)

0110000

(i) Fructe citrice

0,01 (*)

0110010

0110020

0110030

0110040

0110050

Grepfruturi

Portocale

Lămâi

Lămâi verzi «lime»

Mandarine

0110990

Altele

0120000

(ii) Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,01 (*)

0120010

0120020

0120030

0120040

0120050

0120060

0120070

0120080

0120090

0120100

0120110

Migdale

Nuci de Brazilia

Anacard

Castane

Nuci de cocos

Alune

Nuci macadamia

Nuci de Pecan

Seminţe de pin

Fistic

Nuci comune

0120990

Altele

0130000

(iii) Fructe sămânţoase

0,02

0130010

0130020

0130030

0130040

0130050

Mere

Pere

Gutui

Moşmoni

Moşmoni japonezi

0130990

Altele

0140000

(iv) Fructe sâmburoase

0140010

0140020

0140030

0140040

Caise

Cireşe

Piersici

Prune

0,01 (*)

0,01 (*)

0,02

0,01 (*)

0140990

Altele

0,01 (*)

0150000

(v) Bace şi fructe mici

0151000

(a) Struguri de masă şi de vin

0,05

0151010

0151020

Struguri de masă

Struguri de vin

0152000

(b) Căpşuni

0,05

0153000

(c) Fructe de rug

0,01 (*)

0153010

0153020

0153030

Mure

Mure de câmp

Zmeură

0153990

Altele

0154000

(d) Alte bace şi fructe mici

0,01 (*)

0154010

0154020

0154030

0154040

0154050

0154060

0154070

0154080

Afine

Merişoare

Coacăze (roşii, albe sau negre)

Agrişe

Măceş

Dud

Păducel spaniol

Boabe de soc

0154990

Altele

0160000

(vi) Fructe diverse

0,01 (*)

0161000

(a) Cu coajă comestibilă

0161010

0161020

0161030

0161040

Curmale

Smochine

Măsline de masă

Kumquat

0161050

0161060

0161070

Carambola

Kaki

Prună de Java

0161990

Altele

0162000

(b) Cu coajă necomestibilă, mici

0162010

0162020

0162030

0162040

0162050

0162060

Kiwi

Litchi

Fructele pasiunii

Smochine indiene (limba soacrei)

Fructul Chrysophyllum cainito

Plaqueminier (kaki de Virginia)

0162990

Altele

0163000

(c) Cu coajă necomestibilă, mari

0163010

0163020

0163030

0163040

0163050

0163060

0163070

0163080

0163090

0163100

0163110

Avocado

Banane

Mango

Papaia

Rodii

Fructe de Annona cherimola

Guave

Ananas

Fructul arborelui de pâine

Durian

Soursop

0163990

Altele

0200000

2. LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

(i) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi

0,01 (*)

0,01 (*)

0211000

(a) Cartofi

0212000

(b) Legume rădăcinoase şi cu tuberculi tropicale

0212010

0212020

0212030

0212040

Manioc

Batate

Igname

Arorut

0212990

Altele

0213000

(c) Alte legume rădăcinoase şi cu tuberculi cu excepţia sfeclei de zahăr

0213010

0213020

0213030

0213040

0213050

0213060

Sfecle

Morcovi

Ţeline de rădăcină

Hrean

Topinamburi

Păstârnaci

0213070

0213080

0213090

0213100

0213110

Pătrunjel rădăcină

Ridichi

Barba-caprei

Gulie furajeră

Napi

0213990

Altele

0220000

(ii) Legume bulboase

0,01 (*)

0,01 (*)

0220010

0220020

0220030

0220040

Usturoi

Ceapă

Ceapă eşalotă

Ceapă verde

0220990

Altele

0230000

(iii) Legume fructoase

0231000

(a) Solanacee

0231010

0231020

0231030

0231040

Tomate

Ardei

Vinete

Bame

0,02

0,02

0,01 (*)

0,01 (*)

1

2

1

0,01 (*)

0231990

Altele

0,01 (*)

0,01 (*)

0232000

(b) Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0,01 (*)

0,01 (*)

0232010

0232020

0232030

Castraveţi

Cornişoni

Dovleci

0232990

Altele

0233000

(c) Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

0,01 (*)

0,3

0233010

0233020

0233030

Pepeni galbeni

Dovleci

Pepeni verzi

0233990

Altele

0234000

(d) Porumb zaharat

0,01 (*)

0,01 (*)

0239000

(e) Alte legume fructoase

0,01 (*)

0,01 (*)

0240000

(iv) Brasicacee

0,01 (*)

0,01 (*)

0241000

(a) Varză cu inflorescenţă

0241010

0241020

Broccoli

Conopidă

0241990

Altele

0242000

(b) Varză cu căpăţână

0242010

0242020

Varză de Bruxelles

Varză cu căpăţână

0242990

Altele

0243000

€ Varză pentru frunze

0243010

Varză chinezească

0243020

Varză fără căpăţână

0243990

Altele

0244000

(d) Gulii

0250000

(v) Legume cu frunze şi plante aromatice

0251000

(a) Lăptuci şi alte salate similare, inclusiv brasicacee

0251010

Fetică

1

0,01 (*)

0251020

Lăptucă

1

3

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

0,2

0,01 (*)

0251040

Creson

1

0,01 (*)

0251050

Barbarea verna

1

0,01 (*)

0251060

Rucolă

1

0,01 (*)

0251070

Muştar vânăt

1

0,01 (*)

0251080

Frunze şi lăstari de Brassica, spp.

1

0,01 (*)

0251990

Altele

1

0,01 (*)

0252000

(b) Spanac şi similare (frunze)

0,01 (*)

0,01 (*)

0252010

Spanac

0252020

Iarbă-grasă

0252030

Sfeclă pentru peţiol şi frunze

0252990

Altele

0253000

€ Frunze de viţă-de-vie

0,01 (*)

0,01 (*)

0254000

(d) Năsturel

0,01 (*)

0,01 (*)

0255000

€ Cicoare witloof

0,01 (*)

0,01 (*)

0256000

(f) Plante aromatice

1

0,01 (*)

0256010

Asmăţui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de ţelină

0256040

Pătrunjel

0256050

Salvie

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru

0256080

Busuioc

0256090

Frunze de dafin

0256100

Tarhon

0256990

Altele

0260000

(vi) Leguminoase (proaspete)

0,01 (*)

0,01 (*)

0260010

Fasole (păstăi)

0260020

Fasole (boabe)

0260030

Mazăre (păstăi)

0260040

Mazăre (boabe)

0260050

Linte

0260990

Altele

0270000

(vii) Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (*)

0270010

Sparanghel

0,01 (*)

0270020

Cardon

0,01 (*)

0270030

Ţelină

0,01 (*)

0270040

Fenicul

0,01 (*)

0270050

Anghinare

0,1

0270060

Praz

0,01 (*)

0270070

Rubarbă

0,01 (*)

0270080

Lăstari de bambus

0,01 (*)

0270090

Miez de palmier

0,01 (*)

0270990

Altele

0,01 (*)

0280000

(viii) Ciuperci

0,01 (*)

0,01 (*)

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Altele

0290000

(ix) Alge

0,01 (*)

0,01 (*)

0300000

3. LEGUME PĂSTĂI

0,01 (*)

0,01 (*)

0300010

Fasole

300020

Linte

0300030

Mazăre

300040

Lupin

0300990

Altele

0400000

4. SEMINŢE ŞI FRUCTE OLEAGINOASE

0,01 (*)

0401000

(i) Seminţe oleaginoase

0401010

Seminţe de in

0,01 (*)

0401020

Arahide

0,01 (*)

0401030

Seminţe de mac

0,01 (*)

0401040

Seminţe de susan

0,01 (*)

0401050

Seminţe de floarea-soarelui

0,01 (*)

0401060

Seminţe de rapiţă

0,01 (*)

0401070

Boabe de soia

0,01 (*)

0401080

Seminţe de muştar

0,01 (*)

0401090

Seminţe de bumbac

0,1

0401100

Seminţe de dovleac

0,01 (*)

0401110

Şofrănel

0,01 (*)

0401120

Limba mielului

0,01 (*)

0401130

Camelină

0,01 (*)

0401140

0401150

Cânepă

Ricin

0,01 (*)

0,01 (*)

0401990

Altele

0,01 (*)

0402000

(ii) Fructe oleaginoase

0,01 (*)

0402010

0402020

0402030

0402040

Măsline pentru ulei

Nuci de palmier

Fructe de palmier pentru ulei

Kapok

0402990

Altele

0500000

5. CEREALE

0,01 (*)

0,01 (*)

0500010

0500020

0500030

0500040

0500050

0500060

0500070

0500080

0500090

Orz

Hrişcă

Porumb

Mei

Ovăz

Orez

Secară

Sorg

Grâu

0500990

Altele

0600000

6. CEAI, CAFEA, INFUZII ŞI CACAO

0,02 (*)

0,02 (*)

0610000

(i) Ceai (Camellia sinensis frunze şi codiţe uscate, fermentat sau nu)

0620000

(ii) Boabe de cafea

0630000

(iii) Infuzii (uscate)

0631000

(a) Flori

0631010

0631020

0631030

0631040

0631050

Flori de muşeţel

Flori de hibiscus

Petale de trandafir

Flori de iasomie

Tei pucios

0631990

Altele [3]

0632000

(b) Frunze

0632010

0632020

0632030

Frunze de căpşun

Frunze de rooibos

Mate

0632990

Altele

0633000

(c) Rădăcini

0633010

0633020

Rădăcină de valeriană

Rădăcină de ginseng

0633990

Altele

0639000

(d) Alte infuzii

0640000

(iv) Cacao (boabe fermentate)

0650000

(v) Roşcove

0700000

7. HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei şi pudra neconcentrată

0,02 (*)

0,02 (*)

0800000

8. CONDIMENTE

0,02 (*)

0,02 (*)

0810000

(i) Seminţe

0810010

0810020

0810030

0810040

0810040

0810060

0810070

0810080

0810090

Anason

Chimen negru

Seminţe de ţelină

Seminţe de coriandru

Seminţe de chimen

Seminţe de mărar

Seminţe de fenicul

Schinduf

Nucşoară

0810990

Altele

0820000

(ii) Fructe şi bace

0820010

0820020

0820030

0820040

0820050

0820060

0820070

0820080

Piper de Jamaica

Piper de anason (piper de Sichuan)

Chimen

Cardamom

Fructe de ienupăr

Piper, negru şi alb

Păstăi de vanilie

Tamarin

0820990

Altele

0830000

(iii) Scoarţă

0830010

Scorţişoară

0830990

Altele

0840000

(iv) Rădăcini sau rizomi

0840010

0840020

0840030

0840040

Lemn-dulce

Ghimbir

Curcuma (şofran de India)

Hrean

0840990

Altele

0850000

(v) Muguri

0850010

0850020

Cuişoare

Capere

0850990

Altele

0860000

(vi) Stigmate de flori

0860010

Şofran

0860990

Altele

0870000

(vii) Tegumente accesorii

0870010

Nucşoară

0870990

Altele

0900000

9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCŢIA ZAHĂRULUI

0,01 (*)

0,01 (*)

0900010

0900020

0900030

Sfeclă de zahăr

Trestie de zahăr

Rădăcini de cicoare

0900990

Altele

1000000

10. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

0,01 (*)

0,01 (*)

1010000

(i) Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnaţii şi preparatele alimentare

0,01 (*)

0,01 (*)

1011000

(a) Porcine

1011010

1011020

1011030

1011040

1011050

Carne

Carne fără grăsime sau macră

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1011990

Altele

1012000

(b) Bovine

1012010

1012020

1012030

1012040

1012050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1012990

Altele

1013000

(c) Ovine

1013010

1013020

1013030

1013040

1013050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1013990

Altele

1014000

(d) Caprine

1014010

1014020

1014030

1014040

1014050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1014990

Altele

1015000

(e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri

1015010

1015020

1015030

1015040

1015050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1015990

Altele

1016000

(f) Păsări de curte - pui, gâşte, raţe, curci şi bibilici - struţi, porumbei

1016010

1016020

1016030

1016040

1016050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1016990

Altele

1017000

(g) Alte animale de crescătorie

1017010

1017020

1017030

1017040

1017050

Carne

Grăsime

Ficat

Rinichi

Organe comestibile

1017990

Altele

1020000

(ii) Lapte şi smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt şi alte grăsimi derivate din lapte, brânză şi caş

0,01 (*)

0,01 (*)

1020010

1020020

1020030

1020040

Bovine

Ovine

Caprine

Cai

1020990

Altele

1030000

(iii) Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă şi gălbenuşuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori

0,01 (*)

0,01 (*)

1030010

1030020

1030030

Pui

Raţă

Gâscă

1030040

Prepeliţă

1030990

Altele

1040000

(iv) Miere

0,01 (*)

0,01 (*)

1050000

(v) Amfibieni şi reptile

0,01 (*)

0,01 (*)

1060000

(vi) Melci

0,01 (*)

0,01 (*)

1070000

(vii) Alte produse derivate din animale terestre

0,01 (*)

0,01 (*)

(a)Pentru lista completă cu produse de origine vegetală şi animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultaţi anexa I.

(*)Combinaţia pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în annexa III partea B."

b)În partea B, coloanele referitoare la acetamiprid, ffamoxadon, oxid de ffenbutatin, indoxacarb şi trifloxistrobin se înlocuiesc cu următorul text:
"Reziduuri de pesticide şi conţinuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe şi exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (a)

Acetamiprid (R)

Fenbutatin oxid (L)

Famoxadon

Indoxacarb ca sumă de izomeri S and R (L)

Trifloxistrobin

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

0130040

Moşmoni

0,1

0,02 (*)

2

0,3

0,5

0130050

Moşmoni japonezi

0,1

0,02 (*)

2

0,3

0,5

0154050

Măceş

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

1

0,02 (*)

0154060

Dud

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

1

0,02 (*)

0154070

Păducel spaniol

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

1

0,02 (*)

0154080

Boabe de soc

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

1

0,02 (*)

0161050

Carambola

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0161060

Kaki

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0161070

Prună de Java

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163060

Fructe de Annona cherimola

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163070

Guave

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163090

Fructul arborelui de pâine

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163100

Durian

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0163110

Soursop

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0212040

Arorut

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0251050

Barbarea verna

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0251070

Muştar vânăt

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0252020

Iarbă-grasă

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0253000

(c) Frunze de viţă-de-vie

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

2

0,02 (*)

0256050

Salvie

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0256060

Rozmarin

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0256070

Cimbru

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0256080

Busuioc

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0256090

Frunze de dafin

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0256100

Tarhon

3

0,02 (*)

0,05 (*)

2

10

0270080

Lăstari de bambus

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0270090

Miez de palmier

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0290000

(ix) Alge

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0401110

Şofrănel

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401120

Limba mielului

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401130

Camelină

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0401150

Ricin

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0402020

Nuci de palmier

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0402040

Kapok

0,01 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0620000

(ii) Boabe de cafea

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0630000

(iii) Infuzii (uscate)

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631000

(a) Flori

0,1 (*)

2

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631010

Flori de muşeţel

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631020

Flori de hibiscus

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631030

Petale de trandafir

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631040

Flori de iasomie

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631050

Tei pucios

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0631990

Altele

0,1 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0632000

(b) Frunze

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0632010

Frunze de căpşun

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0632020

Frunze de rooibos

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0632030

Mate

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0632990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0633000

(c) Rădăcini

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0633010

Rădăcină de valeriană

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0633020

Rădăcină de ginseng

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0633990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0639000

(d) Alte infuzii

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

10

0,05 (*)

0640000

(iv) Cacao (boabe fermentate)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0650000

(v) Roşcove

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0800000

8. CONDIMENTE

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810000

(i) Seminţe

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810010

Anason

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810020

Chimen negru

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810030

Seminţe de ţelină

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810040

Seminţe de coriandru

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810050

Seminţe de chimen

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810060

Seminţe de mărar

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810070

Seminţe de fenicul

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810080

Schinduf

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810090

Nucşoară

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0810990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820000

(ii) Fructe şi bace

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820010

Piper de Jamaica

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820030

Chimen

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820040

Cardamom

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820050

Fructe de ienupăr

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820060

Piper, negru şi alb

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820070

Păstăi de vanilie

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820080

Tamarin

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0820990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0830000

(iii) Scoarţă

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0830010

Scorţişoară

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0830990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840000

(iv) Rădăcini sau rizomi

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840010

Lemn-dulce

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840020

Ghimber

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840030

Curcuma (şofran de India)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840040

Hrean

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0840990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0850000

(v) Muguri

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0850010

Cuişoare

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0850020

Capere

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0850990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0860000

(vi) Stigmate de flori

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0860010

Şofran

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0860990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0870000

(vii) Tegumente accesorii

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0870010

Nucşoară

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0870990

Altele

0,1 (*)

0,05 (*)

0,1 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0900000

9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCŢIA ZAHĂRULUI

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,05

0900020

Trestie de zahăr

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

0900990

Altele

0,01 (*)

0,02 (*)

0,05 (*)

0,02 (*)

0,02 (*)

1015000

(e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri

0,05 (*)

0,05 (*)

1015010

Carne

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1015020

Grăsime

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,3

1015030

Ficat

0,1

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1015040

Rinichi

0,2

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1015050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1015990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017000

(g) Alte animale de crescătorie

0,05 (*)

0,05 (*)

1017010

Carne

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017020

Grăsime

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,3

1017030

Ficat

0,1

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017040

Rinichi

0,2

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017050

Organe comestibile

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1017990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,01 (*)

1030020

Raţă

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02

1030030

Gâscă

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02

1030040

Prepeliţă

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02

1030990

Altele

0,05 (*)

0,05 (*)

0,05 (*)

0,02

1040000

(iv) Miere

0,02

1050000

(v) Amfibieni şi reptile

0,02

1060000

(vi) Melci

0,02

1070000

(vii) Alte produse derivate din animale terestre

0,02

(a)Pentru lista completă cu produse de origine vegetală şi animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultaţi anexa I.

(*)Indică limita inferioară de detectare analitică.

(L) = liposolubil

(R)= definiţia reziduului diferă în cazul următoarelor combinaţii pesticid-număr de cod: Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid şi metabolitul IM-2-1"

Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 290L din data de 6 noiembrie 2009