Regulamentul 1042/07-oct-2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce priveşte locul prestării serviciilor

Acte UE

Jurnalul Oficial 284L

În vigoare
Versiune de la: 10 Octombrie 2014
Regulamentul 1042/07-oct-2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce priveşte locul prestării serviciilor
Dată act: 7-oct-2013
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 397,
(1)JO L 347, 11.12.2006, p. 1.
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Directiva 2006/112/CE, prevede că, de la 1 ianuarie 2015, toate serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune şi serviciile prestate pe cale electronică către o persoană neimpozabilă se impozitează în statul membru în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, indiferent de locul în care este stabilită persoana impozabilă care prestează aceste servicii. Majoritatea celorlalte servicii prestate către o persoană neimpozabilă continuă să fie impozitate în statul membru în care este stabilit prestatorul.
(2)Pentru a stabili care servicii trebuie să fie impozitate în statul membru al clientului, este esenţial să se definească serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune şi serviciile prestate pe cale electronică. În mod concret, ar trebui clarificată noţiunea de servicii de radiodifuziune şi televiziune pe baza definiţiilor prevăzute în Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (2).
(2)Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1).
(3)Pentru clarificare, operaţiunile considerate servicii prestate pe cale electronică au fost menţionate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului (3), lista nefiind exhaustivă. Lista ar trebui actualizată, iar liste similare ar trebui elaborate pentru serviciile de telecomunicaţii şi serviciile de radiodifuziune şi televiziune.
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 77, 23.3.2011, p. 1).
(4)Este necesar să se precizeze cine este prestatorul în scopul taxei pe valoare adăugată (TVA) în cazul în care serviciile prestate pe cale electronică sau serviciile de telefonie furnizate prin internet sunt prestate către client prin reţele de telecomunicaţii sau printr-o interfaţă ori un portal.
(5)Pentru a asigura aplicarea uniformă a normelor care reglementează locul prestării serviciilor de închiriere de mijloace de transport şi locul prestării serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor de radiodifuziune şi televiziune şi a serviciilor prestate pe cale electronică, este necesar să se precizeze unde trebuie să se considere că este stabilită o persoană juridică neimpozabilă.
(6)Pentru a determina cine are obligaţia de a plăti TVA la prestarea de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune şi televiziune sau de servicii prestate pe cale electronică, şi luând în considerare faptul că locul de impozitare este acelaşi, indiferent dacă clientul este o persoană impozabilă sau neimpozabilă, prestatorul ar trebui să poată determina statutul unui client exclusiv în funcţie de comunicarea sau necomunicarea de către client a numărului său individual de identificare în scopuri de TVA. În conformitate cu regulile generale, acest statut trebuie modificat în cazul în care clientul comunică ulterior numărul său de identificare. Dacă nu este transmisă nicio astfel de comunicare, prestatorul ar trebui să fie obligat în continuare la plata TVA.
(7)În cazul în care o persoană neimpozabilă este stabilită în mai mult de o ţară sau îşi are domiciliul stabil într-o ţară, dar reşedinţa obişnuită într-o altă ţară, se acordă prioritate locului care garantează în cea mai mare măsură impozitarea la locul consumului efectiv. Pentru a evita conflictele de competenţă între statele membre, ar trebui să se precizeze locul consumului efectiv.
(8)Ar trebui să se stabilească norme pentru a clarifica tratamentul fiscal al prestării serviciilor de închiriere de mijloace de transport şi a serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor de radiodifuziune şi televiziune şi a serviciilor prestate pe cale electronică către o persoană neimpozabilă al cărei loc de stabilire, domiciliu sau reşedinţă obişnuită este practic imposibil de determinat sau nu poate fi determinat cu certitudine. Este oportun ca normele respective să se bazeze pe prezumţii.
(9)Atunci când sunt disponibile informaţii pentru determinarea locaţiei reale în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, este necesar să se prevadă răsturnarea unei prezumţii.
(10)În anumite cazuri în care serviciul este ocazional, implică în mod obişnuit cantităţi mici şi necesită prezenţa fizică a clientului, cum ar fi prestarea serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor de radiodifuziune şi televiziune sau a serviciilor prestate pe cale electronică la un punct de acces la internet fără fir (wi-fi hot spot) sau la un internet cafe, sau nu implică în mod obişnuit chitanţe de plată sau alte elemente probante ale serviciului furnizat, cum este cazul cabinelor telefonice, furnizarea şi controlul elementelor probante în ceea ce priveşte locul de stabilire al clientului sau domiciliul său stabil sau reşedinţa sa obişnuită ar impune o sarcină disproporţionată sau ar putea pune probleme de protecţie a datelor.
(11)Dat fiind că tratamentul fiscal al prestării serviciilor de închiriere de mijloace de transport şi al prestării serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor de radiodifuziune şi televiziune şi a serviciilor prestate pe cale electronică către o persoană neimpozabilă depinde de locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, este necesar să se clarifice elementele de probă pe care prestatorul ar trebui să le obţină pentru a determina locul în care se află clientul, în cazurile în care nu este stabilită nicio prezumţie sau prezumţia este răsturnată. În acest scop, ar trebui întocmită o listă orientativă neexhaustivă de elemente de probă.
(12)Pentru a asigura uniformitatea tratamentului fiscal al prestărilor de servicii legate de bunuri imobile, este necesar să se definească noţiunea de bunuri imobile. Ar trebui să se precizeze care este proximitatea necesară pentru ca un serviciu să fie considerat ca fiind legat de un bun imobil şi să se furnizeze o listă neexhaustivă de exemple de operaţiuni considerate drept servicii legate de bunuri imobile.
(13)Este de asemenea necesar să se precizeze tratamentul fiscal al prestării serviciilor constând în punerea de echipamente la dispoziţia unui client în scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil.
(14)Din motive practice, ar trebui să se precizeze că serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune şi serviciile prestate pe cale electronică furnizate de către o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu în legătură cu furnizarea de servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu o funcţie similară ar trebui să fie considerate, în scopul determinării locului prestării, ca fiind prestate în locaţiile respective.
(15)În conformitate cu Directiva 2006/112/CE, accesul la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare trebuie să fie, în toate situaţiile, impozitat în locul în care evenimentul are efectiv loc. Ar trebui să se precizeze că această dispoziţie se aplică de asemenea în cazul în care biletele la astfel de evenimente nu sunt vândute direct de către organizator, ci sunt distribuite prin intermediari.
(16)Conform Directivei 2006/112/CE, TVA poate deveni exigibilă înainte de, în acelaşi timp sau la scurt timp după furnizarea bunurilor sau prestarea serviciilor. În ceea ce priveşte serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune şi serviciile prestate pe cale electronică prestate în cursul perioadei de tranziţie la noile norme privind locul prestării serviciilor, condiţiile legate de prestare sau diferenţele dintre statele membre în materie de aplicare ar putea duce la o dublă impozitare sau la neimpozitare. Pentru a evita această situaţie şi pentru a asigura aplicarea uniformă în statele membre, este necesar să se prevadă dispoziţii tranzitorii.
(17)În sensul prezentului regulament, poate fi oportun ca statele membre să adopte măsuri legislative de limitare a anumitor drepturi şi obligaţii prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) în scopul protejării unui interes economic sau financiar important al unui stat membru sau al Uniunii Europene, inclusiv în domeniile monetar, bugetar şi fiscal, în cazul în care aceste măsuri sunt necesare şi proporţionale, având în vedere riscul de fraudă fiscală şi evaziune fiscală în statele membre şi având în vedere necesitatea de a asigura colectarea corectă a TVA care intră sub incidenţa prezentului regulament.
(1)Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).
(18)Ar trebui introdus conceptul de bun imobil pentru a asigura un tratament fiscal uniform de către statele membre pentru prestările de servicii legate de bunurile imobile. Introducerea conceptului respectiv ar putea avea un impact considerabil asupra legislaţiei şi practicilor administrative din statele membre. Fără a aduce atingere normelor sau practicilor aplicate deja în statele membre, conceptul respectiv ar trebui introdus la o dată ulterioară pentru a asigura o tranziţie fără probleme.
(19)Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 ar trebui modificat în consecinţă,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 se modifică după cum urmează:
1.Capitolul IV se modifică după cum urmează:
(a)se introduc următoarele articole:
"- Articolul 6a
(1)Serviciile de telecomunicaţii în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE includ, în special, următoarele:
a)serviciile de telefonie fixă şi mobilă pentru transmiterea şi comutarea de voce, date şi imagini video, inclusiv serviciile de telefonie cu o componentă video (servicii de videofonie);
b)serviciile de telefonie furnizate prin internet, inclusiv protocolul de telefonie prin internet (VoIP);
c)mesageria vocală, apelul în aşteptare, redirecţionarea apelului, identificarea apelantului, conversaţia în trei şi alte servicii de gestionare a apelurilor;
d)serviciile de paging;
e)serviciile de audiotext;
f)faxul, telegraful şi telexul;
g)accesul la internet, inclusiv World Wide Web;
h)conexiunile în reţea privată, care asigură legături de telecomunicaţii destinate utilizării exclusive de către client.
(2)Serviciile de telecomunicaţii în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE nu includ următoarele:
a)serviciile prestate pe cale electronică;
b)serviciile de radiodifuziune şi televiziune.
- Articolul 6b
(1)Serviciile de radiodifuziune şi televiziune cuprind servicii constând în furnizarea de conţinut audio şi audiovizual, cum ar fi programele de radio şi televiziune furnizate către publicul larg prin reţele de comunicaţii de către un furnizor de servicii media şi sub responsabilitatea editorială a acestuia, pentru audiţie sau vizionare simultană pe baza unei grile de programe.
(2)Alineatul (1) se aplică în special pentru următoarele:
a)programele radio sau de televiziune transmise sau retransmise printr-o reţea de radiodifuziune sau de televiziune;
b)programele radio sau de televiziune distribuite prin internet sau printr-o reţea electronică similară (IP streaming), dacă sunt transmise simultan cu transmisia sau retransmisia printr-o reţea de radiodifuziune sau de televiziune.
(3)Alineatul (1) nu se aplică pentru următoarele:
a)serviciile de telecomunicaţii;
b)serviciile prestate pe cale electronică;
c)furnizarea de informaţii cu privire la anumite programe la cerere;
d)transferul drepturilor de difuzare sau de transmisie;
e)leasingul de echipamente tehnice sau instalaţii utilizate pentru recepţionarea unei transmisii;
f)programele radio sau de televiziune distribuite prin internet sau printr-o reţea electronică similară (IP streaming), cu excepţia cazului în care sunt transmise simultan cu transmisia sau retransmisia printr-o reţea de radiodifuziune sau de televiziune."
(b)la articolul 7, alineatul (3) se modifică după cum urmează:
(i)teza introductivă se înlocuieşte cu următorul text:
"(3)Alineatul (1) nu se aplică în cazul:";
(ii)litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a)serviciilor de radiodifuziune şi televiziune;";
(iii)literele (q), (r) şi (s) se elimină;
(iv)se adaugă următoarele litere:
"(t)biletelor de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare rezervate online;
(u)serviciilor de cazare, de închiriere de automobile, de restaurant, de transport de pasageri sau alte servicii similare rezervate online."
(c)se introduce următorul articol:
"- Articolul 9a
(1)În aplicarea articolului 28 din Directiva 2006/112/CE, în cazul în care se prestează servicii prestate pe cale electronică printr-o reţea de telecomunicaţii, o interfaţă ori un portal, cum ar fi un magazin online de aplicaţii, se prezumă că o persoană impozabilă care participă la prestarea respectivă acţionează în nume propriu, dar pe seama furnizorului serviciilor respective, cu excepţia cazului în care furnizorul este indicat în mod explicit ca prestator de către respectiva persoană impozabilă şi acest lucru se reflectă în dispoziţiile contractuale dintre părţi.
Pentru a considera că furnizorul de servicii prestate pe cale electronică este indicat în mod explicit ca prestatorul serviciilor respective de către persoana impozabilă, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)factura emisă sau pusă la dispoziţie de către fiecare persoană impozabilă care participă la prestarea serviciilor prestate pe cale electronică trebuie să identifice serviciile respective şi prestatorul acestora;
b)nota de plată sau chitanţa emisă sau pusă clientului la dispoziţie trebuie să identifice serviciile prestate pe cale electronică şi prestatorul acestora.
În sensul prezentului alineat, o persoană impozabilă care, în legătură cu prestarea unor servicii prestate pe cale electronică, autorizează plata sau livrarea serviciilor, ori stabileşte termenii şi condiţiile generale ale prestării, nu poate indica în mod explicit o altă persoană ca fiind prestatorul serviciilor respective.
(2)Alineatul (1) se aplică şi în cazul în care serviciile de telefonie furnizate prin internet, inclusiv protocolul de telefonie prin internet (VolP), sunt prestate printr-o reţea de telecomunicaţii, o interfaţă sau un portal cum ar fi un magazin online de aplicaţii şi sunt prestate în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute la alineatul respectiv.
(3)Prezentul articol nu se aplică unei persoane impozabile care se ocupă numai de prelucrarea plăţilor legate de servicii prestate pe cale electronică sau de servicii de telefonie furnizate pe internet, inclusiv protocolul de telefonie prin internet (VolP) şi care nu participă la prestarea serviciilor prestate pe cale electronică sau a serviciilor de telefonie respective."
2.Capitolul V se modifică după cum urmează:
(a)în secţiunea 1, se introduc următoarele articole:
"- Articolul 13a
Locul în care este stabilită o persoană juridică neimpozabilă, menţionat la articolul 56 alineatul (2) primul paragraf şi la articolele 58 şi 59 din Directiva 2006/112/CE, este:
(a)locul în care se exercită funcţiile administrare centrală a acesteia; sau
(b)locul oricărui alt sediu care se caracterizează printr-un grad suficient de permanenţă şi o structură adecvată, în ceea ce priveşte resursele umane şi tehnice, care îi permit să primească şi să utilizeze serviciile care îi sunt prestate pentru necesităţile proprii.
- Articolul 13b
În aplicarea Directivei 2006/112/CE, următoarele sunt considerate «bunuri imobile»:
(a)orice parte specifică a pământului, situată la suprafaţa acestuia sau sub aceasta, în legătură cu care se pot dobândi drepturi de proprietate sau de posesie;
(b)orice clădire sau construcţie fixată pe pământ sau în pământ, deasupra sau sub nivelul mării, care nu poate fi uşor demontată sau deplasată;
(c)orice element care a fost instalat şi face parte integrantă dintr-o clădire sau construcţie, fără de care clădirea sau construcţia este incompletă, cum ar fi uşi, ferestre, acoperişuri, scări şi ascensoare;
(d)orice element, echipament sau maşină instalată permanent într-o clădire sau construcţie, care nu poate fi deplasată fără distrugerea sau modificarea clădirii sau a construcţiei."
(b)la articolul 18 alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:
"Cu toate acestea, indiferent de existenţa unor informaţii contrare, prestatorul de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune şi televiziune sau de servicii prestate pe cale electronică poate considera un client stabilit în Comunitate drept persoană neimpozabilă, atât timp cât clientul în cauză nu a comunicat prestatorului numărul său individual de identificare în scopuri de TVA."
(c)articolul 24 se înlocuieşte cu următorul text:
"- Articolul 24
În cazul în care serviciile care intră sub incidenţa articolului 56 alineatul (2) primul paragraf sau a articolelor 58 şi 59 din Directiva 2006/112/CE sunt prestate unei persoane neimpozabile care este stabilită în mai multe ţări sau care are domiciliul stabil într-o ţară şi reşedinţa obişnuită în alta, se acordă prioritate:
(a)în cazul unei persoane juridice neimpozabile, locului menţionat la articolul 13a litera (a) din prezentul regulament, cu excepţia cazului în care există elemente de probă că serviciul este utilizat la sediul menţionat la litera (b) din articolul respectiv;
(b)în cazul unei persoane fizice, locului în care aceasta îşi are reşedinţa obişnuită, cu excepţia cazului în care există elemente de probă că serviciul este utilizat la domiciliul stabil al acesteia."
(d)secţiunea 4 se modifică după cum urmează,:
(i)se introduc următoarele subsecţiuni:
"Subsecţiunea 3a: Prezumţii legate de locul în care se găseşte clientul
- Articolul 24a
(1)În aplicarea articolelor 44, 58 şi 59a din Directiva 2006/112/CE, în cazul în care un prestator de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune sau televiziune sau de servicii prestate pe cale electronică furnizează serviciile respective într-un loc precum o cabină telefonică, un punct de acces la internet fără fir (wi-fi hot spot), un internet cafe, un restaurant sau holul unui hotel, iar prezenţa fizică a beneficiarului serviciului în locul respectiv este necesară pentru ca serviciul să-i fie furnizat de prestatorul în cauză, se prezumă că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul respectiv şi că serviciul este utilizat sau exploatat efectiv acolo.
(2)În cazul în care locul menţionat la alineatul (1) din prezentul articol este la bordul unei nave, al unei aeronave sau al unui tren care efectuează transport de călători în interiorul Comunităţii în temeiul articolelor 37 şi 57 din Directiva 2006/112/CE, ţara în care se găseşte clientul este ţara în care începe operaţiunea de transport de călători.
- Articolul 24b
Pentru aplicarea articolului 58 din Directiva 2006/112/CE, în cazul în care serviciile de telecomunicaţii, serviciile de radiodifuziune şi televiziune sau serviciile prestate pe cale electronică sunt prestate către o persoană neimpozabilă:
(a)prin linia sa telefonică fixă, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul în care este instalată linia telefonică fixă;
(b)prin reţele mobile, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în ţara identificată prin codul mobil de ţară al cartelei SIM utilizate pentru primirea serviciilor respective;
(c)pentru care este necesară utilizarea unui decodor sau a unui dispozitiv similar sau a unei cartele de vizionare şi pentru care nu se utilizează o linie telefonică fixă, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul în care este situat decodorul sau dispozitivul similar respectiv sau, dacă acest loc nu este cunoscut, în locul în care este trimisă cartela de vizionare pentru a fi utilizată;
(d)în alte circumstanţe decât cele menţionate la articolele 24a şi la literele (a), (b) şi (c) din prezentul articol, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul identificat ca atare de către prestator prin intermediul a două elemente de probă care nu sunt contradictorii, astfel cum sunt enumerate la articolul 24f din prezentul regulament.
- Articolul 24c
În aplicarea articolului 56 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, în cazul în care serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât închirierea pe termen scurt, sunt prestate unei persoane neimpozabile, se presupune că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în locul identificat ca atare de către prestator pe baza a două elemente de probă care nu sunt contradictorii, astfel cum sunt enumerate la articolul 24e din prezentul regulament.
- Subsecţiunea 3b: Răsturnarea prezumţiilor
- Articolul 24d
(1)În cazul în care un prestator prestează un serviciu menţionat la articolul 58 din Directiva 2006/112/CE, acesta poate răsturna o prezumţie prevăzută la articolul 24a, sau la articolul 24b litera (a), (b) sau (c) din prezentul regulament pe baza a trei elemente de probă care nu sunt contradictorii şi care arată că clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în altă parte.
(2)O autoritate fiscală poate răsturna prezumţiile instituite în temeiul articolului 24a, 24b sau 24c dacă există indicii de utilizare improprie sau de abuz din partea prestatorului.
- Subsecţiunea 3c: Elemente de probă pentru identificarea locului în care se găseşte clientul şi pentru răsturnarea prezumţiilor
- Articolul 24e
În scopul aplicării normelor prevăzute la articolul 56 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE şi al îndeplinirii cerinţelor de la articolul 24c din prezentul regulament, în special următoarele elemente servesc drept probe:
(a)adresa de facturare a clientului;
(b)detaliile bancare, precum locaţia în care se află contul bancar utilizat pentru plată sau adresa de facturare a clientului deţinută de banca în cauză;
(c)datele de înmatriculare a mijlocului de transport închiriat de client, dacă înmatricularea este necesară în locul în care mijlocul de transport este utilizat, sau alte informaţii similare;
(d)alte informaţii relevante din punct de vedere comercial.
- Articolul 24f
În scopul aplicării normelor prevăzute la articolul 58 din Directiva 2006/112/CE şi al îndeplinirii cerinţelor de la articolul 24b litera (d) sau de la articolul 24d alineatul (1) din prezentul regulament, în special următoarele elemente servesc drept probe:
(a)adresa de facturare a clientului;
(b)adresa IP (protocol de internet) a dispozitivului utilizat de către client sau orice altă metodă de geolocalizare;
(c)detaliile bancare, precum locaţia în care se află contul bancar utilizat pentru plată sau adresa de facturare a clientului cunoscută de banca în cauză;
(d)codul mobil de ţară (Mobile Country Code, MCC) al identificatorului internaţional al abonatului mobil (International Mobile Subscriber Identity, IMSI) stocat pe cartela SIM (Subscriber Identity Module, modul de identificare a abonatului) utilizată de client;
(e)locul instalării liniei telefonice fixe a clientului prin care serviciul este prestat acestuia;
(f)alte informaţii relevante din punct de vedere comercial.";
(ii)se introduce următoarea subsecţiune,:
"Subsecţiunea 6a: Prestarea de servicii legate de bunuri imobile
- Articolul 31a
(1)Serviciile legate de bunuri imobile, menţionate la articolul 47 din Directiva 2006/112/CE, includ numai acele servicii care au o legătură suficient de directă cu bunul imobil în cauză. Serviciile sunt considerate ca având o legătură suficient de directă cu bunul imobil în următoarele cazuri:
a)sunt derivate dintr-un bun imobil, iar respectivul bun imobil este un element constitutiv al serviciului şi este central şi esenţial pentru serviciile prestate;
b)sunt furnizate în beneficiul unui bun imobil sau vizează un bun imobil şi au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statutului juridic al respectivului bun.
(2)Alineatul (1) se aplică în special pentru următoarele:
a)elaborarea de planuri pentru o clădire sau părţi ale unei clădiri destinate să fie ridicată pe un anumit lot de teren, indiferent dacă clădirea este sau nu ridicată;
b)prestarea de servicii de supraveghere sau de securitate la faţa locului;
c)construirea unei clădiri pe un teren, precum şi lucrările de construcţie şi de demolare executate asupra unei clădiri sau a unor părţi ale unei clădiri;
d)construirea de structuri permanente pe un teren, precum şi lucrările de construcţie şi de demolare executate asupra unor structuri permanente precum reţelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare şi altele similare;
e)lucrări executate pe terenuri, inclusiv servicii agricole precum aratul, semănatul, irigarea şi fertilizarea;
f)studierea şi evaluarea riscului şi a integrităţii bunurilor imobile;
g)evaluarea bunului imobil, inclusiv în cazul în care astfel de servicii sunt necesare în scopuri legate de asigurări, pentru a determina valoarea unui bun imobil ca garanţie pentru un împrumut sau pentru a evalua riscurile şi daunele în litigii;
h)leasingul sau închirierea de bunuri imobile, în alte situaţii decât cele vizate de alineatul (3) litera (c), inclusiv depozitarea de bunuri într-o parte specifică a bunului imobil alocată utilizării exclusive de către client;
i)prestarea de servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu o funcţie similară, cum ar fi tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, inclusiv dreptul de a sta într-un loc specific rezultat din conversia drepturilor de folosinţă pe durată limitată şi situaţiile similare;
j)cesiunea sau transferul de drepturi, altele decât cele vizate de literele (h) şi (i), legate de utilizarea unui întreg bun imobil sau a unor părţi ale acestuia, inclusiv autorizaţia de a utiliza o parte a unei proprietăţi, cum ar fi acordarea de drepturi de pescuit şi de vânătoare sau a accesului în săli de aşteptare din aeroporturi, sau utilizarea unei infrastructuri pentru care se percep taxe, cum ar fi un pod sau un tunel;
k)întreţinerea, renovarea şi repararea unei clădiri sau a unor părţi ale unei clădiri, inclusiv lucrări de curăţenie, montare de gresie şi faianţă, tapet şi parchet;
l)întreţinerea, renovarea şi repararea unor structuri permanente precum reţelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare şi altele similare;
m)instalarea sau montarea unor maşini sau echipamente care, la instalare sau montare, sunt considerate bunuri imobile;
n)întreţinerea şi repararea, inspecţia şi controlul maşinilor sau al echipamentelor în cazul în care maşinile sau echipamentele sunt considerate bunuri imobile;
o)administrarea de proprietăţi, alta decât administrarea de portofolii de investiţii imobiliare care face obiectul alineatului (3) litera (g), constând în exploatarea de bunuri imobile comerciale, industriale sau rezidenţiale de către proprietar sau pe seama acestuia;
p)serviciile de intermediere privind vânzarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile şi stabilirea sau transferul de anumite drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asupra unor bunuri imobile (fie că acestea sunt asimilate sau nu unor bunuri corporale), altele decât serviciile de intermediere care fac obiectul alineatului (3) litera (d);
q)serviciile juridice privind transferul unui titlu de proprietate imobiliară, stabilirea sau transferul anumitor drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asupra unui bun imobil (fie că acesta este asimilat sau nu unui bun corporal), cum ar fi acte notariale, sau elaborarea unui contract pentru vânzarea sau achiziţionarea unor bunuri imobile, chiar dacă operaţiunea subiacentă care are ca rezultat modificarea statutului juridic al bunurilor în cauză nu este finalizată.
(3)Alineatul (1) nu se aplică pentru următoarele:
a)elaborarea de planuri pentru o clădire sau părţi ale unei clădiri dacă aceasta nu este destinată să fie ridicată pe un anumit lot de teren;
b)depozitarea de bunuri într-un bun imobil dacă nicio parte specifică a bunului imobil nu este alocată utilizării exclusive de către client;
c)serviciile de publicitate, chiar dacă implică utilizarea de bunuri imobile;
d)serviciile de intermediere în prestarea de servicii de cazare la hotel sau în sectoare cu o funcţie similară, cum ar fi tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, dacă intermediarul acţionează în numele şi pe seama unei alte persoane;
e)punerea la dispoziţie a unui stand la locul de desfăşurare a unui târg sau a unei expoziţii, împreună cu alte servicii conexe care permit expozantului să prezinte obiecte, cum ar fi conceperea standului, transportul şi depozitarea obiectelor, punerea la dispoziţie de maşini, cablarea, asigurarea şi publicitatea;
f)instalarea sau montarea, întreţinerea şi repararea, inspecţia sau supravegherea maşinilor sau a echipamentelor care nu fac parte şi nu devin parte din bunul imobil;
g)administrarea portofoliului de investiţii imobiliare;
h)serviciile juridice, altele decât cele care fac obiectul alineatului (2) litera (q), legate de contracte, inclusiv consultanţa privind termenii unui contract pentru transferarea unui bun imobil sau executarea unui astfel de contract, ori vizând dovedirea existenţei unui astfel de contract, în cazul în care aceste servicii nu sunt specifice unui transfer de titlu de proprietate asupra unui bun imobil.
- Articolul 31b
În cazul în care se pun echipamente la dispoziţia unui client în scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil, această operaţiune constituie o prestare de servicii legate de bunuri imobile numai dacă prestatorul îşi asumă responsabilitatea execuţiei lucrărilor.
Un prestator care pune la dispoziţia clientului echipamente împreună cu suficient personal pentru operarea acestora în vederea executării lucrărilor se presupune că şi-a asumat responsabilitatea execuţiei lucrărilor. Prezumţia conform căreia prestatorul are responsabilitatea execuţiei lucrărilor poate fi răsturnată prin orice mijloace relevante de fapt sau de drept.
- Articolul 31c
În vederea determinării locului de prestare a serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor de radiodifuziune şi televiziune sau a serviciilor prestate pe cale electronică, furnizate de o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, împreună cu servicii de cazare în cadrul sectorului hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, cum ar fi tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, aceste servicii sunt considerate ca fiind prestate în locaţiile respective.";
(iii)în subsecţiunea 7, se introduce următorul articol:
"- Articolul 33a
Furnizarea de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau evenimente similare de către un intermediar care acţionează în nume propriu, dar pe seama organizatorului, sau de către o persoană impozabilă, alta decât organizatorul, care acţionează pe seama sa, face obiectul articolului 53 şi articolului 54 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE."
3.În anexa I, la punctul 4 se adaugă următoarele litere:
"f)recepţia de programe de radio sau televiziune distribuite printr-o reţea de radio sau de televiziune, internet sau o reţea electronică similară, pentru ascultarea sau vizionarea de programe la momentul ales de utilizator şi la cererea individuală a acestuia, pe baza unui catalog de programe selectate de furnizorul de servicii media, cum ar fi canale de televiziune sau conţinut video la cerere;
g)recepţia de programe de radio sau de televiziune distribuite prin internet sau o reţea electronică similară (IP streaming), cu excepţia cazului în care acestea sunt transmise simultan cu transmisia sau retransmisia printr-o reţea de radiodifuziune sau televiziune;
h)furnizarea de conţinut audio şi audiovizual transmis prin reţele de comunicaţii, care nu este furnizat de către un furnizor de servicii media şi sub responsabilitatea editorială a acestuia;
i)furnizarea ulterioară a producţiei audio şi audiovizuale a unui furnizor de servicii media prin reţele de comunicaţii de către o altă persoană decât furnizorul de servicii media."
Art. 2
În cazul serviciilor de telecomunicaţii, al serviciilor de radiodifuziune şi televiziune sau al serviciilor prestate pe cale electronică prestate de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă care este stabilită, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se aplică următoarele dispoziţii:
(a)locul prestării în ceea ce priveşte fiecare fapt generator care intervine înainte de 1 ianuarie 2015 este locul în care este stabilit prestatorul, astfel cum se prevede la articolul 45 din Directiva 2006/112/CE, indiferent de momentul în care se încheie prestarea sau prestarea continuă a serviciilor respective;
(b)locul prestării în ceea ce priveşte fiecare fapt generator care intervine la 1 ianuarie 2015 sau după această dată este locul în care clientul este stabilit, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, indiferent de momentul în care a început prestarea sau prestarea continuă a serviciilor respective;

(c)atunci când faptul generator a intervenit înainte de 1 ianuarie 2015 în statul membru în care este stabilit prestatorul, nicio taxă nu devine exigibilă în statul membru al clientului la 1 ianuarie 2015 sau după această dată în legătură cu acelaşi fapt generator.
Art. 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2015.
Cu toate acestea, articolele 13b, 31a şi 31b din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, introduse prin prezentul regulament, se aplică de la 1 ianuarie 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Luxemburg, 7 octombrie 2013.

Pentru Consiliu

Preşedintele

J. BERNATONIS

Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 284L din data de 26 octombrie 2013