Regulamentul 100/21-feb-2002 Dispoziţii uniforme privind omologarea vehiculelor cu baterie electrică în ceea ce priveşte cerinţele specifice pentru construcţia, securitatea funcţională şi emisiile de hidrogen

Acte UE

Jurnalul Oficial 45L

În vigoare
Versiune de la: 14 Februarie 2009
Regulamentul 100/21-feb-2002 Dispoziţii uniforme privind omologarea vehiculelor cu baterie electrică în ceea ce priveşte cerinţele specifice pentru construcţia, securitatea funcţională şi emisiile de hidrogen
Dată act: 21-feb-2002
Emitent: Comisia Economica pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite
Numai textele originale CEE-ONU au efect juridic în temeiul dreptului internaţional public. Statutul şi data intrării în vigoare ale prezentului regulament trebuie verificate în ultima revizuire a documentului de situaţie CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibil la: http://www.unece. org/trans/main/wp29/wp29wgs/wp29gen/wp29fdocstts.html
Revizia 2
Include întregul text valabil până la:
Suplimentul 1 la versiunea originală a regulamentului - Data intrării în vigoare: 21 februarie 2002
CUPRINS
REGULAMENT
1.Domeniu de aplicare
2.Definiţii
3.Cererea de omologare
4.Omologarea
5.Specificaţii şi încercări
6.Modificări şi extinderea omologării de tip pentru un tip de vehicul
7.Conformitatea producţiei
8.Sancţiuni pentru neconformitatea producţiei
9.Încetarea definitivă a producţiei
10.Denumirile şi adresele serviciilor tehnice responsabile cu încercările de omologare şi ale serviciilor administrative
ANEXE
- Anexa 1 - Comunicare
- Anexa 2 - Dispunerea mărcilor de omologare
- Anexa 3 - Protecţia împotriva contactelor directe cu piesele sub tensiune
- Anexa 4 - Măsurarea rezistenţei izolaţiei folosind bateria de tracţiune
- Anexa 5 - Simbol de indicare a tensiunii
- Anexa 6 - Caracteristici esenţiale ale vehiculului
- Anexa 7 - Stabilirea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a bateriilor de tracţiune
1.DOMENIU DE APLICARE
Următoarele instrucţiuni se aplică cerinţelor de securitate referitoare la toate vehiculele rutiere cu baterie electrică de categoriile M şi N, cu o viteză maximă proiectată depăşind 25 km/h.
2.DEFINIŢII
În sensul acestei propuneri:
2.1."Vehicul rutier cu baterie electrică" înseamnă un vehicul cu o caroserie destinată utilizării rutiere, acţionat exclusiv de un motor electric a cărui forţă de tracţiune este alimentată exclusiv de o baterie de tracţiune montată în vehicul.
2.2."Tip de vehicul" înseamnă vehicule rutiere cu baterie electrică care nu diferă în aspecte esenţiale, precum:
- dimensiuni, structură, formă şi natura materialelor constituente;
- instalarea componentelor sistemului de alimentare, ale bateriei sau ale pachetelor de baterii;
- natura şi tipul componentelor electrice şi electronice.
2.3."Omologarea unui tip de vehicul rutier cu baterie electrică" înseamnă omologarea unui tip de vehicul electric privind cerinţele de securitate funcţională şi de construcţie specifice utilizării energiei electrice.
2.4."Baterie de tracţiune" înseamnă ansamblul tuturor modulelor de baterie care sunt conectate electric, pentru alimentarea cu energie a circuitului electric.
2.5."Modul de baterie" înseamnă cea mai mică unitate unică de energie, reprezentată de o celulă sau un ansamblu de celule, conectate electric în serie sau în paralel, amplasate într-o carcasă şi asociate mecanic.
2.6."Pachet de baterii" înseamnă un ansamblu mecanic unic conţinând modulele de baterii şi indicând stelajele sau locaşurile bateriilor. Un vehicul poate avea unul, mai multe sau niciun pachet de baterii.
2.7."Baterie auxiliară" înseamnă bateria a cărei rezervă de energie este folosită pentru alimentarea reţelei auxiliare.
2.8."Reţea auxiliară" înseamnă ansamblul echipamentului electric auxiliar cu funcţii similare celui folosit de vehiculele echipate cu un motor cu combustie internă.
2.9."Încărcător de bord" înseamnă un transformator electronic de energie instalat din fabricaţie pe vehicul şi folosit pentru încărcarea acumulatorului de tracţiune de la o sursă de alimentare cu energie electrică externă (cabluri ale reţelei).
2.10."Sistem de cuplare" înseamnă toate piesele folosite la conectarea vehiculului la o alimentare cu energie electrică externă (alimentare cu curent alternativ sau continuu).
2.11."Grup propulsor" înseamnă circuitul electric care include:
(i)bateria de tracţiune;
(ii)transformatoarele electronice (încărcătorul de bord, comanda electronică a motorului de tracţiune, transformatorul DC/DC etc.);
(iii)motoarele de tracţiune, cablajul şi conectorii etc.;
(iv)circuitul de încărcare;
(v)echipamentul auxiliar de alimentare (de exemplu încălzirea, dezgheţarea, sistemul de direcţie etc.).
2.12."Sistem de transmisie" înseamnă componentele specifice ale sistemului de tracţiune: motoare de tracţiune, comandă electronică a motoarelor de tracţiune, cablajele asociate şi conectori.
2.13."Transformator electronic" înseamnă un aparat care permite controlul şi/sau transferul de energie electrică.
2.14."Compartimentul pasagerului şi portbagajul" înseamnă spaţiul din vehicul destinat ocupantului şi delimitat de plafon, podea, pereţii laterali, parbriz, peretele frontal şi planul pentru suportul banchetei din spate şi, eventual, o despărţitură între el şi compartimentul (compartimentele) în care se află bateria sau modulele de baterii.
2.15."Unitate de control a direcţiei de deplasare" înseamnă un dispozitiv specific acţionat fizic de conducătorul auto pentru selectarea direcţiei de deplasare (înainte sau înapoi), în care vehiculul se va deplasa dacă este acţionat acceleratorul.
2.16."Contact direct" înseamnă contactul persoanelor sau al animalelor cu părţile active.
2.17."Părţile active" înseamnă orice conductor sau piesă (piese) conductoare destinate) încărcării cu energie electrică în utilizarea normală.
2.18."Contact indirect" înseamnă contactul persoanelor sau al animalelor cu piese conductoare expuse.
2.19."Piesă conductoare expusă" înseamnă orice piesă conductoare care poate fi atinsă şi care nu este în mod normal sub tensiune, dar care poate fi încărcată cu energie electrică în condiţii de defecţiune.
2.20."Circuit electric" înseamnă un ansamblu de piese sub tensiune conectate prin care curentul electric poate trece în condiţii de funcţionare normală.
2.21."Mod posibil de deplasare activă" înseamnă un mod al vehiculului în care aplicarea de presiune pe pedala de acceleraţie (sau activarea unei comenzi echivalente) determină deplasarea vehiculului de către sistemul de transmisie.
2.22."Tensiune nominală" înseamnă valoarea metrică pătratică (v.m.p.) a tensiunii specificată de producător, pentru care circuitul electric este proiectat şi la care sunt raportate caracteristicile sale.
2.23."Tensiune de funcţionare" înseamnă valoarea metrică pătratică cea mai mare (v.m.p.) a tensiunii unui circuit electric, specificat de producător, care poate apărea în orice izolaţie, în condiţiile existenţei unor circuite deschise sau în condiţii normale de funcţionare.
2.24."Şasiu electric" înseamnă un ansamblu alcătuit din piese conductoare conectate între ele din punct de vedere electric şi toate celelalte părţi legate electric, al căror potenţial este luat ca punct de referinţă.
2.25."Manetă" înseamnă orice dispozitiv proiectat şi construit pentru a oferi o modalitate de operare a sistemului de blocare care este proiectat şi construit pentru a fi acţionat doar de acel dispozitiv.
3.CEREREA DE OMOLOGARE
3.1.Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce priveşte cerinţele specifice pentru securitatea funcţională şi de construcţie a vehiculelor rutiere cu baterie electrică trebuie prezentată de producătorul vehiculului sau de reprezentantul acreditat corespunzător.
3.2.Ea trebuie însoţită de documentele menţionate mai jos, în triplu exemplar, precum şi de următoarele specificaţii:
3.2.1.Descrierea detaliată a tipului de vehicul rutier cu baterie electrică cu privire la forma caroseriei, grupul motopropulsor electric (motoare şi comenzi), bateria de tracţiune (tip, capacitate, întreţinere baterie).
3.3.Trebuie prezentat serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul destinat omologării.
3.4.Autoritatea competentă verifică existenţa măsurilor satisfăcătoare pentru asigurarea verificării efective a conformităţii producţiei înainte de aprobarea omologării de tip.
4.OMOLOGAREA
4.1.În cazul în care vehiculul prezentat pentru omologare în conformitate cu acest regulament îndeplineşte cerinţele din punctul 5 de mai jos şi anexele 3, 4, 5 şi 7 la prezentul regulament, omologarea acestui tip de vehicul trebuie aprobată.
4.2.Un număr de omologare este atribuit fiecărui tip omologat. Primele cifre (în prezent 00 pentru regulamentul în forma sa originală) indică o serie de modificări ce cuprind modificările tehnice majore cele mai recente ale regulamentului de la momentul acordării omologării. Aceeaşi parte contractantă nu atribuie acelaşi număr altui tip de vehicul.
4.3.Notificarea privind omologarea, refuzul, extinderea, retragerea omologării sau încetarea definitivă a producţiei unui tip de vehicul în temeiul prezentului regulament este comunicată părţilor la acordul care aplică prezentul regulament, printr-un formular conform modelului din anexa 1 la prezentul regulament.
4.4.Pe fiecare vehicul conform cu tipul vehiculului omologat în temeiul prezentului regulament se va aplica, în mod vizibil şi într-un loc accesibil precizat în formularul de omologare, o marcă de omologare internaţională compusă din următoarele elemente:
4.4.1.Un cerc în interiorul căruia se află litera "E" urmată de numărul specific ţării care a acordat omologarea (1).
(1)1 pentru Germania, 2 pentru Franţa, 3 pentru Italia, 4 pentru Ţările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveţia, 15 (vacant), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federaţia Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croaţia, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (vacant), 31 pentru Bosnia şi Herţegovina, 32 pentru Letonia, 33 (vacant), 34 pentru Bulgaria, 35 (vacant), 36 pentru Lituania, 37 pentru Turcia, 38 (vacant), 39 pentru Azerbaidjan, 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (vacant), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările sunt acordate de statele membre folosind simbolul CEE respectiv), 43 pentru Japonia, 44 (vacant), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina, 47 pentru Africa de Sud şi 48 pentru Noua Zeelandă. Numerele ulterioare vor fi atribuite altor ţări în ordinea cronologică în care ele ratifică sau aderă la Acordul privind adoptarea de reglementări tehnice uniforme pentru vehicule cu roţi, echipamente şi părţi care pot fi montate şi/sau utilizate pe vehicule cu roţi şi condiţiile pentru recunoaşterea reciprocă a omologării acordate pe baza acestor reglementări, iar numerele astfel atribuite se comunică părţilor contractante ale acordului de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
4.4.2.Numărul prezentului regulament, urmat de litera "R", o cratimă şi numărul de omologare la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.
4.5.În cazul în care vehiculul corespunde unui tip de vehicul omologat în temeiul unuia sau mai multor regulamente anexate la acord, în ţara care acordă omologarea în temeiul prezentului regulament nu este necesară repetarea simbolului prevăzut la punctul 4.4.1; în această situaţie, numărul regulamentului şi numerele de omologare, precum şi simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor în temeiul cărora s-a acordat omologarea în ţara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament se introduc în coloane verticale la dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.4.1.
4.6.Marca de omologare trebuie să fie uşor lizibilă şi să nu poată fi ştearsă.
4.7.Marca de omologare trebuie să fie amplasată alături sau pe placa de date a vehiculului aplicată de producător.
4.8.În anexa 2 la prezentul regulament se prezintă exemple de dispunere a mărcilor de omologare.
5.SPECIFICAŢII ŞI ÎNCERCĂRI
5.1.Cerinţe de construcţie a vehiculului
5.1.1.Bateria de tracţiune
5.1.1.1.Instalarea bateriei de tracţiune pe vehicul nu trebuie să permită posibila acumulare periculoasă de bule de gaz.
5.1.1.2.Compartimentele bateriei în care se află modulele de baterii care pot produce gaze periculoase trebuie ventilate în siguranţă.
5.1.1.3.Bateria de tracţiune şi grupul propulsor sunt protejate de siguranţe corespunzătoare sau disjunctoare. Producătorul transmite laboratorului informaţii care permit verificarea posibilităţii deschiderii, în caz de nevoie, a calibrorului.
5.1.2.Protecţia împotriva şocurilor electrice
5.1.2.1.Protecţia împotriva contactului direct cu părţile sub tensiune ale grupului propulsor:
5.1.2.1.1. În cazul în care tensiunea de funcţionare a circuitului electric este mai mică de 60 volţi curent continuu sau 25 volţi curent alternativ, nu sunt necesare măsuri.
5.1.2.1.2. Contactul direct cu părţile sub tensiune ale grupului propulsor electric a cărui tensiune maximă este de cel puţin 60 volţi curent continuu sau 25 volţi curent alternativ trebuie prevenit cu ajutorul izolaţiei, prin folosirea de carcase, grilaje de protecţie, plăci de metal perforate etc. Aceste protecţii trebuie securizate şi trebuie să fie rezistente din punct de vedere mecanic. Ele nu pot fi deschise, demontate sau îndepărtate fără utilizarea instrumentelor.
5.1.2.1.3. În compartimentele pentru pasageri şi bagaje, părţile sub tensiune trebuie protejate de carcase având un grad de protecţie de cel puţin IPXXD.
5.1.2.1.4. Carcasele din alte zone ale vehiculului trebuie să aibă un grad de protecţie de cel puţin IPXXB.
5.1.2.1.5. În compartimentul motorului, accesul la părţile sub tensiune nu trebuie să fie posibil decât în acţiuni voluntare.
5.1.2.1.6. După deschiderea capotei, accesul la părţile sistemului de cuplare trebuie protejat cu protecţie IPXXB.
5.1.2.1.7. Gradele de protecţie IPXXB şi IPXXD sunt legate de contactul unui deget articulat de verificare şi firul de verificare cu piesele periculoase (anexa 3).
5.1.2.1.8. Marcajele vehiculului
Carcasele de protecţie ale pieselor sub tensiune descrise la punctul 5.1.2.1.2 trebuie marcate cu un simbol, după cum este specificat în anexa 5.
5.1.2.2.Protecţia împotriva contactelor indirecte cu piesele conductoare expuse ale grupului propulsor.
5.1.2.2.1. Dacă tensiunea de funcţionare a circuitului electric este mai mică de 60 volţi curent continuu sau 25 volţi curent alternativ, nu sunt necesare măsuri.
5.1.2.2.2. Proiectarea, instalarea şi fabricarea materialului electric trebuie să fie efectuate astfel încât să se evite erorile privind izolaţia.
5.1.2.2.3. Protecţia împotriva contactelor indirecte trebuie asigurată prin folosirea izolaţiei şi, în plus, piesele conductoare expuse ale echipamentului de bord trebuie conectate galvanic. Această egalizare de potenţial este obţinută prin conectarea pieselor conductoare expuse sau printr-un conductor protectiv, de exemplu cablu, nod de împământare sau direct de şasiul metalic al vehiculului. Două piese conductoare expuse sudate sunt considerate ca neavând niciun punct de discontinuitate. În cazul în care există discontinuitate, acel punct trebuie ocolit de egalizarea de potenţial.
5.1.2.3.Rezistenţa de izolaţie
5.1.2.3.1. Măsurarea rezistenţei de izolaţie este efectuată după condiţionarea vehiculului timp de 8 ore în următoarele condiţii:
- temperatură: 23 ± 5 °C,
- umiditate: 90 % + 10/- 5%.
5.1.2.3.2. La utilizarea unei tensiuni continue de măsurare egală cu tensiunea nominală a bateriei de tracţiune, rezistenţele de izolaţie între orice piesă conductoare expusă şi fiecare polaritate a bateriei au o valoare minimă de 500 /V din tensiunea nominală (anexa 4 conţine un exemplu de efectuare a acestei încercări).
5.1.2.3.3. Rezistenţa conductorului de protecţie:
Rezistenţa egalizării de potenţial între oricare două piese conductoare trebuie să fie mai mică de 0,1 . Acest test trebuie efectuat utilizând un curent de cel puţin 0,2 A.
5.1.2.4.Conectarea vehiculului la reţeaua principală:
5.1.2.4.1. În niciun caz vehiculul nu trebuie să fie capabil să se deplaseze singur atunci când este conectat galvanic la reţeaua de alimentare cu energie sau la un încărcător care nu este la bord.
5.1.2.4.2. Componentele folosite la încărcarea bateriei de la o sursă externă permit întreruperea curentului de încărcare în caz de deconectare fără avarii fizice.
5.1.2.4.3. Piesele sistemului de cuplare care se pot afla sub tensiune trebuie protejate împotriva contactului direct în toate condiţiile de funcţionare.
5.1.2.4.4. În timpul încărcării, toate piesele conductoare expuse trebuie să fie conectate electric printr-un cablu conductor conectat la pământ.
5.2.Cerinţe de siguranţă funcţională
5.2.1.Procedura de pornire:
5.2.1.1.Procedura de pornire trebuie aplicată cu ajutorul unui întrerupător cu cheie.
5.2.1.2.Este imposibilă scoaterea acestei chei în orice poziţie în care se acţionează grupul motopropulsor sau care permite deplasarea.
5.2.2.Condiţii de deplasare şi oprire:
5.2.2.1.Conducătorul auto primeşte cel puţin o indicaţie momentană în unul dintre următoarele cazuri:
a)în momentul în care vehiculul este în stadiul care permite "modul activ de deplasare"; sau
b)în momentul în care este necesară o acţiune suplimentară pentru plasarea vehiculului în etapa care permite "modul activ de deplasare".
5.2.2.2.În momentul în care starea de încărcare a bateriei atinge valoarea minimă a stării de încărcare definită de producător, utilizatorul este avertizat în timp util pentru a putea conduce vehiculul, utilizând energia proprie a acestuia, cel puţin în afara zonei de trafic.
5.2.2.3.Trebuie prevenite accelerarea, frânarea sau schimbarea, în mod neintenţionat, a sensului de rotaţie a grupului motopropulsor. În special, o defecţiune (de exemplu a grupului propulsor) nu trebuie să conducă la o deplasare de peste 0,1 m a unui vehicul stabil nefrânat.
5.2.2.4.În momentul părăsirii vehiculului, conducătorul auto trebuie avertizat de un semnal evident (de exemplu un semnal optic sau acustic) în cazul în care grupul motopropulsor este încă în modul de deplasare.
5.2.3.Mersul înapoi
5.2.3.1.Mersul înapoi este posibil numai ca urmare a acţionării unei comenzi speciale. Această acţiune necesită:
a)o combinaţie a două comenzi diferite; sau
b)un comutator electric care permite acţionarea comenzii pentru mersul înapoi numai în cazul în care vehiculul se mişcă înainte cu o viteză de cel mult 5 km/h. La o viteză mai mare, toate acţiunile asupra acestui dispozitiv sunt blocate. Dispozitivul dispune de o singură poziţie stabilă.
5.2.3.2.Starea unităţii de comandă a direcţiei de deplasare trebuie identificată uşor de către conducătorul auto.
5.2.4.Reducerea de urgenţă a energiei
5.2.4.1.În cazul în care vehiculul este echipat cu un dispozitiv care limitează funcţionarea în caz de urgenţă (de exemplu supraîncălzirea unei piese componente), utilizatorul este informat printr-un semnal uşor de observat.
5.3.Determinarea emisiilor de hidrogen
5.3.1.Această încercare trebuie efectuată la toate vehiculele rutiere cu baterii electrice la care se face referire la punctul 1 din prezentul regulament.
Vehiculele rutiere echipate cu baterii cu electrolit neapos sau baterii etanşe cu "gaz recombinat" sunt excluse.
5.3.2.Încercarea trebuie efectuată conform metodei descrise în anexa 7 la prezentul regulament. Eşantionarea şi analizarea hidrogenului trebuie să fie cele prescrise. Alte metode de analiză pot fi aprobate în cazul în care este demonstrat că ele oferă rezultate echivalente.
5.3.3.În timpul unei proceduri normale de încărcare în condiţiile date în anexa 7, emisiile de hidrogen trebuie să fie sub 125 g într-un interval de 5 ore sau sub 25 × t2 g în intervalul t2 (în ore).
5.3.4.În timpul unei încărcări efectuate de un încărcător de bord care prezintă o defecţiune (în condiţiile prezentate în anexa 7), emisiile de hidrogen trebuie să fie sub 42 g. În plus, posibila defecţiune a încărcătorului de bord trebuie să fie limitată la 30 de minute.
5.3.5.Toate operaţiile legate de încărcarea bateriei sunt controlate automat, inclusiv încetarea încărcării.
5.3.6.Nu trebuie să fie posibilă comandarea manuală a fazelor de încărcare.
5.3.7.Operaţiile normale de conectare şi deconectare a reţelelor sau căderile de curent nu trebuie să afecteze sistemul de control al fazelor de încărcare.
5.3.8.Erorile importante de încărcare trebuie să fie în permanenţă semnalizate conducătorului auto. O eroare importantă este o eroare care poate duce la disfuncţionalitatea încărcătorului de bord în timpul unei încărcări ulterioare.
5.3.9.Producătorul trebuie să indice în manualul de utilizare conformitatea vehiculului cu aceste cerinţe.
5.3.10. Omologarea acordată unui tip de vehicul privind emisiile de hidrogen poate fi extinsă la diferitele tipuri de vehicule aparţinând aceleiaşi familii, în conformitate cu definiţia familiei precizată în anexa 7 apendicele 2.
6.MODIFICĂRI ŞI EXTINDEREA OMOLOGĂRII DE TIP PENTRU UN TIP DE VEHICUL
6.1.Fiecare modificare a tipului de vehicul este notificată departamentului administrativ care a omologat tipul vehiculului. Departamentul:
6.1.1.consideră că este improbabil ca modificările făcute să aibă un efect advers apreciabil şi că, în orice caz, vehiculul respectă cerinţele; sau
6.1.2.cere un raport de verificare de la serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor.
6.2.Confirmarea sau refuzul omologării, specificând modificările, sunt comunicate în conformitate cu procedura precizată la punctul 4.3 de mai sus părţilor la acordul de punere în aplicare a prezentului regulament.
6.3.Autoritatea competentă care acordă extinderea omologării atribuie un număr de serie pentru extinderea în cauză şi notifică celelalte părţi ale Acordului din 1958 de punere în aplicare a prezentului regulamentul printr-un formular conform cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.
7.CONFORMITATEA PRODUCŢIEI
7.1.Fiecare vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament este produs conform tipului omologat prin respectarea cerinţelor precizate la punctul 5 de mai sus.
7.2.Pentru a controla dacă cerinţele de la punctul 7.1 sunt respectate, trebuie efectuate verificări corespunzătoare ale producţiei.
7.3.Titularul omologării are, în special, următoarele obligaţii:
7.3.1.să asigure existenţa unor proceduri pentru un control eficace al calităţii vehiculului;
7.3.2.să aibă acces la echipamentul de încercare necesar pentru controlul conformităţii fiecărui tip omologat;
7.3.3.să se asigure că datele rezultatelor încercărilor sunt înregistrate şi că documentele anexe sunt disponibile pentru o perioadă care urmează să fie stabilită de comun acord cu departamentul administrativ;
7.3.4.să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare, pentru a verifica şi garanta constanţa caracteristicilor vehiculului, ţinând seama de variaţiile admise în producţia industrială;
7.3.5.să se asigure că pentru fiecare tip de vehicul sunt efectuate cel puţin tipurile de încercări prevăzute la punctul 5 din prezentul regulament;
7.3.6.să se asigure că orice variaţie a eşantioanelor sau a elementelor supuse încercării, care dovedeşte neconformitatea în cadrul tipului supus încercării luat în considerare, determină o nouă eşantionare şi testări suplimentare. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii producţiei respective.
7.4.Autoritatea competentă care a acordat omologarea de tip poate să verifice în orice moment metodele de control al conformităţii folosite în fiecare unitate de producţie.
7.4.1.La fiecare inspecţie, se prezintă inspectorului rapoartele de încercare şi de producţie.
7.4.2.Inspectorul poate selecta aleatoriu eşantioane care vor fi supuse încercării în laboratorul producătorului. Numărul minim de exemplare poate fi stabilit în funcţie de rezultatele controalelor proprii ale producătorului.
7.4.3.Dacă nivelul calităţii se dovedeşte nesatisfăcător sau este necesar să se verifice valabilitatea încercărilor efectuate în conformitate cu punctul 7.4.2, inspectorul trebuie să preleveze eşantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările de omologare de tip.
7.4.4.Autoritatea competentă poate efectua orice încercare prevăzută în prezentul regulament.
7.4.5.Frecvenţa normală a inspecţiilor permise de către autoritatea competentă este o dată pe an. În cazul în care în urma acestor inspecţii se constată rezultate necorespunzătoare, autoritatea competentă trebuie să se asigure că se iau toate măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii producţiei cât mai rapid posibil.
8.SANCŢIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCŢIEI
8.1.Omologarea acordată pentru un tip de vehicul, în temeiul prezentului regulament, poate fi retrasă în cazul în care nu se respectă cerinţa prevăzută la punctul 7 sau în cazul în care vehiculul sau componentele nu au trecut de verificările descrise la punctul 7.3.5 de mai sus.
8.2.În cazul în care o parte contractantă la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a aprobat-o anterior, ea trebuie să notifice imediat acest aspect celorlalte părţi contractante care aplică prezentul regulament prin intermediul unui formular de comunicare conform modelului din anexa 1 la prezentul regulament.
9.ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCŢIEI
În cazul în care titularul omologării încetează definitiv să producă un tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament, trebuie să informeze autoritatea care a acordat omologarea. La primirea comunicării respective, autoritatea trebuie să informeze celelalte părţi contractante, participante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular de comunicare conform modelului din anexa 1 la prezentul regulament.
10.DENUMIRILE ŞI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ŞI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE
Părţile contractante la Acordul din 1958 care se aplică prezentului regulament trebuie să comunice Secretariatului Naţiunilor Unite denumirile şi adresele serviciilor tehnice responsabile de efectuarea testelor de omologare şi ale departamentelor administrative care acordă omologarea şi cărora le sunt trimise formularele care atestă acordarea, extinderea, respingerea, retragerea omologării sau încetarea definitivă a producţiei, eliberate în alte ţări.
ANEXA 1:
COMUNICARE
[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

eliberat de către: Denumirea administraţiei:

................................................

................................................

................................................

................................................

(1)Număr de identificare a ţării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea prevederile din regulament privind omologarea).
Cu privire la (2): OMOLOGARE ACORDATĂ
(2)A se tăia ceea ce nu corespunde.
OMOLOGARE PRELUNGITĂ
OMOLOGARE REFUZATĂ
OMOLOGARE RETRASĂ
OMOLOGARE ÎNCETATĂ DEFINITIV
pentru un vehicul rutier cu baterie electrică în conformitate cu Regulamentul nr. 100
Omologarea nr. :................. Prelungire nr. :................
1.Denumirea comercială sau marca vehiculului:........................................................................
2.Tipul vehiculului:......................................................................................................................
3.Categoria vehiculului:..............................................................................................................
4.Denumirea şi adresa producătorului:......................................................................................
5.Dacă este cazul, denumirea şi adresa reprezentatului producătorului:...................................
6.Vehiculul prezentat pentru omologare:....................................................................................
7.Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare:...................................
8.Data raportului emis de serviciul tehnic:..................................................................................
9.Numărul raportului emis de serviciul tehnic:............................................................................
10.Dispunerea mărcii de omologare:...........................................................................................
11.Motivul (motivele) extinderii omologării (dacă este cazul) (2):.................................................
(2)A se tăia ceea ce nu corespunde.
12.Omologarea acordată/extinsă/refuzată/retrasă (2):.................................................................
(2)A se tăia ceea ce nu corespunde.
13.Locul:.......................................................................................................................................
14.Data:........................................................................................................................................
15.Semnătura:..............................................................................................................................
16.Documentele completate cu cererea de omologare sau extindere pot fi obţinute la cerere.
ANEXA 2:EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE
Model A
(a se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)
a = 8 mm min.
Marca de omologare de mai sus aplicată pe un vehicul indică faptul că tipul de vehicul rutier cu baterie electrică în cauză a fost omologat în Ţările de Jos (E4), în temeiul Regulamentului nr. 100, şi sub numărul de omologare 002492. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost aprobată în conformitate cu cerinţele Regulamentului nr. 100 în forma sa originală.
Model B
(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)
a = 8 mm min.
Marca de omologare aplicată pe un vehicul indică faptul că vehiculul rutier cu baterie electrică în cauză a fost omologat în Ţările de Jos (E4) în temeiul Regulamentelor nr. 100 şi 42 (1). Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că, la datele la care au fost acordate omologările respective, Regulamentele nr. 100 şi 42 erau în forma lor originală.
(1)Ultimul număr este prezentat exclusiv cu titlu de exceptie.
ANEXĂ 3:PROTECŢIA ÎMPOTRIVA CONTACTELOR DIRECTE CU PIESELE SUB TENSIUNE
Extras din IEC 529 Standard (1989)
1.DEFINIŢII
În sensul prezentului standard, se aplică următoarele definiţii:
1.1.Carcasă
O parte care oferă protecţie echipamentului împotriva anumitor influenţe exterioare şi, în orice caz, protecţie împotriva contactului direct (IEV 826-03-12).
Notă: Prezenta definiţie din vocabularul electrotehnic internaţional actual (IEV) necesită următoarele explicaţii în sensul prezentului standard:
a)Carcasele oferă protecţie persoanelor (sau animalelor) împotriva accesului la părţile periculoase.
b)Barierele, formele orificiilor sau orice alte mijloace - ataşate carcasei sau făcând parte din echipamentul din interiorul carcasei - care pot preveni sau limita penetrarea sondelor de verificare specifice sunt considerate ca făcând parte din carcasă, cu excepţia cazului în care ele pot fi îndepărtate fără a utiliza o cheie sau o sculă.
1.2.Contactul direct
Contactul persoanelor (sau animalelor) cu piesele sub tensiune (IEV 826-03-05).
Notă: Această definiţie IEV este oferită cu titlu informativ. În prezentul standard, "Contactul direct" este înlocuit cu "Accesul la piesele periculoase".
1.3.Gradul de protecţie
Nivelul de protecţie oferit de carcasă împotriva accesului la piesele care prezintă un pericol, împotriva intrării obiectelor străine solide şi/sau împotriva pătrunderii apei şi verificat prin metode de încercare standardizate.
1.4.Codul IP
Un sistem de codificare pentru indicarea gradului de protecţie oferit de o carcasă împotriva accesului la piesele periculoase, a intrării obiectelor solide străine, a pătrunderii apei şi pentru furnizarea informaţiilor suplimentare privind această protecţie.
1.5.Piesă periculoasă
O piesă a cărei proximitate sau atingere prezintă un pericol.
1.5.1.Piesă periculoasă sub tensiune
O piesă sub tensiune care, în anumite condiţii de influenţe exterioare, poate cauza şocuri electrice [a se vedea IEC 536, în prezent documentul 64(CO)196].
1.5.2.Piesă mecanică periculoasă
O piesă mobilă, în afară de arborele rotativ neted, care prezintă un grad de periculozitate la contact.
1.6.Protecţia oferită de o carcasă împotriva accesului la piesele periculoase. Protecţia persoanelor împotriva:
a)contactului cu piesele periculoase sub tensiune joasă;
b)contactului cu piesele mecanice periculoase;
c)apropierii de piesele sub tensiune înaltă sub distanţa adecvată, în interiorul unei carcase.
Notă: Această protecţie poate fi oferită:
a)prin intermediul carcasei;
b)prin bariere făcând parte din carcasă sau prin distanţele păstrate în interiorul carcasei.
1.7.Distanţa adecvată pentru protecţia împotriva accesului la piesele periculoase
O distanţă necesară prevenirii contactului sau apropierii unei sonde de acces la piesa periculoasă.
1.8.Sondă de acces
O sondă de verificare simulând într-o manieră convenţională o parte a unei persoane sau instrument, sau echivalent, ţinută de o persoană pentru a verifica distanţa adecvată faţă de părţile periculoase.
1.9.Sondă obiect
O sondă de verificare simulând un obiect străin solid destinat verificării posibilităţii de pătrundere în carcasă.
1.10.Orificiu
Un orificiu sau o fantă în carcasă, deja existent(ă) sau care poate fi făcut(ă) prin aplicarea unei sonde de verificare la o forţă specificată.
2.TESTE ÎMPOTRIVA ACCESULUI LA PIESELE PERICULOASE INDICATE PRIN LITERA SUPLIMENTARĂ
2.1.Sonde de acces
Sondele de acces pentru verificarea protecţiei persoanelor împotriva accesului la piesele periculoase sunt indicate în tabelul 1.
2.2.Condiţii de încercare
Sonda de acces este împinsă în orificiile carcasei cu o forţă indicată în tabelul 1. În cazul în care ea pătrunde parţial sau complet, este aşezată în orice poziţie, dar în niciun caz partea de oprire nu trebuie să pătrundă complet prin deschizătură.
Barierele interne sunt considerate parte a carcasei, în conformitate cu cele precizate la punctul 1.1.
Pentru încercări ale echipamentului de tensiune joasă, o alimentare de tensiune joasă (de cel puţin 40 volţi şi cel mult 50 volţi), în serie cu o lampă corespunzătoare, trebuie conectată între sondă şi piesele periculoase din interiorul carcasei. Piesele periculoase sub tensiune, acoperite doar cu lac sau vopsea sau protejate de oxidare sau de un proces similar sunt acoperite de o folie de metal conectată electric la aceste piese, care în mod normal se află sub tensiune în timpul funcţionării.
Metoda semnal-circuit ar trebui aplicată, de asemenea, pieselor mobile periculoase ale echipamentului de înaltă tensiune.
Piesele mobile interne pot fi acţionate la viteze reduse, atunci când este posibil.
2.3.Condiţii de acceptare
Protecţia este satisfăcătoare dacă este păstrată distanţa adecvată între sonda de acces şi piesele periculoase.
În cazul încercării pentru litera suplimentară B, degetul articulat de testare poate pătrunde 80 mm din lungimea sa, dar profilul de oprire ( 50 mm × 20 mm) nu trebuie să treacă prin orificiu. Pornind din poziţie dreaptă, ambele părţi ale degetului de testare trebuie îndoite succesiv la un unghi de până la 90° faţă de axa secţiunii de unire a degetului şi trebuie plasate în toate poziţiile posibile.
În cazul testelor cu litera suplimentară D, sonda de acces poate pătrunde cu toată lungimea, dar faţa de oprire nu va pătrunde complet în deschizătură. Pentru informaţii suplimentare, a se consulta anexa A.
Condiţiile de verificare a distanţei adecvate sunt identice cu cele indicate la punctul 2.3.1 de mai jos.
2.3.1.Pentru echipament de joasă tensiune (tensiunile măsurate nu depăşesc 1 000 volţi curent alternativ şi 1 500 volţi curent continuu):
Sonda de acces nu va atinge piesele periculoase sub tensiune.
Dacă distanţa adecvată este verificată de un circuit cu semnal între sondă şi piesele periculoase, indicatorul luminos nu se va aprinde.
Tabel 1: Sonde de verificare pentru testarea protecţiei persoanelor împotriva accesului la piesele periculoase

Prima cifră

Litera suplimentară

Sondă de acces

Forţă de verificare

2

B

10 N ± 10%

4, 5, 6

D

1 N ± 10%

Figura 1
Deget articulat de verificare
Material: metal, cu excepţia cazurilor în care se precizează altfel
Dimensiuni lineare în milimetri
Toleranţele dimensiunilor fără toleranţă specifică:
Pentru unghiuri 0/- 10°
Pentru dimensiuni lineare:
până la 25 mm: 0/- 0,05
peste 25 mm: ± 0,2
Ambele articulaţii vor permite mişcarea în acelaşi plan şi aceeaşi direcţie printr-un unghi de 90° cu o toleranţă de la 0 la + 10°.
ANEXA 4:MĂSURAREA REZISTENŢEI IZOLAŢIEI FOLOSIND BATERIA DE TRACŢIUNE
1.DESCRIEREA METODEI DE ÎNCERCARE
Bateria de tracţiune este complet încărcată
Voltmetrul folosit la această verificare măsoară valori ale curentului continuu şi are o rezistenţă internă mai mare de 10 M.
Măsurarea este efectuată în două etape:
ANEXA 5:SIMBOL DE INDICARE A TENSIUNII
(Consultaţi ISO 3864 şi standarde IEC 417k)
Negru pe fond galben
ANEXA 6:CARACTERISTICILE ESENŢIALE ALE VEHICULULUI
1.DESCRIEREA GENERALĂ A VEHICULULUI
1.1.Denumirea comercială sau marca vehiculului:..................................................................
1.2.Tipul vehiculului:..............................................................................................
1.3.Denumirea şi adresa producătorului:...........................................................................
1.4.Dacă este cazul, denumirea şi adresa reprezentantului producătorului:..........................................
1.5.Scurtă descriere a instalării componentelor circuitului de alimentare sau desene/imagini indicând amplasamentele în care se instalează componentele circuitului de alimentare:......................................................
1.6.Diagramă schematică a tuturor funcţiilor electrice incluse în circuitul electric:...................................
1.7.Tensiunea de funcţionare:...................................................................................
1.8.Desenul şi/sau fotografia vehiculului:
2.DESCRIEREA MOTORULUI (MOTOARELOR)
2.1.Marcă:........................................................................................................
2.2.Tip:...........................................................................................................
2.3.Principiu de funcţionare:.......................................................................................
2.3.1.Curent continuu/curent alternativ/numărul fazelor (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
2.3.2.Excitaţie: separată/derivată/în serie/compusă (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
2.3.3.Sincron/asincron (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
2.3.4.Sistem de răcire: aer/lichid (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
3.DESCRIEREA TRANSMISIEI
3.1.Tip: manual/automat/fără/altele (a se specifica) (1):..............................................................
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
3.2.Rapoartele de transmisie:......................................................................................
3.3.Dimensiunile pneurilor:.......................................................................................
4.BATERIA DE TRACŢIUNE
4.1.Denumirea comercială şi marca bateriei:.......................................................................
4.2.Indicarea tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice folosite:...................................................
4.2.1.Tensiune nominală:..........................................................................................
4.2.2.Numărul celulelor de baterie
4.2.3.Numărul modulelor de baterie
Raportul de combinare a gazului (în procente)
4.3.Tip (tipuri) de ventilaţie pentru modulul/pachetul de baterii: (1).................................................
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
4.4.Descrierea sistemului de răcire (dacă există):....................................................................
4.5.Scurtă descriere a procedurii de întreţinere (dacă există):.......................................................
4.6.Energia bateriei:....................................................................................... kW.oră
4.7.Valoarea tensiunii de descărcare completă:..................................................................
5.TRANSFORMATOARELE ELECTRONICE ALE GRUPULUI PROPULSOR ŞI ECHIPAMENTUL AUXILIAR DE ENERGIE
5.1.Descriere scurtă a fiecărui transformator electronic şi a echipamentului auxiliar:................................
5.2.Marca ansamblului transformatorului electronic:...............................................................
5.3.Tipul ansamblului transformatorului electronic:................................................................
5.4.Marca fiecărui echipament auxiliar:............................................................................
5.5.Tipul fiecărui echipament auxiliar:.............................................................................
5.6.Încărcător: la bord/extern (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
5.6.1.Marca şi tipul diferitelor tipuri de piese ale încărcătorului (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
5.6.2.Descriere schiţată a încărcătorului (2) Putere nominală ieşire (kW) (2) Tensiunea maximă de încărcare (V) (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
5.6.5.Intensitatea minimă de încărcare (A) (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
Marca şi tipul unităţii de control (dacă există) (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
5.6.7.Diagrama de funcţionare, comenzi şi siguranţă (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
5.6.8.Descrierea şi caracteristicile perioadelor de încărcare (2)
(2)Pentru vehicule echipate cu încărcător la bord.
5.7.Specificaţii ale cablurilor:
5.7.1.Tipuri de cabluri: fază unică/trei faze (1)
(1)A se tăia varianta care nu corespunde.
5.7.2.Tensiune:...................................................................................................V
6.SIGURANŢA ŞI/SAU ÎNTRERUPĂTOARELE DE CIRCUIT
6.1.Tip:...........................................................................................................
6.2.Diagramă indicând nivelul de funcţionare:.....................................................................
7.CABLAJUL FIRELOR DE TENSIUNE
7.1.Tip:...........................................................................................................
ANEXA 7:STABILIREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL PROCEDURILOR DE ÎNCĂRCARE A BATERIILOR DE TRACŢIUNE
1.INTRODUCERE
Prezenta anexă descrie procedura de stabilire a emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a bateriei de tracţiune pentru toate vehiculele rutiere cu baterie electrică, în conformitate cu punctul 5.3 din prezentul regulament.
2.DESCRIEREA ÎNCERCĂRII
Încercarea privind emisiile de hidrogen (figura 7.1) este efectuată pentru stabilirea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a bateriilor de tracţiune. Încercarea cuprinde următoarele etape:
a)pregătirea vehiculului;
b)descărcarea bateriei de tracţiune;
c)stabilirea emisiilor de hidrogen din timpul unei încărcări normale;
d)stabilirea emisiilor de hidrogen din timpul încărcării de urgenţă efectuate cu încărcătorul de bord.
3.VEHICULUL
3.1.Vehiculul trebuie să fie într-o stare bună mecanică şi trebuie să fi fost condus cel puţin 300 km timp de şapte zile înainte de încercare. Vehiculul trebuie să fie echipat cu bateria de tracţiune supusă încercării de emisii de hidrogen, în această perioadă de timp.
3.2.În cazul în care bateria este folosită la o temperatură mai mare decât temperatura mediului ambient, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru păstrarea temperaturii bateriei de tracţiune la un nivel normal de funcţionare.
Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de condiţionare a temperaturii bateriei de tracţiune nu prezintă nicio avarie şi niciun defect de capacitate.
Figura 7.1
Stabilirea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a bateriei de tracţiune
4.ECHIPAMENTUL DE ÎNCERCARE PENTRUL TESTUL EMISIILOR DE HIDROGEN
4.1.Dinamometrul cu şasiu
Dinamometrul cu şasiu trebuie să respecte cerinţele seriei 05 a modificărilor la Regulamentul nr. 83.
4.2.Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen
Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen trebuie să fie o cameră de măsurare etanşă care să poată conţine vehiculul supus încercării. Vehiculul trebuie să fie accesibil din toate părţile şi spaţiul trebuie să fie etanş în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă. Suprafaţa interioară a incintei trebuie să fie impermeabilă şi nereactivă la hidrogen. Sistemul de condiţionare a temperaturii trebuie să fie capabil să controleze aerul intern al incintei pentru respectarea temperaturii precizate pentru încercare, cu o toleranţă medie ± 2 K pe durata încercării.
Pentru adaptarea schimbărilor de volum datorită emisiilor de hidrogen din cameră, se poate folosi un echipament cu volum variabil sau un alt echipament de încercare. Incinta cu volum variabil se extinde şi se contractă ca reacţie la emisiile de hidrogen din cameră. Două mijloace potenţiale de adaptare a schimbărilor volumului intern sunt panourile mobile sau un dispozitiv de umflare în interiorul cărora există pungi impermeabile, în cameră, care se dilată şi se contractă ca reacţie la schimbările de presiune interioare prin schimbarea aerului din afara incintei. Orice plan de adaptare a volumului trebuie să menţină integritatea incintei, astfel cum este precizat în apendicele 1 la prezenta anexă.
Orice metode de adaptare a volumului trebuie să limiteze diferenţa dintre presiunea internă a incintei şi presiunea barometrică la o valoare maximă de ± 5 hPa.
Incinta trebuie să fie capabilă să se blocheze la un volum maxim. O cameră cu volum variabil trebuie să se poată adapta la o schimbare de la "volumul nominal" (a se vedea anexa 7 apendicele 1 punctul 2.1.1), luând în considerare emisiile de hidrogen din timpul testului.
4.3.Sisteme analitice
4.3.1.Analizor de hidrogen
4.3.1.1.Atmosfera din cameră este monitorizată folosind un analizor de hidrogen (de tip detector electrochimic) sau un cromatograf cu detectarea de conductivitate termică. Eşantionul de gaz trebuie prelevat în centrul unei părţi laterale sau pe plafonul camerei şi orice scurgeri trebuie reintroduse în cameră, de preferinţă către un punct imediat în aval de ventilatorul de amestecare.
4.3.1.2.Analizorul de hidrogen trebuie să aibă un timp de răspuns de 90 la sută din valoarea finală de citire în mai puţin de 10 secunde. Analizorul trebuie să aibă o stabilitate mai mare de 2 la sută din mărimea completă la zero şi de 80 la sută ± 20 la sută din nivelul maxim al scalei, de-a lungul unei perioade de 15 minute pentru toate domeniile de funcţionare.
4.3.1.3.Repetabilitatea analizorului, exprimată sub formă de abatere tip, trebuie să fie mai mare de 1 la sută din valoarea totală, la zero şi 80 la sută ± 20 la sută din valoarea totală a nivelelor folosite.
4.3.1.4.Domeniile de funcţionare a analizorului trebuie alese pentru a obţine cea mai bună rezoluţie pe ansamblul procedurilor de măsurare, etalonare şi control al scurgerilor.
4.3.2.Sistem de înregistrare asociat analizorului de hidrogen
Analizorul de hidrogen trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care permite înregistrarea semnalelor electrice de ieşire, la o frecvenţă de cel puţin o dată pe minut. Sistemul de înregistrare trebuie să aibă caracteristici de funcţionare cel puţin echivalente cu semnalul înregistrat şi trebuie să ofere o înregistrare permanentă a rezultatelor. Înregistrarea trebuie să indice clar începutul şi sfârşitul unei încercări de încărcare normale şi operaţiunea de încărcare de urgenţă.
4.4.Înregistrarea temperaturilor
4.4.1.Temperatura din cameră este înregistrată în două puncte de către senzorii de temperatură, care sunt conectaţi pentru a indica o valoare medie. Punctele de măsurare sunt plasate pe o lungime de aproximativ 0,1 m în cameră, într-o linie centrală verticală a fiecărui perete lateral, la o înălţime de 0,9 ± 0,2 m.
4.4.2.Temperaturile modulelor de baterii sunt înregistrate cu ajutorul senzorilor.
4.4.3.Prin măsurătorile emisiilor de hidrogen, temperaturile trebuie să fie înregistrate la o frecvenţă de cel puţin o dată pe minut.
4.4.4.Precizia sistemul de înregistrare a temperaturii trebuie să fie între ± 1,0 K şi temperatura trebuie să poată fi citită cu o precizie de ± 0,1 K.
4.4.5.Sistemul de înregistrare sau prelucrare a datelor trebuie să ofere o precizie de înregistrare a timpului de ±15 secunde.
4.5.Înregistrarea presiunii
4.5.1.Diferenţa p dintre presiunea barometrică între zona de încercare şi presiunea internă a camerei trebuie să fie înregistrate, pe lângă măsurătorile emisiilor de hidrogen, la o frecvenţă de cel puţin o dată pe minut.
4.5.2.Precizia sistemul de înregistrare a presiunii trebuie să fie între ± 2 hPa şi presiunea trebuie să fie citită cu o rezoluţie de ± 0,2 hPa.
4.5.3.Sistemul de înregistrare sau prelucrare a datelor trebuie să ofere o rezoluţie de citire a timpului de ± 15 secunde.
4.6.Înregistrarea tensiunii şi intensităţii curentului
4.6.1.Tensiunea încărcătorului de bord şi intensitatea curentului (bateriei) trebuie înregistrată, pe toată durata emisiilor de hidrogen, la o frecvenţă de cel puţin o dată pe minut.
4.6.2.Precizia sistemului de înregistrare a tensiunii trebuie să fie între ± 1 volţi şi tensiunea trebuie să ofere o rezoluţie de citire de ± 0,1 volţi.
4.6.3.Precizia sistemului de înregistrare a intensităţii curentului trebuie să fie între ± 0,5 A şi intensitatea curentului trebuie să ofere o rezoluţie de citire de ± 0,05 A.
4.6.4.Sistemul de înregistrare sau procesare a datelor trebuie să fie capabil să ofere o rezoluţie de citire a timpului de ± 15 secunde.
4.7.Ventilatoare
Camera trebuie echipată cu unul sau mai multe ventilatoare sau suflante cu un debit de 0,1 până la 0,5 m3/secundă pentru a amesteca bine aerul din cameră. Este posibil să se atingă o temperatură constantă şi o concentraţie omogenă a hidrogenului din cameră în timpul măsurătorilor. Vehiculul din cameră nu trebuie supus direct la un curent de aer al ventilatoarelor sau suflantelor.
4.8.Gaze
4.8.1.Următoarele gaze pure trebuie să fie disponibile pentru etalonare şi funcţionare:
aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm CO2; < 0,1 ppm NO); concentraţie de oxigen între 18 şi 21 la sută în volume,
hidrogen (H2), 99,5 la sută puritate minimă.
4.8.2.Gazele utilizate pentru etalonare şi măsurare trebuie să fie compuse din amestecuri de hidrogen (H2) şi aer sintetic purificat. Concentraţiile reale ale gazului de etalonare trebuie să fie între ± 2 la sută din valorile nominale. Precizia gazelor diluate obţinute prin utilizarea unui separator de gaz trebuie să fie între ± 2 la sută din valoarea nominală. Concentraţia specificată în apendicele 1 poate fi obţinută, de asemenea, de un separator de gaz folosind aer sintetic ca şi gazul de diluare.
5.PROCEDURA DE TESTARE
Testul constă în următorii cinci paşi:
(i)pregătirea vehiculului;
(ii)descărcarea bateriei de tracţiune;
(iii)determinarea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;
(iv)descărcarea bateriei de tracţiune;
(v)determinarea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări de urgenţă efectuate cu un încărcător de bord.
În cazul în care vehiculul trebuie deplasat între două etape, acesta trebuie împins până la zona de încercare.
5.1.Pregătirea vehiculului
Uzura bateriei de tracţiune trebuie verificată, demonstrând că vehiculul a efectuat cel puţin 300 km timp de şapte zile înainte de test. În această perioadă, vehiculul trebuie echipat cu bateria de tracţiune supusă încercării la emisiile de hidrogen. În cazul în care acest lucru nu poate fi demonstrat, atunci următoarea procedură va fi aplicată.
5.1.1.Descărcările şi încărcările iniţiale ale bateriei
Procedura începe cu descărcarea bateriei de tracţiune a vehiculului în timpul deplasării la locul de verificare sau pe un dinamometru cu şasiu la o viteză constantă de 70 la sută ± 5 la sută din viteza maximă a vehiculului timp de 30 de minute.
Descărcarea este oprită:
a)atunci când vehiculul nu mai poate funcţiona la 65 la sută la o viteză maximă de treizeci de minute; sau
b)atunci când o indicare de oprire a vehiculului este semnalată conducătorului prin aparatura de bord standard; sau
c)după parcurgerea distanţei de 100 km.
5.1.2.Încărcarea iniţială a bateriei Încărcarea este efectuată:
a)cu un încărcător de bord;
b)la o temperatură a mediului ambient între 293 K şi 303 K. Procedura exclude toate tipurile de încărcători externi.
Finalizarea criteriului de încărcare a acumulatorului de tracţiune corespunde unei opriri automate oferite de încărcătorul de bord.
Această procedură include toate tipurile de încărcători speciali care pot fi acţionaţi automat sau manual, cum ar fi, de exemplu, încărcăturile de egalizare sau încărcăturile de serviciu.
5.1.3.Procedura de la punctele 5.1.1-5.1.2 trebuie repetată de două ori.
5.2.Descărcarea bateriei
Bateria de tracţiune este descărcată în timpul deplasării pe banda de verificare sau pe dinamometrul cu şasiu la o viteză constantă de 70 la sută ± 5 la sută din viteza maximă a vehiculului, timp de treizeci de minute.
Oprirea descărcării apare:
a)atunci când o indicaţie pentru oprirea vehiculului este transmisă conducătorului auto prin aparatura standard de bord; sau
b)atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.
5.3.Impregnarea
În cincisprezece minute de la finalizarea operaţiunii de descărcare a bateriei specificată la punctul 5.2, vehiculul este parcat în zona de impregnare. Vehiculul este parcat pentru minimum 12 ore şi maximum 36 de ore, între finalul descărcării acumulatorului şi pornirea testului emisiei de gaze în timpul unei încărcări normale. Pe parcursul acestei perioade, vehiculul trebuie să fie scufundat la o temperatură de 293 K ± 2 K.
5.4.Verificarea emisiilor de hidrogen în timpul încărcării normale
5.4.1.Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, camera de măsurare trebuie purificată pentru câteva minute până ce un mediu stabil este obţinut. Ventilatoarele de amestecare ale camerei trebuie de asemenea pornite în acest moment.
5.4.2.Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero şi pornit imediat înainte de test.
5.4.3.La sfârşitul scufundării, vehiculul de încercare, cu motorul oprit şi cu geamurile şi portbagajul deschise, trebuie deplasat în camera de măsurare.
5.4.4.Vehiculul trebuie conectat la sursă. Acumulatorul trebuie încărcat prin procedura normală de încărcare, după cum este specificat la punctul 5.4.7 de mai jos.
5.4.5.Uşile camerei sunt închise şi etanşe în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.
5.4.6.Pornirea unei încărcări normale pentru o perioadă de verificare a emisiilor de hidrogen începe cu etanşarea camerei. Concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile iniţiale CH2i, Ti şi Pi pentru verificarea de încărcare normală.
Aceste figuri sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6). Temperatura mediului ambiant al camerei T nu trebuie să fie mai mică de 291 K şi mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare normală.
5.4.7.Procedura de încărcare normală
Încărcarea normală este efectuată cu ajutorul încărcătorului de bord şi constă în următorii paşi:
a)încărcarea la putere constantă în timpul t1;
b)supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător şi corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.
Sfârşitul criteriului de încărcare a acumulatorului de tracţiune corespunde unei opriri automate oferite de încărcătorul de bord la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5 ore, chiar dacă o indicaţie clară este oferită conducătorului de o instrumentaţie standard că acumulatorul nu este complet încărcat.
5.4.8.Analizatorul de hidrogen trebuie dat la zero şi pornit imediat înainte de sfârşitul încercării.
5.4.9.Sfârşitul perioadei de prelevare a eşantioanelor de emisii este t1 + t2 sau t1 + 5 ore de la începutul preluării eşantioanelor iniţiale, după cum este specificat la punctul 5.4.6. Timpii diferiţi sunt înregistraţi. Concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale Cmb f şi Pf pentru încercarea de încărcare normală, utilizată pentru calculele de la punctul 6.
5.5.Verificarea emisiilor de hidrogen cu încărcătorul de bord
5.5.1.În timp de maximUM şapte zile după finalizarea încercării anterioare, procedura începe cu descărcarea acumulatorului de tracţiune a vehiculului în conformitate cu punctul 5.2.
5.5.2.Paşii procedurii de la punctul 5.3 trebuie repetaţi.
5.5.3.Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, camera de măsurare trebuie curăţată pentru câteva minute până ce un mediu stabil de hidrogen este obţinut. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare ale camerei trebuie de asemenea pornite în acest moment.
5.5.4.Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero şi apoi pornit imediat înainte de încercare.
5.5.5.La finalizarea impregnării, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit şi geamurile vehiculului şi portbagajul deschise, trebuie transferat în camera de măsurare.
5.5.6.Vehiculul trebuie conectat la sursă. Acumulatorul este încărcat conform procedurii de încărcare în caz de urgenţă, după cum este specificat la punctul 5.5.9 de mai jos.
5.5.7.Uşile camerei sunt închise şi etanşe în 2 minute de la blocajul electric în cadrul etapei de încărcare de urgenţă.
5.5.8.Începutul unei încărcări de urgenţă pentru perioada de verificare a emisiilor de hidrogen începe cu etanşarea camerei. Concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile iniţiale CH2i, Ti şi Pi pentru testul de încărcare de urgenţă.
Aceste cifre sunt folosite în calcularea emisiei de hidrogen (punctul 6). Temperatura mediului camerei, T, nu trebuie să fie mai mică ca 291 K şi mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare de urgenţă.
5.5.9.Procedură de încărcare de urgenţă
Încărcarea de urgenţă este efectuată cu ajutorul încărcătorului de bord şi constă în următoarele etape:
a)încărcare la putere constantă în timpul t1;
b)încărcare la curent maximum timp de 30 minute. În timpul acestei faze, încărcătorul de bord este blocat la curentul maxim.
5.5.10. Analizorul de hidrogen trebuie să fie la zero şi pornit imediat înainte de finalizarea acestei verificări.
5.5.11. Sfârşitul acestei perioade corespunde timpului t1 + 30 minute de la începerea calibrării iniţiale, după cum este specificat la punctul 5.8.8. Timpii diferiţi sunt înregistraţi. Concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică sunt măsurate pentru a înregistra valorile finale Ch2f, Tf şi Pf în vederea încercării la încărcarea de urgenţă, folosită pentru calcularea de la punctul 6.
6.CALCULUL
Verificările emisiilor de hidrogen descrise la punctul 5 permit calcularea emisiilor de hidrogen pentru încărcarea normală şi pentru situaţia defecţiunilor la încărcarea de urgenţă. Emisiile de hidrogen pentru fiecare dintre aceste faze sunt calculate folosind concentraţiile de hidrogen iniţiale şi finale, temperaturile şi presiunile din cameră, incluzând volumul net al camerei.
Formula de mai jos este utilizată:
unde:
MH2 = masă hidrogen, în grame;
Ch2 = concentraţia de hidrogen măsurată în spaţiu, în volum ppm;
V = volum net spaţiu în metri cubi (m3) corectat pentru volumul vehiculului, cu portbagajul şi geamurile deschise. În cazul în care volumul vehiculului nu este determinat, se scade un volum de 1,42 m3;
Vout = Volum de compensaţie în m3, la temperatura şi presiunea de verificare;
T = temperatura ambiantă din cameră, în K;
P = presiune absolută spaţiu, în kPa;
k = 2,42
unde: i este valoarea iniţială
f este valoarea finală.
6.2.Rezultatele încercării
Emisiile maselor de hidrogen pentru vehicule sunt:
MN = emisie masă hidrogen pentru verificare la încărcare normală, în grame
MD = emisie masă hidrogen pentru verificare la încărcarea de urgenţă, în grame.
ANEXA 71:
Apendicele: ETALONAREA ECHIPAMENTULUI PENTRU TESTAREA EMISIILOR DE HIDROGEN
1.FRECVENŢĂ ŞI METODE DE ETALONARE
Fiecare echipament trebuie să fie etalonat înaintea primei utilizări şi apoi etalonat ori de câte ori este necesar şi, în orice caz, în luna anterioară încercării pentru omologarea de tip. Metodele de etalonare care trebuie utilizate sunt descrise în prezentul apendice.
2.ETALONAREA CAMEREI
2.1.Determinarea iniţială a volumului intern al camerei
2.1.1.Înainte de prima folosire, volumul intern al camerei trebuie determinat după cum urmează. Se măsoară cu atenţie dimensiunile interne ale camerei, ţinând seama de orice neregularităţi, cum ar fi suporturile de fixare. Pe baza acestor măsurători, se determină volumul intern al camerei.
Camera trebuie etanşată la un volum fix, menţinând spaţiul interior la temperatura ambiantă, şi anume 293 K. Volumul nominal trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ± 0,5 procente din volumul raportat.
2.1.2.Volumul intern net este determinat prin scăderea a 1,42 m3 din volumul intern al camerei. Ca alternativă, volumul vehiculului de încercare, cu portbagajul şi ferestrele deschise, poate fi folosit în locul celor 1,42 m3.
2.1.3.Camera trebuie verificată astfel cum este indicat la punctul 2.3. Dacă masa de hidrogen nu corespunde masei introduse, cu o eroare de ± 2 procente, atunci este necesară remedierea deficienţelor.
2.2.Determinarea emisiilor reziduale din cameră
Prin această operaţie se determină dacă în cameră se află materiale care emit cantităţi semnificative de hidrogen. Verificarea trebuie efectuată la punerea în funcţiune a camerei, precum şi după orice operaţie din cameră care ar putea afecta emisiile reziduale, cu o frecvenţă de cel puţin o dată pe an.
2.2.1.Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configuraţia cu volum etanş sau neetanş, astfel cum este precizat la punctul 2.1.1. De-a lungul perioadei de patru ore menţionate mai jos, temperatura ambientală trebuie menţinută la 293 K ± 2 K.
2.2.2.Incinta poate fi etanşeizată, iar ventilatorul de amestecare poate funcţiona pe o perioadă de timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării eşantioanelor de emisii reziduale.
2.2.3.Se etalonează analizatorul (dacă este necesar), se aduce la zero şi se reetalonează.
2.2.4.Incinta trebuie curăţată până se obţine o citire stabilă a nivelului de hidrogen, iar ventilatorul de amestecare se pune în funcţiune dacă acest lucru nu s-a efectuat deja.
2.2.5.Camera este etanşată şi concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică a mediului sunt măsurate. Acestea sunt valorile iniţiale CH2i, Ti şi Pi folosite la calcularea condiţiilor reziduale din cameră.
2.2.6.Incinta rămâne neschimbată, cu ventilatorul de amestecare pornit, pentru o perioadă de patru ore.
2.2.7.La sfârşitul acestei perioade, acelaşi analizor este folosit pentru măsurarea concentraţiei de hidrogen din cameră. Temperatura şi presiunea barometrică sunt, de asemenea, măsurate. Acestea reprezintă valorile finale Ch2f, Tf şi Pf.
2.2.8.Schimbarea masei hidrogenului din cameră trebuie calculată în timpul verificării în conformitate cu punctul 2.4 şi nu trebuie să depăşească 0,5 g.
2.3.Etalonarea camerei şi test de reţinere a hidrogenului
Testul de etalonare şi de reţinere de hidrogen din cameră permite verificarea valorii calculate din volum (punctul 2.1) şi, de asemenea, măsoară orice rată de scurgere. Rata de scurgere a camerei trebuie determinată în momentul punerii sale în funcţiune, după orice lucrare efectuată în cameră care ar putea afecta integritatea spaţiului şi cel puţin o lună. Dacă se efectuează şase probe de reţinere lunare consecutive fără să fie necesară nicio acţiune rectificativă, se va putea determina rata de scurgere a camerei în fiecare trimestru, fără să fie necesară nicio rectificare.
2.3.1.Se goleşte camera până la obţinerea unei concentraţii stabile de hidrogen. Se pune în funcţiune ventilatorul de amestec, dacă acest lucru nu s-a efectuat deja. Se aduce analizatorul de hidrogen la zero, se etalonează analizatorul dacă este necesar.
2.3.2.Spaţiul trebuie izolat de poziţia nominală a volumului.
2.3.3.Sistemul de control al temperaturii mediului este pornit (dacă nu este deja) şi reglat la o temperatură iniţială de 293 K.
2.3.4.Atunci când temperatura spaţiului se stabilizează la 293 K ± 2 K, se închide camera în mod etanş, se măsoară concentraţia reziduală, temperatura şi presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile iniţiale CH2i, Ti şi Pi folosite pentru etalonarea spaţiului.
2.3.5.Spaţiul trebuie izolat de volumul nominal.
2.3.6.O cantitate de aproximativ 100 grame de hidrogen este introdusă în spaţiu. Această masă de hidrogen trebuie măsurată la o precizie de ± 2 la sută din valoarea măsurată.
2.3.7.Se lasă atmosfera camerei să se amestece timp de cinci minute şi apoi se măsoară concentraţia de hidrogen, temperatura şi presiunea barometrică. Acestea sunt valorile finale CH2f, Tf şi Pf pentru calibrarea camerei şi, de asemenea, valorile iniţiale CH2i, Ti şi Pi pentru testul de retenţie.
2.3.8.Pornind de la valorile măsurate la punctele 2.3.4 şi 2.3.7 şi formula de la punctul 2.4, se calculează masa hidrogenului din cameră. Această valoare trebuie să fie între ± 2 la sută din masa hidrogenului măsurată la punctul 2.3.6.
2.3.9.Conţinutul camerei trebuie lăsat să se amestece pentru cel puţin 10 ore. La sfârşitul perioadei, sunt măsurate şi înregistrate concentraţia de hidrogen finală, temperatura şi presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale Cmc Tf şi Pf pentru testul de retenţie de hidrogen.
2.3.10. Folosind formula de la punctul 2.4, masa de hidrogen este calculată de la valorile indicate la punctele 2.3.7 şi 2.3.9. Această masă ar putea să nu difere cu mai mult de 5 la sută de masa de hidrogen indicată la punctul 2.3.8.
2.4.Calcule
Calcularea valorii nete a variaţiei masei hidrogenului în interiorul camerei este folosită pentru determinarea ratei reziduale de hidrocarburi şi a ratei de scurgere. Valorile iniţiale şi finale ale concentraţiei de hidrogen, ale temperaturii şi ale presiunii barometrice se utilizează în formula următoare pentru calcularea variaţiei masei.
unde:
MH2 = masă hidrogen, în grame
Ch2 = concentraţie hidrogen măsurată în spaţiu, în ppm volum
V = volum spaţiu în metri cubi (m3) măsurat la punctul 2.1.1
Vou - volum de compensare în m3, la temperatura şi presiunea de verificare
T = temperatura camerei, în K
P = presiunea absolută a spaţiului închis, în kPa
k = 2,42
unde: i este valoarea iniţială,
f este valoarea finală.
3.ETALONAREA ANALIZORULUI DE HIDROGEN
Analizorul trebuie etalonat folosind hidrogenul din aer şi aer sintetic purificat. A se vedea punctul 4.8.2 din anexa 7.
Fiecare dintre nivelurile utilizate normal sunt etalonate prin următoarea procedură.
3.1.Se stabileşte curba de etalonare în cel puţin cinci puncte distanţate cât mai uniform posibil. Concentraţia nominală a gazului de etalonare la cea mai mare concentraţie trebuie să fie la cel puţin 80 la sută din întreaga scală.
3.2.Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de 3, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puţin cu gradul polinomului plus 2.
3.3.Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviaţie mai mare de 2 la sută faţă de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.
3.4.Utilizând coeficienţii polinomului obţinut la punctul 3.2 de mai sus, se stabileşte un tabel cu valorile reale ale concentraţiei raportate la valorile indicate, cu intervale cel mult egale cu 1 la sută din întreaga scală. Acest tabel trebuie stabilit pentru fiecare scală a analizatorului.
Acest tabel trebuie să conţină alte informaţii relevante, ca:
Data etalonării
Valorile indicate de potenţiometru, la zero şi etalonat (după caz)
Scala nominală
Date de referinţă pentru fiecare gaz de etalonare utilizat
Valoarea reală şi valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferenţele procentuale
Presiunea de etalonare a analizatorului.
3.5.Metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvenţe controlat electronic) pot fi utilizate în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o precizie echivalentă.
ANEXA 72:
Apendicele: CARACTERISTICI ESENŢIALE ALE FAMILIEI VEHICULULUI
1.PARAMETRI DEFINITORII PENTRU FAMILIE REFERITORI LA EMISIA DE HIDROGEN
Familia poate fi definită de parametri de bază proiectaţi, care trebuie să fie comuni vehiculelor din familie. În unele cazuri poate exista o influenţă reciprocă între parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare pentru a se asigura că doar vehiculele cu caracteristici similare ale emisiei de hidrogen sunt incluse în familie.
2.În acest scop, acele tipuri de vehicule ai căror parametri descrişi mai sus sunt identici sunt considerate ca având aceleaşi emisii de hidrogen.
Bateria de tracţiune:
- Denumirea comercială sau marca bateriei
- Indicaţii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice folosite
- Numărul celulelor de baterii
- Numărul modulelor bateriilor
- Tensiunea nominală a bateriei (V)
- Energia bateriei (kWh)
- Raportul de combinare gaz (în procente)
- Tip(uri) de ventilaţie pentru modulul (modulele) bateriei sau ale pachetului
- Tip de sistem răcire (dacă există)
Încărcător de bord:
- Marca şi tipul diferitelor piese ale încărcătorului
- Putere nominală ieşire (kW)
- Tensiune maximă de încărcare (V)
- Intensitate maximă de încărcare (A)
- Marca şi tipul unităţii de control (dacă există)
- Diagramă de operare, comenzi şi siguranţă
- Caracteristici ale perioadelor de încărcare.
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 45L din data de 14 februarie 2009