Orientarea BCE/2012/29/10-dec-2012 de modificare a Orientării BCE/2010/20 privind cadrul juridic al procedurilor contabile şi al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale
Jurnalul Oficial 356L
Ieşit din vigoarePentru Consiliul guvernatorilor BCE Preşedintele BCE Mario DRAGHI |
Post de bilanţ (1) | Clasificarea conţinutului posturilor de bilanţ | Principiu de evaluare | Domeniul de aplicare (2) | ||
1 | 1 | Aur şi creanţe în aur | Aur fizic, adică lingouri, monede, plăcuţe, pepite, în stoc sau «în curs de transport». Aur scriptic, precum soldurile conturilor la vedere în aur (conturi nealocate), depozite la termen şi creanţe în aur rezultate din următoarele tranzacţii: (a) tranzacţii de revalorizare sau de devalorizare; şi (b) swapuri cu aur cu localizări diferite sau swapuri cu aur cu purităţi diferite (gold location or purity swaps), în cazul în care intervalul dintre predare şi primire depăşeşte o zi lucrătoare | Valoarea de piaţă | Obligatoriu |
2 | 2 | Creanţe exprimate în valută asupra rezidenţilor din afara zonei euro | Creanţe exprimate în valută asupra contrapărţilor rezidente în afara zonei euro, inclusiv instituţii internaţionale şi supranaţionale şi bănci centrale din afara zonei euro | ||
2.1 | 2.1 | Creanţe asupra Fondului Monetar Internaţional (FMI) | (a) Drepturi de tragere în cadrul transei de rezervă (net) Cotele naţionale minus soldurile în euro aflate la dispoziţia FMI. Contul nr. 2 al FMI (cont în euro pentru cheltuieli administrative) poate fi inclus la acest post sau la postul «Angajamente exprimate în euro faţă de rezidenţi din afara zonei euro» (b) DST Deţineri de DST (brut) (c) Alte creanţe Acorduri generale de împrumut, împrumuturi în cadrul acordurilor speciale de împrumut, depozite la fonduri aflate în gestiunea FMI | (a) Drepturi de tragere în cadrul transei de rezervă (net) Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei (b) DST Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei (c) Alte creanţe Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
2.2 | 2.2 | Conturi la bănci şi plasamente în titluri de valoare, împrumuturi externe şi alte active externe | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadenţă de o zi (day-to-day money), tranzacţii de deport (reverse repo transactions) (b) Plasamente în titluri de valoare din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Obligaţiuni pe termen mediu şi pe termen lung, bonuri, obligaţiuni cu cupon zero, titluri de pe piaţa monetară (money market paper), instrumente de capitaluri proprii deţinute ca parte din rezervele valutare, toate emise de rezidenţi din afara zonei euro (c) Împrumuturi externe (depozite) din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» (d) Alte active externe Bancnote şi monede din afara zonei euro | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei (b) (i) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (ii) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iv) Instrumente de capitaluri proprii tranzacţionabile Preţul pieţei şi cursul de schimb al pieţei (c) Împrumuturi externe Depozite la valoare nominală convertite la cursul de schimb al pieţei (d) Alte active externe Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
3 | 3 | Creanţe exprimate în valută asupra rezidenţilor zonei euro | (b) Plasamente în titluri de valoare din zona euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Obligaţiuni pe termen mediu şi pe termen lung, bonuri, obligaţiuni cu cupon zero, titluri de pe piaţa monetară, instrumente de capitaluri proprii deţinute ca parte din rezervele valutare, toate emise de rezidenţi din zona euro (b) Alte creanţe asupra rezidenţilor zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Împrumuturi, depozite, tranzacţii de deport, împrumuturi diverse | (a) (i) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (ii) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii şi cursul de schimb al pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iv) Instrumente de capitaluri proprii tranzacţionabile Preţul pieţei şi cursul de schimb al pieţei (b) Alte creanţe Depozite şi alte împrumuturi la valoarea nominală convertite la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
4 | 4 | Creanţe exprimate în euro asupra rezidenţilor din afara zonei euro | |||
4.1 | 4.1 | Conturi la bănci, plasamente în titluri de valoare şi împrumuturi | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadenţă de o zi (day-to-day money). Tranzacţii de deport (reverse repo) legate de gestionarea titlurilor de valoare exprimate în euro (b) Plasamente în titluri de valoare din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Instrumente de capitaluri proprii, obligaţiuni pe termen mediu şi pe termen lung, bonuri, obligaţiuni cu cupon zero, titluri de pe piaţa monetară, toate emise de rezidenţi din afara zonei euro (c) Împrumuturi acordate în afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» (d) Titluri de valoare emise de entităţi din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ 11.3 «Alte active financiare» Titluri de valoare emise de organizaţii internaţionale sau supranaţionale, de exemplu Banca Europeană de Investiţii, indiferent de localizarea geografică | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro Valoarea nominală (b) (i) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (ii) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iv) Instrumente de capitaluri proprii tranzacţionabile Preţul pieţei (c) Împrumuturi acordate în afara zonei euro Depozite la valoare nominală (d) (i) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (ii) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
4.2 | 4.2 | Creanţe rezultate din facilitatea de credit în cadrul MCS II (ERM II) | Împrumuturi acordate conform condiţiilor MCS II | Valoarea nominală | Obligatoriu |
5 | 5 | Împrumuturi în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro, legate de operaţiuni de politică monetară | Posturile 5.1-5.5: tranzacţii în funcţie de instrumentele de politică monetară respective descrise în anexa I la Orientarea BCE/2011/14 din 20 septembrie 2011 privind instrumentele şi procedurile de politică monetară ale Eurosistemului (3) | ||
5.1 | 5.1 | Operaţiuni principale de refinanţare | Tranzacţii reversibile regulate în vederea furnizării de lichidităţi, cu frecvenţă săptămânală şi, în mod obişnuit, o scadenţă de o săptămână | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.2 | 5.2 | Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung | Tranzacţii reversibile regulate în vederea furnizării de lichidităţi, cu frecvenţă lunară şi, în mod obişnuit, cu o scadenţă de trei luni | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.3 | 5.3 | Operaţiuni de reglaj fin sub formă de tranzacţii reversibile | Tranzacţii reversibile, executate ca tranzacţii ad hoc în scopuri de reglaj fin | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.4 | 5.4 | Operaţiuni structurale sub formă de tranzacţii reversibile | Tranzacţii reversibile de ajustare a poziţiei structurale a Eurosistemului în raport cu sectorul financiar | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.5 | 5.5 | Facilitate de creditare marginală | Facilitate pentru obţinerea de lichidităţi overnight, la o rată prestabilită a dobânzii contra unor active eligibile (facilitate permanentă) | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.6 | 5.6 | Credite legate de apeluri în marjă | Credite suplimentare acordate instituţiilor de credit, provenite din creşteri ale valorii activelor-garanţie aferente altor credite acordate acestor instituţii de credit | Valoarea nominală sau costul | Obligatoriu |
6 | 6 | Alte creanţe exprimate în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro | Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadenţa de o zi, tranzacţii de deport în legătură cu gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din postul de activ 7 «Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenţilor din zona euro», inclusiv tranzacţiile rezultate din transformarea fostelor rezerve în valută ale zonei euro şi alte creanţe. Conturi de corespondent la instituţiile de credit străine din zona euro. Alte creanţe şi operaţiuni fără legătură cu operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului, inclusiv asistenţa privind lichiditatea pentru situaţii de urgenţă. Toate creanţele provenite din operaţiuni de politică monetară iniţiate de o BCN înainte de aderarea la Eurosistem | Valoarea nominală sau costul | Obligatoriu |
7 | 7 | Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenţilor din zona euro | |||
7.1 | 7.1 | Titluri de valoare deţinute în scopuri de politică monetară | Titluri de valoare emise în zona euro deţinute în scopuri de politică monetară. Certificate de creanţă emise de BCE cumpărate în scopuri de reglaj fin | (a) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii [cost atunci când deprecierea este acoperită de un provizion în cadrul postului de pasiv 13 litera (b) «Provizioane»] Toate primele sau disconturile sunt amortizate (c) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
7.2 | 7.2 | Alte titluri de valoare | Titluri de valoare altele decât cele din postul de activ 7.1 «Titluri de valoare deţinute în scopuri de politică monetară» şi din postul de activ 11.3 «Alte active financiare»; obligaţiuni pe termen lung şi pe termen mediu, bonuri, obligaţiuni cu cupon zero, titluri de pe piaţa monetară deţinute direct, inclusiv titluri de stat provenite din perioada anterioară creării UEM, exprimate în euro. Instrumente de capitaluri proprii | (a) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (c) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (d) Instrumente de capitaluri proprii tranzacţionabile Preţul pieţei | Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
8 | 8 | Datorii în euro ale administraţiei publice | Creanţe asupra administraţiei publice provenite din perioada anterioară creării UEM (titluri de valoare netranzacţionabile, împrumuturi) | Depozite/împrumuturi la valoarea nominală, titluri de valoare netranzacţionabile înregistrate la cost | Obligatoriu |
- | 9 | Creanţe intra-Eurosistem+) | |||
- | 9.1 | Participaţii în BCE+) | Post numai în bilanţul unei BCN Cota de subscriere la capitalul BCE a fiecărei BCN, în conformitate cu tratatul şi cu grila de repartiţie pentru capitalul BCE, şi contribuţiile respective în conformitate cu articolul 48.2 din Statutul SEBC | Cost | Obligatoriu |
- | 9.2 | Creanţe echivalente transferului de rezerve valutare+) | Post numai în bilanţul unei BCN Creanţe exprimate în euro asupra BCE în ceea ce priveşte transferurile iniţiale şi suplimentare de rezerve valutare în conformitate cu articolul 30 din Statutul SEBC | Valoarea nominală | Obligatoriu |
- | 9.3 | Creanţe legate de emisiunea de certificate de creanţă ale BCE+) | Post numai în bilanţul BCE Creanţe intra-Eurosistem asupra BCN, rezultate din emisiunea de certificate de creanţă ale BCE | Cost | Obligatoriu |
- | 9.4 | Creanţe nete legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului+) (*) | Pentru BCN: creanţă netă legată de aplicarea grilei de alocare a bancnotelor, inclusiv emisiunea de bancnote de către BCE legată de soldurile intra-Eurosistem, suma compensatorie şi înregistrarea ei contabilă de echilibrare, astfel cum a fost definită în Decizia BCE/2010/23 din 25 noiembrie 2010 privind repartizarea venitului monetar al băncilor centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro (4) Pentru BCE: creanţe legate de emisiunile de bancnote de către BCE, în conformitate cu Decizia BCE/2010/29 | Valoarea nominală | Obligatoriu |
- | 9.5 | Alte creanţe în cadrul Eurosistemului (net)+) | Poziţia netă a următoarelor subposturi: (a) creanţe nete provenite din soldurile conturilor TARGET2 şi ale conturilor de corespondent ale BCN, adică valoarea netă a creanţelor şi angajamentelor - a se vedea, de asemenea, postul de pasiv 10.4 «Alte pasive în cadrul Eurosistemului (net). (b) creanţă rezultată din diferenţa dintre venitul monetar de pus în comun şi cel de redistribuit. Relevant numai pentru perioada dintre înregistrarea venitului monetar ca parte a procedurilor de la sfârşitul anului şi decontarea acestuia în ultima zi lucrătoare din luna ianuarie a fiecărui an (c) alte creanţe intraEurosistem exprimate în euro care pot apărea, inclusiv distribuirea provizorie a veniturilor BCE (*) | (a) Valoarea nominală (b) Valoarea nominală (c) Valoarea nominală | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
9 | 10 | Elemente în curs de decontare | Soldurile conturilor de decontare (creanţe), inclusiv cecurile în curs de încasare | Valoarea nominală | Obligatoriu |
9 | 11 | Alte active | |||
9 | 11.1 | Monede din zona euro | Monede euro, dacă o BCN nu este emitentul legal | Valoarea nominală | Obligatoriu |
9 | 11.2 | Imobilizări corporale şi necorporale | Teren şi clădiri, mobilier şi echipamente, inclusiv echipamente informatice, software | Cost minus amortizarea Rate de amortizare: - computere şi echipamente/programe informatice conexe şi autovehicule: 4 ani - echipamente, mobilier şi instalaţii în clădiri: 10 ani - clădiri şi cheltuieli majore de amenajare capitalizate: 25 ani Capitalizarea cheltuielilor: limitată (cheltuieli mai mici de 10 000 EUR fără TVA: nu se capitalizează) | Recomandat |
9 | 11.3 | Alte active financiare | - Participaţii şi investiţii în filiale, acţiuni deţinute din motive strategice/de politică - Titluri de valoare, inclusiv instrumente de capitaluri proprii, şi alte instrumente financiare şi solduri (de exemplu, depozite la termen şi conturi curente) deţinute ca un portofoliu dedicat - Tranzacţii de deport cu instituţii de credit privind gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din acest post | (a) Instrumente de capitaluri proprii tranzacţionabile Preţul pieţei (b) Participaţii şi acţiuni participative nelichide şi orice alte instrumente de capitaluri proprii deţinute ca investiţii permanente Cost ce poate face obiectul deprecierii (c) Investiţii în filiale sau interese semnificative Valoare netă a activului (d) Titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât cele deţinute până la scadenţă Preţul pieţei Toate primele sau disconturile sunt amortizate (e) Titluri de valoare tranzacţionabile clasificate ca păstrate până la scadenţă sau deţinute ca investiţii permanente Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (f) Titluri de valoare netranzacţionabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (g) Conturi la bănci şi împrumuturi Valoarea nominală convertită la cursul de schimb al pieţei, dacă soldurile sau depozitele sunt exprimate în valută | Recomandat
Recomandat
Recomandat
Recomandat
Recomandat
Recomandat
Recomandat |
9 | 11.4 | Diferenţe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanţului | Rezultatele evaluării contractelor forward pe valute, a swapurilor valutare, a swapurilor pe rata dobânzii, a contractelor forward pe rata dobânzii, a tranzacţiilor forward cu titluri de valoare, a tranzacţiilor valutare la vedere, de la data tranzacţiei la data decontării | Poziţia netă între tranzacţia la termen şi tranzacţia la vedere, la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu |
9 | 11.5 | Dobânzi acumulate şi cheltuieli estimate | Venituri neexigibile, dar care se atribuie perioadei de raportare. Cheltuieli estimate şi dobânzi acumulate plătite (adică dobânzi acumulate achiziţionate cu un titlu de valoare) | Valoarea nominală, valută convertită la cursul pieţei | Obligatoriu |
9 | 11.6 | Diverse | Avansuri, împrumuturi şi alte elemente minore. Conturi tranzitorii de reevaluare (element în bilanţ numai în cursul anului: descreşterile de valoare rezultate din reevaluare la datele reevaluării în decursul anului, care nu sunt acoperite de conturile de reevaluare corespunzătoare din postul de pasiv «Conturi de reevaluare»). Împrumuturi în contul unor terţi. Investiţii legate de depozitele în aur ale clienţilor. Monede în unităţi monetare naţionale din zona euro. Cheltuieli curente (pierderi acumulate nete), pierderi din anul precedent înainte de acoperire. Active nete cu titlu de pensii Creanţe exigibile care rezultă din neîndeplinirea obligaţiilor de către contrapărţile Eurosistemului în contextul operaţiunilor de credit ale Eurosistemului Active sau creanţe (în raport cu terţii) alocate şi/sau dobândite în contextul valorificării garanţiilor oferite de contrapărţile Eurosistemului care nu şi-au îndeplinit obligaţiile | Valoarea nominală sau costul Conturi tranzitorii de reevaluare Diferenţa din reevaluare între costul mediu şi valoarea de piaţă, cursul de schimb convertit la cursul pieţei Investiţii legate de depozitele în aur ale clienţilor Valoarea de piaţă Creanţe exigibile (din neîndeplinirea obligaţiilor) Valoare nominală/recuperabilă (înainte/după decontarea pierderilor) Active sau creanţe (din neîndeplinirea obligaţiilor) Cost (convertit la cursul de schimb al pieţei la momentul achiziţionării, în cazul în care activele financiare sunt exprimate în valută) | Recomandat Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu
Obligatoriu |
- | 12 | Pierderea exerciţiului financiar | Valoarea nominală | Obligatoriu | |
(*)Elemente care trebuie armonizate. A se vedea considerentul 5 din prezenta orientare. (1)Numerotarea din prima coloană se referă la modelele de bilanţ prezentate în anexele V, VI şi VII (situaţiile financiare săptămânale şi bilanţul anual consolidat ale Eurosistemului). Numerotarea din a doua coloană se referă la modelul de bilanţ prezentat în anexa VIII (bilanţul anual al unei bănci centrale). Elementele marcate cu+) sunt consolidate în situaţiile financiare săptămânale ale Eurosistemului. (2)Structura şi normele de evaluare enumerate în prezenta anexă sunt considerate obligatorii pentru conturile BCE şi pentru toate activele şi pasivele din conturile BCN semnificative pentru scopurile Eurosistemului, adică semnificative pentru funcţionarea Eurosistemului. (3)JO L 331, 14.12.2011, p. 1. (4)JO L 35, 9.2.2011, p. 17. | |||||
Post de bilanţ (1) | Clasificarea conţinutului posturilor de bilanţ | Principiu de evaluare | Domeniul de aplicare (2) | ||
1 | 1 | Bancnote în circulaţie (*) | (a) Bancnote euro, plus/minus ajustările legate de aplicarea grilei pentru alocarea bancnotelor, în conformitate cu Decizia BCE/2010/23 şi Decizia BCE/2010/29 (b) Bancnote exprimate în unităţile monetare naţionale din zona euro în decursul anului substituirii monedei fiduciare cu moneda euro | (a) Valoarea nominală (b) Valoarea nominală | Obligatoriu Obligatoriu |
2 | 2 | Angajamente exprimate în euro faţă de instituţii de credit din zona euro legate de operaţiuni de politică monetară | Posturile 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.5: depozite în euro astfel cum sunt descrise în anexa I la Orientarea BCE/2011/14 | ||
2.1 | 2.1 | Conturi curente (inclusiv mecanismul rezervelor minime obligatorii) | Conturi în euro ale instituţiilor de credit incluse în lista instituţiilor financiare care au obligaţia de a constitui rezerve minime obligatorii în conformitate cu Statutul SEBC. Acest post conţine în principal conturile utilizate pentru deţinerea rezervelor minime obligatorii | Valoarea nominală | Obligatoriu |
2.2 | 2.2 | Facilitatea de depozit | Depozite overnight la o rată predeterminată a dobânzii (facilitate permanentă) | Valoarea nominală | Obligatoriu |
2.3 | 2.3 | Depozite la termen | Fond pentru absorbţia de lichiditate în cadrul operaţiunilor de reglaj fin | Valoarea nominală | Obligatoriu |
2.4 | 2.4 | Operaţiuni de reglaj fin sub formă de tranzacţii reversibile | Tranzacţii în scopuri de politică monetară destinate absorbţiei de lichiditate | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
2.5 | 2.5 | Depozite legate de apeluri în marjă | Depozite ale instituţiilor de credit, rezultate din devalorizarea activelor-garanţie aferente creditelor acordate acestor instituţii de credit | Valoarea nominală | Obligatoriu |
3 | 3 | Alte angajamente exprimate în euro faţă de instituţii de credit din zona euro | Tranzacţii de report legate de tranzacţii simultane de deport pentru gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din postul de activ 7 «Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenţilor zonei euro». Alte operaţiuni care nu sunt legate de operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului. Nu se includ conturile curente ale instituţiilor de credit. Toate angajamentele/depozitele provenite din operaţiuni de politică monetară iniţiate de o bancă centrală înainte de aderarea la Euro- sistem | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
4 | 4 | Certificate de creanţă emise | Post numai în bilanţul BCE - un post tranzitoriu în bilanţul BCN. Certificate de creanţă astfel cum sunt descrise în anexa I la Orientarea BCE/2011/14. Titluri cu discont, emise în scopul absorbţiei de lichiditate | Cost Toate disconturile sunt amortizate | Obligatoriu |
5 | 5 | Angajamente exprimate în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro | |||
5.1 | 5.1 | Administraţie publică | Conturi curente, depozite la termen, depozite la vedere | Valoarea nominală | Obligatoriu |
5.2 | 5.2 | Alte pasive | Conturile curente ale personalului, societăţilor comerciale şi clienţilor, inclusiv ale instituţiilor financiare care figurează pe lista instituţiilor scutite de obligaţia constituirii rezervelor minime obligatorii (a se vedea postul de pasiv 2.1 «Conturi curente»); depozite la termen, depozite la vedere | Valoarea nominală | Obligatoriu |
6 | 6 | Angajamente exprimate în euro faţă de rezidenţi din afara zonei euro | Conturi curente, depozite la termen, depozite la vedere, inclusiv conturile constituite în vederea efectuării de plăţi şi conturile constituite pentru gestionarea rezervelor: ale altor bănci, ale băncilor centrale, ale instituţiilor internaţionale/supranaţionale, inclusiv Comisia Europeană; conturi curente ale altor deponenţi. Tranzacţii de report legate de tranzacţii de deport simultane pentru gestionarea titlurilor de valoare exprimate în euro Soldurile conturilor TARGET2 ale băncilor centrale ale statelor membre a căror monedă nu este euro | Valoarea nominală sau costul repo | Obligatoriu |
7 | 7 | Angajamente exprimate în valută faţă de rezidenţi ai zonei euro | Conturi curente. Angajamente în cadrul tranzacţiilor de report; de obicei, tranzacţii de investiţii cu active exprimate în valută sau aur | Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu |
8 | 8 | Angajamente exprimate în valută faţă de rezidenţi din afara zonei euro | |||
8.1 | 8.1 | Depozite, solduri şi alte angajamente | Conturi curente. Angajamente în cadrul tranzacţiilor de report; de obicei, tranzacţii de investiţii cu active exprimate în valută sau aur | Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu |
8.2 | 8.2 | Angajamente provenite din facilitatea de credit în cadrul MCS II | Împrumuturi în condiţiile MCS II | Valoarea nominală, conversie la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu |
9 | 9 | Contrapartida pentru drepturile speciale de tragere alocate de FMI | Post exprimat în DST care indică valoarea DST alocate iniţial ţării/BCN respective | Valoarea nominală, conversie la cursul pieţei | Obligatoriu |
- | 10 | Angajamente intra-Eurosistem+) | |||
- | 10.1 | Angajamente echivalente transferului de rezerve valutare+) | Post numai în bilanţul BCE, exprimat în euro | Valoarea nominală | Obligatoriu |
- | 10.2 | Creanţe legate de emisiunea de certificate de creanţă ale BCE+) | Post numai în bilanţul unei BCN Angajamente intra-Eurosistem faţă de BCE, rezultate din emisiunea de certificate de creanţă ale BCE | Cost | Obligatoriu |
- | 10.3 | Angajamente nete legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului+) (*) | Post numai în bilanţul unei BCN. Pentru BCN: angajament net legat de aplicarea grilei pentru alocarea bancnotelor, inclusiv soldurile intra-Eurosistem privind emisiunea de bancnote a BCE, suma compensatorie şi înregistrarea ei contabilă de echilibrare, astfel cum a fost definită de Decizia BCE/2010/23 | Valoarea nominală | Obligatoriu |
- | 10.4 | Alte angajamente în cadrul Eurosistemului (net)+) | Poziţia netă a următoarelor subposturi: (a) angajamente nete provenite din soldurile conturilor TARGET2 şi ale conturilor de corespondent ale BCN, adică valoarea netă a creanţelor şi a angajamentelor - a se vedea, de asemenea, postul de activ 9.5 «Alte creanţe în cadrul Eurosistemului (net). (b) angajament rezultat din diferenţa dintre venitul monetar de pus în comun şi cel de redistribuit. Relevant doar pentru perioada cuprinsă între înregistrarea venitului monetar ca parte a procedurilor de la sfârşitul anului şi decontarea acestuia în ultima zi lucrătoare din luna ianuarie a fiecărui an (c) alte angajamente intra+Eurosistem exprimate în euro care pot apărea, inclusiv distribuirea provizorie a veniturilor BCE (*) | (a) Valoarea nominală (b) Valoarea nominală (c) Valoarea nominală | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
10 | 11 | Elemente în curs de decontare | Soldurile conturilor de decontare (pasive), inclusiv transferurile în curs | Valoarea nominală | Obligatoriu |
10 | 12 | Alte pasive | |||
10 | 12.1 | Diferenţe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanţului | Rezultatele evaluării contractelor forward pe valute, a swapurilor valutare, a swapurilor pe rata dobânzii, a contractelor forward pe rata dobânzii, a tranzacţiilor forward cu titluri de valoare, a tranzacţiilor valutare la vedere, de la data tranzacţiei la data decontării | Poziţia netă între tranzacţia la termen şi tranzacţia la vedere, la cursul de schimb al pieţei | Obligatoriu |
10 | 12.2 | Dobânzi acumulate şi venituri colectate în avans | Cheltuieli care ajung la scadenţă în viitor, dar sunt aferente perioadei de raportare. Venituri încasate în perioada de raportare, dar care privesc o perioadă viitoare | Valoarea nominală, valută convertită la cursul pieţei | Obligatoriu |
10 | 12.3 | Diverse | Impozite de plătit (conturi tranzitorii). Conturi de credite sau garanţii, în monedă străină. Tranzacţii de report cu instituţii de credit în legătură cu tranzacţii simultane de deport pentru gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din postul de activ 11.3 «Alte active financiare». Depozite obligatorii, altele decât depozitele de rezerve. Alte elemente minore. Venituri curente (profit net acumulat), profitul anului precedent înainte de distribuire. Angajamente în contul unor terţi. Depozite în aur ale clienţilor. Monede în circulaţie, în cazul în care emitentul lor legal este o BCN. Bancnote în circulaţie în unităţi monetare naţionale din zona euro care nu mai au calitatea de mijloc legal de plată, dar care se află încă în circulaţie după anul substituirii monedei fiduciare cu moneda euro, în cazul în care acestea nu apar în cadrul postului de pasiv «Provizioane». Angajamente nete cu titlu de pensii | Valoarea nominală sau costul (repo) Depozite în aur ale clienţilor Valoarea de piaţă | Recomandat Depozite în aur ale clienţilor: obligatoriu |
10 | 13 | Provizioane | (a) Pentru pensii, pentru riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de credit şi riscul privind preţul aurului şi în alte scopuri, de exemplu, cheltuieli viitoare estimate, provizioane pentru unităţile monetare naţionale din zona euro care nu mai au calitatea de mijloc legal de plată, dar care se află încă în circulaţie după anul substituirii monedei fiduciare cu moneda euro, în cazul în care aceste bancnote nu apar în cadrul postului de pasiv 12.3 «Alte pasive/ Diverse» Contribuţiile BCN către BCE în conformitate cu articolul 48.2 din Statutul SEBC sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 «Participaţii în BCE»+) (b) Pentru riscurile de contraparte sau de credit care rezultă din operaţiunile de politică monetară | (a) Costul/valoarea nominală (b) Valoarea nominală | Recomandat Obligatoriu |
11 | 14 | Conturi de reevaluare | Conturi de reevaluare legate de fluctuaţii de preţ pentru aur, pentru fiecare tip de titlu de valoare exprimat în euro, pentru fiecare tip de titlu de valoare exprimat în valută, pentru opţiuni; diferenţele din evaluarea de piaţă legate de instrumentele derivate pe riscul ratei dobânzii; conturi de reevaluare legate de fluctuaţii ale cursului de schimb pentru fiecare poziţie valutară netă deţinută, inclusiv swapurile valutare/contractele la termen pe cursul de schimb şi DST Contribuţiile BCN către BCE în conformitate cu articolul 48.2 din Statutul SEBC sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 «Participaţii în BCE»+) | Diferenţa din reevaluare între costul mediu şi valoarea de piaţă, cursul de schimb convertit la cursul pieţei | Obligatoriu |
12 | 15 | Capital şi rezerve | |||
12 | 15.1 | Capital | Capital vărsat - capitalul BCE este consolidat cu cotele de capital ale BCN | Valoarea nominală | Obligatoriu |
12 | 15.2 | Rezerve | Rezerve legale şi alte rezerve. Rezultat reportat Contribuţiile BCN către BCE în conformitate cu articolul 48.2 din Statutul SEBC sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 «Participaţii în BCE»+) | Valoarea nominală | Obligatoriu |
10 | 16 | Profitul exerciţiului financiar | Valoarea nominală | Obligatoriu | |
(*)Elemente care trebuie armonizate. A se vedea considerentul 5 din prezenta orientare. (1)Numerotarea din prima coloană se referă la modelele de bilanţ prezentate în anexele V, VI şi VII (situaţiile financiare săptămânale şi bilanţul anual consolidat ale Eurosistemului). Numerotarea din a doua coloană se referă la modelul de bilanţ prezentat în anexa VIII (bilanţul anual al unei bănci centrale). Elementele marcate cu «+)» sunt consolidate în situaţiile financiare săptămânale ale Eurosistemului. (2)Structura şi normele de evaluare enumerate în prezenta anexă sunt considerate obligatorii pentru conturile BCE şi pentru toate activele şi pasivele din conturile BCN semnificative pentru scopurile Eurosistemului, adică semnificative pentru funcţionarea Eurosistemului." | |||||