Capitolul 36 - PULBERI ŞI EXPLOZIVI; ARTICOLE DE PIROTEHNIE; CHIBRITURI; ALIAJE PIROFORICE; MATERIALE INFLAMABILE - Note explicative din 06-mai-2011 ALE NOMENCLATURII COMBINATE A UNIUNII EUROPENE (2011/C 137/01)

Acte UE

Jurnalul Oficial 137C

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2011
CAPITOLUL 36:PULBERI ŞI EXPLOZIVI; ARTICOLE DE PIROTEHNIE; CHIBRITURI; ALIAJE PIROFORICE; MATERIALE INFLAMABILE

3603 00

Fitiluri de siguranţă; fitiluri detonante; amorse şi capse explozive; aprinzătoare; detonatoare electrice

3603 00 10

Fitiluri de siguranţă; fitiluri detonante

 

La această subpoziţie se clasifică numai produsele descrise în notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 3603, al doilea paragraf partea A.

3604

Articole pentru focuri de artificii, rachete de semnalizare sau contra grindinii şi similare, petarde şi alte articole pirotehnice

3604 10 00

Articole pentru focuri de artificii

 

A se vedea notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 3604 primul paragraf punctul 1 litera (a).

3604 90 00

Altele

 

Pe lângă produsele menţionate în notele explicative ale Sistemului armonizat aferente poziţiei 3604 primul paragraf punctul 1 litera (b), punctul 2 şi al doilea paragraf, la această subpoziţie se clasifică amorsele care se utilizează la lămpile de securitate, cunoscute ca lămpi de securitate cu flamă, care au rolul de a semnala prezenţa gazului de mină (gazului metan) în galeriile minelor. Aceste amorse sunt plasate pe fâşii înguste din material textil late de cca 4 mm şi lungi de cca 35 cm. Fiecare fâşie are în general 30 amorse şi în mod obişnuit se prezintă sub formă roluită.