Art. 4. - Art. 4: Dreptul intern aplicabil - Directiva 95/46/CE/24-oct-1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 4: Dreptul intern aplicabil
(1)Fiecare stat membru aplică dispoziţiile de drept intern pe care le adoptă în temeiul prezentei directive pentru prelucrarea datelor cu caracter personal atunci când:
a)prelucrarea este efectuată în cadrul activităţilor operatorului cu sediul pe teritoriul statului membru; dacă acelaşi operator este stabilit pe teritoriul mai multor state membre, acesta trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare din sedii respectă obligaţiile prevăzute în dreptul intern aplicabil;
b)operatorul nu este stabilit pe teritoriul statului membru, ci într-un loc în care se aplică dreptul intern al acestuia, în temeiul dreptului internaţional public;
c)operatorul nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, dar în scopul prelucrării datelor cu caracter personal recurge la mijloace automate sau neautomate, situate pe teritoriul statului membru respectiv, cu excepţia cazului în care aceste mijloace sunt folosite numai în vederea tranzitului pe teritoriul Comunităţii.
(2)În situaţiile menţionate la alineatul (1) litera (c), operatorul trebuie să desemneze un reprezentant stabilit pe teritoriul statului membru în cauză, fără să aducă atingere acţiunilor în justiţie care ar putea fi introduse împotriva operatorului însuşi.