Art. 9. - Statele membre notifică Comisia şi celelalte state membre despre organismele pe care le-au numit în vederea efectuării procedurilor menţionate la articolul 8, împreună cu sarcinile specifice şi procedurile de examinare pentru care au fost numite aceste organisme şi numerele de identificare atribuite anterior de către Comisie. - Directiva 95/16/CE/29-iun-1995 de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2013
Art. 9
(1)Statele membre notifică Comisia şi celelalte state membre despre organismele pe care le-au numit în vederea efectuării procedurilor menţionate la articolul 8, împreună cu sarcinile specifice şi procedurile de examinare pentru care au fost numite aceste organisme şi numerele de identificare atribuite anterior de către Comisie.
Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, în scop informativ, o listă a organismelor notificate şi a numerelor de identificare ale acestora, precum şi sarcinile pentru care au fost notificate. Comisia asigură actualizarea listei.
(2)Statele membre aplică criteriile prevăzute în anexa VII la evaluarea organismelor notificate. Se presupune că organismele care se conformează criteriilor de evaluare prevăzute în standardele armonizate se conformează criteriilor prevăzute în anexa VII.
(3)Un stat membru care a notificat un organism trebuie să retragă notificarea în cazul în care constată că organismul nu mai întruneşte criteriile prevăzute în anexa VII. Trebuie să informeze imediat Comisia şi celelalte state membre în consecinţă.