Art. 8. - Art. 8: Legalitatea prelucrării - Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 8: Legalitatea prelucrării
(1)Statele membre garantează legalitatea prelucrării numai dacă şi în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de către o autoritate competentă în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) şi că aceasta se întemeiază pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern.
(2)Dreptul intern care reglementează prelucrarea care intră sub incidenţa prezentei directive precizează cel puţin obiectivele prelucrării, datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate şi scopurile prelucrării.