Art. 42. - Art. 42: Independenţă - Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 42: Independenţă
(1)Fiecare stat membru garantează că autoritatea sa de supraveghere beneficiază de independenţă deplină în îndeplinirea sarcinilor şi exercitarea competenţelor care le revin în conformitate cu prezenta directivă.
(2)Statele membre garantează că membrii autorităţilor lor de supraveghere, în îndeplinirea sarcinilor şi în exercitarea competenţelor care le revin în conformitate cu prezenta directivă, rămân independenţi de orice influenţă externă directă sau indirectă şi nici nu solicită, nici nu acceptă instrucţiuni de la nimeni.
(3)Membrii autorităţilor de supraveghere din statele membre nu întreprind acţiuni incompatibile cu îndatoririle lor, iar, pe durata mandatului, nu desfăşoară activităţi incompatibile, remunerate sau nu.
(4)Fiecare stat membru garantează că autoritatea sa de supraveghere beneficiază de resurse umane, tehnice şi financiare, de un sediu şi de infrastructura necesară pentru îndeplinirea sarcinilor şi exercitarea competenţelor în mod eficace, inclusiv a celor care urmează să fie realizate în contextul asistenţei reciproce, al cooperării şi al participării în cadrul comitetului.
(5)Fiecare stat membru garantează că autoritatea sa de supraveghere selectează şi dispune de personal propriu, care se află sub conducerea exclusivă a membrului sau membrilor autorităţii de supraveghere vizate.
(6)Fiecare stat membru garantează că autoritatea sa de supraveghere face obiectul unui control financiar care nu aduce atingere independenţei sale şi că dispune de bugete publice anuale distincte, care pot face parte din bugetul general de stat sau naţional.