Art. 4. - Art. 4: Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal - Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 4: Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal
(1)Statele membre garantează că datele cu caracter personal:
a)sunt prelucrate în mod legal şi echitabil;
b)sunt colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime şi nu sunt prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;
c)sunt adecvate, relevante şi neexcesive în ceea ce priveşte scopurile în care sunt prelucrate;
d)sunt exacte şi, dacă este necesar, sunt actualizate; trebuie să se ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura faptul că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, să fie şterse sau rectificate fără întârziere;
e)sunt păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate datele respective;
f)sunt prelucrate într-un mod care să asigure securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.
(2)Prelucrarea de către acelaşi operator sau de către un altul, în oricare dintre scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1), altele decât cele pentru care datele cu caracter personal au fost colectate, este permisă în măsura în care:
a)operatorul este autorizat să prelucreze astfel de date cu caracter personal în scopul respectiv, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern; şi
b)prelucrarea este necesară şi proporţională în raport cu respectivul alt scop, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern.
(3)Prelucrarea de către acelaşi operator sau de către un altul poate include arhivarea în interes public sau în scopuri ştiinţifice, statistice sau istorice pentru scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1), cu condiţia unor garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate.
(4)Operatorul este responsabil de respectarea alineatelor (1), (2) şi (3) şi poate demonstra acest lucru.