Art. 25. - Art. 25: Înregistrarea - Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 25: Înregistrarea
(1)Statele membre se asigură că se înregistrează cel puţin următoarele operaţiuni de prelucrare din cadrul sistemelor de prelucrare automată: colectarea, modificarea, consultarea, divulgarea inclusiv transferurile, combinarea şi ştergerea. Înregistrările consultărilor şi ale divulgărilor fac posibilă determinarea motivelor, a datei şi a momentului acestor operaţiuni şi, în măsura în care este posibil, identificarea persoanei care a consultat sau a divulgat date cu caracter personal şi identitatea destinatarilor acestor date cu caracter personal.
(2)Înregistrările sunt utilizate numai pentru verificarea legalităţii prelucrării, monitorizare proprie, asigurarea integrităţii şi a securităţii datelor cu caracter personal şi în cadrul unor proceduri penale.
(3)Operatorul şi persoana împuternicită de către operator pun înregistrările la dispoziţia autorităţii de supraveghere, la cererea acesteia.