Art. 17. - Art. 17: Exercitarea drepturilor de către persoana vizată şi verificarea de către autoritatea de supraveghere - Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 17: Exercitarea drepturilor de către persoana vizată şi verificarea de către autoritatea de supraveghere
(1)În cazurile menţionate la articolul 13 alineatul (3), la articolul 15 alineatul (3) şi la articolul 16 alineatul (4), statele membre adoptă măsuri prin care se prevede că drepturile persoanei vizate pot fi, de asemenea, exercitate prin intermediul autorităţii de supraveghere competente.
(2)Statele membre garantează că operatorul informează persoana vizată cu privire la posibilitatea de a-şi exercita drepturile prin intermediul autorităţii de supraveghere în temeiul alineatului (1).
(3)Atunci când este exercitat dreptul menţionat la alineatul (1), autoritatea de supraveghere informează persoana vizată cel puţin că au fost realizate toate verificările necesare sau o revizuire de către autoritatea de supraveghere. Autoritatea de supraveghere informează, de asemenea, persoana vizată în legătură cu dreptul acesteia de a introduce o cale de atac.