Directiva 2673/22-nov-2023 de modificare a Directivei 2011/83/UE în ceea ce priveşte contractele de servicii financiare încheiate la distanţă şi de abrogare a Directivei 2002/65/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare

Versiune de la: 28 Noiembrie 2023

Dată act: 22-nov-2023

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³) stabileşte norme la nivelul Uniunii privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum. În acelaşi timp, Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴) stabileşte, printre altele, norme aplicabile contractelor la distanţă pentru vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii încheiate între un comerciant şi un consumator.

(4)Asigurarea aceluiaşi nivel ridicat de protecţie a consumatorilor în cadrul întregii pieţe interne se realizează cel mai bine prin armonizare deplină. O armonizare deplină este necesară pentru a se asigura un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor tuturor consumatorilor din Uniune şi pentru a se crea o piaţă internă care să funcţioneze optim. Prin urmare, nu ar trebui să li se permită statelor membre să menţină sau să introducă în legislaţia lor naţională dispoziţii de drept intern diferite de cele prevăzute în prezenta directivă, în ceea ce priveşte aspecte care intră sub incidenţa acesteia, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă. În absenţa unor dispoziţii armonizate, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a menţine sau introduce dispoziţii în legislaţia lor naţională.

(6)Digitalizarea a contribuit la evoluţii ale pieţei care nu au fost prevăzute la momentul adoptării Directivei 2002/65/CE. De fapt, evoluţiile tehnologice rapide care au avut loc între timp au adus schimbări semnificative pe piaţa serviciilor financiare. Deşi la nivelul Uniunii s-au adoptat numeroase acte juridice sectoriale, serviciile financiare oferite consumatorilor au evoluat şi s-au diversificat considerabil. Au apărut noi produse, în special în mediul online, iar utilizarea lor continuă să se dezvolte, adesea într-un mod rapid şi neprevăzut. În acest sens, aplicarea orizontală a Directivei 2002/65/CE rămâne relevantă. Aplicarea respectivei directive în cazul serviciilor financiare de consum care nu sunt reglementate de acte legislative sectoriale ale Uniunii a însemnat că se aplică un set de norme armonizate în beneficiul consumatorilor şi al comercianţilor. Această caracteristică a "plasei de siguranţă" contribuie la garantarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, asigurând în acelaşi timp condiţii de concurenţă echitabile între comercianţi.

(7)Pentru a aborda faptul că introducerea progresivă a unor acte legislative sectoriale ale Uniunii a condus la suprapuneri semnificative ale actelor respective cu Directiva 2002/65/CE şi faptul că digitalizarea a exacerbat unele aspecte care nu sunt pe deplin abordate de directiva respectivă, inclusiv modul şi momentul în care ar trebui furnizate informaţii consumatorului, este necesar să se revizuiască normele aplicabile contractelor de servicii financiare încheiate la distanţă între un consumator şi un comerciant, asigurându-se în acelaşi timp aplicarea elementului de "plasă de siguranţă" pentru serviciile financiare care fie nu intră sub incidenţa actelor legislative sectoriale ale Uniunii, fie sunt excluse din domeniul de aplicare al actelor Uniunii care reglementează servicii financiare specifice.

(8)Pentru a asigura un nivel consecvent de protecţie a consumatorilor în întreaga Uniune şi pentru a preveni divergenţele care împiedică încheierea contractelor de servicii financiare în cadrul pieţei interne, sunt necesare norme pentru a oferi securitate juridică şi transparenţă comercianţilor, inclusiv microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii, şi pentru a prevedea drepturi şi obligaţii executorii din punct de vedere juridic pentru consumatori în toate statele membre. Statele membre sunt încurajate să ţină seama de nevoile specifice ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii în aplicarea normelor de transpunere a prezentei directive. Noţiunea de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii ar trebui înţeleasă conform definiţiei de la articolul 2 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (⁵).

(9)Directiva 2011/83/UE, la fel ca Directiva 2002/65/CE, prevede un drept la informare precontractuală şi un drept de retragere pentru anumite contracte încheiate cu consumatorii la distanţă. Complementaritatea existentă între respectivele directive este însă limitată, deoarece Directiva 2011/83/UE nu reglementează serviciile financiare, pe care le defineşte drept servicii cu caracter bancar, de creditare, de asigurări, de pensii personale, de investiţii sau de plăţi. În acest context, un cont de economii pentru locuinţe şi un contract de credit de consum ar trebui considerate servicii financiare. Vânzarea de bunuri precum metale preţioase, diamante, vin sau whiskey nu ar trebui considerată un serviciu financiar per sc.

(10)Extinderea domeniului de aplicare al Directivei 2011/83/UE pentru a include contractele de servicii financiare încheiate la distanţă ar trebui să asigure complementaritatea necesară. Cu toate acestea, având în vedere natura specifică a serviciilor financiare de consum, în special ca urmare a complexităţii lor, nu este adecvată aplicarea tuturor dispoziţiilor Directivei 2011/83/UE în cazul contractelor de servicii financiare de consum încheiate la distanţă. Prin adăugarea la Directiva 2011/83/UE a unui capitol specific, cu norme aplicabile numai contractelor de servicii financiare de consum încheiate la distanţă, se pot asigura claritatea şi securitatea juridică necesare.

(12)Deşi nu toate dispoziţiile Directivei 2011/83/UE ar trebui să se aplice contractelor de servicii financiare încheiate la distanţă având în vedere natura specială a acestor servicii, o serie de dispoziţii ale Directivei 2011/83/UE, cum ar fi definiţiile relevante şi normele cu privire la plăţile suplimentare, la asigurarea punerii în aplicare, la vânzarea nesolicitată şi la raportare, ar trebui să se aplice şi contractelor de servicii financiare încheiate la distanţă. Aplicarea acestor dispoziţii asigură complementaritatea între diferitele tipuri de contracte încheiate la distanţă.

(13)În ceea ce priveşte sancţiunile, statele membre ar trebui să adopte regimul sancţiunilor care se aplică în cazul nerespectării dispoziţiilor din legislaţia lor naţională adoptate în temeiul prezentei directive şi ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile prevăzute ar trebui să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2011/83/UE. Prezenta directivă ar trebui să includă, de asemenea, dispoziţii specifice privind impunerea de sancţiuni în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶), aplicabile contractelor la distanţă încheiate între un comerciant şi un consumator pentru prestarea de servicii financiare. Celelalte dispoziţii privind sancţiunile prevăzute la articolul 24 alineatele (2)-(5) din Directiva 2011/83/UE nu se aplică contractelor la distanţă încheiate între un comerciant şi un consumator pentru prestarea de servicii financiare.

(15)Întrucât contractele de servicii financiare la distanţă sunt încheiate cel mai frecvent prin mijloace electronice, stabilirea de norme privind asigurarea echităţii online atunci când serviciile financiare sunt contractate la distanţă ar trebui să contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 114 din TFUE şi la articolul 38 din cartă. Norma privind explicaţiile adecvate ar trebui să asigure o mai mare transparenţă şi să ofere consumatorului dreptul de a solicita intervenţia umană atunci când acesta interacţionează cu comerciantul prin intermediul unor interfeţe online complet automatizate, cum ar fi roboţii de chat, consilierea automatizată, instrumentele interactive sau alte mijloace similare.

(16)Anumite servicii financiare de consum sunt reglementate de acte specifice ale Uniunii, care se aplică în continuare serviciilor financiare respective. Prezenta directivă nu modifică actele sectoriale existente ale Uniunii. Pentru a se asigura securitatea juridică, precum şi absenţa duplicărilor sau suprapunerilor, ar trebui să se clarifice faptul că, în cazul în care alte acte ale Uniunii care reglementează servicii financiare specifice conţin norme privind informarea precontractuală, privind dreptul de retragere sau privind explicaţiile adecvate, indiferent de nivelul de detaliere al acestor norme, ar trebui ca respectivelor servicii financiare de consum specifice să li se aplice numai dispoziţiile corespunzătoare ale acelor alte acte ale Uniunii, cu excepţia cazului în care în actele respective se prevede altfel, inclusiv opţiunea explicită ca statele membre să excludă aplicarea respectivelor norme specifice. În acest context, ori de câte ori un act specific al Uniunii stabileşte norme care le oferă statelor membre posibilitatea de a nu aplica respectivul act specific al Uniunii şi care fac în schimb trimitere la aplicarea unui alt act specific al Uniunii, cum este cazul articolului 3 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁷), normele respectivului act specific al Uniunii ar trebui să prevaleze, iar prezenta directivă nu ar trebui să se aplice. În mod similar, în cazurile în care actul specific al Uniunii prevede norme privind modalităţi alternative adecvate pentru a se asigura că consumatorii primesc în timp util informaţii în etapa precontractuală, cum este cazul articolului 3 alineatul (5) din Directiva 2014/17/UE, normele prevăzute în respectivul act specific al Uniunii ar trebui să prevaleze, iar prezenta directivă nu ar trebui să se aplice.

(17)În ceea ce priveşte informaţiile precontractuale, unele acte ale Uniunii care reglementează servicii financiare specifice conţin norme adaptate respectivelor servicii financiare specifice, menite să asigure faptul că consumatorii sunt în măsură să înţeleagă caracteristicile esenţiale ale contractului propus. De exemplu, Regulamentul (UE) 2019/1238 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁸) şi Directivele 2014/92/UE (⁹), 2014/65/UE (¹⁰) şi (UE) 2016/97 (¹¹) ale Parlamentului European şi ale Consiliului conţin dispoziţii referitoare la informaţiile precontractuale în actul de bază specific al Uniunii şi împuternicesc totodată Comisia să adopte acte delegate sau de punere în aplicare. Respectivelor servicii financiare de consum specifice ar trebui să li se aplice numai cerinţele de informare precontractuală prevăzute în astfel de acte ale Uniunii, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în actele respective. Acest lucru ar trebui să fie valabil şi în cazul în care actul Uniunii care reglementează servicii financiare specifice prevede norme diferite sau minime privind informaţiile precontractuale în comparaţie cu normele prevăzute de prezenta directivă.

(18)În ceea ce priveşte dreptul de retragere, în cazul în care actul Uniunii care reglementează servicii financiare specifice le oferă consumatorilor timpul necesar pentru a analiza implicaţiile contractului semnat, indiferent cum este denumit acest drept de respectivul act al Uniunii, respectivelor servicii financiare de consum specifice ar trebui să li se aplice numai dispoziţiile corespunzătoare prevăzute în acesta, cu excepţia situaţiei în care se prevede altfel în actul respectiv. De exemplu, atunci când se aplică articolul 186 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹²), se aplică normele privind "perioada de anulare" prevăzute în Directiva 2009/138/CE şi nu normele privind dreptul de retragere prevăzute în prezenta directivă, iar atunci când se aplică articolul 14 alineatul (6) din Directiva 2014/17/UE, se aplică normele privind posibilitatea de a alege între dreptul de retragere şi perioada de reflecţie prevăzute în Directiva 2014/17/UE şi nu normele privind dreptul de retragere prevăzute în prezenta directivă.

(19)În conformitate cu Directiva 2014/17/UE şi cu Directiva (UE) 2023/2225 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹³), statele membre pot aplica directivele respective, în conformitate cu dreptul Uniunii, în domenii care nu intră în domeniul lor de aplicare. Prin urmare, ar trebui să se clarifice faptul că statele membre pot aplica articolul 14 alineatul (6) din Directiva 2014/17/UE contractelor de credit, în pofida faptului că astfel de contracte sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei respective prin articolul 3 alineatul (2) din aceasta. În mod similar, ar trebui să se clarifice faptul că statele membre pot aplica articolele 26 şi 27 din Directiva (UE) 2023/2225 contractelor de credit, în pofida faptului că astfel de contracte sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei respective prin articolul 2 alineatul (2) din aceasta.

(20)În ceea ce priveşte normele privind explicaţiile adecvate, anumite acte ale Uniunii care reglementează servicii financiare specifice, cum ar fi Directivele 2014/17/UE, 2014/65/UE şi (UE) 2016/97, stabilesc deja norme privind explicaţiile adecvate pe care comercianţii trebuie să le furnizeze consumatorilor cu privire la contractul propus. Pentru a asigura securitatea juridică, normele privind explicaţiile adecvate prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui să se aplice serviciilor financiare care intră sub incidenţa actelor Uniunii ce reglementează servicii financiare specifice şi care conţin norme privind explicaţiile adecvate care trebuie furnizate consumatorului înainte de încheierea contractului, indiferent cum sunt denumite aceste explicaţii în respectivul act al Uniunii.

(21)În cazul în care actele Uniunii care reglementează servicii financiare specifice prevăd norme privind informaţiile precontractuale, dar nu stabilesc norme privind dreptul de retragere, ar trebui să se aplice dispoziţiile privind dreptul de retragere prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, Directiva 2009/138/CE stabileşte norme privind cerinţele de informare precontractuală, dar, în ceea ce priveşte asigurarea generală, nu prevede dreptul consumatorului de a beneficia de o perioadă de timp pentru a analiza implicaţiile contractului semnat. În acest caz, ar trebui să se aplice normele privind informaţiile precontractuale prevăzute în actul Uniunii care reglementează servicii financiare specifice, precum şi normele privind dreptul de retragere, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă. În cazul în care un act al Uniunii care reglementează servicii financiare specifice nu conţine dispoziţii privind informaţiile referitoare la dreptul de retragere, comerciantul ar trebui să furnizeze aceste informaţii în conformitate cu prezenta directivă, pentru a se asigura că consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă în mod corespunzător informaţiile relevante.

(22)În cazul în care actele Uniunii care reglementează servicii financiare specifice prevăd norme privind informaţiile precontractuale, dar nu stabilesc norme privind dreptul de retragere, perioada de retragere prevăzută în prezenta directivă ar trebui să se aplice şi să înceapă să curgă fie din ziua încheierii contractului la distanţă în conformitate cu prezenta directivă, fie de la data la care consumatorul primeşte clauzele şi condiţiile contractuale şi informaţiile precontractuale în conformitate cu actele Uniunii care reglementează respectivele servicii financiare specifice, dacă ziua respectivă este ulterioară zilei încheierii contractului la distanţă. În cazul în care un act al Uniunii care reglementează servicii financiare specifice nu conţine dispoziţii privind informaţiile referitoare la dreptul de retragere, pentru ca perioada de retragere să înceapă să curgă, comerciantul ar trebui să furnizeze, pe lângă clauzele şi condiţiile contractuale şi informaţiile precontractuale în conformitate cu actul Uniunii care reglementează respectivele servicii financiare specifice, şi informaţiile referitoare la dreptul de retragere prevăzute în prezenta directivă.

(23)Contractele de servicii financiare de consum negociate la distanţă presupun utilizarea unor mijloace de comunicare la distanţă, întrebuinţate ca parte a schemei de vânzări sau de prestări servicii la distanţă, care nu implică prezenţa simultană a comerciantului şi a consumatorului. Pentru a veni în întâmpinarea dezvoltării constante a acestor mijloace de comunicare, ar trebui definite principii valabile chiar şi pentru mijloacele a căror utilizare nu este încă foarte răspândită sau care nu sunt încă cunoscute.

(24)Un singur contract de servicii financiare care implică operaţiuni succesive sau o serie de operaţiuni separate de aceeaşi natură realizate în timp poate face obiectul unui tratament juridic diferit în diferite state membre, dar este important ca normele să se aplice în acelaşi mod în toate statele membre. În acest scop, este necesar să se prevadă că dispoziţiile care reglementează contractele de servicii financiare încheiate la distanţă ar trebui să se aplice primei operaţiuni dintr-o serie de operaţiuni succesive, sau de operaţiuni separate, de aceeaşi natură, realizate în timp care pot fi considerate ca formând un întreg, indiferent dacă operaţiunea sau seria de operaţiuni face obiectul unui singur contract sau al mai multor contracte succesive. În cazul în care nu există un contract iniţial, dispoziţiile care reglementează contractele de servicii financiare încheiate la distanţă ar trebui să se aplice tuturor operaţiunilor succesive sau separate, cu excepţia informaţiilor precontractuale, care ar trebui să se aplice numai primei operaţiuni. De exemplu, se poate considera "un contract iniţial de prestări servicii" deschiderea unui cont bancar, iar "operaţiuni" se pot considera depunerea sau retragerea de fonduri în sau dintr-un cont bancar. Adăugarea de noi elemente la un contract iniţial de prestări servicii, cum ar fi posibilitatea utilizării unui instrument de plată electronică împreună cu un cont bancar existent, nu constituie o "operaţiune", ci un contract adiţional.

(26)Utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă oferă o bună oportunitate pentru a obţine informaţii şi nu ar trebui să determine o restricţionare neautorizată a informaţiilor furnizate consumatorului. Atunci când utilizează comunicarea prin telefonia vocală, comerciantul poate, în cazul în care consumatorul îşi dă acordul în mod explicit, să furnizeze doar un set limitat de informaţii precontractuale înainte ca contractul la distanţă să producă efecte obligatorii asupra consumatorului. Comerciantul ar trebui să furnizeze restul informaţiilor imediat după încheierea contractului. Din motive de transparenţă, ar trebui stabilite cerinţe privind momentul în care informaţiile ar trebui furnizate consumatorului înainte de încheierea contractului la distanţă şi privind modul în care informaţiile respective ar trebui să ajungă la consumator. Pentru a putea lua decizii în deplină cunoştinţă de cauză, consumatorii ar trebui să primească toate informaţiile precontractuale cu suficient timp înainte şi nu în acelaşi timp cu încheierea contractului la distanţă sau cu transmiterea vreunei oferte similare. Scopul este de a se asigura că consumatorul are suficient timp pentru a citi şi a înţelege informaţiile precontractuale, pentru a compara ofertele şi pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul în care informaţiile sunt furnizate cu mai puţin de o zi înainte de încheierea contractului la distanţă pentru servicii financiare, comerciantul ar trebui să aibă obligaţia de a-i trimite o atenţionare consumatorului, pe un suport durabil, privind posibilitatea de a se retrage din contractul la distanţă pentru un serviciu financiar. În cazul în care informaţiile precontractuale sunt furnizate cu mai puţin de o zi înainte ca contractul la distanţă să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, comerciantul ar trebui să trimită o atenţionare consumatorului, pe un suport durabil, într-un interval cuprins între una şi şapte zile de la încheierea contractului, privind posibilitatea de a se retrage din contractul la distanţă.

(27)Cerinţele de informare ar trebui modernizate şi adaptate exigenţelor viitorului. Prin urmare, comerciantul ar trebui să comunice consumatorului numărul său de telefon, dar şi adresa sa de e-mail sau detalii ale altor mijloace de comunicare care pot include diferite metode de comunicare, precum şi informaţii privind locul în care se pot adresa reclamaţiile. Cerinţele privind politica de tratare a reclamaţiilor pot fi stabilite de statele membre. Consumatorii ar trebui să fie informaţi cu privire la costurile suplimentare specifice ale utilizării mijloacelor de comunicare la distanţă. Unii comercianţi utilizează procese decizionale automatizate pentru a diferenţia preţurile între diferitele grupuri de consumatori şi, în anumite cazuri, preţurile sunt adaptate la sensibilitatea individuală a consumatorilor faţă de preţ. Din acest motiv, consumatorii ar trebui să fie informaţi, înainte ca un contract la distanţă să producă efecte obligatorii asupra lor, că preţul serviciului financiar a fost personalizat pe baza unui proces decizional automatizat.

(28)În temeiul Directivei 2002/65/CE, statele membre au avut posibilitatea de a menţine sau a introduce dispoziţii mai stricte privind cerinţele de informare prealabilă, cu condiţia ca dispoziţiile respective să fie în conformitate cu dreptul Uniunii. În acest context, mai multe state membre au menţinut sau au introdus cerinţe de informare mai stricte. Această posibilitate de a oferi un nivel mai ridicat de protecţie a consumatorilor în ceea ce priveşte normele privind informaţiile precontractuale ar trebui menţinută. Acest lucru ar trebui să se aplice atât catalogului de informaţii, cât şi modalităţilor de prezentare a informaţiilor. Aplicarea unor norme mai stricte poate include, de asemenea, aplicarea cerinţelor prevăzute în actele Uniunii privind servicii financiare specifice în cazul unor servicii financiare care nu sunt reglementate de respectivele acte sectoriale ale Uniunii.

(30)Toate informaţiile precontractuale ar trebui furnizate pe un suport durabil şi într-un mod în care informaţiile să fie atât uşor de înţeles de către consumator, cât şi într-un format lizibil. A fi într-un format lizibil înseamnă utilizarea unor caractere de dimensiuni lizibile şi în culori care nu diminuează caracterul inteligibil al informaţiilor, inclusiv atunci când documentul este prezentat, imprimat sau fotocopiat în alb şi negru. În plus, ar trebui evitate pe cât posibil descrierile excesiv de lungi şi complexe, imprimarea cu caractere mici şi utilizarea excesivă a hiperlinkurilor, deoarece acestea sunt metode care reduc gradul de înţelegere de către consumatori. În cazul în care informaţiile nu pot fi furnizate pe un suport durabil înainte de încheierea contractului din cauza tipurilor de suporturi alese de consumator, acestea ar trebui furnizate imediat după încheierea contractului.

(31)Cerinţele de informare ar trebui să fie adaptate pentru a ţine cont de constrângerile tehnice impuse de anumite mijloace de comunicare, precum restricţiile privind numărul de caractere care pot fi afişate pe ecranul anumitor telefoane mobile. În cazul ecranelor telefoanelor mobile, dacă comerciantul a personalizat conţinutul şi prezentarea interfeţei online pentru astfel de dispozitive, următoarele informaţii ar trebui furnizate în prim-plan şi în modul cel mai vizibil posibil: informaţii privind identitatea comerciantului; principalele caracteristici ale serviciului financiar de consum; preţul total care trebuie plătit de consumator comerciantului pentru serviciul financiar de consum, inclusiv toate taxele plătite prin intermediul comerciantului sau, în cazul în care nu se poate indica preţul exact, baza de calculare a preţului care îi permite consumatorului să îl verifice; şi existenţa sau absenţa dreptului de retragere, inclusiv condiţiile, termenele şi procedurile de exercitare a acestui drept. Restul informaţiilor ar putea fi organizate pe niveluri. Totuşi, toate informaţiile ar trebui furnizate pe un suport durabil înainte de încheierea contractului la distanţă.

(32)Atunci când se furnizează informaţii precontractuale prin mijloace electronice, aceste informaţii ar trebui prezentate într-un mod clar şi inteligibil. În acest sens, informaţiile ar putea fi evidenţiate, încadrate şi contextualizate în mod eficient pe ecran. Tehnica organizării informaţiilor pe niveluri, prin care anumite cerinţe de informare precontractuală sunt considerate elemente esenţiale şi, prin urmare, sunt afişate în mod foarte vizibil pe primul nivel, în timp ce alte elemente detaliate ale informaţiilor precontractuale sunt prezentate pe niveluri asociate, a fost testată şi s-a dovedit a fi utilă pentru anumite servicii financiare. Atunci când utilizează tehnica organizării informaţiilor pe niveluri în conformitate cu prezenta directivă, comerciantul ar trebui să indice cel puţin, pe primul nivel al mijloacelor electronice, identitatea şi activitatea principală a comerciantului, principalele caracteristici ale serviciului financiar, preţul total care trebuie plătit de consumator, notificarea posibilităţii existenţei altor taxe sau costuri, precum şi existenţa sau absenţa dreptului de retragere. Celelalte cerinţe privind restul informaţiilor precontractuale ar putea fi afişate pe alte niveluri. Atunci când se utilizează tehnica organizării informaţiilor pe niveluri, toate informaţiile ar trebui să fie uşor accesibile consumatorului, iar utilizarea nivelurilor asociate nu ar trebui să distragă atenţia consumatorului de la conţinutul documentului şi nu ar trebui să oculteze informaţiile esenţiale. Ar trebui să fie posibilă imprimarea tuturor elementelor informaţiilor precontractuale într-un singur document.

(33)O altă modalitate posibilă de a furniza informaţii precontractuale prin mijloace electronice este abordarea de tip "cuprins", utilizând rubrici care pot fi extinse. În partea superioară, consumatorii ar putea găsi principalele subiecte, fiecare dintre acestea putând fi extins făcând clic pe respectivul subiect, astfel încât consumatorii să fie direcţionaţi către o prezentare mai detaliată a informaţiilor relevante. În acest fel, consumatorul dispune de toate informaţiile obligatorii într-un singur loc, păstrând în acelaşi timp controlul asupra elementelor pe care le consultă şi asupra momentului consultării. Consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a descărca documentul cu toate informaţiile precontractuale şi de a-l salva ca document de sine stătător.

(35)Perioada de retragere ar trebui să expire la 14 zile calendaristice fie de la data încheierii contractului la distanţă, fie de la data la care consumatorul primeşte atât informaţiile precontractuale, cât şi clauzele şi condiţiile contractuale, dacă ziua respectivă este ulterioară datei încheierii contractului la distanţă. Perioada respectivă ar trebui prelungită la 30 de zile calendaristice în cazul contractelor la distanţă aferente operaţiunilor privind pensiile personale. Pentru a spori securitatea juridică, în cazul în care consumatorul nu a primit informaţiile precontractuale şi clauzele şi condiţiile contractuale respective, perioada de retragere ar trebui să expire după cel mult 12 luni şi 14 zile calendaristice de la încheierea contractului la distanţă. Perioada de retragere nu ar trebui să expire în cazul în care consumatorul nu a fost informat, pe un suport durabil, cu privire la dreptul de retragere.

(37)Pe lângă alte mijloace de retragere existente, cum ar fi formularul prevăzut în partea B din anexa I la Directiva 2011/83/UE, în cazul în care comerciantul oferă posibilitatea de a încheia contracte la distanţă prin intermediul unei interfeţe online, de exemplu prin intermediul unui site web sau al unei aplicaţii, acesta ar trebui să fie obligat să permită consumatorului să se retragă dintr-un astfel de contract prin intermediul unei funcţii. Acest lucru ar trebui să asigure că consumatorii se pot retrage dintr-un contract la fel de uşor cum îl pot încheia. În acest scop, comerciantul ar trebui să ofere consumatorului o funcţie de retragere care să fie uşor de găsit de către acesta, disponibilă în permanenţă şi vizibilă în mod clar în cursul perioadei de retragere. Consumatorul ar trebui să poată găsi şi accesa într-un mod simplu funcţia respectivă. De exemplu, consumatorul nu ar trebui să fie nevoit să urmeze anumite proceduri pentru a găsi sau a accesa funcţia, cum ar fi descărcarea unei aplicaţii în cazul în care contractul nu a fost încheiat prin intermediul respectivei aplicaţii. Pentru a facilita procesul, comerciantul ar putea, de exemplu, să furnizeze hiperlinkuri care să îl conducă pe consumator la funcţia de retragere. Consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a face declaraţia de retragere şi de a furniza sau confirma informaţiile necesare pentru identificarea contractului. De exemplu, un consumator care s-a identificat deja, de exemplu logându-se, ar trebui să se poată retrage din contract fără a fi necesar să furnizeze încă o dată informaţiile de identificare personală sau, după caz, de identificare a contractului din care doreşte să se retragă. Pentru a evita exercitarea neintenţionată a dreptului de retragere de către consumator, comerciantul ar trebui să-i solicite acestuia să confirme decizia de retragere prin mijloace care să dovedească intenţia consumatorului în acest sens. În cazul în care consumatorul a comandat mai multe bunuri sau servicii în cadrul aceluiaşi contract la distanţă, comerciantul îi poate oferi posibilitatea de a se retrage dintr-o parte a contractului, mai curând decât din întregul contract. În cazul în care consumatorul utilizează funcţia pentru a-şi exercita dreptul de retragere, comerciantul ar trebui să îi transmită o confirmare de primire a acestei retrageri, pe un suport durabil, fără întârzieri nejustificate. Această obligaţie ar trebui să se aplice nu numai contractelor la distanţă pentru servicii financiare, ci tuturor contractelor la distanţă care fac obiectul dreptului de retragere în temeiul Directivei 2011/83/UE. Obiectivul funcţiei de retragere este de a spori gradul de conştientizare de către consumatori a dreptului lor de retragere şi de a simplifica posibilitatea de a beneficia de acest drept, deoarece, în domeniul vânzării la distanţă de produse sau servicii financiare sau nefinanciare, consumatorul nu are posibilitatea de a primi explicaţii în persoană sau de a afla personal despre caracterul potenţial complex sau vast al unui produs sau serviciu. Prin urmare, această obligaţie ar trebui să fie prevăzută nu numai în cazul contractelor la distanţă pentru servicii financiare, ci şi în cazul contractelor la distanţă pentru alte bunuri şi servicii pentru care dreptul Uniunii prevede dreptul de retragere, pentru a spori posibilităţile consumatorilor de a renunţa la contracte prin intermediul retragerii.

(38)Pe lângă informaţiile precontractuale care le sunt furnizate de comerciant, consumatorii pot avea în continuare nevoie de asistenţă pentru a decide care serviciu financiar este cel mai potrivit pentru nevoile şi situaţia lor financiară. Obiectivul principal al furnizării unor explicaţii adecvate este de a se asigura că consumatorul înţelege serviciul financiar oferit de comerciant, înainte să semneze contractul. Pentru a se asigura îndeplinirea acestui obiectiv, explicaţiile adecvate respective ar trebui oferite în timp util, astfel încât consumatorul să aibă suficient timp pentru a le consulta înainte de încheierea contractului. Simpla reproducere a informaţiilor precontractuale ar putea să nu fie suficientă şi ar trebui, aşadar, evitată. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că, înainte de încheierea la distanţă a unui contract de servicii financiare, comercianţii îi oferă consumatorului o astfel de asistenţă în legătură cu serviciile financiare pe care le prestează, furnizând explicaţii adecvate cu privire la caracteristicile esenţiale ale contractului, inclusiv eventualele servicii auxiliare, precum şi cu privire la efectele specifice pe care respectivul contract le-ar putea avea asupra consumatorului. În ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale ale contractului, comerciantul ar trebui să explice principalele elemente ale ofertei, cum ar fi preţul total care trebuie plătit comerciantului de către consumator şi descrierea principalelor caracteristici ale serviciului financiar, precum şi a impactului acestuia asupra consumatorului, inclusiv, după caz, dacă se poate renunţa sau nu separat la serviciile auxiliare şi care ar fi consecinţele unei astfel de renunţări. În ceea ce priveşte efectele specifice ale contractului propus, comerciantul ar trebui, de asemenea, să explice principalele consecinţe ale nerespectării obligaţiilor contractuale prevăzute în acesta.

(39)Contractele care intră sub incidenţa prezentei directive pot fi de natură financiară diferită şi, prin urmare, pot varia considerabil. De aceea, statele membre ar putea să adapteze modul în care sunt oferite astfel de explicaţii la circumstanţele în care se oferă serviciul financiar şi la nevoia de asistenţă a consumatorului, ţinând seama de cunoştinţele şi experienţa consumatorului în legătură cu serviciul financiar şi cu natura acestuia. Pentru a se asigura că consumatorul obţine explicaţii adecvate, statele membre ar trebui să încurajeze comercianţii să furnizeze astfel de explicaţii consumatorului într-un mod simplu şi clar, în interesul consumatorului.

(40)Obligaţia de a furniza explicaţii adecvate este deosebit de importantă atunci când consumatorii intenţionează să încheie un contract de servicii financiare la distanţă, iar comerciantul oferă explicaţii prin intermediul unor instrumente online complet automatizate, cum ar fi roboţii de chat, consilierea automatizată, instrumentele interactive sau alte mijloace similare. Pentru a se asigura faptul că înţelege efectele pe care contractul le poate avea asupra situaţiei sale economice, consumatorul ar trebui să poată obţine întotdeauna, în etapa precontractuală, o intervenţie umană care să acţioneze în numele comerciantului, în mod gratuit, în timpul programului de lucru al comerciantului. Consumatorul ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul, în cazuri justificate şi fără o sarcină inutilă asupra comerciantului, de a solicita intervenţia umană după încheierea contractului la distanţă. Aceasta ar putea include dreptul la intervenţie umană atunci când se reînnoieşte un contract, în cazul unor dificultăţi majore pentru consumator sau atunci când sunt necesare explicaţii suplimentare cu privire la clauzele şi condiţiile contractuale.

(41)Elementele de design manipulator ("dark patterns") de pe interfeţele online ale comercianţilor sunt practici care denaturează sau afectează considerabil, fie intenţionat, fie prin efectele lor, capacitatea consumatorilor care sunt destinatari ai serviciului financiar de a face alegeri sau de a lua decizii în mod autonom şi în cunoştinţă de cauză. Acest lucru este valabil în special pentru contractele de servicii financiare încheiate la distanţă. Astfel de practici pot fi utilizate de comercianţi pentru a convinge consumatorii care sunt destinatari ai serviciului lor să adopte comportamente nedorite sau să ia decizii nedorite care pot avea consecinţe negative pentru aceştia. Prin urmare, comercianţilor ar trebui să li se interzică să inducă în eroare sau să preseze prin "atenţionări" consumatorii care sunt destinatari ai serviciului lor, precum şi să denatureze sau să afecteze autonomia sau capacitatea de decizie sau de alegere a acestora, folosindu-se de structura, de configuraţia sau de funcţionalităţile unei interfeţe online sau ale unei părţi a acesteia. Printre aceste practici se pot număra, fără a se limita la ele, opţiunile de configurare manipulatoare, menite să direcţioneze consumatorul către opţiuni sau acţiuni în beneficiul comerciantului, dar care ar putea să nu fie în interesul consumatorului, prezentând opţiunile într-un mod care nu este neutru, de exemplu scoţând în evidenţă anumite opţiuni cu ajutorul unor elemente vizuale, auditive sau de altă natură atunci când consumatorului i se solicită să ia o decizie. Deşi Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹⁴) interzice furnizorilor de servicii intermediare care gestionează platforme online să utilizeze elemente de design manipulator în configurarea şi organizarea interfeţelor lor online, prezenta directivă ar trebui să oblige statele membre să împiedice comercianţii care oferă servicii financiare la distanţă să utilizeze astfel de elemente de design atunci când încheie contracte pentru serviciile respective. Prin urmare, dispoziţiile regulamentului menţionat şi ale prezentei directive sunt complementare, deoarece se aplică comercianţilor care acţionează în diferite calităţi. Având în vedere că, din cauza complexităţii lor şi a riscurilor grave care le sunt inerente, serviciile financiare ar putea necesita cerinţe detaliate suplimentare privind elementele de design manipulator, statelor membre ar trebui să li se permită, prin derogare de la dispoziţiile privind nivelul complet de armonizare, să menţină sau să introducă dispoziţii mai stricte, cu condiţia ca acestea să fie în conformitate cu dreptul Uniunii. Această posibilitate este în concordanţă cu articolul 3 alineatul (9) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁵), în ceea ce priveşte practicile comerciale neloiale legate de serviciile financiare, care prevede că statele membre pot impune, de asemenea, cerinţe mai restrictive sau mai riguroase în cadrul serviciilor financiare.

(¹⁵)Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (Directiva privind practicile comerciale neloiale) (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

(42)Serviciile financiare încheiate la distanţă pot face obiectul marketingului pe platformele de comunicare socială, de exemplu de către influenţatori. Consumatorii ar putea fi încurajaţi să ia decizii fără a reflecta asupra consecinţelor şi riscurilor implicate şi ar putea achiziţiona servicii financiare care nu corespund nevoilor lor. Comisia ar trebui să evalueze atât practicile de marketing ale comercianţilor pe platformele de comunicare socială prin care aceştia promovează servicii financiare încheiate la distanţă, cât şi posibila necesitate de a lua măsuri în acest sens. Această evaluare ar trebui realizată, de exemplu, din perspectiva aplicării Directivei 2005/29/CE şi a altor acte legislative relevante ale Uniunii în cazul unor astfel de practici. Au existat în statele membre cazuri în care practicile de marketing ale influenţatorilor au indus în eroare consumatorii prin publicitate la anumite produse de servicii financiare pe platformele de comunicare socială, fără informare cu privire la riscul de pierderi pentru consumatori. Directiva 2005/29/CE conţine dispoziţii care garantează că practicile înşelătoare care induc sau pot induce în eroare consumatorul mediu sunt interzise şi că informaţiile semnificative de care consumatorul mediu are nevoie pentru a lua o decizie comercială în cunoştinţă de cauză nu pot fi omise. Se poate considera că aceste dispoziţii acoperă practicile de marketing ale influenţatorilor pe platformele de comunicare socială.

(45)Întrucât obiectivul prezentei directive, şi anume de a contribui la buna funcţionare a pieţei interne prin atingerea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(46)În conformitate cu Declaraţia politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative (¹⁶), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să însoţească notificarea măsurilor lor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente,

Art. 1: Modificarea Directivei 2011/83/UE

1.Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)se introduce următorul alineat:

3.Se introduce următorul articol:

4.Se introduce următorul capitol:

b) adresa geografică la care este stabilit comerciantul, precum şi numărul său de telefon şi adresa sa de e-mail sau informaţii referitoare la orice alte mijloace de comunicare oferite de comerciant sau, după caz, aceleaşi informaţii referitoare la comerciantul în numele căruia acţionează acesta; toate aceste mijloace de comunicare oferite de comerciant permit consumatorului să contacteze rapid comerciantul şi să comunice în mod eficient cu acesta şi garantează posibilitatea consumatorului de a păstra toată corespondenţa scrisă cu comerciantul pe un suport durabil;

s) instrucţiuni practice şi proceduri pentru exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu articolul 16b alineatul (1), care să indice, printre altele, numărul de telefon al comerciantului şi adresa sa de e-mail sau detalii privind alte mijloace de comunicare relevante pentru transmiterea declaraţiei de retragere şi, pentru contractele de servicii financiare încheiate prin intermediul unei interfeţe online, informaţii privind existenţa şi amplasarea funcţiei de retragere menţionate la articolul 11a;

(4) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul comunicărilor prin telefonia vocală menţionate la alineatul (3), dacă consumatorul îşi dă acordul în mod explicit, comerciantul poate furniza numai informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (a), (f), (g), (k) şi (p) înainte ca contractul la distanţă să producă efecte obligatorii asupra consumatorului. În acest caz, comerciantul informează consumatorul cu privire la natura şi disponibilitatea celorlalte informaţii menţionate la alineatul (1). Comerciantul furnizează celelalte informaţii prevăzute la alineatul (1) pe un suport durabil imediat după încheierea contractului la distanţă.

(5) În cazul în care informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt furnizate cu mai puţin de o zi înainte ca contractul la distanţă să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, statele membre impun comerciantului obligaţia de a trimite consumatorului o atenţionare cu privire la posibilitatea de a se retrage din contractul la distanţă şi la procedura de retragere care trebuie urmată, în conformitate cu articolul 16b. Atenţionarea respectivă se transmite consumatorului, pe un suport durabil, într-un interval cuprins între una şi şapte zile de la încheierea contractului la distanţă.

(6) Atunci când un alt act al Uniunii care reglementează servicii financiare specifice conţine norme privind dreptul de retragere, serviciilor financiare specifice respective li se aplică numai normele din actul respectiv al Uniunii privind dreptul de retragere, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în actul respectiv al Uniunii. Atunci când actul respectiv al Uniunii dă statelor membre dreptul de a alege între dreptul de retragere şi o alternativă, cum ar fi o perioadă de reflecţie, numai normele corespunzătoare din respectivul act al Uniunii se aplică serviciilor financiare specifice în cauză, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în actul respectiv al Uniunii.

(3) Comerciantul nu îi poate impune consumatorului să plătească o sumă potrivit alineatului (1) din prezentul articol decât dacă poate dovedi că consumatorul a fost informat în mod corespunzător cu privire la suma de plată, în conformitate cu articolul 16a alineatul (1) litera (p). Comerciantul nu poate însă solicita o astfel de plată în cazul în care a început executarea contractului înainte de expirarea perioadei de retragere prevăzute la articolul 16b alineatul (1) fără solicitarea prealabilă a consumatorului.

(1) Fără a aduce atingere Directivei 2005/29/CE şi Regulamentului (UE) 2016/679, statele membre se asigură că, atunci când încheie contracte de servicii financiare la distanţă, comercianţii nu proiectează, nu organizează şi nu exploatează interfeţele lor online, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (m) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*5), într-un mod care induce în eroare sau manipulează consumatorii care sunt destinatari ai serviciului lor sau într-un mod care denaturează semnificativ sau afectează semnificativ în alt mod capacitatea acestora de a lua decizii libere şi în cunoştinţă de cauză. În special, statele membre adoptă măsuri care, în conformitate cu dreptul Uniunii, abordează cel puţin una dintre următoarele practici ale comercianţilor:

5.La articolul 24, se adaugă următorul alineat:

"(6) În ceea ce priveşte încălcările măsurilor adoptate în temeiul dispoziţiilor menţionate în articolul 3 alineatul (1b) aplicabile contractelor la distanţă pentru servicii financiare de consum, statele membre se asigură că, atunci când trebuie impuse sancţiuni în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) 2017/2394, acestea includ posibilitatea de a impune amenzi prin proceduri administrative sau posibilitatea de a iniţia proceduri judiciare pentru impunerea de amenzi sau ambele."

6.La articolul 29, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

"(1) În cazul în care un stat membru recurge la oricare dintre opţiunile normative menţionate la articolul 3 alineatul (4), articolul 6 alineatul (7), articolul 6 alineatul (8), articolul 7 alineatul (4), articolul 8 alineatul (6), articolul 9 alineatele (1a) şi alineatul (3), articolul 16 al doilea şi al treilea paragraf, articolul 16a alineatele (2) şi (9), articolul 16b alineatul (7) şi articolul 16e, acesta informează Comisia în acest sens până la 19 decembrie 2025, precum şi cu privire la orice modificări ulterioare."

Art. 2: Transpunere şi revizuire

(1)Statele membre adoptă şi publică până cel târziu la 19 decembrie 2025 actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispoziţiilor respective.

Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respective, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Acestea conţin, de asemenea, o menţiune care precizează că trimiterile, în acte cu putere de lege şi acte administrative în vigoare, la directiva abrogată prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri şi de formulare a acestei menţiuni.

ANEXA I:

"[3] Dacă aveţi obligaţia de a asigura o funcţie care să permită consumatorului să se retragă din contractul încheiat online, introduceţi următoarele: «Vă puteţi exercita dreptul de retragere şi online la [introduceţi adresa de internet sau o altă explicaţie adecvată privind locul în care este disponibilă funcţia de retragere]. Dacă utilizaţi această funcţie online, vă vom transmite, fără întârzieri nejustificate, o confirmare de primire a retragerii pe un suport durabil (de exemplu prin e-mail), incluzând conţinutul acesteia, precum şi data şi ora transmiterii acesteia.». Dacă oferiţi consumatorului opţiunea de a completa şi de a trimite pe website-ul dumneavoastră informaţii pe cale electronică cu privire la retragerea sa din contract, introduceţi următoarele: «Puteţi să completaţi şi să trimiteţi şi pe cale electronică modelul de formular privind retragerea sau orice altă declaraţie neechivocă pe website-ul nostru [de introdus adresa de internet]. Dacă recurgeţi la această opţiune, vă vom comunica neîntârziat o confirmare de primire a unei astfel de retrageri pe un suport durabil (de exemplu prin e-mail)»."

ANEXA II:Tabel de corespondenţă

Directiva 2002/65/CE	Directiva 2011/83/UE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă
Articolul 1 alineatul (1)	-
Articolul 1 alineatul (2) primul paragraf	Articolul 3 alineatul (1b) al doilea paragraf
Articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf	Articolul 3 alineatul (1b) al treilea şi al patrulea paragraf
Articolul 2 litera (a)	Articolul 2 punctul 7.
Articolul 2 litera (b)	Articolul 2 punctul 12
Articolul 2 litera (c)	Articolul 2 punctul 2
Articolul 2 litera (d)	Articolul 2 punctul 1.
Articolul 2 litera (e)	Articolul 2 punctul 7
Articolul 2 litera (f)	Articolul 2 punctul 10
Articolul 2 litera (g)	-
Articolul 3 alineatul (1)	Articolul 16a alineatul (1)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 1 literele (a), (b) şi (c)	Articolul 16a alineatul (1) literele (a) şi (b)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 1 litera (d)	Articolul 16a alineatul (1) litera (d)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 1 litera (e)	Articolul 16a alineatul (1) litera (e)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (a)	Articolul 16a alineatul (1) litera (f)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (b)	Articolul 16a alineatul (1) litera (g)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (c)	Articolul 16a alineatul (1) litera (j)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (d)	Articolul 16a alineatul (1) litera (k)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (e)	Articolul 16a alineatul (1) litera (l)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (f)	Articolul 16a alineatul (1) litera (m)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 2 litera (g)	Articolul 16a alineatul (1) litera (n)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (a)	Articolul 16a alineatul (1) litera (p)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (b)	Articolul 16a alineatul (1) litera (q)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (c)	Articolul 16a alineatul (1) litera (r)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (d)	Articolul 16a alineatul (1) litera (s)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (e)	-
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (f)	Articolul 16a alineatul (1) litera (t)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (g)	Articolul 16a alineatul (1) litera (u)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 4 litera (a)	Articolul 16a alineatul (1) litera (v)
Articolul 3 alineatul (1) punctul 4 litera (b)	Articolul 16a alineatul (1) litera (w)
Articolul 3 alineatul (2)	-
Articolul 3 alineatul (3) primul paragraf litera (a)	Articolul 16a alineatul (3)
Articolul 3 alineatul (3) primul paragraf litera (b) şi al doilea paragraf	Articolul 16a alineatul (4)
Articolul 3 alineatul (4)	-
Articolul 4 alineatele (1) şi (5)	Articolul 16a alineatul (10)
Articolul 4 alineatele (2)	Articolul 16a alineatul (9)
Articolul 4 alineatele (3) şi (4)	-
Articolul 5 alineatul (1)	Articolul 16a alineatul (1) primul paragraf, alineatul (5) şi alineatul (6) primul paragraf
Articolul 5 alineatul (2)	-
Articolul 5 alineatul (3)	-
Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf prima teză	Articolul 16b alineatul (1) primul paragraf
Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf a doua teză	-
Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf prima liniuţă	Articolul 16b alineatul (1) al doilea paragraf litera (a)
Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf a doua liniuţă	Articolul 16b alineatul (1) al doilea paragraf litera (b)
Articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf	-
Articolul 6 alineatul (2) litera (a)	Articolul 16b alineatul (2) litera (a)
Articolul 6 alineatul (2) litera (b)	Articolul 16b alineatul (2) litera (b)
Articolul 6 alineatul (2) litera (c)	Articolul 16b alineatul (2) litera (c)
Articolul 6 alineatele (3), (4), (5), (6), (7) şi (8)	-
Articolul 7 alineatul (1) teza introductivă	Articolul 16c alineatul (1) teza introductivă
Articolul 7 alineatul (1) prima liniuţă	Articolul 16c alineatul (1) litera (a)
Articolul 7 alineatul (1) a doua liniuţă	Articolul 16c alineatul (1) litera (b)
Articolul 7 alineatul (2)	Articolul 16c alineatul (2)
Articolul 7 alineatul (3)	Articolul 16c alineatul (3)
Articolul 7 alineatul (4)	Articolul 16c alineatul (4)
Articolul 7 alineatul (5)	Articolul 16c alineatul (5)
Articolul 9	-
Articolul 10	-
Articolul 11 primul şi al treilea paragraf	Articolul 24 alineatul (1)
Articolul 11 al doilea paragraf	-
Articolul 12 alineatul (1)	Articolul 25 primul paragraf
Articolul 12 alineatul (2)	-
Articolul 13 alineatul (1)	Articolul 23 alineatul (1)
Articolul 13 alineatul (2)	Articolul 23 alineatul (2)
Articolul 13 alineatul (3)	-
Articolul 14	-
Articolul 15	-
Articolul 16	-
Articolul 17	-
Articolul 18	-
Articolul 19	-
Articolul 20	-
Articolul 21	-
Articolul 22	-
Articolul 23	-