Directiva 2062/14-oct-2025 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului ''drog''
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2025
Directiva 2062/14-oct-2025 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului ''drog''
Dată act: 14-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri (1), în special articolul 1a alineatul (1),
(1)JO L 335, 11.11.2004, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_framw/2004/757/oj.
Întrucât:
(1)În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2023/1322 al Parlamentului European şi al Consiliului (2), Comitetul Ştiinţific al Agenţiei Uniunii Europene privind Drogurile ("agenţia"), extins în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (4) din acelaşi regulament, a întocmit, la 20 şi 21 mai 2025, rapoarte de evaluare a riscurilor privind noile substanţe psihoactive 2-metilmetcatinonă (2-MMC), N-etilnorpentedronă (NEP) şi 4-bromometcatinonă (4-BMC). Agenţia a prezentat Comisiei şi statelor membre rapoartele de evaluare a riscurilor la 27 mai 2025.
(2)Regulamentul (UE) 2023/1322 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2023 cu privire la Agenţia Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1920/2006 (JO L 166, 30.6.2023, p. 6, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1322/oj).
(2)Substanţele 2-MMC, NEP şi 4-BMC sunt catinone sintetice cu efecte psihostimulante. Acestea sunt derivate ale catinonei şi înrudite strâns cu metcatinona (efedrona), având efecte psihostimulante asemănătoare. 2-MMC şi 4-BMC au efecte psihostimulante asemănătoare cu 4-metilmetcatinona (mefedrona, 4-MMC). 2-MMC are efecte psihostimulante asemănătoare cu 3-metilmetcatinona (3-MMC). NEP are efecte psihostimulante asemănătoare cu pentedrona. 4-BMC are efecte psihostimulante asemănătoare cu 4-clorometcatinona (4-CMC) şi 3-bromometcatinona (3-BMC). Catinona, metcatinona, mefedrona (4-MMC), 3-MMC, 4-CMC şi pentedrona sunt reglementate în temeiul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1971 privind substanţele psihotrope.
(3)Substanţa 2-MMC este disponibilă în Uniune cel puţin din 2013 şi a fost detectată în 23 de state membre. Datele existente sugerează că disponibilitatea 2-MMC a crescut semnificativ din 2022. Dintre cele 2 196 de cazuri raportate în perioada 2013-2024, 1 902 s-au înregistrat între 2022 şi 2024, cantitatea în cauză fiind de 45,7 tone.
(4)Din informaţiile obţinute pe baza confiscărilor şi a eşantioanelor colectate reiese că, de regulă, 2-MMC este disponibilă pe piaţa drogurilor sub formă de pulbere. S-au raportat şi alte forme fizice, cum ar fi comprimate, capsule, lichide şi material vegetal, dar într-o măsură mult mai mică.
(5)Cinci state membre au raportat un total de opt decese cu expunere confirmată la 2-MMC. De asemenea, un stat membru a raportat o intoxicaţie acută neletală cu expunere confirmată la 2-MMC. Trei state membre au raportat 40 de cazuri de intoxicaţie acută cu expunere suspectată sau probabilă la 2-MMC.
(6)Substanţa NEP este disponibilă în Uniune cel puţin din 2013 şi a fost detectată în 25 de state membre. Din 2022, s-au confiscat aproximativ 11 tone de pulbere de NEP, ceea ce reprezintă peste 99 % din cantitatea totală de pulbere de NEP confiscată de la începutul monitorizării substanţei în Uniune.
(7)Din informaţiile obţinute pe baza confiscărilor şi a eşantioanelor colectate reiese că, de regulă, NEP este disponibilă pe piaţa drogurilor sub formă de pulbere. S-au raportat şi alte forme fizice, cum ar fi comprimate, capsule, lichide şi material vegetal, dar într-o măsură mult mai mică.
(8)Şase state membre au raportat un total de 63 de decese cu expunere confirmată la NEP. De asemenea, două state membre au raportat cinci cazuri de intoxicaţie acută neletală cu expunere confirmată la NEP.
(9)Substanţa 4-BMC este disponibilă în Uniune cel puţin din 2011 şi a fost detectată în 18 state membre. După o scădere înregistrată între 2017 şi 2023, există indicii că 4-BMC a reapărut începând din 2024, cu aproximativ 1 tonă confiscată, reprezentând 97 % din cantitatea totală de 4-BMC confiscată de la începutul monitorizării substanţei în Uniune.
(10)Din informaţiile obţinute pe baza confiscărilor şi a eşantioanelor colectate reiese că, în cea mai mare parte, 4-BMC este disponibilă pe piaţa drogurilor sub formă de pulbere. S-au raportat şi alte forme fizice, cum ar fi comprimatele şi capsulele, dar într-o măsură mult mai mică.
(11)Nu s-au raportat cazuri de decese legate de 4-BMC. Nu s-au raportat cazuri de intoxicaţie acută neletală cu expunere confirmată la 4-BMC. Două state membre au raportat trei cazuri de intoxicaţie acută cu expunere suspectată la 4-BMC.
(12)Din informaţiile disponibile reiese că, deşi, de regulă, 2-MMC, NEP şi 4-BMC se vând şi se caută ca droguri stimulante de sine stătătoare, se pare că, cel puţin parţial, aceste substanţe sunt fabricate, importate, distribuite, vândute şi utilizate ca înlocuitori "legali" ai stimulanţilor controlaţi, inclusiv amfetamina, cocaina şi MDMA. În plus, este posibil ca acestea să fie vândute în mod înşelător ca alte droguri.
(13)Există informaţii limitate cu privire la implicarea grupurilor infracţionale organizate în producţia, traficul şi distribuţia substanţelor 2-MMC, NEP şi 4-BMC în Uniune. Cu toate acestea, există informaţii care sugerează săvârşirea de infracţiuni implicând cele trei substanţe, cum ar fi traficul, producţia ilicită şi infracţiuni care ţin de oferta de droguri.
(14)Din informaţiile disponibile, reiese că 2-MMC, NEP şi 4-BMC sunt fabricate de întreprinderi chimice din afara Uniunii şi importate în Uniune în cantităţi mari. În plus, există informaţii conform cărora o anumită parte a producţiei s-a realizat în laboratoare ilicite din Uniune.
(15)Substanţele 2-MMC, NEP şi 4-BMC nu au utilizări recunoscute în domeniul medicinei umane sau veterinare în Uniune şi, din câte se pare, nici în altă parte. Nu există indicii că aceste substanţe pot fi utilizate în alt scop decât ca etalon analitic de referinţă şi în cercetarea ştiinţifică.
(16)Este probabil ca riscurile pentru sănătate şi pentru societate asociate cu 2-MMC, NEP şi 4-BMC să prezinte asemănări cu riscurile prezentate de alte catinone sintetice şi psihostimulanţi cu care sunt înrudite strâns şi care se află sub control internaţional. Dovezile şi informaţiile disponibile privind riscurile pentru sănătate şi pentru societate pe care le prezintă 2-MMC, NEP şi 4-BMC oferă motive suficiente pentru includerea substanţelor menţionate în definiţia termenului "drog". Cu toate acestea, rapoartele de evaluare a riscurilor arată că prin continuarea cercetării s-ar putea răspunde la multe dintre întrebările legate de 2-MMC, NEP şi 4-BMC care apar ca urmare a lipsei de date cu privire la riscurile la adresa sănătăţii individuale, a sănătăţii publice şi a societăţii.
(17)Substanţele 2-MMC, NEP şi 4-BMC nu se regăsesc pe lista substanţelor controlate în temeiul Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 a Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972, sau în temeiul Convenţiei privind substanţele psihotrope din 1971 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2-MMC, NEP şi 4-BMC nu au fost încă evaluate în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite.
(18)Din informaţiile obţinute în urma confiscărilor efectuate de autorităţile de aplicare a legii în perioada 2022-2024 reiese faptul că s-a înregistrat recent o creştere, care poate fi semnificativă, a disponibilităţii şi a potenţialului de răspândire în Uniune în cazul substanţelor 2-MMC, NEP şi 4-BMC. Informaţiile privind toxicitatea acută a substanţelor 2-MMC, NEP şi 4-BMC sunt limitate. Cu toate acestea, datele disponibile sugerează că riscurile pentru sănătate ale acestor trei substanţe sunt comparabile cu cele asociate cu utilizarea altor catinone sintetice aflate sub control internaţional. Din cauza lipsei de studii, nu se cunosc exact potenţialul de dependenţă şi riscul de abuz în cazul substanţelor 2-MMC, NEP şi 4-BMC. Se consideră că aceste efecte negative asupra sănătăţii pun viaţa în pericol, deoarece pot provoca decesul sau vătămări letale, boli grave, afecţiuni fizice sau psihice grave sau pot răspândi boli, inclusiv virusuri care se transmit prin sânge, cum ar fi hepatita C şi HIV. Aceste efecte sunt comparabile cu cele ale altor catinone sintetice şi psihostimulanţi cu care sunt înrudite strâns şi care se află sub control internaţional, deşi acest lucru necesită studii suplimentare.
(19)Din informaţiile disponibile mai reiese că este posibil ca în urma consumului de 2-MMC, NEP şi 4-BMC să apară riscuri sociale şi să se ajungă la marginalizare şi la o vulnerabilitate sporită. În plus, este posibil ca acest consum să prezinte un risc extins la adresa siguranţei publice, mai ales în cazul conducerii autovehiculelor sub influenţa substanţelor respective.
(20)16 state membre controlează substanţa 2-MMC în temeiul legislaţiei naţionale privind controlul drogurilor, trei state membre controlează această substanţă în temeiul noii legislaţii privind substanţele psihoactive, iar două state membre o controlează în temeiul altor acte legislative. 15 state membre controlează substanţa NEP în temeiul legislaţiei naţionale privind controlul drogurilor, patru state membre controlează această substanţă în temeiul noii legislaţii privind substanţele psihoactive, iar două state membre o controlează în temeiul altor acte legislative. 14 state membre controlează substanţa 4-BMC în temeiul legislaţiei naţionale privind controlul drogurilor, patru state membre controlează această substanţă în temeiul noii legislaţii privind substanţele psihoactive, iar două state membre o controlează în temeiul altor acte legislative. Având în vedere că aceste măsuri naţionale de control sunt deja în vigoare, includerea substanţelor 2-MMC, NEP şi 4-BMC în definiţia termenului "drog" şi, prin urmare, acoperirea acestora prin dispoziţiile privind infracţiunile şi sancţiunile, astfel cum sunt definite în Decizia-cadru 2004/757/JAI, ar contribui la evitarea apariţiei unor obstacole în ceea ce priveşte asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară la nivel transfrontalier şi ar contribui la protejarea cetăţenilor împotriva riscurilor pe care le pot prezenta disponibilitatea şi utilizarea acestor substanţe.
(21)Întrucât au fost respectate condiţiile şi procedura pentru declanşarea exercitării competenţelor de a adopta acte delegate, ar trebui adoptată o directivă delegată pentru a include substanţele 2-MMC, NEP şi 4-BMC în anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI.
(22)Irlanda are obligaţii în temeiul Deciziei-cadru 2004/757/JAI, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European şi a Consiliului (3), şi, prin urmare, participă la adoptarea şi la aplicarea prezentei directive.
(3)Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului "drog" şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului (JO L 305, 21.11.2017, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2017/2103/oj).
(23)Danemarca are obligaţii în temeiul Deciziei-cadru 2004/757/JAI, astfel cum este aplicabilă până la 21 noiembrie 2018, dar nu are obligaţii în temeiul Directivei (UE) 2017/2103. Prin urmare, nu participă la adoptarea şi aplicarea prezentei directive, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi nu face obiectul aplicării sale.
(24)În conformitate cu Declaraţia politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative (4), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită, împreună cu notificarea măsurilor lor de transpunere, şi unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere.
(4)JO C 369, 17.12.2011, p. 14.
(25)Prin urmare, Decizia-cadru 2004/757/JAI ar trebui modificată în consecinţă,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Modificarea Deciziei-cadru 2004/757/JAI
În anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI, se adaugă următoarele puncte 22, 23 şi 24:
"22. 2-(metilamino)-1-(2-metilfenil)propan-1-onă (2-metilmetcatinonă, 2-MMC) (*1).
(*1)Directiva delegată (UE) 2025/2062 a Comisiei din 14 octombrie 2025 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului «drog» (JO L, 2025/2062, 23.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_del/2025/2062/oj).
23.2-(etilamino)-1-fenilpentan-1-onă (N-etilnorpentedronă, NEP) (*1).
24.1-(4-bromofenil)-2-(metilamino)propan-1-onă (4-bromometcatinonă, 4-BMC) (*1).
(*1)Directiva delegată (UE) 2025/2062 a Comisiei din 14 octombrie 2025 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului «drog» (JO L, 2025/2062, 23.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_del/2025/2062/oj)."
Art. 2: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 12 iulie 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor respective.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 14 octombrie 2025.
Pentru Comisie Preşedinta Ursula VON DER LEYEN |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 23 decembrie 2025