Art. 13. - Art. 13: Schimbul de informaţii - Directiva 2013/40/UE/12-aug-2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 218L

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2013
Art. 13: Schimbul de informaţii
(1)În scopul efectuării schimbului de informaţii referitoare la infracţiunile menţionate la articolele 3-8, statele membre se asigură că dispun de un punct de contact naţional operaţional şi că utilizează reţeaua existentă de puncte de contact operaţionale disponibile 24 de ore din 24 şi şapte zile pe săptămână. Statele membre se asigură, de asemenea, că dispun de procedurile necesare astfel încât, pentru cereri urgente de asistenţă, autoritatea competentă poate indica, în termen de cel mult opt ore de la primire, cel puţin dacă cererea va primi un răspuns, precum şi forma şi ora estimată ale acestui răspuns.
(2)Statele membre informează Comisia cu privire la punctul lor de contact desemnat menţionat la alineatul (1). Comisia comunică aceste informaţii celorlalte state membre, precum şi agenţiilor şi organelor specializate competente ale Uniunii.
(3)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt puse la dispoziţie canale adecvate pentru a facilita aducerea, fără întârziere, la cunoştinţa autorităţilor naţionale competente a infracţiunilor menţionate la articolele 3-6.