Art. 22. - Art. 22: Securitatea informaţiei - Directiva 2009/81/CE/13-iul-2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 216L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 22: Securitatea informaţiei
În cazul în care este vorba despre contracte care implică, necesită şi/sau conţin informaţii clasificate, autoritatea/entitatea contractantă precizează în documentele contractului (anunţul de participare, caietul de sarcini, documentele descriptive sau documentele suplimentare) măsurile şi cerinţele necesare în vederea asigurării securităţii acestor informaţii la nivelul necesar.
În acest scop, autoritatea/entitatea contractantă poate solicita ca oferta să cuprindă, printre altele, următoarele elemente:
(a)angajamentul ofertantului şi al subcontractanţilor deja identificaţi de a proteja în mod corespunzător confidenţialitatea tuturor informaţiilor clasificate aflate în posesia lor sau aduse la cunoştinţa lor pe întreaga durată de executare a contractului, precum şi după rezilierea sau expirarea acestuia, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative aplicabile;
(b)angajamentul ofertantului de a obţine angajamentul prevăzut la litera (a) din partea celorlalţi subcontractanţi la care va apela pe durata executării contractului;
(c)informaţii suficiente privind subcontractanţii deja identificaţi, care să permită autorităţii/entităţii contractante să decidă că fiecare subcontractant posedă capacităţile necesare pentru a proteja în mod corespunzător confidenţialitatea informaţiilor clasificate la care are acces sau pe care este obligat să le producă în cadrul realizării activităţilor lor de subcontractare;
(d)angajamentul ofertantului de a furniza informaţiile solicitate la litera (c) în ceea ce priveşte noii subcontractanţi înainte de a le atribui un subcontract.
În lipsa unei armonizări la nivel comunitar a sistemelor naţionale de autorizare a securităţii, statele membre pot decide că măsurile şi cerinţele menţionate la al doilea paragraf trebuie să fie conforme cu propriile dispoziţii naţionale privind autorizaţiile de securitate. Statele membre recunosc autorizaţiile de securitate pe care le consideră echivalente cu cele emise în conformitate cu dreptul lor intern, fără a aduce atingere posibilităţii de a desfăşura şi a ţine seama de propriile anchete suplimentare dacă apreciază că acestea sunt necesare.