Art. 12. - Art. 12: Transpunerea - Directiva 2008/52/CE/21-mai-2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 136L

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2008
Art. 12: Transpunerea
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 mai 2011, cu excepţia articolului 10, pentru care asigurarea conformităţii trebuie să aibă loc cel mai târziu la 21 noiembrie 2010. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalităţile de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.