Art. 3. - Art. 3: Identificarea ICE - Directiva 2008/114/CE/08-dec-2008 privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora
Acte UE
Jurnalul Oficial 345L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2008
Art. 3: Identificarea ICE
(1)În conformitate cu procedura prevăzută la anexa III, fiecare stat membru identifică ICE potenţiale care corespund atât criteriilor intersectoriale, cât şi celor sectoriale şi se încadrează în definiţiile prevăzute la articolul 2 literele (a) şi (b).
Comisia poate acorda asistenţă statelor membre, la solicitarea acestora, în scopul identificării ICE potenţiale.
Comisia poate atrage atenţia statelor membre în cauză cu privire la existenţa unor potenţiale infrastructuri critice europene care pot fi considerate a fi în conformitate cu cerinţele de desemnare drept ICE.
Fiecare stat membru şi Comisia continuă printr-un proces aflat în desfăşurare identificarea potenţialelor infrastructuri critice europene.
(2)Criteriile intersectoriale menţionate la alineatul (1) cuprind următoarele:
a)criteriul privind victimele (evaluat în funcţie de numărul posibil de decese sau vătămări);
b)criteriul privind efectele economice (evaluat în funcţie de importanţa pierderilor economice şi/sau a degradării produselor sau serviciilor; inclusiv eventualele efecte asupra mediului);
c)criteriul privind efectul asupra publicului (evaluat în funcţie de impactul asupra încrederii publicului, suferinţa fizică sau perturbarea vieţii cotidiene, inclusiv pierderea de servicii esenţiale).
Pragurile din cadrul criteriilor intersectoriale se definesc în funcţie de gravitatea impactului perturbării sau al distrugerii unei anumite infrastructuri. Valorile exacte ale pragurilor aplicabile criteriilor intersectoriale se stabilesc de la caz la caz de către statele membre vizate de o anumită infrastructură critică. Fiecare stat membru informează anual Comisia cu privire la numărul de infrastructuri pe sector cu privire la care s-au purtat dezbateri privind pragurile criteriilor intersectoriale.
Criteriile sectoriale ţin seama de caracteristicile sectoarelor individuale ale ICE.
Comisia, împreună cu statele membre, elaborează orientări pentru aplicarea criteriilor intersectoriale şi sectoriale şi aproximează valorile pragurilor care se utilizează pentru identificarea ICE. Aceste criterii se clasifică. Utilizarea acestor orientări este opţională pentru statele membre.
(3)Sectoarele alese pentru punerea în aplicare a prezentei directive sunt sectorul energetic şi sectorul transporturilor. Subsectoarele sunt identificate în anexa I.
În cazul în care se consideră oportun şi coroborat cu reexaminarea prezentei directive, astfel cum se prevede la articolul 11, pot fi identificate ulterior şi alte sectoare pentru punerea în aplicare a prezentei directive. Se va acorda prioritate sectorului TIC.