Art. 17. - Art. 17: Derogări suplimentare de la libertatea de a presta servicii - Directiva 2006/123/CE/12-dec-2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2009
Art. 17: Derogări suplimentare de la libertatea de a presta servicii
- Articolul 16 nu se aplică:
1.serviciilor de interes economic general prestate într-un alt stat membru, printre care:
(a)în sectorul poştal, serviciile reglementate prin Directiva 97/67/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului (1);
(1)JO L 15, 21.1.1998, p. 14. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).
(b)în sectorul electricităţii, serviciile reglementate prin Directiva 2003/54/CE (2) a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice;
(2)JO L 176, 15.7.2003, p. 37. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/653/CE a Comisiei (JO L 270, 29.9.2006, p. 72).
(c)în sectorul gazelor, serviciile reglementate prin Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale (3);
(3)JO L 176, 15.7.2003, p. 57.
(d)serviciilor de distribuire şi alimentare cu apă şi serviciilor de tratare a apelor uzate;
(e)serviciilor de tratare a deşeurilor;
2.domeniilor reglementate prin Directiva 96/71/CE;
3.domeniilor reglementate prin Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (4);
(4)JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.
4.domeniilor reglementate prin Directiva 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi (5);
(5)JO L 78, 26.3.1977, p. 17. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.
5.activităţii de recuperare judiciară a datoriilor;
6.domeniilor reglementate prin titlul II din Directiva 2005/36/CE şi nici cerinţelor din statul membru unde se prestează serviciul care rezervă o activitate unei anumite profesii;
7.domeniilor reglementate prin Regulamentul (CEE) nr. 1408/71;
8.în ceea ce priveşte formalităţile administrative referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi reşedinţa acestora, domeniilor reglementate prin dispoziţiile Directivei 2004/38/CE care stabileşte formalităţi administrative pe care beneficiarii trebuie să le întreprindă la autorităţile competente ale statului membru în care este furnizat serviciul;
9.în ceea ce priveşte resortisanţii ţărilor terţe care se deplasează într-un alt stat membru în contextul prestării unui serviciu, posibilitatea ca statele membre să solicite viză sau permis de şedere pentru resortisanţi din ţări terţe cărora nu li se aplică regimul de recunoaştere reciprocă prevăzut la articolul 21 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (1) sau posibilitatea de a obliga resortisanţii din ţările terţe de a se prezenta la autorităţile competente din statul membru în care este furnizat serviciul la momentul intrării acestora pe teritoriul său la o dată ulterioară;
(1)JO L 239, 22.9.2000, p. 19. Convenţie astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).
10.în ceea ce priveşte transportul de deşeuri, domeniilor reglementate prin Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în interiorul, la intrarea şi ieşirea din Comunitatea Europeană (2);
(2)JO L 30, 6.2.1993, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2557/2001 al Comisiei (JO L 349, 31.12.2001, p. 1).
11.drepturilor de autor şi drepturilor conexe, drepturilor reglementate prin Directiva 87/54/CEE din 16 decembrie 1986 privind protecţia juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (3)şi prin Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date (4), precum şi drepturilor de proprietate industrială;
(3)JO L 24, 27.1.1987, p. 36.
(4)JO L 77, 27.3.1996, p. 20.
12.actelor care, prin lege, necesită intervenţia unui notar;
13.domeniilor reglementate prin Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate (5);
(5)JO L 157, 9.6.2006, p. 87.
14.înmatriculării vehiculelor luate în leasing într-un alt stat membru;
15.dispoziţiilor privind obligaţiile contractuale şi extracontractuale, inclusiv forma contractelor, determinată în conformitate cu normele dreptului privat internaţional.