Art. 10. - Art. 10: Condiţii de acordare a autorizaţiei - Directiva 2006/123/CE/12-dec-2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2009
Art. 10: Condiţii de acordare a autorizaţiei
(1)Regimurile de autorizare au la bază criterii care îngrădesc exercitarea competenţei de apreciere a autorităţilor competente, pentru ca aceasta să nu fie utilizată într-o manieră arbitrară.
(2)Criteriile menţionate la alineatul (1) sunt:
a)nediscriminatorii;
b)justificate printr-un motiv imperativ de interes general;
c)proporţionale cu acel obiectiv de interes general;
d)clare şi lipsite de ambiguităţi;
e)obiective;
f)făcute publice în prealabil;
g)transparente şi accesibile.
(3)Condiţiile de acordare a autorizaţiei pentru o nouă stabilire nu trebuie să se suprapună cu cerinţele şi controalele echivalente sau comparabile în esenţă în ceea ce priveşte scopul lor, la care prestatorul este supus deja într-un alt stat membru sau în acelaşi stat membru. Punctele de legătură menţionate la articolul 28 alineatul (2) şi prestatorul sprijină autoritatea competentă prin furnizarea oricăror informaţii necesare cu privire la aceste cerinţe.
(4)Autorizaţia trebuie să permită prestatorului accesul la activitatea de servicii sau exercitarea acelei activităţi pe teritoriul naţional, inclusiv prin înfiinţarea de agenţii, filiale, sucursale, birouri, cu excepţia cazului în care o autorizaţie individuală acordată fiecărei stabiliri sau o limitare a autorizaţiei la o anumită parte a teritoriului este justificată printr-un motiv imperativ de interes general.
(5)Autorizaţia se acordă de îndată ce se stabileşte, în urma unei examinări corespunzătoare, că au fost îndeplinite condiţiile de autorizare.
(6)Cu excepţia cazului acordării unei autorizaţii, orice decizie a autorităţilor competente, inclusiv refuzul sau retragerea unei autorizaţii, trebuie să fie motivată corespunzător şi să poată face obiectul unei căi de atac în instanţele judecătoreşti sau alte instanţe de atac.
(7)Prezentul articol nu aduce atingere repartizării competenţelor la nivel local sau regional ale autorităţilor din statele membre care acordă autorizaţii.