Art. 19. - Art. 19: Transpunerea - Directiva 2005/29/CE/11-mai-2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (''Directiva privind practicile comerciale neloiale'')

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2024
Art. 19: Transpunerea
Statele membre adoptă şi publică până la 12 iunie 2007 actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta şi îi adresează notificări cu privire la modificările ulterioare.
Statele membre aplică aceste acte până la 12 decembrie 2007. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.