Art. 18. - Art. 18: Revizuirea - Directiva 2005/29/CE/11-mai-2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (''Directiva privind practicile comerciale neloiale'')

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2024
Art. 18: Revizuirea
(1)Până la 12 iunie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport general privind aplicarea articolului 3 alineatul (9) din prezenta directivă şi în special privind aplicarea articolului 4 şi a anexei I, cu privire la amploarea acţiunilor de armonizare şi simplificare suplimentare ale legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor şi, având în vedere articolul 3 alineatul (5), cu privire la orice măsuri ce se dovedesc necesare la nivel comunitar pentru menţinerea nivelurilor corespunzătoare de protecţie a consumatorilor. Raportul este însoţit, după caz, de o propunere de revizuire a prezentei directive sau a altor dispoziţii relevante ale legislaţiei comunitare.
(2)Parlamentul European şi Consiliul acţionează, în conformitate cu tratatul, în termen de doi ani de la comunicarea de către Comisie a oricărei propuneri prezentate în conformitate cu alineatul (1).