Art. 12. - Art. 12: Instanţe judecătoreşti şi autorităţi administrative: justificarea afirmaţiilor - Directiva 2005/29/CE/11-mai-2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (''Directiva privind practicile comerciale neloiale'')

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2024
Art. 12: Instanţe judecătoreşti şi autorităţi administrative: justificarea afirmaţiilor
Statele membre pot acorda instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative competenţe care să le permită în procedurile civile sau administrative prevăzute la articolul 11:
(a)să solicite comerciantului să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor reale în legătură cu o practică comercială în cazul în care, ţinând seama de interesul legitim al comerciantului şi al oricărei părţi la procedură, respectiva solicitare pare potrivită pe baza circumstanţelor cazului particular;
(b)să ia în discuţie afirmaţiile reale în cazul în care dovada solicitată în conformitate cu litera (a) nu este furnizată sau este considerată insuficientă de către instanţa judecătorească sau autoritatea administrativă.