Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Directiva 2004/35/CE/21-apr-2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2019
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."daună adusă mediului" înseamnă:
(a)daunele cauzate speciilor şi habitatelor naturale protejate, adică orice daună care are efecte negative grave asupra constituirii sau menţinerii unei stări favorabile de conservare a unor asemenea habitate sau specii. Importanţa impactului acestor daune se evaluează în raport cu starea iniţială, ţinându-se seama de criteriile prevăzute de anexa I.
Daunele cauzate speciilor şi habitatelor naturale protejate nu cuprind efectele negative identificate anterior care rezultă dintr-o acţiune a unui operator care a fost autorizată în mod expres de către autorităţile competente în conformitate cu dispoziţiile de punere în aplicare a articolului 6 alineatele (3) şi (4) sau a articolului 16 din Directiva 92/43/CEE sau a articolului 9 din Directiva 79/409/CEE sau, în cazul habitatelor şi al speciilor care nu sunt reglementate de legislaţia comunitară, în conformitate cu dispoziţiile echivalente ale legislaţiei interne privind conservarea naturii;
(b)«daunele aduse apelor» şi anume, orice daună cu efecte negative grave:
(i)asupra stării ecologice, chimice sau cantitative sau asupra potenţialului ecologic al apelor în cauză, astfel cum au fost definite de Directiva 2000/60/CE, cu excepţia efectelor negative pentru care se aplică articolul 4 alineatul (7) din directiva respectivă; sau
(ii)asupra stării ecologice a apelor marine în cauză, astfel cum au fost definite de Directiva 2008/56/CE, în măsura în care aspectele speciale privind starea ecologică a mediului marin nu fac deja obiectul Directivei 2000/60/CE;

(c)daunele aduse solului, şi anume orice contaminare a solului care creează un risc semnificativ de consecinţe negative asupra sănătăţii umane prin introducerea directă sau indirectă în sol sau în subsol a unor substanţe, preparate, organisme sau microorganisme;
2."daună" înseamnă o modificare negativă măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsurabilă a unui serviciu legat de resursele naturale care pot surveni direct sau indirect;
3."specii şi habitate naturale protejate" înseamnă:
(a)speciile menţionate la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 79/409/CEE sau enumerate în anexa I la aceeaşi directivă sau cele enumerate în anexele II şi IV la Directiva 92/43/CEE;
(b)habitatele speciilor menţionate la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 79/409/CEE sau enumerate în anexa I la aceeaşi directivă sau enumerate în anexa II la Directiva 92/43/CEE, habitatele naturale enumerate în anexa I la Directiva 92/43/CEE şi locurile destinate reproducerii sau cele de odihnă ale speciilor enumerate în anexa IV la Directiva 92/43/CEE şi
(c)în cazurile în care un stat membru decide astfel, orice habitat sau specie care nu a fost enumerată în anexele menţionate anterior, desemnate de către statul membru în scopuri echivalente cu cele prevăzute de aceste două directive;
4."stare de conservare":
(a)în ceea ce priveşte un habitat natural, ansamblul influenţelor exercitate asupra unui habitat natural, precum şi asupra speciilor tipice pe care le adăposteşte, care pot afecta pe termen lung extinderea lui naturală, structura şi funcţiile lui, precum şi supravieţuirea pe termen lung a speciilor tipice, după caz, pe teritoriul european al statelor membre în care se aplică tratatul, pe teritoriul unui stat membru sau în arealul natural al acestui habitat;
Starea de conservare a unui habitat natural se consideră "favorabilă", în cazul în care:
- arealul său natural şi zonele pe care le acoperă în interiorul acestui areal sunt stabile sau în creştere;
- structura şi funcţiile specifice necesare menţinerii sale pe termen lung există şi sunt susceptibile să-şi continue existenţa într-un viitor previzibil şi
- starea de conservare a speciilor tipice pe care le adăposteşte este favorabilă în conformitate cu definiţia de la litera (b);
(b)în ceea ce priveşte o specie, ansamblul influenţelor asupra speciei respective care pot afecta pe termen lung răspândirea şi importanţa populaţiei sale, după caz, pe teritoriul european al statelor membre în care se aplică tratatul, pe teritoriul unui stat membru sau în arealul natural al speciei respective.
Starea de conservare a unei specii se consideră "favorabilă", în cazul în care:
- datele referitoare la dinamica populaţiei speciei respective arată că aceasta se menţine pe termen lung ca element viabil al habitatului său natural;
- arealul natural al speciei nu se reduce şi nu este susceptibil să se reducă într-un viitor previzibil şi
- există şi, probabil, va continua să existe un habitat suficient de mare pentru a menţine pe termen lung populaţia pe care o adăposteşte;
5."ape" înseamnă toate apele reglementate de Directiva 2000/60/CE;
6."operator" înseamnă orice persoană fizică sau juridică, privată sau publică, care desfăşoară sau controlează o activitate profesională sau, în cazul în care legislaţia internă prevede acest lucru, căreia i s-a încredinţat o putere economică însemnată asupra funcţionării tehnice a unei astfel de activităţi, inclusiv titularul unui permis sau al unei autorizaţii pentru o astfel de activitate sau persoana care înregistrează sau notifică o astfel de activitate;
7."activitate profesională" înseamnă orice activitate desfăşurată în cadrul unei activităţi economice, afaceri sau întreprinderi, indiferent de caracterul său privat sau public, lucrativ sau nelucrativ;
8."emisie" înseamnă degajarea în mediu, ca urmare a activităţilor umane, a unor substanţe, preparate, organisme sau microorganisme;
9."ameninţare iminentă de producere a unei daune" înseamnă o probabilitate suficientă de a se produce o daună asupra mediului într-un viitor apropiat;
10."măsuri de prevenire" înseamnă orice măsuri luate pentru a răspunde la un eveniment, o acţiune sau lipsă de acţiune care a creat o ameninţare iminentă de producere a unei daune asupra mediului, pentru a preveni sau a limita respectiva daună;
11."măsuri de reparare" înseamnă orice acţiune sau combinaţie de acţiuni, inclusiv măsurile de atenuare sau măsurile intermediare menite să refacă, să reabiliteze sau să înlocuiască resursele naturale prejudiciate şi/sau serviciile deteriorate sau să furnizeze o alternativă echivalentă pentru aceste resurse sau servicii, în conformitate cu anexa II;
12."resurse naturale" înseamnă speciile şi habitatele naturale protejate, apele şi solurile;
13."servicii" şi "servicii privind resursele naturale" înseamnă funcţiile asigurate de o resursă naturală în beneficiul unei alte resurse naturale sau al publicului;
14."stare iniţială" înseamnă starea resurselor naturale şi a serviciilor, în momentul producerii daunei, care ar fi existat, în cazul în care n-ar fi survenit dauna asupra mediului, estimată pe baza celor mai bune informaţii disponibile;
15."regenerare", inclusiv "regenerare naturală", înseamnă în cazul apelor, speciilor şi habitatelor naturale protejate, revenirea la starea iniţială a resurselor naturale prejudiciate sau a serviciilor deteriorate şi, în cazul daunelor aduse solurilor, eliminarea oricărui risc grav cu efect negativ asupra sănătăţii umane;
16."costuri" înseamnă costurile justificate de necesitatea de a asigura o punere în aplicare corectă şi eficientă a prezentei directive, inclusiv costurile evaluării daunelor aduse mediului, ale ameninţării iminente de producere a unor astfel de daune, a opţiunilor de acţiune, precum şi a cheltuielilor administrative, judiciare şi de executare, costurile colectării datelor şi alte cheltuieli generale, precum şi costurile de supraveghere şi de monitorizare.