Art. 15. - Art. 15: Sancţiuni - Directiva 2000/43/CE/29-iun-2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007 până la: 18 Iunie 2026
Art. 15: Sancţiuni
Statele membre trebuie să stabilească norme privind sancţiunile care se aplică în cazul încălcării dispoziţiilor de drept intern adoptate în aplicarea prezentei directive şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile, care pot cuprinde plata de compensaţii pentru victimă, trebuie să fie eficiente, proporţionale şi să descurajeze discriminarea. Statele membre trebuie să aducă aceste dispoziţii la cunoştinţa Comisiei până la 19 iulie 2003 şi să comunice, fără întârziere, orice modificări ulterioare ale acestora.