Art. 10. - Art. 10: Informaţii de furnizat - Directiva 2000/31/CE/08-iun-2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (directiva privind comerţul electronic)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 17 Februarie 2024
Art. 10: Informaţii de furnizat
(1)În plus faţă de alte cerinţe în materie de informaţii prevăzute de dreptul comunitar, statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părţile care nu sunt consumatori convin altfel, furnizorul de servicii să furnizeze cel puţin informaţiile de mai jos, formulate clar, comprehensibil, neechivoc şi înainte ca destinatarul serviciilor să lanseze comanda:
a)diferitele etape tehnice de urmat pentru încheierea contractului;
b)dacă este sau nu arhivat contractul încheiat de către furnizorul de servicii şi dacă este accesibil sau nu;
c)mijloacele tehnice de identificare şi corectare a erorilor comise la introducerea datelor, înainte de lansarea comenzii;
d)limbile propuse pentru încheierea contractului.
(2)Statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părţile care sunt consumatori convin altfel, furnizorul de servicii să indice eventualele coduri de conduită pertinente cărora i se supune, precum şi informaţii despre modul în care aceste coduri pot fi consultate electronic.
(3)Clauzele contractuale şi condiţiile generale furnizate destinatarului trebuie puse la dispoziţie într-un mod care să îi permită acestuia să le păstreze şi să le reproducă.
(4)Alineatele (1) şi (2) nu se aplică la contractele încheiate exclusiv prin schimburi de mesaje prin poşta electronică sau prin comunicări individuale echivalente.