Art. 7c. - Art. 7 c - Directiva 1999/62/CE/17-iun-1999 privind taxarea vehiculelor pentru utilizarea infrastructurilor rutiere
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2022 până la: 23 Decembrie 2025
Art. 7c
(1)Statele membre pot menţine sau introduce o taxă bazată pe costurile externe, legată de costul poluării atmosferice generate de trafic, al poluării fonice generate de trafic, al emisiilor de CO2 sau al oricărei combinaţii între acestea.
În cazul în care statele membre aplică o taxă bazată pe costurile externe pentru vehiculele grele, aceasta face obiectul unei variaţii şi este stabilită în conformitate cu cerinţele minime şi cu metodele menţionate în anexa IIIa şi respectă valorile de referinţă prevăzute în anexele IIIb şi IIIc. Statele membre pot să aleagă să recupereze numai un procent din costurile respective.
(2)Valoarea taxei bazate pe costurile externe se stabileşte de statul membru respectiv. În cazul în care un stat membru desemnează o autoritate în acest scop, respectiva autoritate este independentă din punct de vedere juridic şi financiar de organizaţia responsabilă cu gestionarea sau cu colectarea parţială sau integrală a taxei.
(3)Statele membre pot aplica derogări care permit ajustarea taxelor bazate pe costurile externe în cazul vehiculelor de interes istoric.