Art. 11. - Art. 11 - Directiva 1999/62/CE/17-iun-1999 privind taxarea vehiculelor pentru utilizarea infrastructurilor rutiere

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2022 până la: 23 Decembrie 2025
Art. 11
(1)Până la 25 martie 2025 şi, ulterior, o dată la cinci ani, statele membre publică, în formă agregată, un raport cu privire la taxele de trecere şi la taxele de utilizare percepute pe teritoriul lor.
(2)Raportul publicat în temeiul alineatului (1) include informaţii cu privire la:
a)evoluţia aplicării taxelor pentru utilizarea infrastructurii rutiere, şi anume reţelele şi categoriile de vehicule vizate, inclusiv orice scutire în temeiul articolului 7, 7c sau 7gb;
b)variaţia taxelor de utilizare a infrastructurii sau a taxelor de utilizare în funcţie de categoria de vehicule şi de tipul de vehicul greu;
c)variaţia taxelor de utilizare a infrastructurii sau a taxelor de utilizare în funcţie de performanţa de mediu a vehiculelor, în temeiul articolului 7g, 7ga sau 7gb;
d)dacă este cazul, variaţia taxelor de utilizare a infrastructurii în funcţie de momentul zilei, de tipul de zi sau de anotimp, în temeiul articolului 7g alineatul (1);
e)taxa bazată pe costurile externe percepută pentru fiecare combinaţie de clasă de vehicule, tip de drum şi interval de timp;
f)taxa medie ponderată de utilizare a infrastructurii, precum şi veniturile totale obţinute în urma aplicării acestei taxe;
g)veniturile totale obţinute în urma aplicării de taxe bazate pe costurile externe;
h)veniturile totale obţinute în urma aplicării de taxe de congestionare pe categorie de vehicule;
i)veniturile totale obţinute în urma aplicării de suplimente şi sectoarele rutiere pe care au fost percepute;
j)veniturile totale obţinute în urma aplicării de taxe de trecere sau de taxe de utilizare sau, după caz, a ambelor;
k)utilizarea veniturilor generate prin aplicarea prezentei directive şi modul în care această utilizare a permis statului membru să îndeplinească obiectivele menţionate la articolul 9 alineatul (2) sau, în cazul în care aceste venituri sunt alocate bugetului general, informaţii privind nivelul cheltuielilor alocate infrastructurii de transport rutier şi proiectelor de transport durabil; şi
l)evoluţia ponderii vehiculelor care aparţin diferitelor clase de emisii pe drumurile cu taxă de trecere.
Statele membre care pun la dispoziţia publicului online informaţiile respective pot decide să nu întocmească raportul.