Art. 2. - Art. 2: Transpunere - Directiva 1892/10-sept-2025 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deşeurile

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2025
Art. 2: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 17 iunie 2027. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respectivele, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.