Art. 2. - Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 20 noiembrie 2021. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. - Directiva 1832/24-oct-2019 de modificare a anexelor I, II şi III la Directiva 89/656/CEE a Consiliului cu privire la adaptări de natură pur tehnică

Acte UE

Jurnalul Oficial 279L

În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2019
Art. 2
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 20 noiembrie 2021. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.