Directiva 1233/24-apr-2024 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 30 Aprilie 2024
Directiva 1233/24-apr-2024 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru
Dată act: 24-apr-2024
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
(reformare)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 79 alineatul (2) literele (a) şi (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 75, 28.2.2023, p. 136.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
(2)JO C 79, 2.3.2023, p. 59.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
(3)Poziţia Parlamentului European din 13 martie 2024 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi decizia Consiliului din 12 aprilie 2024.
Întrucât:
(1)Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (4) va fi modificată în mod substanţial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea directivei menţionate.
(4)Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru (JO L 343, 23.12.2011, p. 1).
(2)Uniunea ar trebui să asigure un tratament echitabil resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul statelor membre şi că o politică de integrare mai solidă ar trebui să vizeze acordarea acestor resortisanţi ai ţărilor terţe de drepturi şi obligaţii comparabile cu cele ale cetăţenilor Uniunii.
(3)Dispoziţiile privind instituirea unei proceduri unice de solicitare care să conducă la emiterea în cadrul unui act administrativ unic a unui titlu combinat care să includă atât permisul de şedere, cât şi cel de muncă, vor contribui la simplificarea şi armonizarea normelor care se aplică în prezent în statele membre.
(4)Pentru a permite prima intrare pe teritoriul lor, statele membre ar trebui să poată elibera un permis unic sau o viză, în cazul în care eliberează permise unice numai după intrarea pe teritoriul lor. Statele membre ar trebui să elibereze astfel de permise unice sau vize în timp util.
(5)Prezenta directivă ar trebui să stabilească un set de norme care să reglementeze procedura de analizare a solicitărilor privind permisul unic. Procedura respectivă ar trebui să fie eficientă şi uşor de administrat, ţinând seama de volumul normal de lucru al administraţiilor statelor membre. De asemenea, procedura ar trebui să fie transparentă, echitabilă şi nediscriminatorie, astfel încât să ofere un nivel adecvat de securitate juridică persoanelor în cauză într-un interval de timp rezonabil.
(6)Pilonul european al drepturilor sociale proclamat la Göteborg la 17 noiembrie 2017, stabileşte un set de principii destinate să servească drept ghid pentru a asigura egalitatea de şanse şi de acces la piaţa muncii, condiţii de muncă echitabile şi protecţie şi incluziune socială. Revizuirea unic Directivei 2011/98/UE face parte din pachetul de măsuri privind competenţele şi talentele, propus ca urmare a Comunicării Comisiei din 23 septembrie 2020 referitoare la un nou Pact privind migraţia şi azilul. Revizuirea respectivă este, de asemenea, unul dintre elementele Comunicării Comisiei din 4 martie 2021 referitoare la Planul de acţiune privind Pilonul european al drepturilor sociale.
(7)Dispoziţiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre de a reglementa cerinţele pentru eliberarea unui permis unic în scopul ocupării unui loc de muncă. Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere dreptului statelor membre în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Pe această bază, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a considera o cerere pentru eliberarea unui permis unic ca fiind inadmisibilă sau de a o respinge.
(8)Prezenta directivă ar trebui să reglementeze contractele de muncă şi raporturile de muncă dintre resortisanţii ţărilor terţe şi angajatori. În cazul în care legislaţia naţională a unui stat membru permite admisia resortisanţilor ţărilor terţe prin intermediul agenţilor de muncă temporară stabiliţi pe teritoriul său şi care au un raport de muncă cu lucrătorul, astfel de resortisanţi ai ţărilor terţe nu ar trebui excluşi din domeniul de aplicare al prezentei directive. Dispoziţiile prezentei directive referitoare la angajatori ar trebui să se aplice şi acestor agenţi.
(9)Resortisanţii ţărilor terţe detaşaţi nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive. Acest lucru nu ar trebui să îi împiedice pe resortisanţii ţărilor terţe cu şedere legală şi care lucrează în mod legal într-un stat membru care sunt detaşaţi într-un alt stat membru să beneficieze în continuare de tratament egal cu cel de care beneficiază resortisanţii statului membru de origine pe durata detaşării lor în ceea ce priveşte condiţiile de angajare care nu sunt afectate de aplicarea Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (5).
(5)Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (JO L 18, 21.1.1997, p. 1).
(10)Resortisanţii ţărilor terţe care beneficiază de protecţie în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive, cu excepţia capitolului III, care ar trebui să se aplice în cazul în care, în conformitate cu legislaţia naţională, resortisanţilor respectivi ai ţărilor terţe li se permite să lucreze şi să desfăşoare activităţi sau să fi lucrat.
(11)Resortisanţii ţărilor terţe care au obţinut statutul de rezidenţi pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului (6) nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive datorită statutului lor mai privilegiat în ansamblu şi tipului special de permis de şedere care le este acordat, şi anume "rezident pe termen lung - UE".
(6)Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung (JO L 16, 23.1.2004, p. 44).
(12)Resortisanţii ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă cu titlu sezonier şi care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în conformitate cu Directiva 2014/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (7) nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive, dat fiind faptul că aceştia intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/36/UE care instituie un regim specific.
(7)Directiva 2014/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri (JO L 94, 28.3.2014, p. 375).
(13)Obligaţia statelor membre de a stabili dacă solicitarea trebuie depusă de un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul respectivului resortisant al unei ţări terţe nu ar trebui să aducă atingere niciunor acorduri care prevăd implicarea ambelor părţi în procedură. Statele membre ar trebui să ia în considerare şi să analizeze solicitările de permis unic fie atunci când resortisantul respectiv al ţării terţe îşi are reşedinţa în afara teritoriului statului membru în care doreşte să fie admis, fie atunci când resortisantul respectiv al ţării terţe este deja rezident pe teritoriul statului membru în cauză, deţinând un permis de şedere valabil emis de respectivul stat membru în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (8). Statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă opţiunea de a accepta solicitările depuse de alţi resortisanţi ai unor ţări terţe care sunt prezenţi în mod legal pe teritoriul lor.
(8)Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe (JO L 157, 15.6.2002, p. 1).
(14)Dispoziţiile prezentei directive cu privire la procedura unică de solicitare şi la permisul unic nu ar trebui să se refere la vizele uniforme sau pe termen lung. Cu condiţia ca cerinţele prevăzute în legislaţia Uniunii sau în legislaţia naţională să fie îndeplinite şi în cazul în care un stat membru eliberează permise unice numai pe teritoriul său, statul membru respectiv ar trebui să îi elibereze resortisantului ţării terţe viza necesară pentru a obţine un permis unic.
(15)Termenul pentru luarea unei decizii referitoare la o solicitare ar trebui să includă timpul necesar pentru efectuarea verificărilor privind situaţiile pe piaţa muncii, în cazul în care o astfel de verificare se efectuează în legătură cu o solicitare individuală de permis unic. Prin urmare, o verificare generală a situaţiei pe piaţa muncii care nu este legată de o solicitare individuală de permis unic nu intră sub incidenţa termenului pentru adoptarea unei decizii. Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a elibera în timp util viza necesară pentru obţinerea permisului unic.
(16)Pentru a se evita suprapunerea activităţilor şi prelungirea procedurilor, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a le cere solicitanţilor să prezinte documentele relevante o singură dată şi ar trebui să efectueze o singură verificare substanţială a documentelor prezentate de solicitant în vederea eliberării atât a permisului unic, cât şi, atunci când este cazul, a vizei necesare în vederea obţinerii permisului unic.
(17)Desemnarea autorităţii competente în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere rolului şi responsabilităţilor altor autorităţi şi, după caz, ale partenerilor sociali, în ceea ce priveşte examinarea solicitării şi luarea unei decizii cu privire la aceasta.
(18)Termenul pentru luarea unei decizii referitoare la o solicitare nu ar trebui, cu toate acestea, să includă timpul necesar recunoaşterii calificărilor profesionale. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere procedurilor interne privind recunoaşterea diplomelor.
(19)În cazul în care autorităţile nu iau nicio decizie în termenele prevăzute, eventualele consecinţe ar trebui să fie stabilite de legislaţia naţională şi ar trebui să poată face obiectul unor căi de atac.
(20)Astfel cum se menţionează în Comunicarea Comisiei din 27 aprilie 2022 referitoare la atragerea de competenţe şi de talente în UE, "parteneriatele pentru atragerea de talente" reprezintă unul dintre instrumentele-cheie ale noului Pact privind migraţia şi azilul în ceea ce priveşte dimensiunea sa externă. Respectivele parteneriate vizează consolidarea cooperării dintre Uniune, statele membre şi ţările partenere, stimularea mobilităţii internaţionale a forţei de muncă şi dezvoltarea talentelor într-un mod reciproc avantajos şi circular. Accelerarea prelucrării solicitărilor de permis unic în limitele prevăzute în prezenta directivă ar putea contribui, de asemenea, la punerea în aplicare eficace a "parteneriatelor pentru atragerea de talente" cu principalele ţări partenere.
(21)Pentru ca pieţele forţei de muncă din Uniune să devină mai eficiente şi mai atractive, statele membre ar trebui să poată accelera prelucrarea solicitărilor de permis unic depuse de resortisanţii ţărilor terţe care deţin deja un permis unic într-un alt stat membru sau în numele acestora, în limitele prevăzute de prezenta directivă.
(22)Permisul unic ar trebui să fie eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, fiind posibil pentru statele membre să introducă date suplimentare, în special cu privire la permisiunea ca o persoană să ocupe sau nu un loc de muncă. Un stat membru ar trebui să menţioneze nu numai în cadrul permisului unic, ci şi în alte permise de şedere eliberate - printre altele, în vederea unui control mai eficace al migraţiei - datele privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă, indiferent de tipul de permis sau de permis de şedere pe baza căruia resortisantului ţării terţe i s-a permis accesul pe teritoriul şi la piaţa forţei de muncă a respectivului stat membru. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, resortisanţii ţărilor terţe ar trebui să aibă dreptul de a verifica informaţiile conţinute pe suport de hârtie sau în format electronic şi, după caz, de a obţine corectarea sau ştergerea acestora.
(23)Dispoziţiile prezentei directive privind permisele de şedere în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă ar trebui să se aplice exclusiv formatului acestor permise şi nu ar trebui să aducă atingere normelor Uniunii sau normelor naţionale cu privire la procedurile de admisie şi procedurile de eliberare a acestor permise.
(24)Dispoziţiile prezentei directive privind permisul unic şi permisul de şedere eliberat pentru alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă nu ar trebui să împiedice statele membre să elibereze un document pe suport hârtie suplimentar, pentru a putea oferi informaţii mai exacte referitoare la relaţia de muncă pentru care formatul permisului de şedere nu dispune de un spaţiu suficient. Un astfel de document poate servi la prevenirea exploatării resortisanţilor ţărilor terţe şi la combaterea angajării ilegale, dar ar trebui să fie opţional pentru statele membre şi nu ar trebui să servească drept substitut pentru un permis de muncă, fapt ce ar compromite conceptul de permis unic. Pentru stocarea unor astfel de informaţii într-un format electronic pot fi, de asemenea, utilizate posibilităţile tehnice oferite de articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi de litera (a) punctul 20 din anexa la acesta. În plus, angajatorilor le revine obligaţia de a informa lucrătorii din ţările terţe cu privire la aspectele esenţiale ale raportului de muncă şi la orice modificare a acestora, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European şi a Consiliului (9).
(9)Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană (JO L 186, 11.7.2019, p. 105).
(25)Condiţiile şi criteriile pe baza cărora poate fi respinsă solicitarea privind acordarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic, ori pe baza cărora poate fi retras permisul unic, ar trebui să fie obiective şi stabilite de legislaţia naţională, inclusiv obligaţia de a respecta principiul preferinţei Uniunii, astfel cum este exprimat, în special, în dispoziţiile relevante din Actele de aderare din 2003 şi 2005. Orice decizii de respingere şi de retragere ar trebui să fie justificate în mod corespunzător. Decizia de respingere a unei solicitări de acordare, modificare sau reînnoire a unui permis unic şi decizia de retragere a unui permis unic ar trebui să se bazeze pe criteriile prevăzute de dreptul Uniunii sau de legislaţia naţională şi ar trebui să ţină seama de circumstanţele specifice ale cazului, după caz, şi ar trebui să respecte principiul proporţionalităţii. În circumstanţe excepţionale şi justificate în mod corespunzător legate de complexitatea solicitării şi în interesul solicitantului, ar trebui să fie posibil ca termenul pentru luarea unei decizii să fie prelungit în temeiul prezentei directive cu o perioadă suplimentară de 30 de zile. În cazul schimbării angajatorului de către deţinătorul permisului unic, o prelungire pentru o perioadă suplimentară de 15 zile ar trebui să fie justificată în mod corespunzător.
(26)Pentru a se asigura că resortisanţii ţărilor terţe şi familiile acestora au acces efectiv la drepturile lor, statele membre ar trebui să le ofere informaţii accesibile, în mod gratuit, cu privire la documentaţia necesară pentru solicitarea permisului unic, precum şi cu privire la condiţiile de intrare şi de şedere şi la drepturile, obligaţiile şi garanţiile procedurale pentru protecţia lor şi a membrilor familiilor lor. Informaţiile respective ar trebui să includă informaţii cu privire la partenerii sociali, cu referire specială la organizaţiile lucrătorilor, pentru a le îmbunătăţi cunoştinţele în vederea unei mai bune protecţii a acestora la locul de muncă.
(27)Resortisanţilor ţărilor terţe, care deţin un document de călătorie valabil şi un permis unic eliberat de un stat membru care aplică acquis-ul Schengen în totalitate, ar trebui să li se permită accesul şi libera circulaţie pe teritoriul statelor membre care aplică acquis-ul Schengen în totalitate, pentru maximum trei luni în orice perioadă de şase luni, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului (10) şi cu articolul 21 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre Guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune ale acestora (11) (Convenţia Schengen).
(10)Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).
(11)JO L 239, 22.9.2000, p. 19.
(28)În absenţa unei legislaţii orizontale a Uniunii, drepturile resortisanţilor ţărilor terţe variază în funcţie de cetăţenia acestora şi de statele membre în care ocupă un loc de muncă. În vederea dezvoltării în continuare a unei politici coerente în domeniul imigraţiei şi pentru a reduce discrepanţele dintre drepturile cetăţenilor Uniunii şi ale resortisanţilor ţărilor terţe care lucrează în mod legal într-un stat membru, precum şi pentru a completa acquis-ul existent în domeniul imigraţiei, ar trebui prevăzut un set de drepturi, în special pentru a menţiona domeniile în care este prevăzută egalitatea de tratament între resortisanţii unui stat membru şi acei resortisanţi din ţările terţe care nu au dobândit încă statutul de rezidenţi pe termen lung. Scopul acestor dispoziţii este de a stabili un nivel minim de condiţii de concurenţă echitabile în ansamblul Uniunii, de a recunoaşte că resortisanţii ţărilor terţe respectivi contribuie la creşterea economiei Uniunii prin munca prestată şi prin plata impozitelor, precum şi de a constitui o garanţie pentru a reduce concurenţa neloială dintre resortisanţii unui stat membru şi resortisanţii ţărilor terţe, rezultată din eventuala exploatare a acestora din urmă. Lucrător dintr-o ţară terţă, în sensul prezentei directive, ar trebui să însemne un resortisant al unei ţări terţe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru, care are dreptul de şedere legală şi căruia i s-a acordat dreptul de muncă, în cadrul unui raport de muncă, în temeiul legislaţiei naţionale sau în conformitate cu practica naţională. În acest context, un lucrător dintr-o ţară terţă trebuie să aibă un contract de muncă sau un raport de muncă definit de legislaţia naţională, acordurile colective sau practicile în fiecare stat membru, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
(29)Atunci când un deţinător de permis unic îşi schimbă angajatorul, noul angajator ar trebui să comunice autorităţilor competente detaliile angajării, în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia naţională. O modificare a condiţiilor de angajare, cum ar fi adresa angajatorului, locul obişnuit de muncă, programul de lucru şi remuneraţia, nu constituie în sine o schimbare a locului de muncă.
(30)Toţi resortisanţii ţărilor terţe cu şedere legală şi care lucrează în mod legal în unul dintre statele membre ar trebui să beneficieze cel puţin de un set comun de drepturi în temeiul egalităţii de tratament cu cetăţenii statului membru în care îşi au reşedinţa, indiferent de scopul iniţial sau motivul pentru care au fost admişi pe teritoriul statului membru. Dreptul la egalitatea de tratament în domeniile care intră sub incidenţa prezentei directive ar trebui garantat nu numai acelor resortisanţi ai ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă, dar şi celor admişi pentru alte scopuri şi cărora li s-a permis accesul la piaţa forţei de muncă a respectivului stat membru în conformitate cu alte prevederi din legislaţia Uniunii sau din legislaţia naţională, inclusiv membrii de familie ai lucrătorilor din ţările terţe care au fost admişi în statul membru în conformitate cu Directiva 2003/86/CE a Consiliului (12) şi resortisanţii ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în conformitate cu Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului (13).
(12)Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO L 251, 3.10.2003, p. 12).
(13)Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016 privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă au pair (JO L 132, 21.5.2016, p. 21).
(31)Dreptul la egalitatea de tratament în anumite domenii ar trebui să fie strâns corelat cu şederea legală a resortisantului ţării terţe şi cu accesul oferit la piaţa forţei de muncă a unui stat membru, aspecte consacrate de permisul unic care autorizează atât şederea, cât şi ocuparea unui loc de muncă, precum şi de alte permise de şedere eliberate pentru alte scopuri, care conţin informaţii privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă.
(32)Dreptul la egalitatea de tratament între lucrătorii din ţările terţe şi resortisanţii statelor membre în ceea ce priveşte condiţiile de angajare şi de lucru în sensul prezentei directive, contribuie la munca decentă şi la prevenirea exploatării lucrătorilor din ţările terţe. Dreptul respectiv ar trebui să includă cel puţin condiţiile de angajare, remunerarea, inclusiv plata orelor suplimentare, deducerile şi plăţile retroactive ale acestora, creanţele în caz de insolvenţă a angajatorului, aplicarea principiului remuneraţiei egale pentru muncă egală, concedierea, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei, formarea, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, timpul de lucru, concediul şi zilele libere. Dreptul la egalitatea de tratament ar trebui să includă condiţiile de muncă prevăzute în dreptul Uniunii, în legislaţia naţională, în acordurile colective şi în practica unui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii statului membru în cauză.
(33)Un stat membru ar trebui să recunoască calificările profesionale dobândite de un resortisant al unei ţări terţe în alt stat membru în acelaşi mod ca şi pentru cetăţenii Uniunii şi ar trebui să ia în considerare calificările dobândite într-o ţară terţă în conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (14). Dreptul la egalitatea de tratament acordat lucrătorilor din ţările terţe în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile interne aplicabile, nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte admisia resortisanţilor ţărilor terţe respectivi pe pieţele forţei de muncă ale acestora.
(14)Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale (JO L 255, 30.9.2005, p. 22).
(34)Lucrătorii din ţările terţe ar trebui să beneficieze de tratament egal în ceea ce priveşte securitatea socială. Ramurile securităţii sociale sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (15). Dispoziţiile prezentei directive privind egalitatea de tratament în domeniul securităţii sociale ar trebui să se aplice, de asemenea, lucrătorilor admişi într-un stat membru direct dintr-o ţară terţă. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să acorde lucrătorilor din ţările terţe mai multe drepturi decât cele deja prevăzute de legislaţia Uniunii în vigoare în domeniul securităţii sociale pentru resortisanţii ţărilor terţe care se află în situaţii cu caracter transfrontalier.
(15)Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, 30.4.2004, p. 1).
(35)Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în hotărârea sa din 25 noiembrie 2020 pronunţată în cauza C-302/19 (16), că un stat membru nu poate să refuze sau să reducă beneficiul unei prestaţii de securitate socială titularului unui permis unic, pentru motivul că membrii familiei deţinătorului respectiv sau unii dintre ei nu au reşedinţa pe teritoriul său, ci într-o ţară terţă, în condiţiile în care acordă acest beneficiu resortisanţilor săi independent de locul de reşedinţă al membrilor familiei lor.
(16)Hotărârea Curţii de Justiţie din 25 noiembrie 2020, Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS)/WS, C-302/19, ECLI:EU:C:2020:957, punctul 39.
(36)Statele membre ar trebui să asigure cel puţin egalitatea de tratament pentru resortisanţii ţărilor terţe care ocupă un loc de muncă sau care, după o perioadă minimă în care au ocupat un loc de muncă, sunt înregistraţi ca şomeri. Nicio restricţie din prezenta directivă privind egalitatea de tratament în domeniul securităţii sociale nu ar trebui să aducă atingere drepturilor acordate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (17).
(17)Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de extindere a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanţii ţărilor terţe care nu fac obiectul regulamentelor respective exclusiv pe motive de cetăţenie (JO L 344, 29.12.2010, p. 1).
(37)Legislaţia Uniunii nu limitează competenţa statelor membre de a- şi organiza propriile regimuri de securitate socială. Fiecare stat membru stabileşte condiţiile în temeiul cărora sunt acordate prestaţiile de securitate socială, precum şi valoarea acestor prestaţii şi perioada pentru care sunt acordate. Cu toate acestea, atunci când îşi exercită această competenţă, statele membre ar trebui să respecte legislaţia Uniunii.
(38)Egalitatea de tratament a lucrătorilor din ţările terţe nu ar trebui să vizeze măsurile în domeniul formării profesionale, care sunt finanţate în cadrul unor regimuri de asistenţă socială.
(39)Statele membre ar trebui să se asigure că previn discriminarea lucrătorilor din ţările terţe în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii pentru care egalitatea de tratament între lucrătorii din ţările terţe şi resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa este garantată în conformitate cu prezenta directivă şi cu legislaţia lor naţională. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită în vederea prevenirii unei posibile discriminări în ceea ce priveşte accesul la locuinţe private închiriate, pentru a se asigura că condiţiile de locuit şi contractele de închiriere respectă standardele naţionale şi reglementările naţionale privind închirierile private, inclusiv standardele şi reglementările privind cuantumul chiriilor. Este deosebit de relevant să se asigure că lucrătorii din ţările terţe îşi păstrează libertatea de a-şi alege cazarea, fără obligaţia de a locui într-un spaţiu de cazare oferit de angajator, astfel cum este cazul lucrătorilor din statul membru în cauză, în conformitate cu dreptul intern.
(40)Pentru a consolida egalitatea de tratament a lucrătorilor din ţările terţe, statele membre ar trebui să prevadă sancţiuni eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva angajatorilor în cazul încălcării dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive, în special în ceea ce priveşte condiţiile de lucru, libertatea de asociere şi de afiliere şi ramurile securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004.
(41)Pentru a garanta aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive, statele membre, în cooperare cu partenerii sociali, după caz, în conformitate cu legislaţia naţională, ar trebui să prevadă mecanisme corespunzătoare de monitorizare şi, atunci când este cazul, inspecţii eficace şi adecvate pe teritoriile lor, în conformitate cu legislaţia sau practicile administrative naţionale. Serviciile responsabile cu inspecţia muncii sau alte autorităţi competente ar trebui, după caz, să aibă acces la locul de muncă.
(42)Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că există mecanisme eficace prin intermediul cărora lucrătorii din ţările terţe să aibă acces la justiţie şi să poată depune plângeri în mod direct sau prin intermediul unor terţi care au, în conformitate cu criteriile prevăzute în legislaţia naţională, practicile administrative sau acordurile colective în vigoare, un interes legitim în a asigura respectarea prezentei directive, cum ar fi sindicatele ori alte asociaţii sau prin intermediul autorităţilor competente. Respectivele mecanisme eficace sunt considerate necesare pentru a aborda situaţiile în care lucrătorii din ţările terţe nu au cunoştinţă de existenţa mecanismelor menite să asigure respectarea legislaţiei sau ezită să le utilizeze în nume propriu, de exemplu de teama unor eventuale consecinţe. Statele membre ar trebui să se asigure că lucrătorii din ţările terţe au acelaşi acces ca şi resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa la acţiuni în justiţie, inclusiv la proceduri judiciare şi administrative, la plângeri, la mediere şi la alte mecanisme prevăzute în legislaţia naţională pentru resortisanţii statului membru. Statele membre ar trebui, de asemenea, să garanteze accesul la asistenţă judiciară în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute pentru lucrătorii naţionali în cadrul procedurilor respective, dacă acest lucru este prevăzut în dreptul lor intern.
(43)În contextul protecţiei lucrătorilor, măsuri naţionale similare privind monitorizarea, evaluarea, inspecţiile, sancţiunile şi facilitarea depunerii plângerilor ar trebui să fie deja adoptate şi în vigoare la nivel naţional.
(44)Deţinătorul permisului unic ar trebui să aibă dreptul de a-şi schimba angajatorul în perioada de valabilitate a respectivului permis. Pe lângă verificarea îndeplinirii în continuare de către deţinătorul permisului unic a cerinţelor prevăzute de legislaţia Uniunii sau de legislaţia naţională, statele membre ar trebui să poată institui anumite condiţii pentru schimbarea angajatorului, inclusiv o procedură de notificare şi o verificare a situaţiei pe piaţa muncii în cazul în care statul membru în cauză efectuează verificări ale situaţiei pe piaţa muncii pentru solicitările de permis unic. Pentru a preveni potenţialele abuzuri cu privire la dispoziţiile prezentei directive privind schimbarea angajatorului, statele membre ar trebui, de asemenea, să poată stabili o perioadă minimă în care deţinătorul permisului unic trebuie să lucreze pentru primul angajator înainte de schimbarea angajatorului. În orice caz, indiferent de durata contractului de muncă stabilit în temeiul dreptului intern, această perioadă minimă nu ar trebui să depăşească şase luni. În cazuri excepţionale şi justificate în mod corespunzător, de exemplu cu privire la exploatarea deţinătorului permisului unic sau în cazul în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale cu privire la deţinătorul permisului unic, statele membre ar trebui să permită schimbarea angajatorului înainte de expirarea unei astfel de perioade minime.
(45)Permisul unic nu ar trebui să fie retras pe parcursul unei perioade de cel puţin trei luni în caz de şomaj sau de şase luni în cazul în care resortisantul ţării terţe deţine permisul unic de mai mult de doi ani. Pentru perioadele de şomaj mai mari de trei luni, statele membre ar trebui să poată solicita deţinătorilor permisului unic să facă dovada că dispun de resurse suficiente pentru a se întreţine.
(46)Pentru a consolida cunoştinţele privind procedura de obţinere a permisului unic şi drepturile, obligaţiile şi garanţiile procedurale ale lucrătorilor din ţările terţe şi ale membrilor familiilor acestora, statele membre sunt încurajate să consolideze activităţile publicitare şi campaniile de informare cu privire la aceste aspecte, inclusiv, după caz, activităţile şi campaniile care vizează ţări terţe.
(47)Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile cuprinse în legislaţia Uniunii şi în instrumentele internaţionale aplicabile.
(48)Statele membre ar trebui să pună în aplicare dispoziţiile prezentei directive fără discriminare pe motiv de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, în special în conformitate cu Directiva 2000/43/CE a Consiliului (18) şi cu Directiva 2000/78/CE a Consiliului (19).
(18)Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (JO L 180, 19.7.2000, p. 22).
(19)Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă (JO L 303, 2.12.2000, p. 16).
(49)Întrucât obiectivele prezentei directive, şi anume stabilirea unei proceduri unice de solicitare în vederea eliberării unui permis unic pentru ca resortisanţii ţărilor terţe să ocupe un loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, precum şi a unui set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere anvergura şi efectele acţiunii, acestea pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(50)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE.
(51)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la TUE şi la TFUE, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menţionat, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi nu face obiectul aplicării sale.
(52)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 22 privind poziţia Danemarcei, anexat la TUE şi la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi nu face obiectul aplicării sale.
(53)Obligaţia de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care constituie o modificare de substanţă faţă de directiva anterioară. Transpunerea dispoziţiilor care nu au făcut obiectul unor modificări se efectuează în temeiul directivei anterioare.
(54)Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenul de transpunere în dreptul intern a directivei menţionată în anexa I,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Obiectul
(1)Prezenta directivă stabileşte:
a)o procedură unică de solicitare a eliberării unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în scopul ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unuia dintre statele membre, astfel încât să se simplifice procedurile de admisie a acestora şi să se faciliteze controlul statutului acestora;
b)un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru, indiferent de scopul pentru care au fost admişi iniţial pe teritoriul statului membru respectiv, bazat pe egalitatea de tratament cu resortisanţii statului membru respectiv.
(2)Prezenta directivă nu afectează dreptul statelor membre de a stabili contingentele de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din TFUE.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."resortisant al unei ţări terţe" înseamnă o persoană care nu este cetăţean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;
2."lucrător dintr-o ţară terţă" înseamnă un resortisant al unei ţări terţe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru, care are dreptul de şedere legală şi căruia i s-a acordat dreptul de muncă, în cadrul unui raport de muncă, în conformitate cu legislaţia naţională, cu acordurile colective sau cu practica naţională;
3."permis unic" înseamnă un permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat membru, care conferă unui resortisant al unei ţări terţe dreptul de şedere legală pe teritoriul acestuia în scopul ocupării unui loc de muncă;
4."procedură unică de solicitare" înseamnă orice procedură care conduce, în baza unei solicitări unice introduse de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul unui resortisant al unei ţări terţe în vederea obţinerii dreptului de şedere legală şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, la adoptarea unei decizii cu privire la respectiva solicitare de permis unic.
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică resortisanţilor ţărilor terţe:
a)care solicită şederea într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă;
b)care au fost admişi într-un stat membru în alt scop decât cel al ocupării unui loc de muncă, în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu legislaţia naţională, cărora li se permite să ocupe un loc de muncă şi care deţin un permis de şedere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002; sau
c)care au foşti admişi într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă, în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu legislaţia naţională.
(2)Prezenta directivă nu se aplică resortisanţilor ţărilor terţe:
a)care sunt membri de familie ai unor cetăţeni ai Uniunii care şi-au exercitat ori îşi exercită dreptul de liberă circulaţie în interiorul Uniunii în conformitate cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (20);
(20)Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).
b)care, împreună cu membrii familiilor lor şi indiferent de cetăţenia lor, beneficiază de drepturi de liberă circulaţie echivalente cu cele ale cetăţenilor Uniunii în temeiul acordurilor fie dintre Uniune şi statele sale membre, fie dintre Uniune şi ţări terţe;
c)care sunt detaşaţi, pe durata detaşării;
d)care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru ca persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii în conformitate cu Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (21);
(21)Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în contextul unui transfer în cadrul aceleiaşi companii (JO L 157, 27.5.2014, p. 1).
e)care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în calitate de lucrători sezonieri în conformitate cu Directiva 2014/36/UE sau de persoane în regim au pair;
f)care au autorizaţie de şedere într-un stat membru în temeiul unei protecţii temporare în conformitate cu Directiva 2001/55/CE a Consiliului (22) sau au solicitat autorizaţia de şedere pentru acelaşi motiv şi sunt în aşteptarea unei decizii privind statutul lor;
(22)Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, şi măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri (JO L 212, 7.8.2001, p. 12).
g)care sunt beneficiari ai protecţiei internaţionale în temeiul Directivei 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (23) sau care au solicitat protecţie internaţională în temeiul directivei respective şi a căror solicitare nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
(23)Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecţie internaţională, la un statut uniform pentru refugiaţi sau pentru persoanele eligibile pentru obţinerea de protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate (JO L 337, 20.12.2011, p. 9).
h)care sunt beneficiari ai protecţiei în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru sau care au solicitat protecţie internaţională în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru şi a căror cerere nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
i)care sunt rezidenţi pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE;
j)a căror îndepărtare a fost suspendată de fapt sau de drept;
k)care au solicitat admisia sau care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru ca lucrători care desfăşoară activităţi independente;
l)care au solicitat admisia sau au fost admişi ca navigatori pentru ocuparea unui loc de muncă sau pentru a lucra în orice calitate la bordul unei nave înregistrate într-un stat membru sau care navighează sub pavilionul unui stat membru.
(3)Statele membre pot decide să nu aplice capitolul II resortisanţilor ţărilor terţe care au fost fie autorizaţi să ocupe un loc de muncă pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă de maximum şase luni, fie admişi într-un stat membru în scopul de a urma studii.
(4)Capitolul II nu se aplică resortisanţilor ţărilor terţe cărora li se permite să lucreze pe baza unei vize.
(5)În pofida alineatului (2) litera (h) de la prezentul articol, capitolul III se aplică beneficiarilor de protecţie în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru, dacă, în conformitate cu legislaţia naţională, acestora li se permite să lucreze.
CAPITOLUL II:PROCEDURA UNICĂ DE SOLICITARE ŞI PERMISUL UNIC
Art. 4: Procedura unică de solicitare
(1)Solicitarea privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic se prezintă în cadrul unei proceduri unice de solicitare. Statele membre stabilesc dacă solicitările de permis unic urmează a fi depuse de către resortisantul ţării terţe sau de către angajatorul acestuia. Ca alternativă, statele membre pot să permită depunerea solicitărilor de către oricare dintre cele două părţi.
(2)O solicitare de permis unic este luată în considerare şi analizată fie atunci când resortisantul respectiv al ţării terţe îşi are reşedinţa în afara teritoriului statului membru în care doreşte să fie admis, fie atunci când resortisantul respectiv al ţării terţe este deja rezident pe teritoriul statului membru în cauză, deţinând un permis de şedere valabil. Un stat membru poate de asemenea accepta, în conformitate cu legislaţia sa naţională, solicitările de permis unic depuse de alţi resortisanţi ai unor ţări terţe care sunt prezenţi în mod legal pe teritoriul său.
(3)Statele membre analizează solicitarea depusă în conformitate cu alineatul (1) şi adoptă o decizie de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic, dacă solicitantul îndeplineşte cerinţele prevăzute în legislaţia Uniunii sau în cea naţională. Decizia de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic constituie un act administrativ unic, care combină permisul de şedere şi permisul de muncă.
(4)Cu condiţia ca cerinţele prevăzute în legislaţia Uniunii sau în legislaţia naţională să fie îndeplinite şi în cazul în care un stat membru eliberează permise unice numai pe teritoriul său, respectivul stat membru trebuie să îi elibereze resortisantului ţării terţe viza necesară pentru a obţine un permis unic.
(5)Statele membre eliberează un permis unic, atunci când sunt întrunite condiţiile necesare, pentru resortisanţii ţărilor terţe care solicită admisia şi pentru resortisanţii ţărilor terţe deja admişi care solicită reînnoirea sau modificarea permisului lor de şedere după intrarea în vigoare a dispoziţiilor interne de punere în aplicare.
Art. 5: Autoritatea competentă
(1)Statele membre desemnează o autoritate competentă să primească solicitările şi să elibereze permisul unic.
(2)Autoritatea competentă adoptă o decizie privind solicitarea de permis unic cât mai rapid posibil şi, în orice caz, în termen de 90 de zile de la data depunerii unei solicitări complete.
Termenul menţionat la primul paragraf include verificarea situaţiei pe piaţa muncii atunci când o astfel de verificare se efectuează în legătură cu o solicitare individuală de permis unic.
În cazul în care nu este luată nicio decizie în termenul prevăzut la prezentul alineat, se aplică consecinţele juridice prevăzute de legislaţia naţională.
(3)Autoritatea competentă notifică în scris solicitantului decizia, în conformitate cu procedurile de notificare prevăzute de dispoziţiile corespunzătoare din legislaţia naţională. În cazul în care angajatorul resortisantului ţării terţe depune cererea, statele membre se asigură că angajatorul îl informează în timp util pe resortisantul ţării terţe cu privire la statutul cererii şi rezultatul acesteia.
(4)În cazul în care informaţiile sau documentele care susţin solicitarea sunt incomplete în conformitate cu criteriile specificate în legislaţia naţională, autoritatea competentă notifică în scris solicitantului informaţiile sau documentele suplimentare necesare şi stabileşte un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. Termenul menţionat la alineatul (2) primul paragraf de la prezentul articol şi perioada suplimentară menţionată la articolul 8 alineatul (3) se suspendă până la primirea de către autoritatea competentă sau de către alte autorităţi relevante a informaţiilor suplimentare cerute. În cazul în care în această perioadă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare, autoritatea competentă poate respinge solicitarea.
Art. 6: Permisul unic
(1)Statele membre eliberează permisul unic pe baza modelului uniform prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi cu menţionarea informaţiilor legate de acordarea permisiunii de a ocupa un loc de muncă în conformitate cu punctele 12 şi 16 de la litera (a) din anexa la acest regulament.
Statele membre pot indica informaţii suplimentare legate de relaţia de muncă a resortisantului ţării terţe, precum denumirea şi adresa angajatorului, locul de muncă, tipul de muncă, programul de lucru şi remunerarea, în format de hârtie sau pot stoca aceste date în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi la punctul 20 de la litera (a) din anexa la acest regulament. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, fără a aduce atingere normelor privind protecţia datelor cu caracter personal, resortisantul ţării terţe căruia i se eliberează permisul unic are dreptul de a verifica datele cu caracter personal cuprinse în permisul de şedere şi, după caz, de a obţine corectarea sau ştergerea acestora.
(2)Atunci când eliberează permisul unic, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ca dovadă a autorizaţiei de acces la piaţa forţei de muncă.
Art. 7: Permise de şedere eliberate pentru alte scopuri decât cel de a ocupa un loc de muncă
(1)Atunci când eliberează permise de şedere pentru alte scopuri decât cel de a ocupa un loc de muncă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, statele membre menţionează informaţiile privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă, indiferent de tipul de permis.
Statele membre pot indica informaţii suplimentare legate de relaţia de muncă a resortisantului ţării terţe, precum denumirea şi adresa angajatorului, locul de muncă, tipul de muncă, programul de lucru şi remunerarea în format de hârtie sau pot stoca aceste date în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi la punctul 20 de la litera (a) din anexa la acesta. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, resortisantul ţării terţe căruia i se eliberează permisul unic are dreptul de a verifica informaţiile suplimentare conţinute în permisul unic şi, după caz, de a obţine corectarea sau ştergerea informaţiilor respective.
(2)Atunci când eliberează permise de şedere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ca dovadă a autorizaţiei de acces la piaţa forţei de muncă.
Art. 8: Garanţii procedurale
(1)Decizia de respingere a unei solicitări privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic sau decizia de retragere a unui permis unic pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia Uniunii sau de legislaţia naţională se motivează în mod corespunzător în cadrul unei notificări scrise.
(2)Decizia de respingere a unei solicitări privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea permisului unic sau de retragere a acestuia ţine seama de circumstanţele specifice ale cazului şi respectă principiul proporţionalităţii, în conformitate cu legislaţia Uniunii şi cu cea naţională. O astfel de decizie este atacabilă din punct de vedere juridic în statul membru în cauză, în conformitate cu legislaţia naţională. Notificarea scrisă menţionată la alineatul (1) indică instanţa sau autoritatea administrativă la care persoana vizată poate introduce o cale de atac şi termenul pentru exercitarea acesteia.
(3)Termenul pentru luarea unei decizii în temeiul articolului 5 alineatul (2) poate fi prelungit cu o perioadă suplimentară de 30 de zile, în circumstanţe excepţionale şi justificate corespunzător legate de complexitatea cererii, prin intermediul unei notificări sau al unei comunicări adresate solicitantului în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia naţională.
(4)Perioada menţionată la articolul 11 alineatul (3) al treilea paragraf poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară de 15 zile, în circumstanţe excepţionale şi justificate corespunzător.
Art. 9: Accesul la informaţii
Statele membre pun la dispoziţie, într-un mod uşor accesibil, şi furnizează la cerere, resortisantului ţării terţe şi viitorului angajator:
(a)informaţii corespunzătoare cu privire la toate documentele justificative necesare pentru depunerea unei solicitări şi, după caz, cu privire la taxele aplicabile;
(b)informaţii privind condiţiile de intrare şi de şedere, inclusiv drepturile, obligaţiile şi garanţiile procedurale, inclusiv accesul la justiţie, aplicabile resortisanţilor ţărilor terţe şi membrilor de familie ai acestora şi informaţii privind organizaţiile de lucrători în conformitate cu legislaţia naţională.
Art. 10: Taxe
Statele membre pot cere plata unor taxe pentru tratarea solicitărilor, în conformitate cu prezenta directivă. Cuantumul taxelor solicitate de un stat membru pentru prelucrarea cererilor nu este disproporţionat sau excesiv. Atunci când taxele pentru prelucrarea solicitărilor sunt plătite de angajator, angajatorul nu are dreptul să recupereze respectivele taxe de la resortisantul ţării terţe.
Art. 11: Drepturile acordate în temeiul permisului unic
(1)În cazul în care s-a eliberat un permis unic deţinătorul acestuia are, în perioada de valabilitate a respectivului permis, cel puţin următoarele drepturi:
a)dreptul de intrare şi de şedere pe teritoriul statului membru care eliberează permisul unic, cu condiţia ca deţinătorul să îndeplinească toate cerinţele de admisie în conformitate cu legislaţia naţională;
b)dreptul de acces liber la întreg teritoriul statului membru care eliberează permisul unic, în limitele prevăzute de legislaţia naţională;
c)dreptul de exercitare a unei anumite activităţi profesionale autorizate în baza permisului unic, în conformitate cu legislaţia naţională;
d)dreptul de a fi informat în legătură cu drepturile pe care i le conferă permisul unic în temeiul prezentei directive, al altor acte din dreptul Uniunii sau al legislaţiei naţionale.
(2)Statele membre permit ca un deţinător de permis unic să îşi schimbe angajatorul. Statele membre pot supune dreptul unui deţinător de permis unic de a-şi schimba angajatorul oricăreia dintre condiţiile prevăzute la alineatul (3).
(3)Pe durata perioadei de valabilitate a unui permis unic, statele membre pot:
a)să solicite ca schimbarea angajatorului să fie notificată autorităţilor competente din statul membru în cauză, în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia naţională;
b)să solicite ca schimbarea angajatorului să facă obiectul unei verificări a situaţiei pe piaţa muncii dacă statul membru în cauză efectuează verificări ale situaţiei de pe piaţa muncii pentru solicitările de permis unic;
c)să solicite o perioadă minimă în care deţinătorul permisului unic trebuie să lucreze pentru primul angajator.
Perioada minimă menţionată la primul paragraf litera (c) nu depăşeşte durata contractului de muncă sau perioada de valabilitate a permisului. În orice caz, această perioadă minimă nu depăşeşte şase luni. Statele membre permit unui deţinător de permis unic să schimbe angajatorul înainte de expirarea perioadei minime respective în cazuri justificate corespunzător de încălcare gravă de către angajator a clauzelor şi condiţiilor contractuale sau a raporturilor de muncă.
În cazul în care statul membru solicită ca schimbarea angajatorului să fie notificată în conformitate cu primul paragraf litera (a), dreptul deţinătorului permisului unic de a schimba angajatorul poate să fie suspendat pentru o perioadă maximă de 45 de zile de la data la care a avut loc notificarea către autorităţile naţionale competente. În această perioadă, autorităţile naţionale competente pot verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în primul paragraf literele (b) şi (c), după caz, şi, de asemenea, dacă sunt îndeplinite în continuare celelalte cerinţe prevăzute în legislaţia Uniunii sau în legislaţia naţională. Statul membru se poate opune schimbării angajatorului în perioada respectivă de 45 de zile.
(4)Şomajul în sine nu constituie un motiv de retragere a unui permis unic, cu condiţia ca:
a)perioada totală de şomaj să nu depăşească trei luni în perioada de valabilitate a permisului unic sau şase luni dacă resortisantul ţării terţe deţine permisul unic de mai mult de doi ani;
b)începutul şi, după caz, sfârşitul oricărei perioade de şomaj să fie notificate autorităţilor competente ale statului membru în cauză, în conformitate cu procedurile relevante.
Prin derogare de la primul paragraf litera (a), statul membru îi pot permite unui deţinător de permis unic să fie şomer pentru o perioadă mai lungă.
În sensul primului paragraf litera (b), statele membre stabilesc dacă resortisantul ţării terţe sau angajatorul acestuia transmite notificarea autorităţilor competente.
Pentru perioadele de şomaj mai mari de trei luni, statele membre pot solicita deţinătorilor permisului unic să facă dovada că dispun de resurse suficiente pentru a se întreţine fără a recurge la sistemul de asistenţă socială al statului membru în cauză.
Atunci când un titular de permis unic aflat în şomaj găseşte un nou angajator în perioada de şomaj permisă menţionate la prezentul alineat şi un stat membru supune accesul la noul loc de muncă oricăreia dintre condiţiile stabilite la alineatul (3), statul membru respectiv îi permite deţinătorului permisului unic să rămână pe teritoriul său până când autorităţile competente verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatul (3), chiar dacă perioada permisă de şomaj a expirat.
(5)Atunci când perioada de valabilitate a permisului unic expiră în cursul procedurii de reînnoire, statele membre îi permit resortisantului ţării terţe să rămână pe teritoriul lor ca şi cum respectivul resortisant al tării terţe ar fi deţinător de permis unic, până când autorităţile competente iau o decizie cu privire la cererea de reînnoire.
(6)Atunci când, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia naţională, autorităţile competente ale statului membru stabilesc că există motive întemeiate pentru a se considera că un deţinător de permis unic s-a confruntat cu condiţii de muncă extrem de abuzive, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (i) din Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (24), statele membre respective prelungesc cu trei luni perioada permisă de şomaj menţionată la alineatul (4) de la prezentul articol.
(24)Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (JO L 168, 30.6.2009, p. 24).
CAPITOLUL III:DREPTUL LA EGALITATEA DE TRATAMENT
Art. 12: Dreptul la egalitatea de tratament
(1)Lucrătorii din ţările terţe menţionaţi la articolul 3 alineatul (1) literele (b) şi (c) beneficiază de egalitate de tratament în raport cu resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa, cel puţin în legătură cu:
a)condiţiile de angajare şi de lucru, inclusiv în ceea ce priveşte remunerarea, concedierea, programul de lucru, zilele libere şi concediile şi egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei, precum şi în materie de sănătate şi siguranţă la locul de muncă;
b)dreptul la grevă şi la acţiuni sindicale, în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale ale statului membru, libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţă la o organizaţie care reprezintă lucrătorii sau angajatorii sau la orice altă organizaţie ai cărei membri desfăşoară o activitate specifică, inclusiv drepturile şi beneficiile pe care le oferă o asemenea organizaţie, cum ar fi dreptul la negocieri colective şi la încheierea de contracte colective, fără a aduce atingere legislaţiei naţionale în materie de ordine şi securitate publică;
c)educaţie şi formare profesională;
d)recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile interne aplicabile;
e)ramurile securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004;
f)beneficii fiscale, cu condiţia ca lucrătorul să aibă domiciliul fiscal în statul membru în cauză;
g)accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv procedurile privind accesul la locuinţe publice şi private, în conformitate cu legislaţia naţională, fără a se aduce atingere libertăţii contractuale în conformitate cu legislaţia Uniunii şi cu legislaţia naţională;
h)servicii de consiliere şi informaţii furnizate de oficiile forţelor de muncă.
(2)Statele membre pot restrânge egalitatea de tratament:
a)în temeiul alineatului (1) litera (c), prin:
(i)limitarea aplicării acesteia la lucrătorii din ţările terţe care au un loc de muncă sau care au avut un loc de muncă şi care sunt înregistraţi ca şomeri;
(ii)excluderea lucrătorilor din ţările terţe care au fost admişi pe teritoriul lor în conformitate cu Directiva (UE) 2016/801;
(iii)excluderea burselor şi a împrumuturilor pentru studii şi pentru întreţinere sau a altor burse şi împrumuturi;
(iv)stabilirea unor condiţii prealabile specifice, inclusiv cunoaşterea corespunzătoare a limbii şi plata taxelor de studii, în conformitate cu legislaţia naţională, aferente accesului la studii universitare, la educaţie şi formare postliceală şi la educaţie şi formare profesională care nu au legătură directă cu o anumită activitate desfăşurată la locul de muncă;
b)prin limitarea drepturilor acordate lucrătorilor din ţările terţe în temeiul alineatului (1) litera (e), dar fără restricţionarea acestor drepturi în cazul lucrătorilor din ţările terţe care au un loc de muncă sau care au avut un loc de muncă pentru o perioadă de cel puţin şase luni sau care sunt înregistraţi drept şomeri.
De asemenea, statele membre pot decide ca alineatul (1) litera (e), în ceea ce priveşte prestaţiile familiale, să nu se aplice în cazul resortisanţilor ţărilor terţe care au fost autorizaţi să lucreze pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă de maximum şase luni, al resortisanţilor ţărilor terţe care au fost admişi pentru studii sau al resortisanţilor ţărilor terţe cărora li se permite să lucreze pe baza unei vize;
c)în temeiul alineatului (1) litera (f), în ceea ce priveşte beneficiile fiscale, prin limitarea aplicării acesteia la cazurile în care domiciliul înregistrat sau obişnuit al membrilor familiei unui lucrător dintr-o ţară terţă, pentru care lucrătorul dintr-o ţară terţă solicită beneficii, se află pe teritoriul statului membru respectiv;
d)în temeiul alineatului (1) litera (g), prin:
(i)limitarea aplicării acesteia la lucrătorii din ţările terţe care au un loc de muncă;
(ii)limitarea accesului la locuinţe, cu excepţia închirierii unei reşedinţe private, în limitele prevăzute de legislaţia naţională.
(3)Dreptul la egalitatea de tratament, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu aduce atingere dreptului statului membru de a retrage sau de a refuza reînnoirea permisului de şedere eliberat în temeiul prezentei directive, a permisului de şedere eliberat în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă sau a oricărei alte autorizaţii de ocupare a unui loc de muncă într-un stat membru.
(4)Lucrătorii din ţările terţe care se mută într-o ţară terţă sau urmaşii acestor lucrători care îşi au reşedinţa într-o ţară terţă şi care beneficiază de drepturile lucrătorilor respectivi primesc drepturi de pensie legală pentru limită de vârstă, invaliditate şi deces, în funcţie de locul de muncă anterior al lucrătorilor respectivi şi dobândite în conformitate cu dispoziţiile menţionate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în aceleaşi condiţii şi la acelaşi nivel ca resortisanţii statelor membre în cauză atunci când se mută într-o ţară terţă.
Art. 13: Monitorizare, evaluare, inspecţii şi sancţiuni
(1)Statele membre prevăd măsuri care să prevină eventualele abuzuri şi să sancţioneze încălcările de către angajatori a dispoziţiilor naţionale privind egalitatea de tratament adoptate în temeiul articolului 12. Aceste măsuri includ monitorizarea, evaluarea şi, dacă este cazul, efectuarea de inspecţii, mai ales în sectoarele identificate ca prezentând un risc ridicat de încălcare a drepturilor lucrătorilor, în conformitate cu legislaţia naţională sau cu practica administrativă naţională.
(2)Statele membre prevăd sancţiuni împotriva angajatorilor care nu îşi respectă obligaţiile în temeiul prezentei directive. Sancţiunile respective trebuie să fie eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(3)Statele membre se asigură că serviciile responsabile cu inspecţia muncii sau alte autorităţi competente şi, în cazul în care legislaţia naţională prevede acest lucru pentru resortisanţii statului membru, organizaţiile care reprezintă interesele lucrătorilor au acces la locul de muncă. În cazul în care angajatorul oferă cazare şi dacă acest lucru este prevăzut de legislaţia naţională pentru resortisanţii statului membru, accesul la locul de muncă include accesul la cazarea respectivă, cu condiţia ca lucrătorul dintr-o ţară terţă să îşi dea consimţământul pentru un astfel de acces.
Art. 14: Facilitarea depunerii plângerilor şi a accesului la justiţie
(1)Statele membre se asigură că există mecanisme eficace prin intermediul cărora lucrătorii din ţările terţe pot să depună plângeri împotriva angajatorilor lor:
a)în mod direct;
b)prin intermediul unor terţi care au, în conformitate cu criteriile prevăzute în legislaţia lor naţională, un interes legitim în a asigura respectarea prezentei directive şi a dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive; şi
c)prin intermediul unei autorităţi competente a statului membru, în cazul în care legislaţia naţională prevede acest lucru.
(2)Statele membre se asigură că terţii menţionaţi la alineatul (1) litera (b) pot iniţia, în numele sau în sprijinul unui lucrător dintr-o ţară terţă, cu consimţământul lucrătorului respectiv dintr-o ţară terţă, orice proceduri administrative sau civile menite să asigure respectarea dispoziţiilor prezentei directive şi a dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive.
(3)Statele membre se asigură că lucrătorii din ţările terţe beneficiază de acelaşi acces ca şi resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa în ceea ce priveşte:
a)măsurile de protecţie împotriva concedierii sau a altui tratament punitiv din partea angajatorului ca reacţie la o plângere formulată în cadrul întreprinderii;
b)orice acţiune în justiţie menită să asigure respectarea prezentei directive şi a dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive.
CAPITOLUL IV:DISPOZIŢII FINALE
Art. 15: Dispoziţii mai favorabile
(1)Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile prevăzute în:
a)legislaţia Uniunii, inclusiv în acordurile bilaterale şi multilaterale încheiate între Uniune, sau între Uniune şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi una sau mai multe ţări terţe, pe de altă parte; şi
b)acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre şi una sau mai multe ţări terţe.
(2)Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau de a menţine dispoziţii mai favorabile pentru persoanele cărora li se aplică.
Art. 16: Informaţii destinate publicului
Fiecare stat membru pune la dispoziţia publicului, într-un mod uşor accesibil, un set de informaţii actualizate periodic, inclusiv prin surse accesibile în ţările terţe în cauză:
(a)privind condiţiile de admisie şi de şedere ale resortisanţilor ţărilor terţe pe teritoriul acestuia în scopul ocupării unui loc de muncă;
(b)privind toate documentele justificative necesare pentru depunerea solicitării unui permis unic;
(c)privind condiţiile de intrare şi de şedere, inclusiv drepturile, obligaţiile şi garanţiile procedurale aplicabile resortisanţilor ţărilor terţe şi membrilor familiei acestora.
Art. 17: Raportarea
(1)Pentru prima dată cel târziu la 21 mai 2029 şi, ulterior, periodic, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la aplicarea prezentei directive în statele membre şi propune modificările pe care le consideră necesare.
(2)Pentru prima dată până la 30 iunie 2028 şi, ulterior, anual, statele membre comunică Comisiei (Eurostat) datele statistice privind numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care au solicitat un permis unic, cei cărora li s-a acordat un permis unic şi cei cărora li s-a reînnoit sau retras permisul unic în cursul anului calendaristic anterior, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului (25). Aceste statistici se referă la perioade de referinţă de un an calendaristic, sunt defalcate pe tip de decizie, motivul deciziei, durata de valabilitate a permiselor, cetăţenie, sex şi vârstă şi, dacă sunt disponibile date, ocupaţie şi se transmit în termen de şase luni de la sfârşitul perioadei de referinţă.
(25)Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini (JO L 199, 31.7.2007, p. 23).
Art. 18: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolului 2 punctul 2, articolului 3 alineatele (2) şi (5), articolului 4 alineatele (1), (2) şi (4), articolului 5 alineatele (2), (3) şi (4), articolului 6 alineatul (1), articolului 7 alineatul (1), articolului 8 alineatele (2), (3) şi (4), articolului 9, articolului 10, articolului 11 alineatul (1) litera (d) şi alineatele (2)-(6), articolului 12 alineatul (1) literele (a), (b), (g) şi (h) şi alineatul (2) litera (d) punctul (ii) şi articolelor 13, 14, 16 şi 17 până la 21 mai 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispoziţiilor respective.
Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respective, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Acestea conţin, de asemenea, o menţiune care precizează că trimiterile, în acte cu putere de lege şi acte administrative în vigoare, la directiva abrogată prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri şi de formulare a acestei menţiuni.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 19: Abrogare
Directiva 2011/98/UE se abrogă cu efect de la 22 mai 2026, fără a se aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenul de transpunere în dreptul intern a directivei prevăzut în anexa I.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.
Art. 20: Intrarea în vigoare şi aplicarea
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- Articolul 1, articolul 2 punctele 1, 3 şi 4, articolul 3 alineatele (1), (3) şi (4), articolul 4 alineatele (3) şi (5), articolul 5 alineatul (1), articolul 6 alineatul (2), articolul 7 alineatul (2), articolul 8 alineatul (1), articolul 11 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c), articolul 12 alineatul (1) literele (c)-(f), articolul 12 alineatul (2) literele (a), (b), (c) şi (d) punctul (i) şi alineatele (3) şi (4) şi articolul 15 se aplică de la 22 mai 2026.
Art. 21: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 24 aprilie 2024.
Pentru Parlamentul European Preşedintele R. METSOLA Pentru Consiliu Preşedintele M. MICHEL |
ANEXA I:Termenul de transpunere în dreptul intern
(menţionat la articolul 19)
Directivă | Termen de transpunere |
2011/98/UE | 25 decembrie 2013 |
ANEXA II:Tabel de corespondenţă
Directiva 2011/98/UE | Prezenta directivă |
Articolul 1 | Articolul 1 |
Articolul 2 | Articolul 2 |
Articolul 3 | Articolul 3 |
- | Articolul 3 alineatul (5) |
Articolul 4 alineatul (1) prima şi a doua teză | Articolul 4 alineatul (1) prima şi a doua teză |
Articolul 4 alineatul (1) a treia teză | Articolul 4 alineatul (2) |
Articolul 4 alineatul (2) | Articolul 4 alineatul (3) |
Articolul 4 alineatul (3) | Articolul 4 alineatul (4) |
Articolul 4 alineatul (4) | Articolul 4 alineatul (5) |
Articolul 5 | Articolul 5 |
Articolul 6 | Articolul 6 |
Articolul 7 | Articolul 7 |
Articolul 8 | Articolul 8 |
- | Articolul 8 alineatul (3) |
- | Articolul 8 alineatul (4) |
Articolul 9 | Articolul 9 litera (a) |
- | Articolul 9 litera (b) |
Articolul 10 | Articolul 10 |
Articolul 11 | Articolul 11 alineatul (1) |
- | Articolul 11 alineatele (2)-(5) |
Articolul 12 | Articolul 12 |
- | Articolul 13 |
- | Articolul 14 |
Articolul 13 | Articolul 15 |
Articolul 14 | Articolul 16 litera (a) |
- | Articolul 16 literele (b) şi (c) |
Articolul 15 | Articolul 17 |
Articolul 16 | Articolul 18 |
- | Articolul 19 |
Articolul 17 | Articolul 20 |
Articolul 18 | Articolul 21 |
- | Anexa I |
- | Anexa II |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 30 aprilie 2024