Directiva 1226/24-apr-2024 privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii şi de modificare a Directivei (UE) 2018/1673
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 29 Aprilie 2024
Directiva 1226/24-apr-2024 privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii şi de modificare a Directivei (UE) 2018/1673
Dată act: 24-apr-2024
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (1),
având în vedere Decizia (UE) 2022/2332 a Consiliului din 28 noiembrie 2022 privind identificarea încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii drept un domeniu al criminalităţii care îndeplineşte criteriile specificate la articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (1), în special articolul 1,
(1)JO L 308, 29.11.2022, p. 18.
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (2),
(2)JO C 184, 25.5.2023, p. 59.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
(3)Poziţia Parlamentului European din 12 martie 2024 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 12 aprilie 2024.
Întrucât:
(1)Pentru a se asigura aplicarea eficace a măsurilor restrictive ale Uniunii şi integritatea pieţei interne în cadrul Uniunii şi pentru a se atinge un nivel ridicat de securitate în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, este necesar să se stabilească norme minime privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor cu privire la încălcarea respectivelor măsuri restrictive ale Uniunii.
(2)Măsurile restrictive ale Uniunii, cum ar fi măsurile privind îngheţarea fondurilor şi a resurselor economice, interdicţiile de punere la dispoziţie a fondurilor şi a resurselor economice şi interdicţiile de intrare sau de tranzit pe teritoriul unui stat membru, precum şi măsurile economice sectoriale şi financiare şi embargourile asupra armelor reprezintă un instrument esenţial pentru promovarea obiectivelor politicii externe şi de securitate comune (PESC), astfel cum se prevede la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Obiectivele menţionate includ protejarea valorilor, a securităţii, a independenţei şi a integrităţii Uniunii, consolidarea şi sprijinirea democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului şi a principiilor dreptului internaţional, precum şi menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale în conformitate cu obiectivele şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
(3)Pentru a asigura aplicarea eficace a măsurilor restrictive ale Uniunii, este necesar ca statele membre să aplice pedepse şi sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare pentru încălcarea acestor măsuri restrictive ale Uniunii, inclusiv a unor obligaţii, cum ar fi obligaţia de raportare, stabilite în cadrul acestora. De asemenea, este necesar ca aceste sancţiuni să vizeze eludarea măsurilor restrictive ale Uniunii.
(4)Aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii necesită norme comune minime privind definiţiile comportamentului infracţional care încalcă măsurile restrictive ale Uniunii. Statele membre ar trebui să se asigure că acest comportament constituie o infracţiune atunci când este săvârşit cu intenţie şi încalcă o interdicţie sau o obligaţie care constituie o măsură restrictivă a Uniunii sau care este prevăzută într-o dispoziţie naţională de punere în aplicare a unei măsuri restrictive a Uniunii, în cazul în care măsura respectivă trebuie pusă în aplicare la nivel naţional. Anumite comportamente ar trebui să constituie infracţiuni şi în cazul în care sunt săvârşite din neglijenţă gravă. În ceea ce priveşte infracţiunile definite de prezenta directivă, noţiunea de neglijenţă gravă ar trebui să fie interpretată în conformitate cu dreptul intern, luând în considerare jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Statele membre ar trebui să poată decide că încălcările măsurilor restrictive ale Uniunii care implică fonduri, resurse economice, bunuri, servicii, tranzacţii sau activităţi cu o valoare mai mică de 10 000 EUR nu constituie infracţiuni. Excluderea anumitor încălcări din domeniul de aplicare al prezentei directive nu aduce atingere niciunei obligaţii prevăzute în actele care stabilesc măsuri restrictive ale Uniunii de a se asigura că încălcările sunt pasibile de pedepse sau sancţiuni de altă natură efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(5)Actele care stabilesc măsuri restrictive ale Uniunii pot prevedea excepţii de la interdicţiile prevăzute în acestea sub formă de scutiri sau derogări. Un comportament care fie face obiectul unei scutiri prevăzute de un act care stabileşte măsuri restrictive ale Uniunii, fie este autorizată de autorităţile competente ale statelor membre printr-o derogare în conformitate cu actele care stabilesc măsuri restrictive ale a Uniunii nu ar trebui considerat drept o încălcare a unei măsuri restrictive a Uniunii.
(6)În special, aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii necesită norme minime comune pentru încălcările măsurilor care constau în îngheţarea fondurilor sau a resurselor economice, aşa cum se prevede în regulamentele relevante ale Consiliului. Aceste măsuri includ interdicţia de a pune, direct sau indirect, fonduri sau resurse economice la dispoziţia sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, a entităţilor sau a organismelor cărora li se aplică măsuri care constau în îngheţarea fondurilor sau a resurselor economice, precum şi obligaţia de a îngheţa toate fondurile şi resursele economice care aparţin, se află în proprietatea, în posesia sau sub controlul aceloraşi persoane, entităţi sau organisme.
(7)Măsurile restrictive ale Uniunii includ restricţii privind admiterea (interdicţii de călătorie), care ar trebui să fie reglementate de prezenta directivă. Astfel de măsuri, prevăzute de obicei într-o decizie a Consiliului adoptată în temeiul articolului 29 din TUE şi puse în aplicare prin intermediul dreptului intern, impun statelor membre să ia măsurile necesare pentru a împiedica persoanele desemnate să intre în sau să tranziteze orice zonă de pe teritoriul unui stat membru.
(8)Statele membre sunt încurajate să acorde o atenţie deosebită mecanismelor de acordare a cetăţeniei şi a reşedinţei, pentru a împiedica persoanele cărora li se aplică măsuri restrictive ale Uniunii să folosească mecanismele respective pentru a încălca astfel de măsuri restrictive ale Uniunii.
(9)Încheierea sau continuarea oricărei forme de tranzacţie, inclusiv tranzacţii financiare, precum şi atribuirea sau continuarea executării oricărui contract de achiziţii publice sau de concesiune care intră sub incidenţa Directivelor 2009/81/CE (4), 2014/23/UE (5), 2014/24/UE (6) sau 2014/25/UE (7) ale Parlamentului European şi ale Consiliului, cu un stat terţ, cu organisme ale unui stat terţ sau cu entităţi şi organisme deţinute sau controlate, direct sau indirect, de un stat terţ sau de organisme ale unui stat terţ ar trebui să constituie o infracţiune atunci când interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o măsură restrictivă a Uniunii.
(4)Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE (JO L 216, 20.8.2009, p. 76).
(5)Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO L 94, 28.3.2014, p. 1).
(6)Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).
(7)Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 243).
(10)Printre măsurile restrictive ale Uniunii ar trebui să se numere interzicerea comercializării, importului, exportului, vânzării, achiziţionării, transferului, tranzitului sau transportului de bunuri sau servicii. Încălcarea acestor interdicţii ar trebui să constituie o infracţiune, inclusiv atunci când mărfurile sunt importate sau exportate dintr-o ţară terţă sau către o ţară terţă pentru a fi transferate către o destinaţie pentru care interdicţia importului, exportului, vânzării, achiziţionării, transferului, tranzitului sau transportului mărfurilor respective constituie o măsură restrictivă a Uniunii. Şi acordarea, direct sau indirect, de asistenţă tehnică, prestarea de servicii de brokeraj, de asigurări şi prestarea oricărui alt serviciu ce are de-a face cu bunurile sau serviciile respective ar trebui să constituie o infracţiune. În acest scop, noţiunea de "bunuri" include produse cum ar fi tehnologia şi echipamentele militare, bunurile, software-urile şi tehnologiile incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare adoptată de Consiliu la 20 februarie 2023 (8) sau care sunt enumerate în anexele I şi IV la Regulamentul (UE) 2021/821 al Parlamentului European şi al Consiliului (9).
(8)JO C 72, 28.2.2023, p. 2.
(9)Regulamentul (UE) nr. 2021/821 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2021 de instituire a unui regim al Uniunii pentru controlul exporturilor, serviciilor de intermediere, asistenţei tehnice, tranzitului şi transferului de produse cu dublă utilizare (JO L 206, 11.6.2021, p. 1).
(11)Măsurile restrictive ale Uniunii includ măsuri economice şi financiare sectoriale privind prestarea de servicii financiare sau desfăşurarea de activităţi financiare. Astfel de servicii şi activităţi financiare includ, printre altele, finanţarea şi asistenţa financiară, furnizarea de investiţii şi servicii de investiţii, emiterea de valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare, acceptarea de depozite, furnizarea de servicii specializate de mesagerie financiară, tranzacţionarea de bancnote, furnizarea de servicii de rating de credit, precum şi furnizarea de criptoactive şi de portofele de criptomonede. Încălcarea respectivelor măsuri economice şi financiare sectoriale ar trebui să constituie o infracţiune.
(12)Măsurile restrictive ale Uniunii includ măsuri economice şi financiare sectoriale privind prestarea de servicii, în afara serviciilor financiare. Astfel de servicii includ, printre altele, prestarea de servicii de consultanţă juridică, de servicii fiduciare, de servicii de relaţii publice, de servicii de contabilitate, de audit, de evidenţă contabilă şi de consultanţă fiscală, de consultanţă în afaceri şi management, de consultanţă în domeniul IT şi de servicii de radiodifuziune, de arhitectură şi de inginerie. Încălcarea respectivelor măsuri economice şi financiare sectoriale ar trebui să constituie o infracţiune.
(13)Niciuna dintre dispoziţiile prezentei directive nu ar trebui înţeleasă ca impunând persoanelor fizice obligaţii care ar aduce atingere dreptului de a nu se autoincrimina şi de a păstra tăcerea, consacrat la articolul 7 din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului (10), pentru statele membre care au obligaţii în temeiul acesteia, şi la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "Carta").
(10)Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO L 65, 11.3.2016, p. 1).
(14)Aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii necesită norme comune minime privind definiţia infracţiunilor ce constă în comportamente care eludează măsurile restrictive ale Uniunii.
(15)Un exemplu de comportament care eludează măsurile restrictive ale Uniunii tot mai larg răspândite este practica persoanelor, entităţilor şi organismelor desemnate de a utiliza, de a transfera către o parte terţă sau de a dispune în alt mod de fonduri sau resurse economice care se află în proprietatea persoanelor, entităţilor sau organismelor desemnate sau sunt deţinute sau controlate de aceste persoane, entităţi şi organisme desemnate pentru a disimula respectivele fonduri sau resurse economice. În plus, practica de a transmite informaţii false sau înşelătoare, inclusiv informaţii relevante incomplete, pentru a disimula faptul că o persoană, o entitate sau un organism desemnat este proprietarul sau beneficiarul final al fondurilor sau al resurselor economice care fac obiectul unei măsuri restrictive a Uniunii constituie, şi ea, o eludare a măsurilor restrictive ale Uniunii. Prin urmare, acel comportament care eludează măsurile restrictive ale Uniunii ar trebui să constituie o infracţiune în temeiul prezentei directive.
(16)Nerespectarea unei obligaţii de raportare către autorităţile administrative competente, obligaţie prevăzută de acte care stabilesc măsuri restrictive ale Uniunii, ar trebui să constituie o infracţiune în temeiul prezentei directive.
(17)Aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii necesită norme minime comune privind definiţia infracţiunilor ce constă în comportamente care încalcă sau care nu îndeplinesc condiţiile speciale prevăzute în autorizaţiile acordate de autorităţile competente pentru desfăşurarea anumitor activităţi care, în lipsa unei astfel de autorizaţii, reprezintă o încălcare a interdicţiei sau restricţiei ce constituie o măsură restrictivă a Uniunii. Orice activitate desfăşurată în lipsa unei autorizaţii ar putea fi considerată, în funcţie de circumstanţele cazului, o încălcare a măsurilor restrictive ale Uniunii care constau în îngheţarea fondurilor sau a resurselor economice, interdicţii de călătorie, embargouri asupra armelor sau alte măsuri economice şi financiare sectoriale.
(18)Practicienii în domeniul dreptului, astfel cum sunt definiţi de statele membre, ar trebui să facă obiectul prezentei directive, inclusiv al obligaţiei de a raporta încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, atunci când furnizează servicii în contextul activităţilor profesionale, cum ar fi serviciile juridice, financiare şi comerciale. Există un risc real ca serviciile acestor practicieni în domeniul dreptului să fie utilizate în mod abuziv în scopul încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii. Cu toate acestea, ar trebui să existe excepţii de la orice obligaţie de a raporta informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul dintre clienţii lor, în cursul evaluării situaţiei juridice a acestuia, sau în cursul exercitării funcţiei de apărare ori de reprezentare a clientului respectiv în cadrul procedurilor judiciare sau în legătură cu acestea, incluzând consilierea cu privire la iniţierea ori la evitarea unor astfel de proceduri. Prin urmare, această consultanţă juridică ar trebui să facă în continuare obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional, cu excepţia cazului în care practicianul în domeniul dreptului participă intenţionat la încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, consultanţa juridică fiind furnizată în scopul încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii, sau practicianul în domeniul dreptului cunoaşte faptul că clientul solicită consultanţă juridică în scopul încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii.
(19)Măsurile restrictive ale Uniunii nu ar trebui să determine discriminarea clienţilor instituţiilor de credit şi financiare sau excluderea nejustificată a acestora de la accesul la serviciile financiare.
(20)Prezenta directivă nu este menită să incrimineze asistenţa umanitară acordată persoanelor aflate în dificultate sau activităţile care răspund unor nevoi umane de bază şi desfăşurate conform principiilor imparţialităţii, umanităţii, neutralităţii şi independenţei şi, după caz, dreptului internaţional umanitar.
(21)Instigarea şi complicitatea la săvârşirea de infracţiuni care fac obiectul prezentei directive ar trebui incriminate. Tentativa de a săvârşi anumite infracţiuni care fac obiectul prezentei directive ar trebui, de asemenea, incriminată.
(22)Sancţiunile aplicate persoanelor fizice pentru comiterea unor infracţiuni asociate încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii definite în prezenta directivă ar trebui să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare. În acest scop, ar trebui stabilite niveluri minime pentru durata maximă a pedepsei cu închisoarea pentru persoanele fizice. În cadrul procedurilor penale ar trebui să fie disponibile sancţiuni sau măsuri accesorii.
(23)Având în vedere că şi persoanele juridice fac obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii, persoanele juridice respective ar trebui să răspundă pentru infracţiuni legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii definite în prezenta directivă. Prin persoane juridice se înţelege orice entitate juridică care deţine acest statut în temeiul dreptului aplicabil, cu excepţia statelor sau a organismelor publice care exercită autoritatea de stat şi a organizaţiilor internaţionale publice. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul acestora prevede tipuri şi niveluri de pedepse efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, aşa cum se prevede în prezenta directivă. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul lor prevede tipuri şi niveluri de sancţiuni fără caracter penal efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Ar trebui să se aplice nivelurile maxime ale amenzilor prevăzute în prezenta directivă pentru infracţiunile prevăzute de aceasta, cel puţin pentru cele mai grave forme ale unor astfel de infracţiuni. Pentru a se asigura eficacitatea, proporţionalitatea şi efectul de descurajare al sancţiunii impuse, ar trebui luate în considerare atât gravitatea comportamentului cât şi circumstanţele individuale, financiare şi de altă natură ale persoanelor juridice în cauză. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să stabilească nivelurile maxime ale amenzilor fie ca procent din cifra de afaceri totală la nivel mondial a persoanei juridice în cauză, fie în cuantumuri fixe. Statele membre ar trebui să decidă, atunci când transpun prezenta directivă, pe care dintre cele două opţiuni o vor utiliza.
(24)În cazul în care la stabilirea amenzilor care urmează să fie impuse persoanelor juridice, statele membre aleg să aplice criteriul cifrei de afaceri totale la nivel mondial a unei persoane juridice, ele ar trebui să decidă dacă să calculeze cifra de afaceri respectivă pe baza exerciţiului financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea sau pe baza exerciţiului financiar anterior celui în care s-a emis decizia de impunere a amenzii. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare să prevadă norme pentru cazurile în care nu este posibil să se stabilească cuantumul unei amenzi pe baza cifrei de afaceri totale înregistrate la nivel mondial de persoana juridică în exerciţiul financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea sau în exerciţiul financiar care precedă decizia de impunere a amenzii. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să ia în considerare alte criterii, cum ar fi cifra de afaceri totală la nivel mondial dintr-un exerciţiu financiar diferit. În cazul în care normele respective includ stabilirea de niveluri fixe ale amenzilor, aceste cuantumuri nu ar trebui să atingă nivelul maxim stabilit în prezenta directivă ca cerinţă minimă pentru nivelul maxim al amenzilor stabilite în cuantumuri fixe.
(25)În cazul în care statele membre optează pentru nivelurile maxime ale amenzilor stabilite în cuantumuri fixe, aceste niveluri ar trebui prevăzute în dreptul intern. Ar trebui să se aplice nivelurile maxime ale acestor amenzi pentru formele cele mai grave de infracţiuni prevăzute în prezenta directivă săvârşite de persoane juridice cu putere financiară. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili metoda de calcul a acestor niveluri maxime ale amenzilor, inclusiv condiţii specifice pentru acestea. Statele membre sunt chemate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor stabilite în cuantumuri fixe în funcţie de ratele inflaţiei şi de alte fluctuaţii ale valorii monetare, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul lor intern. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să prevadă niveluri maxime ale amenzilor în moneda lor, care să corespundă nivelurilor stabilite în euro în prezenta directivă la data intrării sale în vigoare. Respectivele state membre sunt invitate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor ţinând seama şi de evoluţia cursului de schimb.
(26)Stabilirea nivelului maxim al amenzilor nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorilor sau a instanţelor în cadrul procedurilor penale în ceea ce priveşte impunerea unor sancţiuni adecvate în fiecare caz în parte. Întrucât prezenta directivă nu stabileşte un nivel minim al amenzilor, judecătorii sau instanţele ar trebui, în orice caz, să impună sancţiuni adecvate, ţinând seama de circumstanţele individuale, financiare şi de altă natură ale persoanei juridice în cauză şi de gravitatea comportamentului.
(27)Nivelurile sancţiunilor impuse ar trebui aproximate în continuare, iar eficacitatea acestor niveluri ar trebui încurajată prin introducerea de circumstanţe agravante comune, care să reflecte gravitatea infracţiunii săvârşite, în conformitate cu dispoziţiile relevante de drept intern. Noţiunea de circumstanţe agravante ar trebui înţeleasă fie ca fapte care permit judecătorului sau instanţei naţionale să pronunţe pedepse mai severe decât cea care se impune în mod normal pentru aceeaşi infracţiune în absenţa faptelor respective, fie ca posibilitatea de a trata mai multe infracţiuni în mod cumulativ pentru a majora nivelul sancţiunii. În conformitate cu dreptul intern, statele membre ar trebui să se asigure că cel puţin una dintre următoarele situaţii poate fi considerată circumstanţă agravantă: în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale în sensul definiţiei din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (11); în cazul în care infracţiunea priveşte documente false sau falsificate; în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită de un prestator profesionist de servicii cu încălcarea obligaţiilor sale profesionale; în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor sale, acesta putând fi orice funcţionar relevant, indiferent dacă deţine o funcţie oficială în Uniune, în statele membre sau în ţări terţe, sau altă persoană care exercită funcţii publice; în cazul în care infracţiunea a generat sau s-a preconizat că va genera beneficii financiare substanţiale sau a evitat cheltuieli substanţiale, direct sau indirect; în cazul în care autorul infracţiunii distruge probe sau intimidează sau influenţează martorii sau reclamanţii; sau în cazul în care persoana fizică sau juridică a fost condamnată definitiv anterior. În ceea ce priveşte circumstanţele agravante, statele membre ar trebui să se asigure că cel puţin una dintre circumstanţele agravante menţionate constituie circumstanţă agravantă în conformitate cu normele aplicabile în sistemul lor juridic. În orice situaţie, hotărârea de a majora pedeapsa ar trebui să rămână la aprecierea judecătorului sau a instanţei, ţinând seama de circumstanţele specifice în fiecare caz individual.
(11)Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).
(28)Statele membre ar trebui să se asigure, în conformitate cu dreptul intern, că cel puţin una dintre următoarele situaţii poate fi considerată circumstanţă atenuantă: în cazul în care autorul infracţiunii furnizează autorităţilor competente informaţii pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să îi identifice sau să îi aducă în faţa justiţiei alţi autori ai infracţiunii; sau în cazul în care autorul infracţiunii furnizează autorităţilor competente pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să găsească probe. În evaluarea circumstanţelor atenuante, hotărârea de a reduce pedeapsa ar trebui să rămână la aprecierea judecătorului sau a instanţei, ţinând seama de circumstanţele specifice în fiecare caz individual. Printre circumstanţele atenuante s-ar putea număra natura, momentul şi amploarea informaţiilor furnizate, precum şi gradul de cooperare de care dă dovadă autorul infracţiunii.
(29)Îngheţarea fondurilor şi a resurselor economice impusă prin măsurile restrictive ale Uniunii are caracter administrativ. În acest sens, ar trebui să se facă o distincţie între acestea şi măsurile de îngheţare cu caracter penal menţionate în Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (12). Statele membre ar trebui să permită îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi a produselor infracţiunilor menţionate în prezenta directivă. Statele membre care au obligaţii în temeiul Directivei 2014/42/UE ar trebui să procedeze astfel în conformitate cu directiva respectivă. În plus, mai ales în situaţiile în care persoana desemnată sau reprezentantul unei entităţi desemnate sau al unui organism desemnat săvârşeşte anumite infracţiuni ce ţin de eludarea unei măsuri restrictive a Uniunii sau participă la acestea, este necesar să se permită îngheţarea şi confiscarea fondurilor şi a resurselor economice care fac obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii, chiar dacă nu constituie instrumente sau produse în temeiul Directivei 2014/42/UE. În aceste condiţii, ca o consecinţă a comportamentului de disimulare, persoana, entitatea sau organismul desemnat poate să aibă acces şi să utilizeze în continuare pe deplin sau să dispună de fondurile sau resursele economice care fac obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii şi care au fost disimulate. Astfel de fonduri sau resurse economice ar trebui, prin urmare, să facă obiectul îngheţării şi confiscării, în conformitate cu Directiva 2014/42/UE. Nu ar trebui să se aducă atingere drepturilor terţilor de bună credinţă.
(12)Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39).
(30)Statele membre ar trebui să stabilească norme privind termenele de prescripţie a răspunderii penale necesare pentru a combate în mod eficace infracţiunile legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, fără a aduce atingere normelor naţionale care nu stabilesc termene de prescripţie pentru anchetare, urmărire penală şi asigurarea respectării legii. În temeiul prezentei directive, statelor membre li se permite să reglementeze termene de prescripţie a răspunderii penale mai scurte decât cele prevăzute în prezenta directivă, cu condiţia ca acestea să poată fi întrerupte sau suspendate în sistemele lor juridice în cazul unor acte specifice care pot fi prevăzute în conformitate cu dreptul intern.
(31)Având în vedere, în special, activităţile cu caracter global ale făptuitorilor, precum şi caracterul transfrontalier al infracţiunilor reglementate de prezenta directivă şi posibilitatea de a desfăşura anchete transfrontaliere, statele membre ar trebui să îşi stabilească competenţa pentru a combate în mod eficace aceste infracţiuni.
(32)Pentru a asigura anchetarea şi urmărirea penală eficace a încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii, statele membre ar trebui să pună la dispoziţia autorităţilor competente instrumente eficace de anchetă, cum ar fi cele de care dispun în temeiul dreptului lor intern pentru combaterea criminalităţii organizate sau a altor forme grave de criminalitate, dacă şi în măsura în care utilizarea acestor instrumente este adecvată naturii şi gravităţii infracţiunilor, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern, şi este proporţională cu acestea. Astfel de instrumente ar putea să includă interceptarea comunicaţiilor, supravegherea discretă, inclusiv supravegherea electronică, controlul livrărilor, monitorizarea conturilor bancare şi alte instrumente de investigaţii financiare. Instrumentele respective ar trebui să fie utilizate în conformitate cu principiul proporţionalităţii şi cu respectarea deplină a Cartei. Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal trebuie să fie respectat cu stricteţe.
(33)Persoanele menţionate la articolul 4 din Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului (13) care raportează autorităţilor competente informaţii cu privire la încălcările anterioare, în desfăşurare sau planificate ale măsurilor restrictive ale Uniunii, inclusiv cu privire la tentativele de eludare a acestora, pe care le-au obţinut în contextul activităţilor lor profesionale, sunt expuse riscului de a fi supuse represaliilor în acest context. Raportările efectuate de aceste persoane pot îmbunătăţi asigurarea respectării măsurilor restrictive ale Uniunii transmiţând informaţii privind, de exemplu, fapte referitoare la încălcări ale măsurilor restrictive ale Uniunii, la circumstanţele acestora şi la persoanele fizice, întreprinderile şi ţările terţe implicate. Prin urmare, ar trebui să se asigure instituirea unor mecanisme adecvate care să le permită acestor persoane care efectuează raportări să folosească canale confidenţiale pentru a alerta autorităţile competente şi care să îi protejeze de represalii. În acest scop, ar trebui să se prevadă că Directiva (UE) 2019/1937 se aplică în ceea ce priveşte raportarea încălcărilor măsurilor restrictive ale Uniunii şi protecţia persoanelor care raportează astfel de încălcări, în condiţiile stabilite în aceasta.
(13)Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17).
(34)Pentru a asigura un sistem eficace, integrat şi coerent de asigurare a respectării legii, statele membre ar trebui să organizeze cooperarea internă şi comunicarea între toate autorităţile lor competente implicate în procesul de aplicare a legii în materie administrativă şi penală.
(35)Pentru a asigura anchetarea şi urmărirea penală eficace a încălcărilor măsurilor restrictive ale Uniunii, autorităţile competente ale statelor membre ar trebui să coopereze între ele în cadrul Europol, Eurojust şi Parchetul European, precum şi cu acestea, în limitele competenţelor fiecăruia şi în conformitate cu cadrul juridic aplicabil. Autorităţile competente ale statelor membre ar trebui, de asemenea, să facă schimb de informaţii între ele şi cu Comisia cu privire la aspecte practice. Atunci când este necesar, Comisia ar putea crea o reţea de experţi şi practicieni pentru a face schimb de bune practici şi pentru a oferi asistenţă autorităţilor competente ale statelor membre pentru a facilita anchetarea infracţiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii. Asistenţa oferită nu ar trebui să însemne participarea Comisiei la procedurile de anchetare sau urmărire penală a cazurilor penale individuale desfăşurate de autorităţile competente ale statelor membre şi nu ar trebui înţeleasă ca sprijin financiar sau orice alt angajament bugetar al Comisiei.
(36)Pentru a combate în mod eficace infracţiunile definite în prezenta directivă, este necesar ca autorităţile competente din statele membre să colecteze date statistice exacte, coerente şi comparabile privind respectivele infracţiuni. Statele membre ar trebui deci să asigure un sistem adecvat pentru înregistrarea, producerea şi transmiterea datelor statistice disponibile privind infracţiunile definite în prezenta directivă. Este important ca datele statistice respective să fie folosite de statele membre la planificarea strategică şi operaţională a activităţilor de asigurare a respectării legii, la analiza amplorii şi tendinţelor infracţiunilor ce ţin de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, precum şi pentru a informa cetăţenii. Statele membre ar trebui să transmită Comisiei date statistice relevante privind procedurile în materie de încălcare a măsurilor restrictive ale Uniunii pe teritoriul lor, obţinute din datele deja disponibile la nivel centralizat sau descentralizat pe întreg teritoriul statului membru. Comisia ar trebui să evalueze şi să publice periodic într-un raport rezultatele evaluării sale pe baza datelor statistice transmise de statele membre.
(37)Printr-o modificare a Directivei (UE) 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului (14) ar trebui să se asigure faptul că încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii va fi considerată o infracţiune premisă în domeniul spălării banilor, în conformitate cu directiva menţionată.
(14)Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (JO L 284, 12.11.2018, p. 22).
(38)Având în vedere necesitatea urgentă de a trage la răspundere persoanele fizice şi juridice implicate în încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, statele membre ar trebui să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.
(39)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 22 privind poziţia Danemarcei, anexat la TUE şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi nu i se aplică.
(40)În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la TUE şi la TFUE, Irlanda a notificat prin scrisoarea din 3 martie 2023 intenţia de a participa la adoptarea şi la aplicarea prezentei directive.
(41)Întrucât obiectivele prezentei directive, şi anume de a stabili norme minime comune referitoare la definiţiile infracţiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii şi disponibilitatea unor pedepse efective, proporţionale şi cu efect de descurajare pentru infracţiunile legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ţinând seama de caracterul transfrontalier inerent al încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii şi de potenţialul său de a submina realizarea obiectivelor Uniunii de protejare a păcii şi securităţii internaţionale, precum şi de susţinere a valorilor comune ale Uniunii, dar, având în vedere amploarea şi efectele prezentei directive, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum se prevede la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(42)La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că sunt respectate drepturile procesuale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. În acest sens, obligaţiile care decurg din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor statelor membre în temeiul dreptului Uniunii privind drepturile procesuale în cadrul procedurilor penale, în special în temeiul Directivelor 2010/64/UE (15), 2012/13/UE (16), 2013/48/UE (17), (UE) 2016/343, (UE) 2016/800 (18) şi (UE) 2016/1919 (19) ale Parlamentului European şi ale Consiliului.
(15)Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1).
(16)Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1).
(17)Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
(18)Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (JO L 132, 21.5.2016, p. 1).
(19)Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistenţa juridică gratuită pentru persoanele suspectate şi persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale şi pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (JO L 297, 4.11.2016, p. 1).
(43)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Cartă, inclusiv dreptul la libertate şi siguranţă, protecţia datelor cu caracter personal, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, inclusiv dreptul de a nu se autoincrimina şi de a păstra tăcerea, principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, inclusiv principiul neretroactivităţii pedepselor, precum şi principiul non bis in idem. Prezenta directivă urmăreşte să asigure respectarea deplină a acestor drepturi şi principii şi trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare
Prezenta directivă stabileşte norme minime privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."măsuri restrictive ale Uniunii" înseamnă măsuri restrictive adoptate de Uniune în temeiul articolului 29 din TUE sau al articolului 215 din TFUE;
2."persoană, entitate sau organism desemnat" înseamnă o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care face obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii;
3."fonduri" înseamnă activele financiare şi beneficiile de orice natură, inclusiv, dar fără a se limita la:
(a)numerar, cecuri, creanţe în numerar, cambii, ordine de plată şi alte instrumente de plată;
(b)depozite la instituţii financiare sau la alte entităţi, solduri de conturi, creanţe şi titluri de creanţă;
(c)titluri de valoare tranzacţionate la nivel public şi la nivel privat şi instrumente de datorie, inclusiv titluri şi acţiuni, certificate reprezentând titluri de valoare, obligaţiuni, bilete la ordin, warante, obligaţiuni negarantate şi contracte derivate;
(d)dobânzi, dividende sau alte venituri din active ori profitul provenit din active sau generat de active;
(e)credite, drepturi compensatorii, garanţii, garanţii de bună execuţie sau alte angajamente financiare;
(f)acreditive, conosamente, contracte de vânzare;
(g)documente care atestă deţinerea de cote-părţi dintr-un fond sau din resurse financiare;
(h)"criptoactive", în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (20);
(20)Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937 (JO L 150, 9.6.2023, p. 40).
4."resurse economice" înseamnă activele, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obţinerea de fonduri, bunuri sau servicii;
5."îngheţarea fondurilor" înseamnă o acţiune menită să împiedice circulaţia, transferul, modificarea sau utilizarea fondurilor, accesarea sau tranzacţionarea de fonduri, într-un mod care ar avea ca rezultat o modificare a volumului, a cuantumului, a locaţiei, a proprietăţii, a posesiei, a naturii ori a destinaţiei acestora sau o modificare ce ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliului;
6."îngheţarea resurselor economice" înseamnă orice acţiuni care vizează împiedicarea utilizării resurselor economice pentru obţinerea de fonduri, bunuri sau servicii, inclusiv, dar fără a se limita la, vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora.
Art. 3: Încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii
(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care este intenţionat şi încalcă o interdicţie sau o obligaţie care constituie o măsură restrictivă a Uniunii sau care este prevăzută într-o dispoziţie naţională de punere în aplicare a unei măsuri restrictive a Uniunii, atunci când este necesară punerea în aplicare la nivel naţional, următorul comportament constituie o infracţiune:
a)punerea de fonduri sau resurse economice, în mod direct sau indirect, la dispoziţia unei persoane, a unei entităţi sau a unui organism desemnat sau în beneficiul lor, încălcând o interdicţie care constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
b)nerespectarea obligaţiei de a îngheţa fondurile sau resursele economice care aparţin unei persoane, unei entităţi sau unui organism desemnat sau care se află în proprietatea sau sub controlul unei astfel de persoane, entităţi sau organism desemnat ori sunt deţinute de acestea, încălcând o obligaţie care constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
c)permiterea intrării sau a tranzitului pe teritoriul unui stat membru a persoanelor fizice desemnate, încălcând astfel o interdicţie care constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
d)efectuarea de tranzacţii sau continuarea tranzacţiilor cu o ţară terţă, cu organisme ale unei ţări terţe sau cu entităţi sau organisme deţinute sau controlate direct sau indirect de o ţară terţă sau de organisme ale unei ţări terţe, inclusiv atribuirea sau continuarea executării contractelor de achiziţii publice sau a contractelor de concesiune, în cazul în care interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
e)comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, în cazul în care interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
f)furnizarea de servicii financiare sau desfăşurarea de activităţi financiare, în cazul în care interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
g)furnizarea altor servicii decât cele menţionate la litera (f), în cazul în care interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o măsură restrictivă a Uniunii;
h)eludarea unei măsuri restrictive a Uniunii prin:
(i)folosirea, transferarea către un terţ a fondurilor sau a resurselor economice, sau dispunerea în alt fel de fonduri sau resurse economice care, direct sau indirect, se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul unei persoane, unei entităţi sau unui organism desemnat, care urmează să fie îngheţate în temeiul unei măsuri restrictive a Uniunii, cu scopul de a disimula respectivele fonduri sau resurse economice;
(ii)furnizarea de informaţii false sau înşelătoare, pentru a disimula faptul că o persoană, o entitate sau un organism desemnat este proprietarul sau beneficiarul final al fondurilor sau al resurselor economice care trebuie îngheţate în temeiul unei măsuri restrictive a Uniunii;
(iii)nerespectarea de către o persoană fizică sau de către un reprezentant al unei entităţi sau al unui organism desemnat a unei obligaţii care constituie o măsură restrictivă a Uniunii, de a informa autorităţile administrative competente cu privire la fondurile sau resursele economice aflate în jurisdicţia unui stat membru care aparţin, se află în proprietatea, sunt deţinute sau se află sub controlul său;
(iv) nerespectarea unei obligaţii care constituie o măsură restrictivă a Uniunii de a furniza autorităţilor administrative competente informaţii privind fondurile sau resrsele economice îngheţate sau informaţii deţinute cu privire la fondurile sau resursele economice de pe teritoriul statelor membre, care aparţin, se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul unor persoane, entităţi sau organisme desemnate şi care nu au fost îngheţate, atunci când informaţiile respective au fost obţinute în exercitarea atribuţiilor profesionale;
i)încălcarea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în autorizaţiile acordate de autorităţile competente pentru desfăşurarea de activităţi care, în absenţa unei astfel de autorizaţii, reprezintă o încălcare a unei interdicţii sau restricţii care constituie o măsură restrictivă a Uniunii.
(2)Statele membre pot prevedea că următoarele fapte nu constituie infracţiuni:
a)faptele menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (h) de la prezentul articol, în cazul în care faptele respective implică fonduri sau resurse economice cu o valoare mai mică de 10 000 EUR;
b)faptele menţionate la alineatul (1) literele (d)-(g) şi (i) de la prezentul articol, în cazul în care faptele respective implică bunuri, servicii, tranzacţii sau activităţi cu o valoare mai mică de 10 000 EUR.
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că pragul de cel puţin 10 000 EUR poate fi atins printr-o serie de comportamente menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b) şi literele (d)-(i) de la prezentul articol, care sunt conexe şi au aceeaşi natură, atunci când comportamentele respective sunt săvârşite de acelaşi autor al infracţiunii.
(3)Statele membre se asigură că faptele menţionate la alineatul (1) litera (e) constituie infracţiuni şi în cazul în care sunt săvârşite din neglijenţă gravă, cel puţin atunci când se referă la produse incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare sau la produse cu dublă utilizare enumerate în anexele I şi IV la Regulamentul (UE) 2021/821.
(4)Nicio dispoziţie prevăzută la alineatul (1) nu se înţelege drept impunere a unei obligaţii pentru practicienii în domeniul dreptului de a raporta informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul dintre clienţii lor, în cursul evaluării situaţiei juridice a respectivului client sau în cursul exercitării funcţiei de apărare ori de reprezentare a clientului lor în cadrul procedurilor judiciare sau în legătură cu acestea, incluzând consilierea cu privire la iniţierea ori la evitarea unor astfel de proceduri.
(5)Nicio dispoziţie de la alineatele (1), (2) şi (3) nu se interpretează drept incriminare a asistenţei umanitare acordate persoanelor aflate în dificultate sau activităţile care răspund unor nevoi umane de bază şi desfăşurate conform principiilor imparţialităţii, umanităţii, neutralităţii şi independenţei şi, după caz, dreptului internaţional umanitar.
Art. 4: Instigarea, complicitatea şi tentativa
(1)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea şi complicitatea la săvârşirea unei infracţiuni menţionate la articolul 3 se pedepsesc ca infracţiuni.
(2)Statele membre se asigură că tentativa de a săvârşi infracţiunile menţionate la articolul 3 alineatul (1), litera (a), literele (c)-(g) şi litera (h) punctele (i) şi (ii) se pedepseşte ca infracţiune.
Art. 5: Sancţiuni aplicabile persoanelor fizice
(1)Statele membre asigură pentru infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 se aplică pedepse efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(2)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că infracţiunile menţionate la articolul 3 sunt pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea.
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
a)infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (h) punctele (iii) şi (iv) sunt pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin un an atunci când respectivele infracţiuni implică fonduri sau resurse economice în valoare de cel puţin 100 000 EUR la data săvârşirii infracţiunii;
b)pentru infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) şi (b) şi litera (h) punctele (i) şi (ii) sunt pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani atunci când respectivele infracţiuni implică fonduri sau resurse economice în valoare de cel puţin 100 000 EUR la data săvârşirii infracţiunii;
c)infracţiunea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (c) este pasibilă de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin trei ani;
d)infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (d)-(g) şi litera (i) sunt pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani atunci când respectivele infracţiuni implică bunuri, servicii, tranzacţii sau activităţi în valoare de cel puţin 100 000 EUR la data săvârşirii infracţiunii;
e)atunci când infracţiunea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (e) implică produse incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare sau produse cu dublă utilizare aflate pe listele din anexele I şi IV la Regulamentul (UE) 2021/821, respectiva infracţiune este pasibilă de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani, indiferent de valoarea produselor implicate.
(4)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că pragul de 100 000 EUR sau mai mult poate fi atins printr-o serie de infracţiuni prevăzute la articolul (3) alineatul (1) literele (a) şi (b) şi literele (d)-(i), în cazul în care infracţiunile respective care sunt conexe şi au aceeaşi natură, atunci când infracţiunile respective sunt săvârşite de acelaşi autor al infracţiunii.
(5)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanelor fizice care au săvârşit infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 li se pot aplica pedepse accesorii ori sancţiuni sau măsuri accesorii de altă natură, care pot include următoarele:
a)amenzi care sunt proporţionale cu gravitatea faptelor şi cu situaţia individuală, financiară şi de altă natură a persoanei fizice în cauză;
b)retragerea permiselor şi a autorizaţiilor de desfăşurare a activităţilor care constituie infracţiunea în cauză;
c)interdicţia de a deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de tipul celei utilizate pentru comiterea infracţiunii;
d)interdicţii temporare de a candida pentru funcţii publice;
e)în cazul în care există un interes public, în urma unei evaluări individuale, publicarea integrală sau parţială a hotărârii judecătoreşti care vizează infracţiunea săvârşită şi sancţiunile sau măsurile impuse, care poate include date cu caracter personal ale persoanelor condamnate numai în cazuri excepţionale, justificate în mod corespunzător.
Art. 6: Răspunderea persoanelor juridice
(1)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi considerate răspunzătoare pentru infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, în cazul în care aceste infracţiuni au fost comise în beneficiul acestor persoane juridice de orice persoană care deţine o poziţie de conducere în cadrul respectivei persoane juridice şi care a acţionat fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al respectivei persoane juridice, pe baza:
a)unui mandat de reprezentare a persoanei juridice;
b)unei competenţe de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau
c)unei competenţe de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice respective.
(2)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi trase la răspundere dacă, în lipsa exercitării supravegherii sau a controlului de către o persoană menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, a devenit posibilă săvârşirea de către o persoană aflată în subordinea acesteia a unei infracţiuni menţionate la articolele 3 şi 4, în folosul respectivei persoane juridice.
(3)Răspunderea persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol nu exclude iniţierea unor proceduri penale împotriva persoanelor fizice care comit, instigă ori sunt complici la infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4.
Art. 7: Sancţiuni aplicate persoanelor juridice
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică considerată răspunzătoare în temeiul articolului 6 este pasibilă de sancţiuni sau măsuri penale sau de altă natură efective, proporţionale şi cu efect de descurajare care includ amenzi penale sau de altă natură şi care pot include alte pedepse sau sancţiuni sau măsuri de altă natură, cum ar fi:
a)excluderea de la dreptul de a beneficia de prestaţii sau ajutoare de stat;
b)excluderea de la accesul la fonduri publice, inclusiv la proceduri de achiziţii publice, granturi şi concesiuni;
c)decăderea din dreptul de a exercita activităţi comerciale;
d)retragerea permiselor şi a autorizaţiilor de desfăşurare a activităţilor care constituie infracţiunea în cauză;
e)plasarea sub control judiciar;
f)lichidarea judiciară;
g)închiderea unităţilor care au servit la săvârşirea infracţiunii;
h)în cazul în care există un interes public, publicarea integrală sau parţială a hotărârii judecătoreşti care vizează infracţiunea săvârşită şi sancţiunile sau măsurile impuse, fără a aduce atingere normelor privind confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică considerată răspunzătoare în temeiul articolului 6 pentru infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) este pasibilă de amenzi penale sau de altă natură, al căror cuantum este proporţional cu gravitatea faptei şi cu circumstanţele individuale, financiare şi de altă natură ale persoanei juridice în cauză. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nivelul maxim al amenzilor nu este mai mic de:
a)pentru infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (h) punctele (iii) şi (iv):
(i)1 % din cifra de afaceri totală înregistrată la nivel mondial de persoana juridică, fie în exerciţiul financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea, fie în exerciţiul financiar anterior deciziei de impunere a amenzii, sau
(ii)o sumă ce reprezintă 8 000 000 EUR;
b)pentru infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (h) punctele (i) şi (ii) şi litera (i):
(i)5 % din cifra de afaceri totală înregistrată la nivel mondial de persoana juridică, fie în exerciţiul financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea, fie în exerciţiul financiar anterior deciziei de impunere a amenzii, sau
(ii)o sumă ce reprezintă 40 000 000 EUR.
Statele membre pot prevedea norme pentru cazurile în care nu este posibil să se stabilească cuantumul unei amenzi pe baza cifrei de afaceri totale înregistrate la nivel mondial de persoana juridică în exerciţiul financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea sau în exerciţiul financiar anterior deciziei de impunere a amenzii.
Art. 8: Circumstanţe agravante
În măsura în care următoarele circumstanţe nu fac parte din elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că una sau mai multe dintre următoarele circumstanţe pot fi considerate circumstanţe agravante, în conformitate cu dreptul intern:
(a)infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale în sensul definiţiei din Decizia-cadru 2008/841/JAI;
(b)infracţiunea a implicat utilizarea, de către autorul infracţiunii, de documente false sau falsificate;
(c)infracţiunea a fost săvârşită de un prestator profesionist de servicii cu încălcarea obligaţiilor sale profesionale;
(d)infracţiunea a fost săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor sale sau de o altă persoană care exercita o funcţie publică;
(e)infracţiunea a generat sau s-a preconizat că va genera beneficii financiare substanţiale sau a avut ca rezultat evitarea unor cheltuieli substanţiale, în mod direct sau indirect, în măsura în care pot fi determinate beneficiile sau cheltuielile respective;
(f)autorul infracţiunii a distrus probe sau a intimidat martorii sau reclamanţii;
(g)persoana fizică sau juridică a fost condamnată anterior, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracţiuni prevăzute la articolele 3 şi 4.
Art. 9: Circumstanţe atenuante
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce priveşte infracţiunile relevante menţionate la articolele 3 şi 4, una sau mai multe dintre următoarele circumstanţe pot fi considerate circumstanţe atenuante, în conformitate cu dreptul intern:
(a)autorul infracţiunii furnizează autorităţilor competente informaţii pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să îi identifice sau să îi aducă în faţa justiţiei pe ceilalţi autori ai infracţiunii;
(b)autorul infracţiunii furnizează autorităţilor competente informaţii pe care altfel nu le-ar fi putut obţine, ajutându-le să găsească probe.
Art. 10: Îngheţarea şi confiscarea
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4. Statele membre care au obligaţii în temeiul Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului iau aceste măsuri necesare în conformitate cu respectiva directivă.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite îngheţarea şi confiscarea fondurilor sau a resurselor economice care fac obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii în legătură cu care persoana fizică desemnată sau reprezentantul unei entităţi sau al unui organism desemnat săvârşeşte o infracţiune prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (h) punctul (i) sau (ii) sau participă la săvârşirea acesteia. Statele membre iau măsurile necesare respective în temeiul Directivei 2014/42/UE.
Art. 11: Termene de prescripţie
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili un termen de prescripţie care să permită anchetarea, urmărirea penală, judecarea şi pronunţarea de hotărâri judecătoreşti cu privire la infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 într-o perioadă de timp suficient de lungă după săvârşirea acestor infracţiuni, astfel încât infracţiunile respective să poată fi combătute eficient.
(2)Termenul de prescripţie menţionat la alineatul (1) este de cel puţin cinci ani, calculat de la data săvârşirii unei infracţiuni pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani.
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili un termen de prescripţie de cel puţin cinci ani de la data hotărârii definitive care are ca obiect pedeapsa pentru o infracţiune menţionată la articolele 3 şi 4 prin care se asigură executarea următoarelor pedepse impuse în urma condamnării respective:
a)o pedeapsă cu închisoarea de peste un an; sau
b)o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracţiune pasibilă de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani.
(4)Prin derogare de la alineatele (2) şi (3), statele membre pot stabili un termen de prescripţie mai scurt de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiţia să garanteze că acest termen de prescripţie poate fi întrerupt sau suspendat în cazul unor fapte specificate.
Art. 12: Competenţă
(1)Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în privinţa infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4 atunci când:
a)infracţiunea a fost săvârşită, în totalitate sau parţial, pe teritoriul său;
b)infracţiunea a fost săvârşită la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în statul membru în cauză sau care arborează pavilionul acestuia; sau
c)autorul infracţiunii este resortisant al statului membru respectiv.
(2)Un stat membru informează Comisia atunci când decide să îşi extindă sfera de competenţă pentru a cuprinde una sau mai multe dintre infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, săvârşite în afara teritoriului său, în cazul în care:
a)autorul infracţiunii îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul său;
b)autorul infracţiunii este unul dintre funcţionarii săi care acţionează în exercitarea atribuţiilor sale oficiale;
c)infracţiunea este săvârşită în beneficiul unei persoane juridice având sediul pe teritoriul său; sau
d)infracţiunea este săvârşită în beneficiul unei persoane juridice pentru orice activitate desfăşurată integral sau parţial pe teritoriul său.
(3)În cazul în care o infracţiune menţionată la articolele 3 şi 4 se încadrează în sfera de competenţă a mai multor state membre, statele membre respective cooperează pentru a stabili statul membru care desfăşoară procedurile penale. Atunci când este cazul şi în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului (21), chestiunea este transmisă către Eurojust.
(21)Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor referitoare la exercitarea competenţei în cadrul procedurilor penale (JO L 328, 15.12.2009, p. 42).
(4)În cazurile menţionate la alineatul (1) litera (c), statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că exercitarea competenţei lor nu este supusă condiţiei ca urmărirea penală să poată fi iniţiată numai în urma unei denunţări din partea statului pe teritoriul căruia a fost săvârşită infracţiunea.
Art. 13: Instrumente de anchetă
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sunt disponibile, pentru anchetarea sau urmărirea penală a infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4, instrumente eficace şi proporţionale de anchetă. Dacă este cazul, printre instrumentele respective se află instrumente speciale de anchetă, cum ar fi cele utilizate pentru combaterea criminalităţii organizate sau a altor forme grave de criminalitate.
Art. 14: Raportarea încălcărilor măsurilor restrictive ale Uniunii şi protejarea persoanelor care raportează astfel de încălcări
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că Directiva (UE) 2019/1937 se aplică raportării încălcărilor măsurilor restrictive ale Uniunii menţionate la articolele 3 şi 4 din prezenta directivă şi protejării persoanelor care raportează astfel de încălcări, în condiţiile stabilite în aceasta.
Art. 15: Coordonarea şi cooperarea între autorităţile competente dintr-un stat membru
Statele membre desemnează, dintre autorităţile lor competente şi fără a aduce atingere independenţei sistemului judiciar, o unitate sau un organism care să asigure coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile de aplicare a legii şi autorităţile responsabile cu punerea în aplicare a măsurilor restrictive ale Uniunii în legătură cu activităţile infracţionale care intră sub incidenţa prezentei directive.
Unitatea sau organismul specializat menţionat la primul paragraf are următoarele sarcini:
(a)să asigure priorităţi comune şi înţelegerea comună a relaţiei dintre asigurarea respectării legii penale şi administrative;
(b)să facă schimb de informaţii în scopuri strategice, în limitele stabilite în dreptul Uniunii şi în dreptul intern aplicabil;
(c)consultarea în cadrul anchetelor individuale, în limitele stabilite în dreptul Uniunii şi în dreptul intern aplicabil.
Art. 16: Cooperarea dintre autorităţile competente ale statelor membre, Comisie, Europol, Eurojust şi Parchetul European
(1)În cazul în care se suspectează că infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 sunt de natură transfrontalieră, autorităţile competente ale statelor membre vizate au în vedere transmiterea informaţiilor referitoare la infracţiunile respective către organismele competente corespunzătoare.
Fără a aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră şi asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, statele membre, Europol, Eurojust, Parchetul European şi Comisia cooperează, în limitele competenţelor lor respective, în lupta contra infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4. În acest scop, dacă este cazul, Europol şi Eurojust acordă asistenţa tehnică şi operaţională de care au nevoie autorităţile naţionale competente pentru o mai bună coordonare a anchetelor lor.
(2)Dacă este cazul, Comisia poate institui o reţea de experţi şi practicieni pentru a face schimb de bune practici şi, dacă este cazul, pentru a oferi asistenţă autorităţilor competente ale statelor membre pentru a facilita investigarea infracţiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii. Această reţea poate oferi, de asemenea, după caz, o cartografiere disponibilă publicului şi actualizată periodic a riscurilor de încălcare sau de eludare a măsurilor restrictive ale Uniunii în anumite zone geografice şi cu privire la sectoare şi activităţi specifice.
(3)În cazul în care cooperarea menţionată la alineatul (1) implică cooperarea cu autorităţile competente din ţări terţe, această cooperare ar trebui să aibă loc cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale şi a dreptului internaţional.
(4)Autorităţile competente ale statelor membre fac schimb în mod frecvent şi periodic de informaţii cu Comisia şi cu alte autorităţi competente cu privire la aspecte practice, în special cu privire la practicile recurente de eludare, cum ar fi structurile de disimulare a proprietăţii efective şi a controlului activelor.
Art. 17: Date statistice
(1)Statele membre se asigură că se instituie un sistem pentru înregistrarea, producerea şi punerea la dispoziţie a datelor statistice anonimizate privind etapele de raportare, de anchetare şi cele judiciare referitoare la infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, pentru a monitoriza încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii.
(2)Fără a aduce atingere obligaţiilor de raportare prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii, statele membre transmit anual Comisiei date statistice cu privire la infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, care includ cel puţin datele existente privind:
a)numărul infracţiunilor înregistrate şi judecate de statele membre;
b)numărul de acţiuni în justiţie respinse, inclusiv pe motiv de expirare a termenului de prescripţie pentru infracţiunea în cauză;
c)numărul persoanelor fizice care sunt:
(i)urmărite penal;
(ii)condamnate;
d)numărul persoanelor juridice care sunt:
(i)urmărite penal;
(ii)condamnate sau amendate;
e)tipurile şi nivelurile sancţiunilor impuse.
(3)Statele membre asigură publicarea unei versiuni consolidate a datelor statistice ale acestora cel puţin o dată la trei ani.
Art. 18: Modificarea Directivei (UE) 2018/1673
La articolul 2 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:
"(w) încălcarea mă urilor restrictive ale Uniunii."
Art. 19: Evaluarea, raportarea şi revizuirea
(1)Până la 20 mai 2027, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a gradului în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre furnizează Comisiei informaţiile necesare pentru întocmirea raportului respectiv.
(2)Până la 20 mai 2030, Comisia efectuează o evaluare a impactului şi a eficacităţii prezentei directive, ţinând seama de datele statistice anuale furnizate de statele membre, abordând necesitatea de a actualiza lista infracţiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Statele membre furnizează Comisiei informaţiile necesare pentru întocmirea raportului respectiv. Dacă este cazul, raportul respectiv este însoţit de o propunere legislativă.
Art. 20: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 mai 2025. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respective, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 21: Intrare în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 22: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 24 aprilie 2024.
Pentru Parlamentul European Preşedintele R. METSOLA Pentru Consiliu Preşedintele M. MICHEL |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 29 aprilie 2024