Directiva 1203/11-apr-2024 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal şi de înlocuire a Directivelor 2008/99/CE şi 2009/123/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare

Versiune de la: 30 Aprilie 2024

Dată act: 11-apr-2024

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)În temeiul articolului 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi al articolului 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea se angajează să asigure un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Mediul, în sens larg, ar trebui protejat astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (3) din TUE şi la articolul 191 din TFUE, acoperind toate resursele naturale - care includ aerul, apa, solul, ecosistemele, inclusiv serviciile şi funcţiile ecosistemice, şi fauna şi flora sălbatică, inclusiv habitatele - precum şi serviciile furnizate de resursele naturale.

(2)În temeiul articolului 191 alineatul (2) din TFUE, politica Uniunii în domeniul mediului urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul "poluatorul plăteşte". Având în vedere că infracţiunile împotriva mediului afectează şi drepturile fundamentale, combaterea infracţiunilor împotriva mediului la nivelul Uniunii este esenţială pentru a asigura protecţia drepturilor respective.

(3)Creşterea numărului de infracţiuni împotriva mediului şi a efectelor acestora, care subminează eficacitatea dreptului Uniunii privind mediul, reprezintă un motiv de preocupare continuă la nivelul Uniunii. Astfel de infracţiuni se extind din ce în ce mai mult în afara graniţelor statelor membre pe teritoriul cărora sunt comise. Astfel de infracţiuni reprezintă o ameninţare la adresa mediului şi necesită prin urmare un răspuns adecvat şi eficace, pentru care este necesară de multe ori o cooperare transfrontalieră eficace.

(4)Normele existente privind sancţiunile în temeiul Directivei 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³) şi în temeiul reglementărilor sectoriale de mediu la nivelul Uniunii nu au fost suficiente pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii în ceea ce priveşte protecţia mediului. O astfel de respectare ar trebui să fie consolidată prin prevederea de sancţiuni penale efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, care corespund gravităţii infracţiunilor şi care pot transmite o mai mare dezaprobare socială decât utilizarea sancţiunilor administrative. Complementaritatea dintre dreptul penal şi cel administrativ este esenţială pentru prevenirea şi descurajarea faptelor contrare legii care cauzează daune mediului.

(8)Statele membre ar trebui să prevadă în dreptul lor intern sancţiuni penale pentru încălcări grave ale dreptului Uniunii privind protecţia mediului. În cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, dreptul Uniunii prevede un set cuprinzător de norme de control şi de asigurare a respectării legii în temeiul Regulamentelor Consiliului (CE) nr. 1224/2009 (⁴) şi (CE) nr. 1005/2008 (⁵) în cazul încălcărilor grave, inclusiv cele care provoacă daune mediului marin. În cadrul acestui set de norme, statele membre pot alege să aplice sancţiuni administrative sau penale, ori ambele. În conformitate cu comunicările Comisiei din 11 decembrie 2019 privind "Pactul verde european" şi din 20 mai 2020 privind "Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 - Readucerea naturii în vieţile noastre", anumite fapte contrare legii săvârşite cu intenţie care intră sub incidenţa Regulamentelor (CE) nr. 1224/2009 şi (CE) nr. 1005/2008 ar trebui să constituie infracţiuni.

(⁴)Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 şi (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(9)Pentru a constitui o infracţiune împotriva mediului în temeiul prezentei directive, fapta ar trebui să fie contrară legii. Pentru a fi contrară legii, fapta ar trebui să încalce dreptul Uniunii care contribuie la urmărirea unuia dintre obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului, astfel cum este prevăzut la articolul 191 alineatul (1) din TFUE, indiferent de temeiul juridic al dreptului Uniunii, care ar putea include, de exemplu, articolul 91, 114, 168 sau 192 din TFUE, sau ar trebui să încalce actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, sau deciziile luate de o autoritate competentă a unui stat membru care pun în aplicare dreptul Uniunii. Prezenta directivă ar trebui să precizeze care faptă contrară legii este de natură să constituie infracţiune şi, după caz, ar trebui stabilit un prag cantitativ sau calitativ necesar pentru ca fapta să constituie infracţiune. Această faptă ar trebui să constituie infracţiune atunci când este săvârşită cu intenţie şi, în anumite cazuri, şi atunci când este săvârşită cel puţin din neglijenţă gravă. În special, o faptă contrară legii care provoacă decesul persoanelor sau vătămarea gravă a persoanelor, daune semnificative sau un risc considerabil de daune semnificative pentru mediu sau care este considerată în alt mod a fi deosebit de dăunătoare pentru mediu ar trebui să constituie, de asemenea, o infracţiune atunci când este săvârşită cel puţin din neglijenţă gravă. Statele membre pot adopta sau menţine norme mai stricte în materie de drept penal.

(10)O faptă ar trebui să fie contrară legii chiar dacă este săvârşită în temeiul unei autorizaţii eliberate de o autoritate competentă a unui stat membru, dacă o astfel de autorizaţie a fost obţinută în mod fraudulos sau prin corupţie, extorcare sau constrângere. Deţinerea unei astfel de autorizaţii nu ar trebui să împiedice tragerea la răspundere penală a titularului, în cazul în care autorizaţia încalcă în mod vădit cerinţele legale de fond relevante. "Încălcarea vădită a cerinţelor legale de fond relevante" ar trebui interpretată ca referindu-se la o încălcare vădită şi substanţială a cerinţelor legale de fond relevante şi nu este menită să includă încălcări ale cerinţelor procedurale sau elemente minore ale autorizaţiei. Acest fapt nu transferă obligaţia de a se asigura că autorizaţiile sunt legale de la autorităţile competente la operatori. În plus, în cazul în care este necesară o autorizaţie, faptul că autorizaţia este legală nu exclude proceduri penale împotriva titularului autorizaţiei, atunci când titularul nu respectă toate obligaţiile aferente autorizaţiei sau alte obligaţii legale relevante care nu sunt cuprinse în autorizaţie.

(11)În plus, este necesar ca operatorii să ia măsurile necesare pentru a respecta actele cu putere de lege şi actele administrative privind protecţia mediului aplicabile atunci când desfăşoară activitatea respectivă, inclusiv prin respectarea obligaţiilor care le revin, astfel cum sunt prevăzute în dreptul Uniunii şi în dreptul intern aplicabile, în legătură cu procedurile pentru modificarea sau actualizarea autorizaţiilor existente. Aceasta ar trebui să acopere, de asemenea, obligaţiile titularului autorizaţiei de a actualiza şi reînnoi o astfel de autorizaţie.

(13)Unele infracţiuni definite în prezenta directivă includ un prag calitativ pentru ca fapta să constituie infracţiune, şi anume ca o astfel de faptă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, apei sau solului ori unui ecosistem, animalelor sau plantelor. Pentru a proteja mediul în cea mai mare măsură posibilă, acest prag calitativ ar trebui înţeles în sens larg, incluzând, după caz, daune semnificative aduse faunei şi florei, habitatelor, serviciilor furnizate de resursele naturale şi de ecosisteme, precum şi funcţiilor ecosistemice. Termenul "ecosistem" ar trebui înţeles ca fiind un complex dinamic de comunităţi de plante, animale, ciuperci şi microorganisme şi mediul lor abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională, şi ar trebui să includă tipuri de habitate, habitate ale speciilor şi populaţii de specii. Un ecosistem ar trebui să includă, de asemenea, serviciile ecosistemice prin care un ecosistem contribuie în mod direct sau indirect la bunăstarea umană, precum şi funcţiile ecosistemice, care se referă la procesele naturale dintr-un ecosistem. Unităţile mai mici, cum ar fi stupul, muşuroiul sau cioata, pot face parte dintr-un ecosistem, dar nu ar trebui să fie considerate a fi un ecosistem de sine stătător în sensul prezentei directive.

(15)Introducerea în mediu a unor diferite forme de energie, cum ar fi căldura, sursele de energie termică, zgomotul, inclusiv zgomotul subacvatic, şi alte surse de energie acustică, vibraţii, câmpuri electromagnetice, electricitate sau lumină, poate cauza daune semnificative calităţii aerului, apei sau solului sau daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor sau decesul unei persoane sau vătămarea gravă a persoanelor. Diverse instrumente ale dreptului Uniunii privind mediul reglementează introducerea energiei în mediu, de exemplu în domeniul protecţiei apei, al mediului marin, al reducerii zgomotului, al gestionării deşeurilor şi al emisiilor industriale. Având în vedere instrumentele respective, introducerea ilegală de energie în mediu ar trebui să constituie infracţiune în temeiul prezentei directive în cazul în care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau sănătăţii umane.

(17)Prezenta directivă introduce infracţiunea de introducere pe piaţă, prin încălcarea unei interdicţii sau a unei alte cerinţe care vizează protecţia mediului, a unui produs a cărui utilizare pe scară largă are ca rezultat deversarea, emiterea sau introducerea unei cantităţi de materii sau de substanţe, de energie sau de radiaţii ionizante în aer, sol sau apă, şi care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau sănătăţii umane. În acest context, ar trebui prevăzută o interdicţie, sau o altă cerinţă care vizează protecţia mediului, în domeniul dreptului Uniunii care are printre obiectivele sale sau are ca scop protecţia mediului, inclusiv conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, protecţia sănătăţii umane, utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale sau combaterea schimbărilor climatice sau promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să abordeze problemele de mediu la nivel regional sau mondial. În schimb, în cazul în care o astfel de interdicţie sau cerinţă este prevăzută în alte domenii ale dreptului Uniunii care au alte obiective, de exemplu protecţia sănătăţii şi a siguranţei lucrătorilor, fapta nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare al infracţiunii respective. În sensul prezentei directive, "utilizarea pe scară largă" se referă la efectul combinat al utilizării produsului de către mai mulţi utilizatori, indiferent de numărul acestora, cu condiţia ca fapta să provoace sau să fie susceptibilă să provoace daune mediului sau sănătăţii umane.

(18)Colectarea, transportul şi tratarea deşeurilor, efectuate contrar legii, precum şi lipsa supravegherii acestor operaţiuni şi a întreţinerii ulterioare a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse în calitate de comerciant sau broker, pot cauza efecte devastatoare asupra mediului şi sănătăţii umane. Astfel de efecte pot fi cauzate de fapte contrare legii în legătură cu deşeuri nocive de produse farmaceutice, stupefiante, inclusiv componente pentru producerea de stupefiante, substanţe chimice, deşeuri care conţin acizi sau baze sau deşeuri care conţin toxine, metale grele, ulei, grăsimi, deşeuri electrice şi electronice, vehicule scoase din uz sau deşeuri de plastic. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că gestionarea ilegală a deşeurilor constituie o infracţiune în cazul în care o astfel de faptă este în legătură cu deşeuri periculoase într-o cantitate care nu poate fi neglijată, sau în legătură cu alte deşeuri şi acestea provoacă sau sunt susceptibile să provoace daune semnificative mediului sau sănătăţii umane.

(19)În scopul infracţiunii introduse prin prezenta directivă în legătură cu reciclarea navelor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶), ar trebui remarcat faptul că, în temeiul dreptului Uniunii în vigoare, obligaţiile prevăzute în regulamentul respectiv se aplică numai proprietarilor de nave, astfel cum sunt definiţi în regulamentul respectiv.

(20)În ceea ce priveşte evaluarea faptului că este neglijabilă cantitatea unui produs relevant sau a unui produs de bază relevant, asociată cu defrişarea sau degradarea pădurilor astfel cum este menţionată în Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁷), statele membre ar putea lua în considerare, de exemplu, cantitatea de produs relevant exprimată în masa netă sau, după caz, în volum sau ca un număr de elemente, sau faptul că amploarea activităţii în cauză este neglijabilă în ceea ce priveşte cantitatea produsului relevant. Pentru o astfel de evaluare, statele membre ar putea, de asemenea, să ia în considerare, după caz, alte elemente enumerate în prezenta directivă pentru anumite infracţiuni, inclusiv stadiul de conservare a speciilor în cauză sau costul refacerii mediului.

(21)Infracţiunile privind faptele săvârşite cu intenţie enumerate în prezenta directivă pot duce la rezultate catastrofale, cum ar fi poluarea pe scară largă, accidentele industriale cu efecte grave asupra mediului sau incendiile forestiere la scară largă. În cazul în care astfel de infracţiuni provoacă distrugerea sau daune semnificative şi pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă sau unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative şi pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calităţii aerului, solului sau apei, astfel de infracţiuni care cauzează astfel de rezultate catastrofale ar trebui să constituie infracţiuni calificate şi, prin urmare, să fie pedepsite cu sancţiuni mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracţiuni definite în prezenta directivă. Respectivele infracţiuni calificate pot include fapte comparabile cu "ecocidul", care este deja prevăzut de dreptul intern al anumitor state membre şi care fac obiectul discuţiilor în cadrul forurilor internaţionale.

(22)În cazul în care, în temeiul prezentei directive, o faptă constituie infracţiune doar dacă este săvârşită în legătură cu o cantitate care nu poate fi neglijată, având legătură cu depăşirea pragului, valorii sau a unui alt parametru obligatoriu, pentru a evalua dacă a fost depăşit pragul, valoarea sau alt parametru, ar trebui să se ţină cont, printre altele, de gradul de periculozitate şi toxicitate a materialului sau substanţei deoarece, cu cât materialul sau substanţa sunt mai periculoase sau mai toxice, cu atât mai devreme s-ar atinge pragul, valoarea sau parametrul respectiv şi, în cazul substanţelor sau al materialelor deosebit de periculoase şi toxice, chiar şi o cantitate foarte mică poate cauza daune semnificative mediului sau sănătăţii umane.

(23)Accelerarea schimbărilor climatice, declinul biodiversităţii şi degradarea mediului, asociate cu exemple concrete ale efectelor devastatoare ale acestora, au condus la recunoaşterea tranziţiei verzi ca obiectiv definitoriu al epocii noastre şi ca o chestiune de echitate între generaţii. În cazul în care termenii utilizaţi în dreptul Uniunii privind mediul pentru a descrie o faptă contrară legii sunt menţionaţi în prezenta directivă în scopul definirii infracţiunilor, aceşti termeni ar trebui înţeleşi în înţelesul definiţiilor corespunzătoare prevăzute în actele juridice relevante ale Uniunii care sunt acoperite de prezenta directivă. Prezenta directivă ar trebui să acopere, de asemenea, orice act al Uniunii de modificare a dispoziţiilor sau a cerinţelor relevante pentru descrierea faptelor contrare legii care intră în domeniul de aplicare al infracţiunilor definite în prezenta directivă. Atunci când sunt elaborate astfel de acte de modificare ale Uniunii, este oportun să fie inclusă o trimitere la prezenta directivă. Cu toate acestea, atunci când în dreptul Uniunii privind mediul sunt introduse noi tipuri de fapte contrare legii care nu intră încă în domeniul de aplicare al prezentei directive, ar trebui să se modifice prezenta directivă pentru a include astfel de noi tipuri de fapte contrare legii în domeniul său de aplicare.

(24)Fără a aduce atingere naturii dinamice a prezentei directive, Comisia ar trebui să analizeze periodic dacă este necesară modificarea descrierii din prezenta directivă a faptelor susceptibile să constituie o infracţiune în temeiul prezentei directive. Comisia ar trebui, de asemenea, să analizeze dacă este necesar să se definească alte infracţiuni, atunci când în dreptul Uniunii privind mediul sunt introduse noi tipuri de fapte contrare legii care nu intră încă în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(25)Prezenta directivă ar trebui să stabilească o listă neexhaustivă de elemente care ar trebui să fie luate în considerare, după caz, de către autorităţile competente pentru a evalua dacă au fost atinse pragurile calitative şi cantitative utilizate pentru definirea infracţiunilor împotriva mediului. Furnizarea unei astfel de liste ar trebui să faciliteze aplicarea coerentă a prezentei directive şi o combatere mai eficace a infracţiunilor împotriva mediului, precum şi să asigure securitatea juridică. Cu toate acestea, astfel de elemente de evaluare sau aplicarea lor nu ar trebui să facă excesiv de dificilă depistarea, investigarea, urmărirea penală sau judecarea infracţiunilor.

(26)În cazul în care prezenta directivă prevede că o faptă contrară legii constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie şi provoacă decesul unei persoane, noţiunea de "intenţie" ar trebui interpretată în conformitate cu dreptul intern, ţinând seama de jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (denumită în continuare "Curtea de Justiţie"). Prin urmare, în sensul prezentei directive, "intenţia" ar putea fi înţeleasă ca fiind intenţia de a cauza decesul unei persoane sau ar putea viza, de asemenea, o situaţie în care autorul infracţiunii, fără a dori să cauzeze decesului unei persoane, sau fiind conştient de posibilitatea cauzării decesului unei persoane, a acţionat sau s-a abţinut să acţioneze, în mod voluntar şi cu încălcarea unei anumite obligaţii, cauzând astfel decesul unei persoane. Aceeaşi înţelegere privind noţiunea de "intenţie" ar trebui aplicată în cazul în care o faptă contrară legii descrisă în prezenta directivă, săvârşită cu intenţie, provoacă vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative şi pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, ori distrugerea unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă, ori unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative şi pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calităţii aerului, solului sau apei.

(27)În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta directivă, noţiunea "neglijenţă gravă" ar trebui interpretată în conformitate cu dreptul intern, luând în considerare jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie. Prezenta directivă nu impune introducerea în dreptul intern a noţiunii de "neglijenţă gravă" pentru fiecare element constitutiv al infracţiunii, cum ar fi deţinerea, vânzarea de sau oferirea spre vânzare, introducerea pe piaţă şi alte elemente similare. În astfel de cazuri, statele membre au posibilitatea de a decide că noţiunea de "neglijenţă gravă" este relevantă pentru anumite elemente ale infracţiunii, cum ar fi statutul de protecţie, "cantitatea neglijabilă" sau "probabilitatea" ca fapta să provoace daune semnificative.

(28)În cadrul procedurilor penale şi al proceselor, ar trebui să se ţină seama în mod corespunzător de implicarea grupurilor infracţionale organizate care acţionează în moduri care au un impact negativ asupra mediului. Procedurile penale în legătură cu infracţiunile împotriva mediului ar trebui să ţină cont de corupţie, spălarea banilor, criminalitatea cibernetică şi fraudarea documentelor şi, în legătură cu activităţile comerciale, de intenţia autorului infracţiunii de a maximiza profiturile sau de a economisi cheltuielile. Astfel de forme de infracţiuni sunt adesea interconectate cu formele grave de infracţiuni împotriva mediului şi, prin urmare, nu ar trebui abordate în mod izolat. De asemenea, acestea au tendinţa, în special, să cauzeze daune semnificative mediului şi sănătăţii umane, inclusiv efecte devastatoare asupra naturii şi a comunităţilor locale. De asemenea, este deosebit de îngrijorător faptul că unele infracţiuni împotriva mediului sunt comise profitând de toleranţa sau de sprijinul activ al administraţiilor competente sau al funcţionarilor în exerciţiul propriilor îndatoriri publice. În anumite cazuri, acest lucru poate lua chiar şi forma corupţiei. Exemple de astfel de fapte sunt ignorarea sau păstrarea tăcerii cu privire la încălcarea dreptului mediului în urma inspecţiilor, omiterea deliberată a inspecţiilor sau a controalelor, cum ar fi cu privire la respectarea condiţiilor unei autorizaţii de către titularul autorizaţiei, sprijinirea rezoluţiilor sau voturile în favoarea acordării de licenţe ilegale sau emiterea de rapoarte favorabile false sau inexacte.

(29)Instigarea şi complicitatea la comiterea cu intenţie a unei infracţiuni ar trebui, de asemenea, să fie sancţionate. Tentativa de a comite o infracţiune care provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane, sau care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau care este considerată în alt mod ca fiind deosebit de dăunătoare ar trebui, de asemenea, să constituie o infracţiune atunci când este săvârşită cu intenţie. Noţiunea de "tentativă" este interpretată în conformitate cu dreptul intern. În ceea ce priveşte infracţiunea definită în prezenta directivă în legătură cu executarea unui proiect fără aprobarea de dezvoltare, dat fiind că execuţia unui proiect ar trebui înţeleasă ca incluzând începerea implementării unui astfel de proiect, de exemplu, lucrările de pregătire a terenului pentru construcţii sau alte lucrări cu impact asupra mediului, prezenta directivă nu enumeră respectiva infracţiune printre infracţiunile pentru care tentativa ar trebui să fie pedepsită ca infracţiune.

(30)Sancţiunile pentru infracţiunile definite în prezenta directivă ar trebui să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare. În acest scop, ar trebui stabilite niveluri minime pentru durata maximă a pedepsei cu închisoarea pentru persoanele fizice. Limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea prevăzute în prezenta directivă pentru infracţiunile comise de persoane fizice ar trebui să se aplice cel puţin celor mai grave forme ale unor astfel de infracţiuni. Dreptul penal al tuturor statelor membre include dispoziţii privind omorul, săvârşit fie cu intenţie, fie din neglijenţă gravă. Statele membre ar trebui să poată recurge la aceste dispoziţii generale, inclusiv la dispoziţiile privind circumstanţele agravante, atunci când transpun dispoziţiile prezentei directive referitoare la infracţiuni care cauzează decesul unei persoane, indiferent dacă au fost comise cu intenţie sau din neglijenţă gravă.

(31)Pedepsele sau măsurile complementare sunt adesea percepute ca fiind mai eficace decât sancţiunile financiare, în special în cazul persoanelor juridice. Prin urmare, în cadrul procedurilor relevante, ar trebui să fie posibilă impunerea de pedepse sau măsuri complementare. Respectivele pedepse sau măsuri ar putea include obligaţia de a reface mediul, excluderea de la accesul la finanţarea publică, inclusiv procedurile de achiziţii publice, granturile şi concesiunile, precum şi retragerea permiselor şi a autorizaţiilor. Acest lucru nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorilor sau a instanţelor în cadrul procedurilor penale de a impune sancţiuni adecvate în cazuri individuale.

(32)Fără a aduce atingere cerinţelor din Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁸), pedepsele sau măsurile complementare ar putea să includă o cerinţă de refacere a mediului în cazul în care daunele sunt reversibile şi o cerinţă de a acorda despăgubiri în cazul în care daunele sunt ireversibile sau autorul infracţiunii nu are capacitatea de a efectua o astfel de refacere.

(33)În cazul în care fapta care constituie o infracţiune împotriva mediului astfel cum este definită în prezenta directivă este imputabilă unor persoane juridice, respectivele persoane juridice ar trebui să răspundă pentru astfel de infracţiuni. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul acestora prevede tipuri şi niveluri de sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul acestora prevede tipuri şi niveluri de sancţiuni fără caracter penal efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Nivelurile maxime ale amenzilor prevăzute în prezenta directivă pentru infracţiunile definite de aceasta ar trebui să se aplice cel puţin pentru cele mai grave forme ale unor astfel de infracţiuni. Pentru a se asigura că sancţiunea impusă este efectivă, proporţională şi cu efect de descurajare, ar trebui luate în considerare atât gravitatea faptei, cât şi circumstanţele individuale, financiare şi de altă natură ale persoanelor juridice în cauză. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să stabilească nivelurile maxime ale amenzilor ca un procent din cifra de afaceri totală la nivel mondial a persoanei juridice în cauză, fie în cuantumuri fixe. Atunci când transpun prezenta directivă, statele membre ar trebui să decidă pe care dintre cele două opţiuni o vor utiliza.

(34)În cazul în care, la stabilirea amenzilor care urmează să fie aplicate persoanelor juridice, statele membre aleg să aplice criteriul cifrei de afaceri totale la nivel mondial a unei persoane juridice, ele ar trebui să decidă dacă să calculeze cifra de afaceri pe baza exerciţiului financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea sau pe baza exerciţiului financiar care precedă decizia de impunere a amenzilor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare să prevadă norme pentru cazurile în care nu este posibil să se stabilească cuantumul unei amenzi pe baza cifrei de afaceri totale înregistrate la nivel mondial de persoana juridică în exerciţiul financiar anterior celui în care a fost săvârşită infracţiunea sau în exerciţiul financiar anterior deciziei de impunere a amenzii. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să ia în considerare alte criterii, cum ar fi cifra de afaceri totală la nivel mondial dintr-un exerciţiu financiar diferit. În cazul în care normele respective includ stabilirea de niveluri fixe ale amenzilor, nu ar trebui să fie necesar ca nivelul maxim al acestor cuantumuri să atingă nivelurile stabilite în prezenta directivă ca cerinţă minimă pentru nivelul maxim al amenzilor stabilite în cuantum fix.

(35)În cazul în care statele membre optează pentru nivelurile maxime ale amenzilor stabilite în cuantumuri fixe, aceste niveluri ar trebui prevăzute în dreptul intern. Ar trebui să se aplice nivelurile maxime ale acestor amenzi pentru formele cele mai grave de infracţiuni definite în prezenta directivă săvârşite de persoane juridice cu putere financiară. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili metoda de calcul a acestor niveluri maxime ale amenzilor, inclusiv cu privire la condiţiile specifice pentru acestea. Statele membre sunt invitate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor stabilite în cuantumuri fixe având în vedere ratele inflaţiei şi de alte fluctuaţii ale valorii monetare, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul lor intern. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să prevadă niveluri maxime ale amenzilor în moneda lor, care să corespundă nivelurilor stabilite în euro în prezenta directivă la data intrării sale în vigoare. Respectivele state membre sunt invitate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor ţinând seama şi de evoluţia cursului de schimb.

(36)Stabilirea nivelului maxim al amenzilor nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorilor sau a instanţelor în cadrul procedurilor penale în ceea ce priveşte impunerea de sancţiuni adecvate fiecărui caz în parte. Întrucât prezenta directivă nu stabileşte un nivel minim al amenzilor, judecătorii sau instanţele ar trebui, în orice caz, să impună sancţiuni adecvate, ţinând seama de circumstanţele individuale, financiare şi de altă natură ale persoanei juridice în cauză şi de gravitatea faptei.

(37)Statele membre ar trebui să se asigure că sancţiunile penale sau măsurile de altă natură aplicabile persoanelor juridice trase la răspundere pentru infracţiuni calificate definite în prezenta directivă sunt mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracţiuni definite în prezenta directivă. În acest scop, statele membre ar trebui, în conformitate cu dreptul lor intern, să prevadă un nivel al amenzilor penale şi de altă natură mai ridicat decât nivelul maxim al amenzilor stabilite în prezenta directivă sau să prevadă sancţiuni sau măsuri mai aspre în alt mod, inclusiv sancţiuni penale sau măsuri de altă natură, sau o combinaţie a acestora.

(40)Nivelurile sancţiunilor impuse ar trebui apropiate în continuare, iar eficacitatea acestor niveluri ar trebui încurajată prin introducerea de circumstanţe agravante comune, care să reflecte gravitatea infracţiunii săvârşite. Noţiunea de "circumstanţe agravante" ar trebui înţeleasă fie ca fapte care permit judecătorului să aplice pedepse mai aspre decât cele pronunţate în mod normal pentru aceeaşi infracţiune în absenţa faptelor respective, fie ca posibilitatea de a reţine mai multe infracţiuni în mod cumulativ pentru a creşte nivelul sancţiunii. Prin urmare, statele membre nu sunt obligate să prevadă circumstanţe agravante specifice în cazul în care dreptul intern prevede deja infracţiuni separate care pot atrage sancţiuni mai aspre.

(42)Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere normelor şi principiilor generale ale dreptului penal intern privind condamnarea sau aplicarea şi executarea pedepselor în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz în parte. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili cele mai adecvate pedepse sau măsuri complementare. În special, în cazul în care acestea prevăd în dreptul intern posibilitatea de a impune o obligaţie de refacere a mediului într-un anumit termen, cu condiţia ca daunele să fie reversibile, prezenta directivă nu impune ca un judecător sau o instanţă să fie, de asemenea, responsabilă de monitorizarea executării unei astfel de obligaţii. În mod similar, dacă retragerea permiselor şi a autorizaţiilor de exercitare a activităţilor care au condus la comiterea infracţiunii poate fi impusă ca sancţiune în temeiul dreptului intern, statele membre ar trebui să se asigure că judecătorii sau instanţele pot fie să impună ele însele o astfel de sancţiune, fie că o altă autoritate competentă este informată şi poate acţiona în conformitate cu normele procedurale naţionale.

(44)Publicarea datelor cu caracter personal ale persoanelor condamnate conţinute în hotărârile judecătoreşti ar trebui să fie posibilă numai în cazuri excepţionale justificate în mod corespunzător, în urma unei evaluări de la caz la caz, punând în balanţă interesul public cu dreptul la viaţă privată şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal ale persoanei condamnate, prevăzute la articolele 7 şi, respectiv, 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "Carta"). Prin urmare, publicarea acestor date cu caracter personal ar trebui să fie posibilă numai în cazul infracţiunilor grave şi în cazul în care sunt necesare efecte de descurajare puternice. Evaluarea de la caz la caz ar putea lua în considerare elemente precum gravitatea daunelor cauzate mediului, prejudiciul suferit de persoanele fizice, sau ambele, dacă infracţiunea a fost comisă în mod repetat în acelaşi sector al mediului, şi dacă infracţiunea a fost comisă de o întreprindere mare care îşi desfăşoară activitatea în mai multe state membre sau în beneficiul acesteia sau de un actor important de pe piaţă într-un sector specific al mediului. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în contextul prezentei directive ar trebui să respecte dreptul Uniunii şi dreptul intern aplicabile privind protecţia datelor, în special Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁹) şi Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁰). Respectiva legislaţie privind protecţia datelor include obligaţia statelor membre de a prevedea garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate atunci când se publică, integral sau parţial, hotărârea judecătorească referitoare la infracţiunea săvârşită şi sancţiunile sau măsurile impuse. În plus, publicarea hotărârii de condamnare a persoanei juridice, prin care se impun sancţiuni sau măsuri, ar trebui să se realizeze fără a aduce atingere normelor naţionale care reglementează anonimizarea hotărârilor judecătoreşti sau durata publicării.

(49)În cazul în care autorii infracţiunii au obţinut câştiguri financiare, aceste câştiguri ar trebui confiscate. Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite ca produsele provenite din comiterea infracţiunilor şi instrumentele folosite la comiterea infracţiunilor, îngheţate şi confiscate, să fie gestionate corespunzător, în funcţie de natura lor. Statele membre ar trebui să aibă în vedere măsuri care să permită utilizarea bunurilor confiscate, acolo unde este posibil, pentru a finanţa refacerea mediului sau repararea oricăror daune cauzate sau pentru a oferi despăgubiri pentru daunele aduse mediului, în conformitate cu dreptul intern.

(50)Statele membre ar trebui să stabilească norme privind termenele de prescripţie necesare pentru a combate în mod eficace infracţiunile împotriva mediului, fără a aduce atingere normelor naţionale care nu stabilesc termene de prescripţie pentru investigare, urmărire penală şi executare. Ca regulă generală, termenul de prescripţie curge de la momentul comiterii infracţiunii. Însă, întrucât prezenta directivă stabileşte norme minime, statele membre pot prevedea ca termenul de prescripţie să înceapă să curgă mai târziu, şi anume din momentul în care infracţiunea a fost depistată, cu condiţia ca momentul depistării să fie determinat în mod clar în conformitate cu dreptul intern. În temeiul prezentei directive, statelor membre li se permite să stabilească termene de prescripţie mai scurte decât cele prevăzute în prezenta directivă, cu condiţia ca în sistemele lor juridice să fie posibilă întreruperea sau suspendarea unor astfel de termene de prescripţie mai scurte în cazul unor acte care pot fi specificate în conformitate cu dreptul intern.

(51)Având în vedere, în special, mobilitatea autorilor infracţiunii, precum şi caracterul transfrontalier al infracţiunilor prevăzute în prezenta directivă şi posibilitatea desfăşurării anchetelor transfrontaliere, statele membre ar trebui să îşi stabilească competenţa pentru a contracara în mod eficace aceste infracţiuni. Statele membre ar trebui să coopereze cu Eurojust, în special în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹¹), în cazurile în care pot apărea conflicte de jurisdicţii. Statele membre ar trebui să îşi stabilească competenţa pentru infracţiunile săvârşite la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în statul membru în cauză sau care arborează pavilionul acesteia, ţinând cont de standardele aplicabile în temeiul convenţiilor internaţionale în domeniu. Statele membre nu ar trebui obligate prin prezenta directivă să stabilească o nouă astfel de competenţă asupra infracţiunilor care nu pot fi săvârşite, prin natura lor, la bordul unei nave sau al unei aeronave.

(53)Pentru a asigura reuşita asigurării respectării legislaţiei penale în domeniul mediului, statele membre ar trebui să pună la dispoziţia autorităţilor competente instrumente eficace de investigare a infracţiunilor împotriva mediului, cum ar fi cele care există în dreptul lor intern pentru combaterea criminalităţii organizate sau a altor infracţiuni grave, dacă şi în măsura în care utilizarea acestor instrumente este adecvată şi proporţională cu natura şi gravitatea infracţiunilor, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern. Astfel de instrumente ar putea să includă interceptarea comunicaţiilor, supravegherea sub acoperire, inclusiv supravegherea electronică, controlul livrărilor, monitorizarea conturilor bancare şi alte instrumente de investigaţii financiare. Aceste instrumente ar trebui utilizate în conformitate cu principiul proporţionalităţii şi cu respectarea deplină a Cartei. Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal trebuie să fie respectat cu stricteţe.

(54)Infracţiunile împotriva mediului dăunează naturii şi societăţii. Persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul prestează un serviciu de interes public şi joacă un rol esenţial în expunerea şi prevenirea unor astfel de încălcări, protejând astfel mediul şi bunăstarea societăţii. Persoanele care intră în contact cu o organizaţie în contextul activităţilor lor profesionale sunt adesea primele care cunosc ameninţările sau prejudiciile aduse interesului public şi mediului. Persoanele care raportează nereguli sunt cunoscute sub numele de avertizori de integritate. Potenţialii avertizori de integritate sunt adesea descurajaţi să raporteze preocupările sau suspiciunile pe care le au de teama unor represalii. Avertizorii de integritate beneficiază de o protecţie echilibrată şi efectivă în temeiul Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹²), care include în domeniul său de aplicare Directiva 2008/99/CE şi Directiva 2009/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹³). În urma înlocuirii Directivelor 2008/99/CE şi 2009/123/CE prin prezenta directivă, persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul ar trebui, în temeiul prezentei directive, să beneficieze în continuare de această protecţie din partea statelor membre care au obligaţii în temeiul acesteia.

(55)Şi alte persoane decât cele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii în temeiul Directivei (UE) 2019/1937 ar putea să deţină informaţii valoroase cu privire la potenţiale infracţiuni împotriva mediului. Acestea pot fi membri ale comunităţii afectate sau membri ai societăţii în general care participă activ la protecţia mediului. Astfel de persoane care raportează infracţiuni împotriva mediului, precum şi persoanele care cooperează în vederea asigurării sancţionării acestor infracţiuni ar trebui să beneficieze de sprijinul şi de asistenţa necesare în contextul procedurilor penale, astfel încât să nu fie dezavantajate ca urmare a cooperării lor, ci să beneficieze de sprijin şi de asistenţă. Măsurile de sprijin şi de asistenţă necesare ar trebui să fie puse la dispoziţia persoanelor respective, în conformitate cu drepturile lor procesuale în temeiul dreptului intern şi ar trebui să includă cel puţin toate măsurile de sprijin şi de asistenţă aflate la dispoziţia persoanelor cu drepturi procesuale corespunzătoare în cadrul procedurilor penale privind alte infracţiuni. Persoanele respective ar trebui, în conformitate cu drepturile lor procesuale din dreptul intern, să fie, de asemenea, protejate împotriva persecutării pentru raportarea infracţiunilor împotriva mediului sau pentru cooperarea lor în cadrul procedurilor penale. Conţinutul măsurilor de sprijin şi de asistenţă necesare nu este definit în prezenta directivă şi ar trebui stabilit de statele membre. Statele membre nu au obligaţia de a pune măsurile de sprijin şi de asistenţă la dispoziţia persoanelor suspectate sau acuzate în contextul procedurilor penale în cauză.

(58)Prezenta directivă nu impune statelor membre să introducă noi drepturi procesuale pentru membrii publicului interesat. Însă, atunci când într-un stat membru există astfel de drepturi procesuale ale membrilor publicului interesat în situaţii echivalente referitoare la infracţiuni, altele decât cele stabilite în temeiul prezentei directive, de exemplu dreptul de a participa în calitate de parte civilă, astfel de drepturi procesuale ar trebui să fie acordate membrilor publicului interesat şi în cadrul procedurilor privind infracţiunile împotriva mediului definite în prezenta directivă. Drepturile membrilor publicului interesat nu aduc atingere drepturilor victimelor, astfel cum sunt stabilite în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁴). Noţiunile de "membrii publicului interesat" şi "victime" ar trebui să rămână distincte şi statele membre nu ar trebui să aibă obligaţia de a aplica drepturile victimelor şi în cazul membrilor publicului interesat. Prezenta directivă nu impune statelor membre să acorde membrilor publicului interesat drepturile procesuale din procedurile penale pe care le acordă altor categorii de persoane decât membrilor publicului în cauză.

(59)Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare, cum ar fi campanii de informare şi de sensibilizare adresate tuturor părţilor interesate, atât din sectorul public, cât şi din sectorul privat, precum şi programe de cercetare şi educare, care vizează reducerea în general a infracţiunilor împotriva mediului şi a riscului infracţionalităţii împotriva mediului. După caz, statele membre ar trebui să acţioneze în cooperare cu respectivele părţi interesate. În acest context, printre măsurile pentru îmbunătăţirea prevenirii infracţiunilor împotriva mediului s-ar putea număra promovarea sistemelor de conformitate şi de diligenţă necesară, încurajarea operatorilor să aibă coordonatori ai funcţiei de conformitate pentru a contribui la respectarea dreptului Uniunii privind mediul şi promovarea transparenţei pentru a consolida respectarea dreptului penal în materie de mediu. Totodată, printre pedepsele complementare impuse persoanelor juridice în temeiul prezentei directive s-ar putea număra obligaţia întreprinderilor de a institui sisteme de diligenţă necesară pentru a îmbunătăţi respectarea standardelor de mediu, ceea ce contribuie şi la prevenirea altor infracţiuni împotriva mediului. În plus, statele membre ar putea lua în considerare instituirea unui fond pentru sprijinirea măsurilor de prevenire în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor împotriva mediului şi a consecinţelor devastatoare ale acestora.

(60)Lipsa resurselor şi a competenţelor de asigurare a respectării legii pentru autorităţile naţionale care depistează, investighează, urmăresc penal sau judecă infracţiunile împotriva mediului creează obstacole în calea prevenirii şi sancţionării eficace a infracţiunilor respective. În special, deficitul de resurse este de natură să împiedice autorităţile să întreprindă acţiuni sau să limiteze acţiunile lor de asigurare a respectării legii, permiţând autorilor infracţiunii să se sustragă de la răspundere sau să primească pedepse care nu corespund gravităţii infracţiunii. Prin urmare, ar trebui stabilite criterii minime privind resursele şi competenţele de asigurare a respectării legii.

(61)Funcţionarea eficace a lanţului de asigurare a respectării legii depinde de o serie de competenţe specializate. Întrucât complexitatea provocărilor reprezentate de infracţiunile împotriva mediului şi natura tehnică a unei astfel de infracţiuni necesită o abordare multidisciplinară, sunt necesare un nivel ridicat de cunoştinţe juridice şi expertiză tehnică, sprijin financiar, precum şi un nivel ridicat de formare şi specializare în cadrul tuturor autorităţilor competente relevante. Statele membre ar trebui să asigure o formare adecvată pentru funcţia persoanelor responsabile cu depistarea, investigarea, urmărirea penală sau judecarea infracţiunilor împotriva mediului. După caz, ţinând seama de tradiţiile constituţionale şi de structura sistemului lor juridic, precum şi de alte circumstanţe, de exemplu dimensiunea statului membru în cauză, statele membre evaluează dacă este necesară o mai mare specializare a autorităţilor respective în domeniul dreptului penal al mediului, în conformitate cu dreptul intern. Dacă statul membru în cauză are o dimensiune limitată şi are doar un număr limitat de autorităţi competente, evaluarea ar putea concluziona că, având în vedere acest număr limitat, specializarea nu este posibilă sau recomandabilă. Îndeosebi, pentru a maximiza profesionalismul şi eficacitatea lanţului de asigurare a respectării legii, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare desemnarea unor unităţi de anchetă specializate, a unor procurori şi a unor judecători în materie penală care să trateze cazurile penale în materie de mediu. Instanţele penale generale ar putea prevedea camere specializate de judecători. Expertiza tehnică ar trebui să fie pusă la dispoziţia tuturor autorităţilor relevante de aplicare a legii.

(63)În conformitate cu normele aplicabile, statele membre ar trebui să coopereze, de asemenea, prin intermediul agenţiilor Uniunii, în special Eurojust şi Europol, precum şi cu organismele Uniunii, inclusiv cu Parchetul European şi cu Oficiul European de Luptă Antifraudă, în domeniile lor respective de competenţă. Fără a aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră şi asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, ar trebui să se prevadă o astfel de cooperare pentru a asigura o acţiune eficace împotriva infracţiunilor definite în prezenta directivă, incluzând asistenţa tehnică şi operaţională acordată, după caz, de către Eurojust autorităţilor naţionale competente, în funcţie de nevoile autorităţilor respective, pentru a-şi coordona investigaţiile. Dacă este cazul, poate oferi asistenţă şi Comisia. Asistenţa oferită nu ar trebui să însemne participarea Comisiei la procedurile de investigare sau urmărire penală a cazurilor penale individuale desfăşurate de autorităţile naţionale competente şi nu ar trebui înţeleasă ca incluzând sprijin financiar sau orice alt angajament bugetar al Comisiei.

(65)Pentru a asigura o abordare coerentă a combaterii infracţiunilor împotriva mediului, statele membre ar trebui să adopte, să publice, să pună în aplicare şi să revizuiască periodic o strategie naţională privind combaterea infracţiunilor împotriva mediului, stabilind obiectivele, priorităţile şi măsurile corespunzătoare, precum şi resursele necesare. Strategia naţională respectivă ar trebui să abordeze, mai ales, obiectivele şi priorităţile politicii naţionale în domeniul infracţiunilor împotriva mediului, metodele de coordonare şi cooperare între autorităţile competente, procedurile şi mecanismele de monitorizare şi evaluare periodică a rezultatelor obţinute, precum şi asistenţa din partea reţelelor europene cu activităţi în domenii cu relevanţă directă pentru combaterea infracţiunilor împotriva mediului şi a încălcărilor conexe. Statele membre ar trebui să aibă competenţa de a decide cu privire la formatul adecvat al unei astfel de strategii, care poate ţine seama de tradiţiile lor constituţionale în ceea ce priveşte separarea puterilor şi a competenţelor şi poate fi concepută fie din perspectivă sectorială, fie ca parte integrantă dintr-un document strategic mai amplu. Indiferent dacă statele membre prevăd adoptarea uneia sau mai multor strategii, conţinutul în ansamblu al acestora ar trebui să cuprindă teritoriul întregului stat membru.

(66)Pentru a combate în mod efectiv infracţiunile de mediu definite în prezenta directivă, este necesar ca autorităţile competente din statele membre să colecteze date statistice exacte, coerente şi comparabile privind respectivele infracţiuni. Statele membre ar trebui, prin urmare, să asigure un sistem adecvat pentru înregistrarea, producerea şi transmiterea datelor statistice disponibile privind infracţiunile definite în prezenta directivă. Statisticile respective ar trebui utilizate de statele membre la planificarea strategică şi operaţională a activităţilor de asigurare a respectării legii, la analiza amplorii şi tendinţelor infracţiunilor împotriva mediului, precum şi pentru a informa cetăţenii. Statele membre ar trebui să transmită Comisiei datele statistice relevante privind procedurile în materie de infracţiuni împotriva mediului, extrase din datele deja disponibile la nivel centralizat sau descentralizat din cadrul întregului stat membru. Comisia ar trebui să evalueze şi să publice periodic într-un raport rezultatele evaluării sale pe baza datelor statistice transmise de statele membre.

(67)Datele statistice transmise în temeiul prezentei directive privind infracţiunile împotriva mediului ar trebui să fie comparabile între statele membre şi colectate pe baza unor standarde minime comune. În vederea asigurării unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competenţe de executare Comisiei pentru a defini formatul standard pentru transmiterea datelor statistice. Respectivele competenţe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹⁶).

(72)Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁷) a fost completată prin Directiva 2009/123/CE cu dispoziţii privind infracţiunile şi sancţiunile pentru deversările de substanţe poluante de către nave. Aceste infracţiuni şi sancţiuni ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive. Prin urmare, pentru statele membre care au obligaţii în temeiul prezentei directive, Directiva 2009/123/CE ar trebui înlocuită. Înlocuirea în cauză nu ar trebui să aducă atingere obligaţiei statelor membre respective în ceea ce priveşte data transpunerii în dreptul intern a directivei menţionate. În consecinţă, în ceea ce priveşte statele membre care au obligaţii în temeiul prezentei directive, trimiterile la dispoziţiile Directivei 2005/35/CE care au fost adăugate sau înlocuite prin Directiva 2009/123/CE ar trebui interpretate ca trimiteri la prezenta directivă. Directiva 2005/35/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/123/CE, ar trebui să rămână obligatorie pentru statele membre pentru care prezenta directivă nu este obligatorie.

(73)Întrucât obiectivele prezentei directive, şi anume stabilirea unor definiţii comune ale infracţiunilor împotriva mediului şi introducerea de sancţiuni penale eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare pentru infracţiunile grave, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere daunele asupra mediului ce pot fi cauzate la nivel transfrontalier de respectivele fapte contrare legii şi având în vedere amploarea şi efectele acţiunii necesare, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut în la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(75)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Cartă, inclusiv protecţia datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare şi de informare, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, precum şi dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori în cadrul procedurii penale pentru aceeaşi infracţiune. Prezenta directivă urmăreşte să asigure respectarea deplină a acestor drepturi şi principii şi trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător,

Art. 2: Definiţii

(2)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

b)"habitat în cadrul unui sit protejat" înseamnă orice habitat al speciilor pentru care o arie este clasificată ca arie de protecţie specială, în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau (2) din Directiva 2009/147/CE, sau orice habitat natural sau habitat al speciilor pentru care un sit este desemnat ca arie specială de conservare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE sau pentru care un sit este inclus pe lista siturilor de importanţă comunitară în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 92/43/CEE;

Art. 3: Infracţiuni

(1)Statele membre se asigură că faptele enumerate la alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, atunci când sunt săvârşite cu intenţie, şi faptele menţionate la alineatul (4) din prezentul articol, atunci când sunt săvârşite cel puţin din neglijenţă gravă, constituie infracţiuni dacă faptele respective sunt contrare legii.

b)un act cu putere de lege sau un act administrativ al unui stat membru sau o decizie adoptată de o autoritate competentă a unui stat membru, care pune în aplicare dreptul Uniunii menţionat la litera (a).

(2)Statele membre se asigură că următoarele fapte constituie infracţiuni în cazul în care sunt contrare legii şi sunt săvârşite cu intenţie:

b)introducerea pe piaţă, cu încălcarea unei interdicţii sau a unei alte cerinţe care vizează protecţia mediului, a unui produs a cărui utilizare pe scară largă, şi anume o utilizare de către mai mulţi utilizatori, indiferent de numărul acestora, are ca rezultat deversarea, emiterea sau introducerea unei cantităţi de materii sau substanţe, de energie sau de radiaţii ionizante în aer, sol sau apă, şi provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

c)fabricarea, introducerea sau punerea la dispoziţie pe piaţă, exportul sau utilizarea substanţelor ca atare, în amestecuri sau în produse, inclusiv încorporarea lor în produse, în cazul în care fapta provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane, daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor şi:

(¹⁸)Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).

d)fabricarea, utilizarea, depozitarea, importul sau exportul de mercur, de compuşi ai mercurului, de amestecuri de mercur şi de produse cu adaos de mercur, în cazul în care o astfel de faptă se săvârşeşte cu nerespectarea cerinţelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (²³) şi provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

e)executarea proiectelor în înţelesul articolului 1 alineatul (2) litera (a), menţionată la articolul 4 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁴), în cazul în care o astfel de faptă se săvârşeşte fără aprobarea de dezvoltare şi provoacă sau este susceptibil să provoace daune semnificative calităţii aerului sau solului sau calităţii ori stării apei, ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

f)colectarea, transportul sau tratarea deşeurilor, supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse în calitate de comerciant sau broker, în cazul în care o astfel de faptă:

g)transferul de deşeuri, în înţelesul articolului 2 punctul 26 din Regulamentul (UE) 2024/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁶) în cazul în care o astfel de faptă priveşte o cantitate care nu poate fi neglijată, fie că se realizează printr-un singur transfer, fie prin mai multe transferuri aparent legate între ele;

j)operarea sau închiderea unei instalaţii în care se desfăşoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate sau utilizate substanţe sau amestecuri periculoase, în cazul în care o astfel de faptă şi o astfel de activitate periculoasă sau astfel de substanţe sau amestecuri periculoase intră în domeniul de aplicare al Directivei 2012/18/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁷) sau al Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁸) şi fapta respectivă provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

k)construirea, operarea şi dezmembrarea unei instalaţii, în cazul în care o astfel de faptă şi o astfel de instalaţie intră în domeniul de aplicare al Directivei 2013/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁹) şi fapta respectivă provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

l)fabricarea, producerea, prelucrarea, manipularea, utilizarea, deţinerea, depozitarea, transportul, importul, exportul sau eliminarea materialelor sau substanţelor radioactive, în cazul în care o astfel de faptă şi astfel de materiale sau substanţe intră în domeniul de aplicare al Directivei 2013/59/Euratom (³⁰), al Directivei 2014/87/Euratom (³¹) sau al Directivei 2013/51/Euratom (³²) şi fapta respectivă provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calităţii aerului, a solului sau a apei ori daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor;

m)captarea apelor de suprafaţă sau subterane în înţelesul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³³), în cazul în care o astfel de faptă provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative stării ecologice sau potenţialului ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă sau stării cantitative a corpurilor de apă subterană;

n)uciderea, distrugerea, prelevarea, deţinerea, vânzarea sau oferirea spre vânzare a unui specimen sau a unor specimene din speciile de faună sau floră sălbatică enumerate în anexa IV sau în anexa V în cazul în care speciile din anexa V fac obiectul aceloraşi măsuri ca cele adoptate pentru speciile din anexa IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului (³⁴) şi a unui specimen sau a mai multor specimene din speciile menţionate la articolul 1 din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³⁵), cu excepţia cazurilor în care fapta se referă la o cantitate neglijabilă de astfel de specimene;

o)comerţul cu un specimen sau specimene, sau părţi sau derivate ale acestora, din speciile de faună sau floră sălbatică enumerate în anexele A şi B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului (³⁶) şi importul unui specimen sau specimene, sau părţi sau derivate ale acestora, din astfel de specii enumerate în anexa C la regulamentul respectiv, cu excepţia cazurilor în care fapta se referă la o cantitate neglijabilă de astfel de specimene;

r)aducerea pe teritoriul Uniunii, introducerea pe piaţă, deţinerea, creşterea, transportarea, utilizarea, schimbul, permiterea reproducerii, creşterea sau cultivarea, eliberarea în mediu sau răspândirea de specii alogene invazive de interes pentru Uniune, în cazul în care fapta încalcă:

s)producerea, introducerea pe piaţă, importul, exportul, utilizarea sau eliberarea de gaze care diminuează stratul de ozon, în formă pură sau sub formă de amestecuri, astfel cum se menţionează la articolul 2 litera (a) din Regulamentul (UE) 2024/590 al Parlamentului European şi al Consiliului (³⁸), sau producerea, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea produselor şi echipamentelor şi a părţilor acestora care conţin substanţe care diminuează stratul de ozon sau a căror funcţionare depinde de aceste substanţe, astfel cum se menţionează la articolul 2 litera (b) din regulamentul respectiv;

t)producerea, introducerea pe piaţă, importul, exportul, utilizarea sau eliberarea de gaze fluorurate cu efect de seră, ca atare sau sub formă de amestecuri, astfel cum se menţionează la articolul 2 litera (a) din Regulamentul (UE) 2024/573 al Parlamentului European şi al Consiliului (³⁹), sau producerea, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea produselor şi echipamentelor şi a părţilor acestora care conţin gaze fluorurate cu efect de seră sau a căror funcţionare depinde de aceste gaze, astfel cum se menţionează la articolul 2 litera (b) din regulamentul respectiv, sau punerea în funcţiune a unor astfel de produse şi echipamente.

(3)Statele membre se asigură că infracţiunile privind faptele enumerate la alineatul (2) constituie infracţiuni calificate în cazul în care faptele respective provoacă:

(7)Atunci când evaluează dacă faptele enumerate la alineatul (2) literele (a)-(e), litera (f) punctul (ii) şi literele (i)-(m) şi (r) este susceptibilă să cauzeze daune calităţii aerului sau solului, ori calităţii sau stării apei, ori unui ecosistem, animalelor sau plantelor, statele membre se asigură că se iau în considerare unul sau mai multe dintre următoarele elemente, atunci când acestea sunt relevante:

(8)Pentru a determina dacă respectiva cantitate este neglijabilă sau nu poate fi neglijată în sensul alineatului (2) litera (f) punctul (i) şi literele (g), (n), (o) şi (p), statele membre se asigură că se iau în considerare unul sau mai multe dintre următoarele elemente, după caz:

Art. 5: Sancţiuni aplicabile persoanelor fizice

(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:

(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele fizice care au comis infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 pot fi supuse unor sancţiuni penale complementare, sau măsuri de altă natură, care pot include următoarele:

Art. 6: Răspunderea persoanelor juridice

(1)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, în cazul în care aceste infracţiuni au fost comise în beneficiul lor de orice persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice în cauză şi care a acţionat fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice respective, pe baza:

Art. 7: Sancţiuni aplicabile persoanelor juridice

(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sancţiunile penale sau măsurile de altă natură aplicabile persoanelor juridice trase la răspundere în temeiul articolului 6 alineatul (1) sau (2) pentru infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 includ amenzi penale sau de altă natură şi pot include alte sancţiuni penale sau măsuri de altă natură, precum:

(3)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, cel puţin în cazul persoanelor juridice trase la răspundere în temeiul articolului 6 alineatul (1), infracţiunile care intră sub incidenţa articolului 3 alineatul (2) sunt pasibile de aplicarea unor amenzi penale sau de altă natură, al căror cuantum este proporţional cu gravitatea faptei şi cu situaţia individuală, financiară şi de altă natură a persoanei juridice în cauză. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nivelul maxim al unor astfel de amenzi nu este mai mic de următoarele cuantumuri:

b)pentru infracţiunile care intră sub incidenţa articolului 3 alineatul (2) literele (m), (n), (o), (q) şi (r):

Art. 8: Circumstanţe agravante

(h)infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei arii clasificate ca arie de protecţie specială, în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau (2) din Directiva 2009/147/CE, în cadrul unui sit desemnat ca arie specială de conservare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE, sau în cadrul unui sit inclus pe lista siturilor de importanţă comunitară în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 92/43/CEE.

Art. 9: Circumstanţe atenuante

Art. 10: Îngheţarea şi confiscarea

Art. 11: Termene de prescripţie

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a prevedea un termen de prescripţie care să permită investigarea, urmărirea penală, judecarea şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în cazul infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4 într-un termen suficient după comiterea acestor infracţiuni, astfel încât infracţiunile respective să poată fi abordate eficient.

(2)Termenul de prescripţie menţionat la alineatul (1) primul paragraf este următorul:

(3)Termenul de prescripţie menţionat la alineatul (1) al doilea paragraf este următorul:

Art. 12: Competenţă

(1)Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în privinţa infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4, în următoarele cazuri:

(2)Statele membru informează Comisia atunci când decid să îşi extindă competenţa pentru a cuprinde una sau mai multe dintre infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4, comise în afara teritoriului său, în cazul în care:

d)infracţiunea a creat un risc grav pentru mediul de pe teritoriul său.

Art. 14: Protecţia persoanelor care raportează infracţiuni împotriva mediului sau care contribuie la investigarea acestora

Art. 15: Publicarea informaţiilor în interes public şi accesul la justiţie pentru publicul interesat

Statele membre se asigură că persoanele afectate sau care ar putea fi afectate de infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 din prezenta directivă, persoanele care au un interes suficient sau care pretind încălcarea unui drept, precum şi organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute de dreptul intern, au drepturi procesuale corespunzătoare în cadrul procedurilor privind infracţiunile respective, în cazul în care aceste drepturi procesuale pentru publicul interesat există în statul membru respectiv în procedurile privind alte infracţiuni, de exemplu în calitate de parte civilă. În aceste cazuri, statele membre se asigură, de asemenea, în conformitate cu dreptul lor intern, că informaţiile privind stadiul procedurilor sunt comunicate publicului interesat, atunci când astfel de proceduri sunt disponibile pentru alte infracţiuni.

Art. 17: Resurse

Statele membre se asigură că autorităţile naţionale care depistează, investighează, urmăresc penal sau judecă infracţiunile împotriva mediului dispun de personal suficient calificat şi de suficiente resurse financiare, tehnice şi tehnologice pentru îndeplinirea cu eficacitate a funcţiilor lor legate de punerea în aplicare a prezentei directive. Ţinând seama de tradiţiile constituţionale şi de structura sistemului lor juridic, precum şi de alte circumstanţe naţionale, statele membre evaluează dacă este necesară o mai mare specializare a autorităţilor respective în domeniul dreptului penal al mediului, în conformitate cu dreptul intern.

Art. 18: Formarea profesională

Fără a aduce atingere independenţei judiciare şi diferenţelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a le asigura periodic judecătorilor, procurorilor, poliţiei, personalului judiciar şi personalului autorităţilor competente implicat în proceduri şi anchete penale o formare specializată cu privire la obiectivele prezentei directive, care să corespundă funcţiilor judecătorilor, procurorilor, poliţiei, personalului judiciar şi personalului autorităţilor competente.

Art. 19: Coordonarea şi cooperarea între autorităţile competente dintr-un stat membru

Art. 20: Cooperarea dintre statele membre şi Comisie şi alte organe, oficii sau agenţii ale Uniunii

Fără a aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră şi asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, statele membre, Eurojust, Europol, Parchetul European, Oficiul European de Luptă Antifraudă şi Comisia cooperează, în limitele competenţelor lor respective, pentru combaterea infracţiunilor menţionate la articolele 3 şi 4. În acest scop, dacă este cazul, Eurojust acordă asistenţa tehnică şi operaţională de care au nevoie autorităţile naţionale competente pentru o mai bună coordonare a anchetelor lor. Dacă este cazul, poate oferi asistenţă şi Comisia.

Art. 21: Strategia naţională

(1)Statele membre stabilesc şi publică o strategie naţională privind combaterea infracţiunilor împotriva mediului până la 21 mai 2027.

Art. 22: Date statistice

(2)Datele statistice menţionate la alineatul (1) includ, cel puţin, date existente privind:

Art. 23: Competenţe de executare

Art. 25: Evaluarea, raportarea şi revizuirea

(2)Până la 21 mai 2031, Comisia efectuează o evaluare a impactului prezentei directive, determinând dacă este necesar să se actualizeze lista infracţiunilor împotriva mediului menţionate la articolele 3 şi 4, şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Statele membre furnizează Comisiei informaţiile necesare pentru întocmirea raportului respectiv, inclusiv o prezentare sintetică privind punerea în aplicare a prezentei directive şi acţiunile întreprinse în conformitate cu articolele 16-21 şi date statistice, acordând o atenţie deosebită cooperării transfrontaliere. Dacă este cazul, raportul respectiv este însoţit de o propunere legislativă.

Art. 26: Înlocuirea Directivei 2008/99/CE

Directiva 2008/99/CE se înlocuieşte în privinţa statelor membre pentru care prezenta directivă este obligatorie, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre respective în privinţa datei de transpunere a respectivei directive în dreptul intern. În ceea ce priveşte statele membre pentru care prezenta directivă este obligatorie, trimiterile la Directiva 2008/99/CE se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. În ceea ce priveşte statele membre care nu au obligaţii în temeiul prezentei directive, acestea continuă să aibă obligaţii în temeiul Directivei 2008/99/CE.

Art. 27: Înlocuirea Directivei 2009/123/CE

Art. 28: Transpunere

(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 mai 2026. Statele membre informează fără întârziere Comisia cu privire la acestea.