Decizia (PESC) 2024/1237/29-apr-2024 de modificare a Deciziei 2014/486/PESC privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2024
Decizia (PESC) 2024/1237/29-apr-2024 de modificare a Deciziei 2014/486/PESC privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina)
Dată act: 29-apr-2024
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 42 alineatul (4) şi articolul 43 alineatul (2),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate,
întrucât:
(1)La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/486/PESC (1), privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina).
(1)Decizia 2014/486/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (JO L 217, 23.7.2014, p. 42).
(2)La 20 mai 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/813 (2), prin care mandatul EUAM Ucraina a fost prelungit până la 31 mai 2024 şi a fost alocată pentru EUAM Ucraina o valoare de referinţă financiară pentru perioada 1 iunie 2021-31 mai 2024.
(2)Decizia (PESC) 2021/813 a Consiliului din 20 mai 2021 de modificare a Deciziei 2014/486/PESC privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (JO L 180, 21.5.2021, p. 149).
(3)La 23 februarie 2022, Federaţia Rusă a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, pe care Consiliul European a condamnat-o în termenii cei mai fermi cu putinţă în concluziile sale din 24 februarie 2022.
(4)La 18 martie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/452 (3), prin care i-a fost încredinţată EUAM Ucraina sarcina suplimentară de a consilia autorităţile ucrainene cu scopul de a facilita fluxul de refugiaţi dinspre Ucraina către Polonia, România şi Slovacia şi fluxul ajutoarelor umanitare în Ucraina.
(3)Decizia (PESC) 2022/452 a Consiliului din 18 martie 2022 de modificare a Deciziei 2014/486/PESC privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (JO L 92, 21.3.2022, p. 3).
(5)La 13 aprilie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/638 (4), prin care i-a fost încredinţată EUAM Ucraina sarcina suplimentară de a acorda autorităţilor ucrainene sprijin pentru a facilita investigarea şi urmărirea penală a crimelor internaţionale.
(4)Decizia (PESC) 2022/638 a Consiliului din 13 aprilie 2022 de modificare a Deciziei 2014/486/PESC privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securităţii civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (JO L 117, 19.4.2022, p. 38).
(6)Sarcinile suplimentare încredinţate EUAM Ucraina şi situaţia de securitate din Ucraina au condus la sporirea cheltuielilor.
(7)Pentru a răspunde nevoilor suplimentare, valoarea de referinţă financiară pentru EUAM Ucraina aferentă perioadei 1 iunie 2021-31 mai 2024 ar trebui să fie majorată.
(8)Decizia 2014/486/PESC ar trebui să fie modificată în consecinţă.
(9)EUAM Ucraina se va desfăşura în contextul unei situaţii care s-ar putea deteriora şi care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor acţiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
La articolul 14 alineatul (1) din Decizia 2014/486/PESC, ultimul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Valoarea de referinţă financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUAM Ucraina în perioada 1 iunie 2021-31 mai 2024 este de 90 116 266 EUR."
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
-****-
Adoptată la Luxemburg, 29 aprilie 2024.

Pentru Consiliu

Preşedintele

D. CLARINVAL

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 30 aprilie 2024