Decizia 3225/09-dec-2024 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 22-a sesiuni a Consiliului ministerial al Comunităţii Energiei şi în cadrul celei de a 59-a sesiuni a Comitetului de reglementare al Comunităţii Energiei
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 27 Decembrie 2024
Decizia 3225/09-dec-2024 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 22-a sesiuni a Consiliului ministerial al Comunităţii Energiei şi în cadrul celei de a 59-a sesiuni a Comitetului de reglementare al Comunităţii Energiei
Dată act: 9-dec-2024
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 194 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Tratatul de instituire a Comunităţii Energiei (denumit în continuare "tratatul") a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2006/500/CE a Consiliului (1) şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2006.
(1)Decizia 2006/500/CE a Consiliului din 29 mai 2006 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Tratatului de instituire a Comunităţii Energiei (JO L 198, 20.7.2006, p. 15).
(2)În temeiul articolelor 47 şi 76 din tratat, Consiliul ministerial al Comunităţii Energiei (denumit în continuare "Consiliul ministerial") adoptă măsuri sub forma unei decizii sau a unei recomandări.
(3)În temeiul articolelor 60 şi 86 din tratat, Comitetul de reglementare al Comunităţii Energiei (denumit în continuare "Comitetul de reglementare") îşi adoptă regulamentul intern de procedură printr-un act procedural.
(4)Consiliul ministerial, în cadrul celei de a 22-a sesiuni ale sale, care urmează să aibă loc la 12 decembrie 2024 la Viena, urmează să adopte, printre altele, acte care intră în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi cu privire la care reprezentanţi ai Uniunii urmează să voteze. Actele care urmează să fie adoptate includ o serie de decizii în conformitate cu articolul 91 alineatul (1) litera (a) din tratat, cu condiţia ca Comitetul consultativ instituit prin Actul procedural nr. 2008/01 al Consiliului ministerial să emită în timp util un aviz prealabil în sprijinul constatărilor Secretariatului Comunităţii Energiei, stabilind existenţa unei încălcări a tratatului şi o decizie privind descărcarea de gestiune a directorului Secretariatului Comunităţii Energiei. În plus, Consiliul ministerial va adopta, de asemenea, poziţia sa privind prelungirea mandatelor a doi membri ai Comitetului consultativ şi numirea a trei noi membri până la 31 decembrie 2028.
(5)Comitetul de reglementare, în cadrul celei de a 59-a sesiuni ale sale, care urmează să aibă loc la 10 decembrie 2024 la Atena, urmează să adopte o decizie, care intră în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (9) din TFUE şi cu privire la care reprezentanţii Uniunii urmează să voteze, şi anume un act procedural de înlocuire a regulamentului de procedură al acestuia.
(6)Scopul actelor avute în vedere ale Consiliului ministerial şi ale Comitetului de reglementare este de a facilita realizarea obiectivelor tratatului.
(7)Este oportun să se stabilească poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului ministerial şi în cadrul Comitetului de reglementare în ceea ce priveşte actele avute în vedere, întrucât actele respective vor avea efecte juridice pentru Uniune,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului ministerial al Comunităţii Energiei (denumit în continuare "Consiliul ministerial") la cea de a 22-a sesiune ale sale care urmează să aibă loc la 12 decembrie 2024 cu privire la aspecte care intră în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (9) din TFUE este prevăzută în anexa I la prezenta decizie.
Art. 2
Poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de reglementare al Comunităţii Energiei (denumit în continuare "Comitetul de reglementare") la cea de a 59-a sesiune ale sale care urmează să aibă loc la 10 decembrie 2024 cu privire la aspecte care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (9) din TFUE este prevăzută în anexa II la prezenta decizie.
Art. 3
În urma observaţiilor părţilor contractante la Comunitatea Energiei Comisia poate conveni asupra unor modificări minore ale proiectelor de decizii prevăzute în anexele I şi II înainte sau în timpul reuniunii Consiliului ministerial sau a Comitetului de reglementare, fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 9 decembrie 2024.
Pentru Consiliu Preşedintele NAGY I. |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 27 decembrie 2024