Nou Decizia 2492/04-dec-2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1160 privind anumite măsuri de urgenţă vizând variola ovină şi caprină din Bulgaria

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2025
Decizia 2492/04-dec-2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1160 privind anumite măsuri de urgenţă vizând variola ovină şi caprină din Bulgaria
Dată act: 4-dec-2025
Emitent: Comisia Europeana
[notificată cu numărul C(2025) 8530]
(Numai textul în limba bulgară este autentic)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor ("Legea privind sănătatea animală") (1), în special articolul 259 alineatul (1),
(1)JO L 84, 31.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/429/oj.
Întrucât:
(1)Variola ovină şi caprină este o boală infecţioasă virală care afectează caprinele şi ovinele şi care poate avea un impact mare asupra populaţiei de animale în cauză şi asupra profitabilităţii creşterii lor, cauzând perturbări ale circulaţiei transporturilor respectivelor animale şi ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum şi ale exporturilor către ţări terţe. În cazul apariţiei unui focar de variolă ovină şi caprină la caprine sau ovine există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unităţi unde se cresc respectivele animale.
(2)Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează normele privind controlul bolilor listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 şi definite ca boli de categoria A, B şi C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3). În special, articolele 21 şi 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricţii în cazul apariţiei unui focar de boală de categoria A, inclusiv de variolă ovină şi caprină, precum şi aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricţii trebuie să cuprindă o zonă de protecţie, o zonă de supraveghere şi, dacă este necesar, o zonă suplimentară de restricţii în jurul sau adiacent zonelor de protecţie şi de supraveghere.
(2)Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele de prevenire şi control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/687/oj).
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei din 3 decembrie 2018 privind aplicarea anumitor norme de prevenire şi control al bolilor în cazul categoriilor de boli listate şi de stabilire a unei liste a speciilor şi a grupurilor de specii care prezintă un risc considerabil de răspândire a bolilor listate respective (JO L 308, 4.12.2018, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/1882/oj).
(3)Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 a Comisiei (4) a fost adoptată ca urmare a apariţiei unor focare epidemice de variolă ovină şi caprină în Bulgaria şi stabileşte măsurile de urgenţă care trebuie luate de statul membru respectiv. Mai exact, articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 prevede că zonele de protecţie, de supraveghere şi suplimentare de restricţii care urmează să fie stabilite de Bulgaria, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puţin arealele menţionate în părţile A şi B din anexa I la respectiva decizie de punere în aplicare. El prevede, în plus, că măsurile de urgenţă care trebuie aplicate în respectivele zone de protecţie, de supraveghere şi suplimentare de restricţii se aplică cel puţin până la datele menţionate în părţile A şi B din anexa respectivă.
(4)Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 a Comisiei din 5 iunie 2025 privind anumite măsuri de urgenţă vizând variola ovină şi caprină din Bulgaria şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/948 (JO L, 2025/1160, 10.6.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1160/oj).
(4)În plus, articolul 2 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 prevede că Bulgaria trebuie să interzică circulaţia ovinelor şi caprinelor dinspre zonele de protecţie şi de supraveghere către o destinaţie situată în afara perimetrului extern al zonei suplimentare de restricţii imediat înconjurătoare şi dintr-o zonă suplimentară de restricţii către o destinaţie situată în afara perimetrului extern al acestei zone suplimentare de restricţii, inclusiv către destinaţii situate într-o zonă suplimentară de restricţii diferită, astfel cum se prevede în partea B din anexa I la decizia de punere în aplicare respectivă, până la datele menţionate pentru fiecare astfel de zonă de protecţie, de supraveghere şi suplimentară de restricţii în anexa respectivă.
(5)De asemenea, articolul 2 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 prevede că Bulgaria trebuie să interzică circulaţia ovinelor şi caprinelor din acele părţi ale teritoriului statului membru respectiv care nu sunt enumerate în anexa I către o destinaţie situată în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii, până la eliminarea tuturor zonelor de protecţie din perimetrul extern respectiv în conformitate cu datele stabilite în anexa respectivă.
(6)În conformitate cu articolul 23 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, Bulgaria a solicitat Comisiei posibilitatea de a deroga de la articolul 2 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 pentru a autoriza circulaţia caprinelor şi ovinelor din părţi ale teritoriului Bulgariei care nu sunt enumerate în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 către un abator situat în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii din Bulgaria, în vederea sacrificării imediate.
(7)Bulgaria trebuie să efectueze o evaluare aprofundată a riscurilor înainte de a autoriza orice deplasare a caprinelor şi a ovinelor către o zonă suplimentară de restricţii. Această evaluare garantează că sunt deplasate numai animalele care îndeplinesc criterii stricte şi că se aplică măsuri preventive şi de control adecvate. Prin urmare, circulaţia caprinelor şi ovinelor din părţi ale teritoriului Bulgariei care nu sunt enumerate în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 către un abator situat în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii din Bulgaria în vederea sacrificării imediate creează un risc neglijabil de răspândire a variolei ovine şi caprine.
(8)Prin urmare, este necesar ca autoritatea competentă din Bulgaria să poată autoriza circulaţia caprinelor şi ovinelor destinate sacrificării imediate din părţi ale teritoriului Bulgariei care nu sunt enumerate în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 către un abator situat în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii. Prin urmare, articolul 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 trebuie modificat în consecinţă.
(9)Carnea proaspătă şi produsele din carne obţinute de la caprine şi ovine deţinute în areale din afara unei zone suplimentare de restricţii şi sacrificate într-o zonă suplimentară de restricţii sunt deplasate numai pe teritoriul Bulgariei.
(10)În plus, articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 prevede că Bulgaria trebuie să aplice măsurile aplicabile zonelor suplimentare de restricţii, astfel cum se prevede în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în zonele enumerate în anexa II la respectiva decizie de punere în aplicare, până la datele stabilite în anexa respectivă. El interzice, în plus, circulaţia ovinelor şi caprinelor din zonele enumerate în anexa II la decizia menţionată către o destinaţie situată în afara perimetrului extern al zonelor respective până la datele stabilite în anexa respectivă.
(11)De la cea mai recentă modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1160 (5), Bulgaria a notificat Comisiei apariţia un focar suplimentar de variolă ovină şi caprină, în perioada 11-18 noiembrie 2025, într-o unitate în care erau deţinute ovine, situată în regiunea Plovdiv.
(5)Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2372 a Comisiei din 20 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1160 privind anumite măsuri de urgenţă vizând variola ovină şi caprină din Bulgaria (JO L, 2025/2372, 25.11.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/2372/oj).
(12)Având în vedere situaţia epidemiologică actuală în ceea ce priveşte variola ovină şi caprină din Bulgaria, există un risc mare de răspândire suplimentară a bolii respective, în special din cauza faptului că, potrivit informaţiilor furnizate de statul membru respectiv, a apărut un nou focar într-o regiune deja afectată de boală, ceea ce sugerează că boala continuă să circule în zonele de restricţii existente.
(13)Prin urmare, este necesar ca zonele de restricţii, care cuprind zone de protecţie, de supraveghere şi zone suplimentare de restricţii din Bulgaria, prevăzute în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160, să fie ajustate din punct de vedere spaţial şi temporal pentru a preveni răspândirea în continuare a variolei ovine şi caprine pe teritoriul Bulgariei şi în restul Uniunii. Prin urmare, este necesar ca anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 să fie modificată în consecinţă.
(14)Dimensiunile zonelor de protecţie, de supraveghere şi suplimentare de restricţii, precum şi durata măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, sunt bazate pe criteriile stabilite la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, precum şi pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Criteriile utilizate pentru alegerea dimensiunii zonelor de protecţie, de supraveghere şi suplimentare de restricţii, precum şi durata măsurilor de aplicat în zonele respective, includ luarea în considerare nu numai a situaţiei epidemiologice în ceea ce priveşte variola ovină şi caprină din arealele afectate de boala respectivă, ci şi a situaţiei epidemiologice generale a variolei ovine şi caprine pe întreg teritoriul Bulgariei şi a nivelului riscului de răspândire suplimentară a bolii. Pentru a stabili durata măsurilor, s-a ţinut seama şi de standardele internaţionale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (6).
(6)https://www.woah.org/en/what-we-do/standards/codes-and-manuals/terrestrial-code-online-access/.
(15)Având în vedere caracterul urgent al situaţiei epidemiologice din Uniune în ceea ce priveşte răspândirea variolei ovine şi caprine şi necesitatea de a preveni răspândirea bolii respective de la unităţile afectate din Bulgaria către alte părţi ale statului membru respectiv sau către alte state membre, este necesar ca modificările care urmează să fie aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1160 prin prezenta decizie să devină aplicabile cât mai curând posibil.
(16)Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 se modifică după cum urmează:
Art. 1
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1160 se modifică după cum urmează:
1.Articolul 2 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 2
(1) Bulgaria interzice, până la datele stabilite pentru respectivele zone de protecţie, de supraveghere sau suplimentare de restricţii din anexa I:
a) circulaţia ovinelor şi a caprinelor dinspre zonele de protecţie şi de supraveghere către o destinaţie situată în afara perimetrului extern al unei zone suplimentare de restricţii imediat învecinate respectivelor zone de protecţie şi de supraveghere; precum şi
b) circulaţia ovinelor şi a caprinelor dinspre o zonă suplimentară de restricţii către orice destinaţie situată în afara perimetrului extern al acestei zone suplimentare de restricţii.
(2) Bulgaria interzice, de asemenea, până la sfârşitul perioadei în care trebuie stabilite zone de protecţie în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii, circulaţia ovinelor şi a caprinelor din acele părţi ale teritoriului Bulgariei care nu sunt enumerate ca zone de protecţie, de supraveghere sau suplimentare de restricţii în anexa I către o destinaţie situată în perimetrul extern al unei astfel de zone suplimentare de restricţii.
Autoritatea competentă din Bulgaria poate autoriza, în mod excepţional, circulaţia ovinelor şi a caprinelor din acele părţi ale teritoriului Bulgariei care nu sunt enumerate în anexa I către un abator situat în perimetrul extern al unei zone suplimentare de restricţii din Bulgaria, cu condiţia ca:
(i)animalele să fie deplasate direct la abator şi în vederea sacrificării imediate; şi ca
(ii)autoritatea competentă să fi efectuat o evaluare a riscurilor care indică faptul că riscurile care decurg din autorizare sunt neglijabile.
(3) Bulgaria interzice, de asemenea, circulaţia ovinelor şi a caprinelor din orice parte a teritoriului său către o destinaţie situată în afara Bulgariei până la 31 martie 2026."
2.La articolul 3 se adaugă următorul paragraf:
"Carnea proaspătă şi produsele din carne obţinute de la ovine şi caprine sacrificate într-o zonă suplimentară de restricţii în urma unei autorizaţii excepţionale în temeiul articolului 2 alineatul (2) al doilea paragraf pot fi deplasate şi pot fi introduse pe piaţă numai pe teritoriul Bulgariei."
3.Anexele I şi II se înlocuiesc cu textul prevăzut în anexa la prezenta decizie.
Art. 2
Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2025.

Pentru Comisie

Olivér VÁRHELYI

Membru al Comisiei

ANEXĂ:
"- ANEXA I
- Partea A: Zone de protecţie şi de supraveghere stabilite în jurul focarelor confirmate

Regiunea şi numărul de referinţă ADIS al focarului

Arealele stabilite ca zone de protecţie şi de supraveghere, care fac parte din zona de restricţii din Bulgaria, astfel cum se menţionează la articolul 1

Data până la care se aplică

Region of Plovdiv

BG-CAPRIPOX-2025-00008

BG-CAPRIPOX-2025-00009

BG-CAPRIPOX-2025-00010

BG-CAPRIPOX-2025-00011

BG-CAPRIPOX-2025-00012

BG-CAPRIPOX-2025-00013

BG-CAPRIPOX-2025-00014

BG-CAPRIPOX-2025-00015

BG-CAPRIPOX-2025-00016

BG-CAPRIPOX-2025-00017

BG-CAPRIPOX-2025-00018

BG-CAPRIPOX-2025-00021

BG-CAPRIPOX-2025-00022

BG-CAPRIPOX-2025-00023

BG-CAPRIPOX-2025-00024

BG-CAPRIPOX-2025-00025

BG-CAPRIPOX-2025-00026

BG-CAPRIPOX-2025-00027

BG-CAPRIPOX-2025-00028

BG-CAPRIPOX-2025-00029

BG-CAPRIPOX-2025-00030

BG-CAPRIPOX-2025-00031

BG-CAPRIPOX-2025-00032

BG-CAPRIPOX-2025-00033

BG-CAPRIPOX-2025-00034

BG-CAPRIPOX-2025-00035

BG-CAPRIPOX-2025-00036

BG-CAPRIPOX-2025-00039

BG-CAPRIPOX-2025-00040

BG-CAPRIPOX-2025-00041

BG-CAPRIPOX-2025-00042

BG-CAPRIPOX-2025-00043

BG-CAPRIPOX-2025-00044

BG-CAPRIPOX-2025-00045

BG-CAPRIPOX-2025-00046

BG-CAPRIPOX-2025-00047

BG-CAPRIPOX-2025-00048

BG-CAPRIPOX-2025-00049

BG-CAPRIPOX-2025-00050

BG-CAPRIPOX-2025-00051

BG-CAPRIPOX-2025-00052

BG-CAPRIPOX-2025-00053

BG-CAPRIPOX-2025-00054

BG-CAPRIPOX-2025-00055

BG-CAPRIPOX-2025-00056

BG-CAPRIPOX-2025-00057

BG-CAPRIPOX-2025-00058

BG-CAPRIPOX-2025-00059

BG-CAPRIPOX-2025-00060

BG-CAPRIPOX-2025-00061

BG-CAPRIPOX-2025-00062

BG-CAPRIPOX-2025-00063

BG-CAPRIPOX-2025-00064

BG-CAPRIPOX-2025-00065

BG-CAPRIPOX-2025-00067

BG-CAPRIPOX-2025-00068

BG-CAPRIPOX-2025-00069

BG-CAPRIPOX-2025-00070

BG-CAPRIPOX-2025-00071

BG-CAPRIPOX-2025-00072

BG-CAPRIPOX-2025-00073

BG-CAPRIPOX-2025-00074

BG-CAPRIPOX-2025-00075

BG-CAPRIPOX-2025-00076

BG-CAPRIPOX-2025-00077

BG-CAPRIPOX-2025-00078

BG-CAPRIPOX-2025-00079

BG-CAPRIPOX-2025-00080

BG-CAPRIPOX-2025-00081

BG-CAPRIPOX-2025-00082

BG-CAPRIPOX-2025-00083

BG-CAPRIPOX-2025-00084

BG-CAPRIPOX-2025-00085

BG-CAPRIPOX-2025-00086

BG-CAPRIPOX-2025-00087

BG-CAPRIPOX-2025-00088

BG-CAPRIPOX-2025-00089

BG-CAPRIPOX-2025-00090

BG-CAPRIPOX-2025-00091

BG-CAPRIPOX-2025-00092

BG-CAPRIPOX-2025-00093

BG-CAPRIPOX-2025-00094

BG-CAPRIPOX-2025-00095

BG-CAPRIPOX-2025-00096

BG-CAPRIPOX-2025-00097

BG-CAPRIPOX-2025-00098

BG-CAPRIPOX-2025-00099

BG-CAPRIPOX-2025-00102

BG-CAPRIPOX-2025-00103

BG-CAPRIPOX-2025-00104

BG-CAPRIPOX-2025-00105

BG-CAPRIPOX-2025-00106

BG-CAPRIPOX-2025-00107

BG-CAPRIPOX-2025-00108

BG-CAPRIPOX-2025-00110

BG-CAPRIPOX-2025-00111

BG-CAPRIPOX-2025-00113

BG-CAPRIPOX-2025-00114

BG-CAPRIPOX-2025-00115

BG-CAPRIPOX-2025-00118

BG-CAPRIPOX-2025-00119

BG-CAPRIPOX-2025-00120

BG-CAPRIPOX-2025-00121

BG-CAPRIPOX-2025-00122

BG-CAPRIPOX-2025-00124

BG-CAPRIPOX-2025-00127

BG-CAPRIPOX-2025-00129

BG-CAPRIPOX-2025-00130

BG-CAPRIPOX-2025-00131

BG-CAPRIPOX-2025-00133

BG-CAPRIPOX-2025-00134

BG-CAPRIPOX-2025-00135

BG-CAPRIPOX-2025-00136

BG-CAPRIPOX-2025-00137

BG-CAPRIPOX-2025-00138

BG-CAPRIPOX-2025-00140

BG-CAPRIPOX-2025-00142

BG-CAPRIPOX-2025-00143

BG-CAPRIPOX-2025-00144

BG-CAPRIPOX-2025-00149

BG-CAPRIPOX-2025-00150

BG-CAPRIPOX-2025-00151

BG-CAPRIPOX-2025-00152

BG-CAPRIPOX-2025-00153

BG-CAPRIPOX-2025-00154

BG-CAPRIPOX-2025-00155

BG-CAPRIPOX-2025-00159

BG-CAPRIPOX-2025-00161

BG-CAPRIPOX-2025-00162

BG-CAPRIPOX-2025-00163

BG-CAPRIPOX-2025-00166

BG-CAPRIPOX-2025-00167

BG-CAPRIPOX-2025-00168

BG-CAPRIPOX-2025-00169

BG-CAPRIPOX-2025-00171

BG-CAPRIPOX-2025-00179

BG-CAPRIPOX-2025-00182

BG-CAPRIPOX-2025-00183

BG-CAPRIPOX-2025-00185

BG-CAPRIPOX-2025-00188

BG-CAPRIPOX-2025-00190

BG-CAPRIPOX-2025-00191BG-CAPRIPOX-2025-00192

BG-CAPRIPOX-2025-00193

Protection zone:

Those parts of the regions of Plovdiv, Haskovo, and Stara Zagora contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat.42.1944, Long. 24.8528 (2025/8), Lat. 42.1823, Long. 24.8337 (2025/9), Lat. 42.1889, Long. 24.8137 (2025/10), Lat. 42.1862, Long. 24.8316 (2025/11), Lat. 42.1856, Long. 24.8456 (2025/12), Lat. 42.2312, Long. 24.9357 (2025/13), Lat. 42.2308, Long. 24.9368 (2025/14), Lat. 42.18222, Long. 24.86694 (2025/15), Lat. 42.1873, Long. 24.8456 (2025/16), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.06, Long. 25.1658 (2025/18) Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.23, Long. 24.9391 (2025/21), Lat. 42.231703, Long. 24.938912 (2025/22), Lat. 42.2306, Long. 24.9369 (2025/23), Lat. 42.2319, Long. 24.9362 (2025/24), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/25), Lat. 42.2051, Long. 24.87314 (2025/26), Lat. 42.2069, Long. 24.78666 (2025/27), Lat. 42.233, Long. 24.9405 (2025/28), Lat. 42.2316, Long. 24.94214 (2025/29), Lat. 42.2602, Long. 24.8751 (2025/30), Lat. 42.20922, Long. 24.95578 (2025/31), Lat. 42.2089, Long. 24.9508 (2025/32), Lat. 42.2092, Long. 24.9525 (2025/33), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/34), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/35), Lat. 42.1925, Long. 24.9329 (2025/36), Lat. 42.6871, Long. 25.3287 (2025/37), Lat. 42.6871, Long. 25.3287 (2025/38), Lat. 42.200845, Long. 24.790453 (2025/39), Lat. 42.2463, Long. 24.7957 (2025/40), Lat. 42.202878, Long 24.690226 (2025/41), Lat. 42.2829, Long. 24.9637 (2025/42), Lat. 42.2363, Long. 24.8297 (2025/43), Lat. 42.1872, Long. 24.9242 (2025/44), Lat. 42.2308, Long 25.0438 (2025/45), Lat. 42.2401, Long. 25.0556 (2025/46), Lat. 42.2037, Long. 25.0513 (2025/47), Lat. 42.1959, Long. 25.0566 (2025/48), Lat. 42.2977, Long. 24.9179 (2025/49), Lat. 42.1369, Long. 24.9082 (2025/50), Lat. 42.1481, Long. 24.9055 (2025/51), Lat. 42.2333, Long. 24.8135 (2025/52), Lat. 42.3188, Long. 24.8888 (2025/53), Lat. 42.1903, Long. 25.034 (2025/54), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/55), Lat. 42.2828, Long. 24.7528 (2025/56), Lat. 42.1061, Long. 24.8812 (2025/57), Lat. 42.2116, Long. 24.9584 (2025/58), Lat. 42.2559, Long. 24.6802 (2025/59), Lat. 41.9946, Long. 25.2278 (2025/60), Lat. 42.0248, Long. 25.096 (2025/61), Lat. 42.0341, Long. 25.1186 (2025/62), Lat. 42.0973, Long. 24.8738 (2025/63), Lat. 42.2008, Long. 25.049 (2025/64), Lat. 42.21546, Long. 24.62801 (2025/65), Lat. 42.3695, Long. 24.7158 (2025/67), Lat. 42.2753, Long. 25.1217 (2025/68), Lat. 42.2883, Long. 24.6303 (2025/69), Lat. 42.3705, Long. 24.725 (2025/70), Lat. 42.371, Long. 24.7229 (2025/71), Lat. 42.3288, Long. 24.6784 (2025/72), Lat. 42.3263, Long. 24.6724 (2025/73), Lat. 42.1929, Long. 24.635 (2025/74), Lat. 42.0567, Long. 24.7664 (2025/75), Lat. 42.1295, Long. 25.04 (2025/76), Lat. 42.3826, Long. 24.7806 (2025/77), Lat. 42.0146, Long. 25.2956 (2025/78), Lat. 41.9258, Long. 25.1422 (2025/79), Lat. 41.938, Long. 25.129 (2025/80), Lat. 41.9261, Long. 25.1294 (2025/81), Lat. 41.8911, Long. 25.1336 (2025/82), Lat. 41.9271, Long. 24.7806 (2025/83), Lat. 42.3063, Long. 24.5243 (2025/84), Lat. 42.2744, Long. 24.5549 (2025/85), Lat. 42.2637, Long. 24.5568 (2025/86), Lat. 42.2622, Long. 24.5603 (2025/87), Lat. 41.9443, Long. 25.2481 (2025/88), Lat. 42.603, Long. 24.8956 (2025/89), Lat. 41.9423, Long. 25.2434 (2025/90), Lat. 41.9449, Long. 25.2471 (2025/91), Lat. 42.267, Long. 24.554 (2025/92), Lat. 42.2729, Long. 24.5329 (2025/93), Lat. 42.2848, Long. 24.5428 (2025/94), Lat. 42.2757, Long. 24.5373 (2025/95), Lat. 42.2288, Long. 24.6255 (2025/96), Lat. 41.9456, Long. 25.2427 (2025/97), Lat. 41.9675, Long. 25.0319 (2025/98), Lat. 42.2311, Long. 24.8343 (2025/99), Lat. 42.2451, Long. 24.819 (2025/102), Lat. 42.1765, Long. 24.6267 (2025/103), Lat. 42.602, Long. 24.89 (2025/104), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/105), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/106), Lat. 42.6166, Long. 24.9121 (2025/107), Lat. 42.3469, Long. 24.667 (2025/108), Lat. 42.2458, Long. 24.8194 (2025/110), Lat. 42.61821, Long. 24.90195 (2025/111), Lat. 42.1391, Long. 25.0591 (2025/113), Lat. 42.3509, Long. 24.6217 (2025/114), Lat. 42.0512, Long. 25.184 (2025/115), Lat. 42.19045, Long. 24.93231 (2025/118), Lat. 42.2134, Long. 24.6293 (2025/119), Lat. 42.1369, Long. 24.8107 (2025/120), Lat. 42.3403, Long. 24.5625 (2025/121), Lat. 42.2337, Long. 24.7183 (2025/122), Lat. 42.356, Long. 24.6213 (2025/124), Lat. 42.1016, Long. 24.8983 (2025/127), Lat. 42.2699, Long. 25.184 (2025/129), Lat. 42.3085, Long. 24.737 (2025/130), Lat. 42.3143, Long. 24.6196 (2025/131), Lat. 42.5571, Long. 24.8926 (2025/133), Lat. 42.1766, Long. 24.609 (2025/134), Lat. 42.1483, Long. 25.0517 (2025/135), Lat. 42.267, Long. 24.5271 (2025/136), Lat. 42.2734, Long. 24.5377 (2025/137), Lat. 42.1228, Long. 24.9373 (2025/138), Lat. 42.3359, Long. 24.8654 (2025/140), Lat. 42.0906, Long. 25.1881 (2025/142), Lat. 42.2286, Long. 24.9395 (2025/143), Lat. 42.3155, Long. 24.6887 (2025/144), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/149), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/150), Lat. 42.4181, Long. 24.8253 (2025/151), Lat. 42.2451, Long. 24.7921 (2025/152), Lat. 42.3905, Long. 25.131 (2025/153), Lat. 42.2425, Long. 24.7198 (2025/154), Lat. 42.3443, Long. 24.824 (2025/155), Lat. 42.4861, Long. 24.4411 (2025/159), Lat. 42.4186, Long. 24.4841 (2025/161), Lat. 42.1375, Long. 25.1462 (2025/162), Lat. 42.5047, Long. 24.6088 (2025/163), Lat. 42.1375, Long. 24.9343 (2025/166), Lat. 42.1418, Long. 25.0533 (2025/167), Lat. 42.4872, Long. 24.56895 (2025/168), Lat. 42.4233, Long. 24.5273 (2025/169), Lat. 42.5205, Long. 24.7345 (2025/171), Lat. 42.1252, Long. 24.9382 (2025/179), Lat. 42.41332, Long. 24.82598 (2025/182), Lat. 42.4668, Long. 24.4763 (2025/183), Lat. 42.5655, Long. 24.8949 (2025/185), Lat. 42.5702, Long. 24.8772 (2025/188), Lat. 42.3227, Long. 24.7916 (2025/190), Lat. 42.4577, Long. 24.463 (2025/191), Lat. 42.3867, Long. 24.688 (2025/192); Lat. 41.994, Long. 25.227 (2025/193).

21.12.2025

Surveillance zone:

Those parts of the regions of Plovdiv, Lovech, Stara Zagora, Haskovo and Pazardzhik contained within a circle of a radius of 15 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 42.1944, Long. 24.8528 (2025/8), Lat. 42.1823, Long. 24.8337 (2025/9), Lat. 42.1889, Long. 24.8137 (2025/10), Lat. 42.1862, Long. 24.8316 (2025/11), Lat. 42.1856, Long. 24.8456 (2025/12), Lat. 42.2312, Long. 24.9357 (2025/13), Lat. 42.2308, Long. 24.9368 (2025/14), Lat. 42.18222, Long. 24.86694 (2025/15), Lat. 42.1873, Long. 24.8456 (2025/16), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.06, Long. 25.1658 (2025/18), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.23, Long. 24.9391 (2025/21), Lat. 42.231703, Long. 24.938912 (2025/22), Lat. 42.2306, Long. 24.9369 (2025/23), Lat. 42.2319, Long. 24.9362 (2025/24), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/25), Lat. 42.2051, Long. 24.87314 (2025/26), Lat. 42.2069, Long. 24.78666 (2025/27), Lat. 42.233, Long. 24.9405 (2025/28), Lat. 42.2316, Long. 24.94214 (2025/29), Lat. 42.2602, Long. 24.8751 (2025/30), Lat. 42.20922, Long. 24.95578 (2025/31), Lat. 42.2089, Long. 24.9508 (2025/32), Lat. 42.2092, Long. 24.9525 (2025/33), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/34), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/35), Lat. 42.1925, Long. 24.9329 (2025/36), Lat. 42.200845, Long. 24.790453 (2025/39), Lat. 42.2463, Long. 24.7957 (2025/40), Lat. 42.202878, Long. 24.690226 (2025/41), Lat. 42.2829, Long. 24.9637 (2025/42), Lat. 42.2363, Long. 24.8297 (2025/43), Lat. 42.1872, Long. 24.9242 (2025/44), Lat. 42.2308, Long 25.0438 (2025/45), Lat. 42.2401, Long. 25.0556 (2025/46), Lat. 42.2037, Long. 25.0513 (2025/47), Lat. 42.1959, Long. 25.0566 (2025/48), Lat. 42.2977, Long 24.9179 (2025/49), Lat. 42.1369, Long. 24.9082 (2025/50), Lat. 42.1481, Long. 24.9055 (2025/51), Lat. 42.2333, Long. 24.8135 (2025/52), Lat. 42.3188, Long 24.8888 (2025/53), Lat. 42.1903, Long. 25.034 (2025/54), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/55), Lat. 42.2828, Long. 24.7528 (2025/56), Lat. 42.1061, Long. 24.8812 (2025/57), Lat. 42.2116, Long. 24.9584 (2025/58), Lat. 42.2559, Long. 24.6802 (2025/59), Lat. 41.9946, Long. 25.2278 (2025/60), Lat. 42.0248, Long. 25.096 (2025/61), Lat. 42.0341, Long. 25.1186 (2025/62), Lat. 42.0973, Long. 24.8738 (2025/63), Lat. 42.2008, Long. 25.049 (2025/64), Lat. 42.21546, Long. 24.62801 (2025/65), Lat. 42.3695, Long. 24.7158 (2025/67), Lat. 42.2753, Long. 25.1217 (2025/68), Lat. 42.2883, Long. 24.6303 (2025/69), Lat. 42.3705, Long. 24.725 (2025/70), Lat. 42.371, Long. 24.7229 (2025/71), Lat. 42.3288, Long. 24.6784 (2025/72), Lat. 42.3263, Long. 24.6724 (2025/73), Lat. 42.1929, Long. 24.635 (2025/74), Lat. 42.0567, Long. 24.7664 (2025/75), Lat. 42.1295, Long. 25.04 (2025/76), Lat. 42.3826, Long. 24.7806 (2025/77) Lat. 42.0146, Long. 25.2956 (2025/78), Lat. 41.9258, Long. 25.1422 (2025/79), Lat. 41.938, Long. 25.129 (2025/80), Lat. 41.9261, Long. 25.1294 (2025/81), Lat. 41.8911, Long. 25.1336 (2025/82), Lat. 41.9271, Long. 24.7806 (2025/83), Lat. 42.3063, Long. 24.5243 (2025/84), Lat. 42.2744, Long. 24.5549 (2025/85), Lat. 42.2637, Long. 24.5568 (2025/86), Lat. 42.2622, Long. 24.5603 (2025/87), Lat. 41.9443, Long. 25.2481 (2025/88), Lat. 42.603, Long. 24.8956 (2025/89), Lat. 41.9423, Long. 25.2434 (2025/90), Lat. 41.9449, Long. 25.2471 (2025/91), Lat. 42.267, Long. 24.554 (2025/92), Lat. 42.2729, Long. 24.5329 (2025/93), Lat. 42.2848, Long. 24.5428 (2025/94), Lat. 42.2757, Long. 24.5373 (2025/95), Lat. 42.2288, Long. 24.6255 (2025/96), Lat. 41.9456, Long. 25.2427 (2025/97), Lat. 41.9675, Long. 25.0319 (2025/98), Lat. 42.2311, Long. 24.8343 (2025/99), Lat. 42.2451, Long. 24.819 (2025/102), Lat. 42.1765, Long. 24.6267 (2025/103), Lat. 42.602, Long. 24.89 (2025/104), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/105), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/106), Lat. 42.6166, Long. 24.9121 (2025/107), Lat. 42.3469, Long. 24.667 (2025/108), Lat. 42.2458, Long. 24.8194 (2025/110), Lat. 42.61821, Long. 24.90195 (2025/111), Lat. 42.1391, Long. 25.0591 (2025/113), Lat. 42.3509, Long. 24.6217 (2025/114), Lat. 42.0512, Long. 25.184 (2025/115), Lat. 42.19045, Long. 24.93231 (2025/118), Lat. 42.2134, Long. 24.6293 (2025/119), Lat. 42.1369, Long. 24.8107 (2025/120), Lat. 42.3403, Long. 24.5625 (2025/121), Lat. 42.2337, Long. 24.7183 (2025/122), Lat. 42.356, Long. 24.6213 (2025/124), Lat. 42.1016, Long. 24.8983 (2025/127), Lat. 42.2699, Long. 25.184 (2025/129), Lat. 42.3085, Long. 24.737 (2025/130), Lat. 42.3143, Long. 24.6196 (2025/131), Lat. 42.5571, Long. 24.8926 (2025/133), Lat. 42.1766, Long. 24.609 (2025/134), Lat. 42.1483, Long. 25.0517 (2025/135), Lat. 42.267, Long. 24.5271 (2025/136), Lat. 42.2734, Long. 24.5377 (2025/137), Lat. 42.1228, Long. 24.9373 (2025/138), Lat. 42.3359, Long. 24.8654 (2025/140), Lat. 42.0906, Long. 25.1881 (2025/142), Lat. 42.2286, Long. 24.9395 (2025/143), Lat. 42.3155, Long. 24.6887 (2025/144), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/149), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/150), Lat. 42.4181, Long. 24.8253 (2025/151), Lat. 42.2451, Long. 24.7921 (2025/152), Lat. 42.3905, Long. 25.131 (2025/153), Lat. 42.2425, Long. 24.7198 (2025/154), Lat. 42.3443, Long. 24.824 (2025/155), Lat. 42.4861, Long. 24.4411 (2025/159), Lat. 42.4186, Long. 24.4841 (2025/161), Lat. 42.1375, Long. 25.1462 (2025/162), Lat. 42.5047, Long. 24.6088 (2025/163), Lat. 42.1375, Long. 24.9343 (2025/166), Lat. 42.1418, Long. 25.0533 (2025/167), Lat. 42.4872, Long. 24.56895 (2025/168), Lat. 42.4233, Long. 24.5273 (2025/169), Lat. 42.5205, Long. 24.7345 (2025/171), Lat. 42.1252, Long. 24.9382 (2025/179), Lat. 42.41332, Long. 24.82598 (2025/182), Lat. 42.4668, Long. 24.4763 (2025/183), Lat. 42.5655, Long. 24.8949 (2025/185), Lat. 42.5702, Long. 24.8772 (2025/188), Lat. 42.3227, Long. 24.7916 (2025/190), Lat. 42.4577, Long. 24.463 (2025/191), Lat. 42.3867, Long. 24.688 (2025/192) excluding the areas contained in the protection zone.

5.1.2026

Surveillance zone:

Those parts of the regions of Plovdiv, Haskovo and Stara Zagora, contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 42.1944, Long. 24.8528 (2025/8), Lat. 42.1823, Long. 24.8337 (2025/9), Lat.42.1889, Long. 24.8137(2025/10), Lat. 42.1862, Long. 24.8316 (2025/11), Lat. 42.1856, Long. 24.8456 (2025/12), Lat. 42.2312, Long. 24.9357 (2025/13), Lat. 42.2308, Long. 24.9368 (2025/14), Lat. 42.18222, Long. 24.86694 (2025/15), Lat. 42.1873, Long. 24.8456 (2025/16), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.06, Long. 25.1658 (2025/18), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/17), Lat. 42.23, Long. 24.9391 (2025/21), Lat. 42.231703, Long. 24.938912 (2025/22), Lat. 42.2306, Long. 24.9369 (2025/23), Lat. 42.2319, Long. 24.9362 (2025/24), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/25), Lat. 42.2051, Long. 24.87314 (2025/26), Lat. 42.2069, Long. 24.78666 (2025/27), Lat. 42.233, Long. 24.9405 (2025/28), Lat. 42.2316, Long. 24.94214 (2025/29), Lat. 42.2602, Long. 24.8751 (2025/30), Lat. 42.20922, Long. 24.95578 (2025/31), Lat. 42.2089, Long. 24.9508 (2025/32), Lat. 42.2092, Long. 24.9525 (2025/33), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/34), Lat. 42.1886, Long. 24.9265 (2025/35), Lat. 42.1925, Long. 24.9329 (2025/36), Lat. 42.6871, Long. 25.3287 (2025/37), Lat. 42.6871, Long. 25.3287 (2025/38), Lat. 42.200845, Long. 24.790453 (2025/39), Lat. 42.2463, Long. 24.7957 (2025/40), Lat. 42.202878, Long 24.690226 (2025/41), Lat. 42.2829, Long. 24.9637 (2025/42), Lat. 42.2363, Long. 24.8297 (2025/43), Lat. 42.1872, Long. 24.9242 (2025/44), Lat. 42.2308, Long 25.0438 (2025/45), Lat. 42.2401, Long. 25.0556 (2025/46), Lat. 42.2037, Long. 25.0513 (2025/47), Lat. 42.1959, Long. 25.0566 (2025/48), Lat. 42.2977, Long 24.9179 (2025/49), Lat. 42.1369, Long. 24.9082 (2025/50), Lat. 42.1481, Long. 24.9055 (2025/51), Lat. 42.2333, Long. 24.8135 (2025/52), Lat. 42.3188, Long 24.8888 (2025/53), Lat. 42.1903, Long. 25.034 (2025/54), Lat. 42.19416, Long. 24.78666 (2025/55), Lat. 42.2828, Long. 24.7528 (2025/56), Lat. 42.1061, Long. 24.8812 (2025/57), Lat. 42.2116, Long. 24.9584 (2025/58), Lat. 42.2559, Long. 24.6802 (2025/59), Lat. 41.9946, Long. 25.2278 (2025/60), Lat. 42.0248, Long. 25.096 (2025/61), Lat. 42.0341, Long. 25.1186 (2025/62), Lat. 42.0973, Long. 24.8738 (2025/63), Lat. 42.2008, Long. 25.049 (2025/64), Lat. 42.21546, Long. 24.62801 (2025/65), Lat. 42.3695, Long. 24.7158 (2025/67), Lat. 42.2753, Long. 25.1217 (2025/68), Lat. 42.2883, Long. 24.6303 (2025/69), Lat. 42.3705, Long. 24.725 (2025/70), Lat. 42.371, Long. 24.7229 (2025/71), Lat. 42.3288, Long. 24.6784 (2025/72), Lat. 42.3263, Long. 24.6724 (2025/73), Lat. 42.1929, Long. 24.635 (2025/74), Lat. 42.0567, Long. 24.7664 (2025/75), Lat. 42.1295, Long. 25.04 (2025/76), Lat. 42.3826, Long. 24.7806 (2025/77), Lat. 42.0146, Long. 25.2956 (2025/78), Lat. 41.9258, Long. 25.1422 (2025/79), Lat. 41.938, Long. 25.129 (2025/80), Lat. 41.9261, Long. 25.1294 (2025/81), Lat. 41.8911, Long. 25.1336 (2025/82), Lat. 41.9271, Long. 24.7806 (2025/83), Lat. 42.3063, Long. 24.5243 (2025/84), Lat. 42.2744, Long. 24.5549 (2025/85), Lat. 42.2637, Long. 24.5568 (2025/86), Lat. 42.2622, Long. 24.5603 (2025/87), Lat. 41.9443, Long. 25.2481 (2025/88), Lat. 42.603, Long. 24.8956 (2025/89), Lat. 41.9423, Long. 25.2434 (2025/90), Lat. 41.9449, Long. 25.2471 (2025/91), Lat. 42.267, Long. 24.554 (2025/92), Lat. 42.2729, Long. 24.5329 (2025/93), Lat. 42.2848, Long. 24.5428 (2025/94), Lat. 42.2757, Long. 24.5373 (2025/95), Lat. 42.2288, Long. 24.6255 (2025/96), Lat. 41.9456, Long. 25.2427 (2025/97), Lat. 41.9675, Long. 25.0319 (2025/98), Lat. 42.2311, Long. 24.8343 (2025/99), Lat. 42.2451, Long. 24.819 (2025/102), Lat. 42.1765, Long. 24.6267 (2025/103), Lat. 42.602, Long. 24.89 (2025/104), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/105), Lat. 42.6018, Long. 24.88 (2025/106), Lat. 42.6166, Long. 24.9121 (2025/107), Lat. 42.3469, Long. 24.667 (2025/108), Lat. 42.2458, Long. 24.8194 (2025/110), Lat. 42.61821, Long. 24.90195 (2025/111), Lat. 42.1391, Long. 25.0591 (2025/113), Lat. 42.3509, Long. 24.6217 (2025/114), Lat. 42.0512, Long. 25.184 (2025/115), Lat. 42.19045, Long. 24.93231 (2025/118), Lat. 42.2134, Long. 24.6293 (2025/119), Lat. 42.1369, Long. 24.8107 (2025/120), Lat. 42.3403, Long. 24.5625 (2025/121), Lat. 42.2337, Long. 24.7183 (2025/122), Lat. 42.356, Long. 24.6213 (2025/124), Lat. 42.1016, Long. 24.8983 (2025/127), Lat. 42.2699, Long. 25.184 (2025/129), Lat. 42.3085, Long. 24.737 (2025/130), Lat. 42.3143, Long. 24.6196 (2025/131), Lat. 42.5571, Long. 24.8926 (2025/133), Lat. 42.1766, Long. 24.609 (2025/134), Lat. 42.1483, Long. 25.0517 (2025/135), Lat. 42.267, Long. 24.5271 (2025/136), Lat. 42.2734, Long. 24.5377 (2025/137), Lat. 42.1228, Long. 24.9373 (2025/138), Lat. 42.3359, Long. 24.8654 (2025/140), Lat. 42.0906, Long. 25.1881 (2025/142), Lat. 42.2286, Long. 24.9395 (2025/143), Lat. 42.3155, Long. 24.6887 (2025/144), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/149), Lat. 42.0859, Long. 24.7088 (2025/150), Lat. 42.4181, Long. 24.8253 (2025/151), Lat. 42.2451, Long. 24.7921 (2025/152), Lat. 42.3905, Long. 25.131 (2025/153), Lat. 42.2425, Long. 24.7198 (2025/154), Lat. 42.3443, Long. 24.824 (2025/155), Lat. 42.4861, Long. 24.4411 (2025/159), Lat. 42.4186, Long. 24.4841 (2025/161), Lat. 42.1375, Long. 25.1462 (2025/162), Lat. 42.5047, Long. 24.6088 (2025/163), Lat. 42.1375, Long. 24.9343 (2025/166), Lat. 42.1418, Long. 25.0533 (2025/167), Lat. 42.4872, Long. 24.56895 (2025/168), Lat. 42.4233, Long. 24.5273 (2025/169), Lat. 42.5205, Long. 24.7345 (2025/171), Lat. 42.1252, Long. 24.9382 (2025/179), Lat. 42.41332, Long. 24.82598 (2025/182), Lat. 42.4668, Long. 24.4763 (2025/183), Lat. 42.5655, Long. 24.8949 (2025/185), Lat. 42.5702, Long. 24.8772 (2025/188), Lat. 42.3227, Long. 24.7916 (2025/190), Lat. 42.4577, Long. 24.463 (2025/191), Lat. 42.3867, Long. 24.688 (2025/192).

22.12.2025-5.1.2026

Region of Haskovo

BG-CAPRIPOX-2025-00128

BG-CAPRIPOX-2025-00141

BG-CAPRIPOX-2025-00145

BG-CAPRIPOX-2025-00172

BG-CAPRIPOX-2025-00174

BG-CAPRIPOX-2025-00175

BG-CAPRIPOX-2025-00177

BG-CAPRIPOX-2025-00178

BG-CAPRIPOX-2025-00186

Protection zone:

Those parts of the region of Haskovo, contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates, Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/128), Lat. 41.9257, Long. 25.5023 (2025/141), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/145), Lat. 41.7535, Long. 26.1987 (2025/172), Lat. 41.973, Long. 25.4364 (2025/174), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/175), Lat. 41.96, Long. 25.65 (2025/177), Lat. 41.9827, Long. 25.6317 (2025/178), Lat. 41.9735, Long. 25.4371 (2025/186).

18.11.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Haskovo, contained within a circle of a radius of 15 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates, Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/128), Lat. 41.9257, Long. 25.5023 (2025/141), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/145), Lat. 41.7535, Long. 26.1987 (2025/172), Lat. 41.973, Long. 25.4364 (2025/174), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/175), Lat. 41.96, Long. 25.65 (2025/177), Lat. 41.9827, Long. 25.6317 (2025/178), Lat. 41.9735, Long. 25.4371 (2025/186) excluding the areas contained in the protection zone.

3.12.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Haskovo, contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 41.77, Long. 26.27 (2025/109), Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/128), Lat. 41.9257, Long. 25.5023 (2025/141), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/145), Lat. 41.7535, Long. 26.1987 (2025/172), Lat. 41.973, Long. 25.4364 (2025/174), Lat. 41.8763, Long. 26.2255 (2025/175), Lat. 41.96, Long. 25.65 (2025/177), Lat. 41.9827, Long. 25.6317 (2025/178) Lat. 41.9735, Long. 25.4371 (2025/186).

19.11.2025-3.12.2025

Region of Pazardzhik

BG-CAPRIPOX-2025-00132

BG-CAPRIPOX-2025-00146

BG-CAPRIPOX-2025-00147

BG-CAPRIPOX-2025-00148

BG-CAPRIPOX-2025-00156

BG-CAPRIPOX-2025-00157

BG-CAPRIPOX-2025-00158

BG-CAPRIPOX-2025-00160

BG-CAPRIPOX-2025-00164

BG-CAPRIPOX-2025-00170

BG-CAPRIPOX-2025-00173

BG-CAPRIPOX-2025-00176

BG-CAPRIPOX-2025-00180

BG-CAPRIPOX-2025-00181

BG-CAPRIPOX-2025-00184

BG-CAPRIPOX-2025-00187

Protection zone:

Those parts of the regions of Pazardzhik contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 42.3348, Long. 24.456 (2025/132), Lat. 42.2084, Long. 24.4222 (2025/146), Lat. 42.2813, Long. 24.3921 (2025/147), Lat. 42.1945, Long. 24.4449 (2025/148), Lat. 42.291, Long. 24.2261 (2025/156), Lat. 42.2902, Long. 24.2287 (2025/157), Lat. 42.3338, Long. 24.3985 (2025/158), Lat. 42.3966, Long. 24.3668 (2025/160), Lat. 42.3682, Long. 24.2776 (2025/164) Lat. 42.3961, Long. 24.3359 (2025/170), Lat. 42.193388, Long. 24.444608 (2025/173), Lat. 42.1974, Long. 24.2835 (2025/176), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/180), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/181), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/184), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/187).

19.11.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Pazardzhik and Haskovo, contained within a circle of a radius of 15 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 42.3348, Long. 24.456 (2025/132), Lat. 42.2084, Long. 24.4222 (2025/146), Lat. 42.2813, Long. 24.3921 (2025/147), Lat. 42.1945, Long. 24.4449 (2025/148), Lat. 42.291, Long. 24.2261 (2025/156), Lat. 42.2902, Long. 24.2287 (2025/157), Lat. 42.3338, Long. 24.3985 (2025/158), Lat. 42.3966, Long. 24.3668 (2025/160), Lat. 42.3682, Long. 24.2776 (2025/164), Lat. 42.3961, Long. 24.3359 (2025/170), Lat. 42.193388, Long. 24.444608 (2025/173), Lat. 42.1974, Long. 24.2835 (2025/176), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/180). excluding the areas contained in the protection zone.

4.12.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Pazardzhik, contained within a circle of a radius of 5 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 42.3348, Long. 24.456 (2025/132), Lat. 42.2084, Long. 24.4222 (2025/146), Lat. 42.2813, Long. 24.3921 (2025/147), Lat. 42.1945, Long. 24.4449 (2025/148), Lat. 42.291, Long. 24.2261 (2025/156), Lat. 42.2902, Long. 24.2287 (2025/157), Lat. 42.3338, Long. 24.3985 (2025/158), Lat. 42.3966, Long. 24.3668 (2025/160), Lat. 42.3682, Long. 24.2776 (2025/164), Lat. 42.3961, Long. 24.3359 (2025/170), Lat. 42.193388, Long. 24.444608 (2025/173), Lat. 42.1974, Long. 24.2835 (2025/176), Lat. 42.3712, Long. 24.2864 (2025/180).

20.11.2025-4.12.2025

Region of Kyustendil

BG-CAPRIPOX-2025-00189

Protection zone:

Those parts of the region of Kyustendil and, contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates, Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/189).

26.11.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Kyustendil and Blagoevgrad contained within a circle of a radius of 10 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates, Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/189) excluding the areas contained in the protection zone.

11.12.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Kyustendil and Blagoevgrad, contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 41.8204, Long. 26.2507 (2025/189).

27.11.2025-12.12.2025

- Partea B: Zone suplimentare de restricţii

Zonă suplimentară de restricţii

Regiune

Arealele incluse în zonele suplimentare de restricţii stabilite în Bulgaria, astfel cum se menţionează la articolul 2

Data până la care se aplică

Zona suplimentară de restricţii nr. 1

Region of Plovdiv

The entire region of Plovdiv excluding the areas included in any protection or surveillance zone.

4.2.2026

Region of Haskovo

The municipalities of Haskovo, Dimitrovgrad, and Mineralni Bani, excluding the areas included in any protection or surveillance zone.

Zona suplimentară de restricţii nr. 4

Region of Pazardzhik

The entire region of Pazardzhik, excluding the areas included in any protection or surveillance zone

4.12.2025

- ANEXA II

Zonă

Regiune

Zonele menţionate la articolul 3

Data până la care se aplică

Zona nr. 1

Region of Plovdiv

The entire region of Plovdiv.

6.1.2026-4.2.2026

Region of Haskovo

The municipalities of Haskovo, Dimitrovgrad, and Mineralni Bani.

Zona nr. 2

Region of Stara Zagora

The municipalities of Pavel Bajna, Kazanlak, Bratja Daskalovi, Cirpan and Stara Zagora.

6.11.2025-5.12.2025

Region of Gabrovo

The entire region of Gabrovo.

Zona nr. 3

Region of Haskovo

The municipalities of Ivajlovgrad, Svilengrad, Madzharovo, Tolopovgrad and Ljubimec.

22.11.2025-21.12.2025

Region of Kardzhali

The municipalities of Kirkovo, Dzhebel and Krumovgrad.

Zona nr. 4

Region of Pazardzhik

The entire region of Pazardzhik.

5.12.2025-3.1.2026"

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 9 decembrie 2025