Nou Decizia 2438/20-nov-2025 privind încheierea Protocolului de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Decizia 2438/20-nov-2025 privind încheierea Protocolului de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale
Dată act: 20-nov-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 115, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (b) şi cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
(1)Avizul din 13 noiembrie 2025 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
Întrucât:
(1)Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale (2) (denumit în continuare "acordul") a consolidat asistenţa reciprocă în materie fiscală între părţile contractante şi a îmbunătăţit respectarea obligaţiilor fiscale internaţionale.
(2)JO L 381, 28.12.2004, p. 33, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2004/903/oj.
(2)La 26 august 2022, au fost aprobate, la nivel internaţional, modificări importante ale Standardului comun de raportare (SRC) al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, iar acestea au fost încorporate în dreptul Uniunii prin Directiva (UE) 2023/2226 a Consiliului (3), care a modificat Directiva 2011/16/UE a Consiliului (4).
(3)Directiva (UE) 2023/2226 a Consiliului din 17 octombrie 2023 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L, 2023/2226, 24.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/2226/oj).
(4)Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2011/16/oj).
(3)Prin urmare, acordul trebuie să fie modificat pentru a se asigura faptul că schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare dintre statele membre şi Republica San Marino este aliniat la SCR actualizat şi continuă să aibă loc în conformitate cu acesta începând cu 1 ianuarie 2026.
(4)Textul Protocolului de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale (denumit în continuare "protocolul de modificare"), care este rezultatul negocierilor, reflectă în mod corespunzător directivele de negociere emise de Consiliu.
(5)În conformitate cu Decizia (UE) 2025/2126 a Consiliului (5), protocolul de modificare a fost semnat la 13 octombrie 2025, sub rezerva încheierii acestuia la o dată ulterioară.
(5)Decizia (UE) 2025/2126 din 10 octombrie 2025 a Consiliului privind semnarea în numele Uniunii a Protocolului de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale (JO L, 2025/2126, 17.10.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/2126/oj).
(6)Protocolul de modificare şi declaraţiile comune ataşate la acesta ar trebui să fie aprobate în numele Uniunii.
(7)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (6),
(6)Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Se aprobă în numele Uniunii Protocolul de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino privind schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale (7).
(7)Textul protocolului de modificare se publică în JO L, 2025/2428, 5.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2025/2428/oj.
Art. 2
Se aprobă în numele Uniunii Declaraţia comună a părţilor contractante privind acordul şi anexele, Declaraţia comună a părţilor contractante privind articolul 5 din acord, Declaraţia comună a părţilor contractante privind relaţiile dintre San Marino şi Uniunea Europeană, Declaraţia comună a părţilor contractante privind definiţia Băncii Centrale şi Declaraţia comună a părţilor contractante privind intrarea în vigoare a protocolului de modificare.
Art. 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (8).
(8)Data intrării în vigoare a protocolului de modificare va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 20 noiembrie 2025.
Pentru Consiliu Preşedintele K. KALLAS |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 5 decembrie 2025