Decizia 212/19-sept-2025 de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2026/18]

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2026
Decizia 212/19-sept-2025 de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2026/18]
Dată act: 19-sept-2025
Emitent: Comitetul Mixt al SEE
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spaţiul Economic European ("Acordul privind SEE"), în special articolul 98,
întrucât:
(1)Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare (1), Regulamentul delegat (UE) 2016/592 al Comisiei din 1 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare (2) şi Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare (3) au fost încorporate în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 113/2018 a Comitetului mixt al SEE din 31 mai 2018 (4).
(1)JO L 314, 1.12.2015, p. 13.
(2)JO L 103, 19.4.2016, p. 5.
(3)JO L 195, 20.7.2016, p. 3.
(4)JO L 110, 25.4.2019, p. 87.
(2)Regulamentul delegat (UE) 2016/2251 al Comisiei din 4 octombrie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii în ceea ce priveşte standarde tehnice de reglementare pentru tehnici de minimizare a riscului pentru contracte derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o contraparte centrală (5) a fost încorporat în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 83/2019 a Comitetului mixt al SEE din 29 martie 2019 (6).
(5)JO L 340, 15.12.2016, p. 9.
(6)JO L 210, 2.7.2020, p. 64.
(3)Regulamentul delegat (UE) 2023/315 al Comisiei din 25 octombrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentele delegate (UE) 2015/2205, (UE) 2016/592 şi (UE) 2016/1178 în ceea ce priveşte data de la care obligaţia de compensare produce efecte pentru anumite tipuri de contracte (7) a fost încorporat în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 60/2023 a Comitetului mixt al SEE din 17 martie 2023 (8). Regulamentul delegat (UE) 2023/315 fixează la 30 iunie 2025 data de aplicare amânată a obligaţiei de compensare pentru contractele derivate extrabursiere încheiate între contrapărţi care fac parte din acelaşi grup şi în cazul cărora o contraparte este stabilită într-o ţară terţă, iar cealaltă contraparte este stabilită în SEE.
(7)JO L 43, 13.2.2023, p. 4.
(8)JO L, 2023/2373, 26.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2373/oj.
(4)Regulamentul delegat (UE) 2023/314 al Comisiei din 25 octombrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2016/2251 în ceea ce priveşte data aplicării anumitor proceduri de gestionare a riscurilor pentru schimbul de garanţii (9) a fost încorporat în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 60/2023 a Comitetului mixt al SEE din 17 martie 2023 (10). Regulamentul delegat (UE) 2023/314 fixează la 30 iunie 2025 data de aplicare amânată a cerinţelor de marjă bilaterale pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală şi care sunt încheiate între contrapărţi care fac parte din acelaşi grup şi în cazul cărora o contraparte este stabilită într-o ţară terţă, iar cealaltă contraparte este stabilită în SEE.
(9)JO L 43, 13.2.2023, p. 2.
(10)JO L, 2023/2373, 26.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2373/oj.
(5)Datele de aplicare amânate prevăzute în Regulamentele delegate (UE) 2015/2205, (UE) 2016/592, (UE) 2016/1178 şi (UE) 2016/2251 ale Comisiei sunt necesare pentru a se asigura că astfel de contracte derivate extrabursiere nu fac obiectul obligaţiei de compensare înainte de adoptarea unei decizii de echivalare în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(6)Regulamentul (UE) 2024/2987 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 575/2013 şi (UE) 2017/1131 în ceea ce priveşte măsurile de diminuare a expunerilor excesive faţă de contrapărţi centrale din ţări terţe şi de îmbunătăţire a eficienţei pieţelor de compensare din Uniune (11) a intrat în vigoare la 17 decembrie 2024. Regulamentul (UE) 2024/2987 modifică, printre altele, cadrul pentru regimul deciziilor de echivalare prevăzut la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi înlocuieşte necesitatea unei decizii de echivalare cu o listă de ţări terţe care nu ar trebui să beneficieze de o exceptare.
(11)JO L, 2024/2987, 4.12.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2987/oj.
(7)Regulamentul (UE) 2024/2987 al Comisiei urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
(8)Pentru a se asigura că tranzacţiile intragrup sunt exceptate de la obligaţia de compensare şi de la cerinţele de marjă în statele AELS după 30 iunie 2025 şi înainte ca Regulamentul (UE) 2024/2987 să fie încorporat în Acordul privind SEE, prezenta decizie prelungeşte data de aplicare amânată din Regulamentele delegate (UE) 2015/2205, (UE) 2016/592, (UE) 2016/1178 şi (UE) 2016/2251 ale Comisiei până la intrarea în vigoare a deciziei Comitetului mixt prin care se încorporează Regulamentul (UE) 2024/2987.
(9)Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecinţă,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
- Anexa IX la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:
1.După adaptarea (b)(ii) de la punctul 31bcp [Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei] se introduce următoarea adaptare:
"(iia) în ceea ce priveşte statele AELS, la alineatul (2) primul paragraf litera (a), cuvintele «30 iunie 2025» se citesc «data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE de încorporare a Regulamentului (UE) 2024/2987 în Acordul privind SEE»;"
2.După adaptarea (b)(ii) de la punctul 31bcq [Regulamentul delegat (UE) 2016/592 al Comisiei] se introduce următoarea adaptare:
"(iia) în ceea ce priveşte statele AELS, la alineatul (2) primul paragraf litera (a), cuvintele «30 iunie 2025» se citesc «data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE de încorporare a Regulamentului (UE) 2024/2987 în Acordul privind SEE»;"
3.După adaptarea (b)(ii) de la punctul 31bcr [Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei] se introduce următoarea adaptare:
"(iia) în ceea ce priveşte statele AELS, la alineatul (2) primul paragraf litera (a), cuvintele «30 iunie 2025» se citesc «data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE de încorporare a Regulamentului (UE) 2024/2987 în Acordul privind SEE»;"
4.Punctul 31bcs [Regulamentul delegat (UE) 2016/2251 al Comisiei] se modifică după cum urmează:
(i)la adaptarea (b)(iv), cuvintele "3 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament" se înlocuiesc cu cuvintele "de la data intrării în vigoare a deciziei Comitetului mixt al SEE de încorporare a Regulamentului (UE) 2024/2987 în Acordul privind SEE"
(ii)la adaptarea (c)(iii), cuvintele "3 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament" se înlocuiesc cu cuvintele "de la data intrării în vigoare a deciziei Comitetului mixt al SEE de încorporare a Regulamentului (UE) 2024/2987 în Acordul privind SEE"
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare la 20 septembrie 2025, cu condiţia să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).
(*1)Nu au fost semnalate obligaţii constituţionale.
Art. 3
Prezenta decizie se publică în secţiunea SEE şi în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 19 septembrie 2025.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Preşedintele

Stefan Haukur JÓHANNESSON

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 15 ianuarie 2026