Decizia 2007/751/CE/08-nov-2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la combaterea actelor de corupţie care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, încheiată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană
Acte UE
Jurnalul Oficial 304L
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2007
Decizia 2007/751/CE/08-nov-2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la combaterea actelor de corupţie care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, încheiată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană
Dată act: 8-nov-2007
Emitent: Consiliul Uniunii Europene