Art. 13. - Art. 13: Transparenţă - Decizia 1896/29-iul-2025 privind instituirea unui grup de experţi care să funcţioneze în calitate de Reţea pentru prevenirea abuzului sexual asupra copiilor

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 13: Transparenţă
(1)Reţeaua pentru prevenire şi subgrupurile acesteia trebuie înregistrate în Registrul grupurilor de experţi ai Comisiei şi al altor entităţi similare ("Registrul grupurilor de experţi").
(2)În ceea ce priveşte componenţa Reţelei pentru prevenire şi a subgrupurilor acesteia, în Registrul grupurilor de experţi se publică următoarele date:
a)denumirea autorităţilor competente ale statelor membre;
b)numele persoanelor numite cu titlu personal;
c)denumirea organizaţiilor membre; interesul reprezentat se divulgă prin publicarea sa în registrul de transparenţă al grupurilor de experţi;
d)denumirea entităţilor publice, altele decât autorităţile competente ale statelor membre, inclusiv a autorităţilor din ţări terţe, a organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii şi a organizaţiilor internaţionale;
e)numele observatorilor.
(3)Toate documentele relevante, inclusiv ordinile de zi, procesele-verbale şi contribuţiile participanţilor, se publică fie în Registrul grupurilor de experţi, fie prin includerea în registru a unui link către un site web specializat care conţine informaţiile respective. Accesul la site-urile web specializate nu este condiţionat de înregistrarea ca utilizator sau de alte restricţii. În special, ordinea de zi şi alte documente de referinţă relevante se publică în timp util înainte de reuniune, iar procesele-verbale se publică fără întârziere după reuniune. Sunt posibile excepţii de la publicare numai dacă se consideră că divulgarea unui document ar putea submina protecţia unui interes public sau privat, astfel cum este definit la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (11).
(11)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2001/1049/oj).