Nou Decizia 173/25/COL/15-oct-2025 de modificare a normelor de fond în domeniul ajutoarelor de stat prin prelungirea perioadei de aplicare prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate [2026/162]
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2026
Decizia 173/25/COL/15-oct-2025 de modificare a normelor de fond în domeniul ajutoarelor de stat prin prelungirea perioadei de aplicare prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate [2026/162]
Dată act: 15-oct-2025
Emitent: Autoritatea de Supraveghere a AELS
AUTORITATEA AELS DE SUPRAVEGHERE,
AVÂND în vedere:
Acordul privind Spaţiul Economic European ("Acordul privind SEE"), în special articolele 61-63 şi Protocolul 26,
Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorităţi de Supraveghere şi a unei Curţi de Justiţie ("Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie"), în special articolul 24 şi articolul 5 alineatul (2) litera (b),
Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie ("Protocolul 3"), în special articolul 1 alineatul (1) din partea I,
ÎNTRUCÂT:
În temeiul articolului 24 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie, Autoritatea AELS de Supraveghere pune în aplicare dispoziţiile Acordului privind SEE referitoare la ajutoarele de stat.
În temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie, Autoritatea AELS de Supraveghere emite comunicări sau orientări referitoare la aspectele tratate în Acordul privind SEE, în cazul în care respectivul acord sau Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie prevede în mod expres acest lucru sau în cazul în care Autoritatea AELS de Supraveghere consideră că este necesar.
În temeiul articolului 1 alineatul (1) din partea I a Protocolului 3, Autoritatea AELS de Supraveghere examinează în mod constant toate sistemele de ajutor existente în statele AELS (1) şi propune toate măsurile adecvate impuse de evoluţia progresivă sau de funcţionarea Acordului privind SEE.
(1)- Articolul 1 litera (b) din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere şi Curtea de Justiţie prevede că "termenul «state AELS» înseamnă Republica Islanda, Regatul Norvegiei şi, în condiţiile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Protocolul de adaptare a Acordului dintre statele AELS privind instituirea unei Autorităţi de Supraveghere şi a unei Curţi de Justiţie, Principatul Liechtenstein".
În 2014, Comisia Europeană (denumită în continuare "Comisia") a adoptat Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, modificate în 2020 şi 2023 (2).
(2)Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (JO C 249, 31.7.2014, p. 1). Modificată prin Comunicarea Comisiei privind prelungirea şi modificarea [...] Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate [...] (JO C 224, 8.7.2020, p. 2), şi prin Comunicarea Comisiei de modificare a Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, în ceea ce priveşte perioada de aplicare (JO C, C/2023/1212, 29.11.2023).
Autoritatea AELS de Supraveghere a adoptat în 2014 Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (3), modificate ulterior în 2020 (4) şi 2023 (5).
(3)Decizia Autorităţii AELS de Supraveghere nr. 321/14/COL din 10 septembrie 2014 de modificare pentru a suta oară a normelor procedurale şi de fond în domeniul ajutoarelor de stat prin adoptarea unor noi orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (JO L 271, 16.10.2015, p. 35), şi suplimentul SEE nr. 62, 15.10.2015, p. 1 (IS şi NO).
(4)Decizia nr. 90/20/COL a Autorităţii AELS de Supraveghere din 15 iulie 2020 de modificare, pentru a suta şaptea oară, a normelor procedurale şi de fond în domeniul ajutoarelor de stat, prin modificarea şi prelungirea anumitor orientări privind ajutoarele de stat ( JO L 359, 29.10.2020, p. 16), şi suplimentul SEE nr. 68, 29.10.2020, p. 4 (IS şi NO).
(5)Decizia nr. 184/23/COL a Autorităţii AELS de Supraveghere din 13 decembrie 2023 de modificare a normelor de fond în domeniul ajutoarelor de stat prin prelungirea perioadei de aplicare prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.
La 10 octombrie 2025, Comisia a adoptat o comunicare referitoare la prelungirea perioadei de aplicare prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate ("modificarea din 2025 a Comisiei") (6). În temeiul amendamentului din 2025 al Comisiei, perioada de aplicare a Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate a fost prelungită până la 31 decembrie 2026.
(6)Comunicarea Comisiei de modificare a Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, în ceea ce priveşte perioada de aplicare (JO C 5428, C/2025/5428, 13.10.2025).
Modificarea din 2025 a Comisiei este relevantă şi pentru Spaţiul Economic European ("SEE").
Aplicarea uniformă a normelor SEE privind ajutoarele de stat trebuie asigurată pe tot teritoriul SEE, în concordanţă cu obiectivul de omogenitate stabilit la articolul 1 din Acordul privind SEE.
În conformitate cu punctul II de la titlul "GENERALITĂŢI" din anexa XV la Acordul privind SEE, Autoritatea AELS de Supraveghere, după consultarea Comisiei, trebuie să adopte acte corespunzătoare celor adoptate de Comisie,
DUPĂ consultarea Comisiei Europene,
DUPĂ consultarea statelor membre AELS,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Punctul 135 din Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate ale Autorităţii AELS de Supraveghere se modifică după cum urmează:
"Autoritatea va aplica prezentele orientări de la 10 septembrie 2014 până la 31 decembrie 2026."
Numai textul în limba engleză al prezentei decizii este autentic.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 15 octombrie 2025.
Pentru Autoritatea AELS de Supraveghere Pentru Arne R Preşedinte Membru responsabil al Colegiului Stefan BARRIGA Membru al Colegiului Árni Pall ARNASON Membru al Colegiului Melpo-Menie JOSEPHIDES Contrasemnatar în calitate de director, Afaceri juridice şi administrative |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 22 ianuarie 2026
KSUND