Decizia 106/18-sept-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri în ceea ce priveşte prelungirea acordului
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 14 Ianuarie 2026
Decizia 106/18-sept-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri în ceea ce priveşte prelungirea acordului
Dată act: 18-sept-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 91, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri (1) (denumit în continuare "acordul") a fost semnat de Uniune la 29 iunie 2022 şi a fost aplicat cu titlu provizoriu de la aceeaşi dată, în conformitate cu Decizia (UE) 2022/1165 a Consiliului (2). Acesta a intrat în vigoare la 21 august 2023.
(1)JO L 181, 7.7.2022, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2022/1165/oj.
(2)Decizia (UE) 2022/1165 a Consiliului din 27 iunie 2022 privind semnarea, în numele Uniunii, şi aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri (JO L 181, 7.7.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/1165/oj).
(2)Prin articolul 6 alineatul (1) din acord se constituie un comitet mixt care să supravegheze şi să monitorizeze executarea şi punerea în aplicare a acordului şi să revizuiască periodic funcţionarea acordului din perspectiva obiectivelor acestuia.
(3)Prin Decizia nr. 2/2022 a Comitetului mixt (3), acordul a fost prelungit până la 30 iunie 2024. Prin Decizia nr. 1/2024 a Comitetului mixt (4), acordul a fost prelungit din nou până la 31 decembrie 2025.
(3)JO L 79, 17.3.2023, p. 185, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/604/oj.
(4)JO L, 2024/1266, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1266/oj.
(4)Comitetul mixt urmează să fie convocat cu cel puţin trei luni înainte de expirarea acordului, pentru a evalua şi a decide necesitatea prelungirii acordului.
(5)Pentru ca atât Uniunea, cât şi Republica Moldova să beneficieze în continuare de acord, acesta ar trebui să fie prelungit până la 31 martie 2027.
(6)În cadrul următoarei sale reuniuni, Comitetul mixt urmează să adopte o decizie privind necesitatea prelungirii acordului.
(7)Actul avut în vedere al Comitetului mixt va avea efecte juridice. Prin urmare, este oportun să se stabilească poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt în ceea ce priveşte prelungirea acordului.
(8)Prin urmare, poziţia Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a Comitetului mixt ataşat la prezenta decizie,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri în ceea ce priveşte prelungirea acordului se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt ataşat la prezenta decizie.
Reprezentanţii Uniunii în cadrul Comitetului mixt pot conveni asupra unor modificări minore ale proiectului de decizie a Comitetului mixt, fără să fie necesară o nouă decizie a Consiliului.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 18 septembrie 2025.
Pentru Consiliu Preşedintele L. AAGAARD |
ANEXĂ:PROIECT
DECIZIE nr. 1/2025 A COMITETULUI MIXT CONSTITUIT PRIN ACORDUL DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA MOLDOVA PRIVIND TRANSPORTUL RUTIER DE MĂRFURI din... privind prelungirea acordului
COMITETUL MIXT,
având în vedere Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri (1), în special articolul 6 alineatul (2),
(1)JO L 181, 7.7.2022, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2022/1165/oj.
Întrucât:
(1)Prin Decizia nr. 2/2022 a Comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri (denumit în continuare "acordul"), acordul a fost prelungit până la 30 iunie 2024. Prin Decizia nr. 1/2024 a Comitetului mixt, acordul a fost prelungit din nou, până la 31 decembrie 2025.
(2)În temeiul articolului 6 alineatul (2) din acord, Comitetul mixt urmează să fie convocat cu cel puţin trei luni înainte de expirarea acordului, pentru a evalua şi a decide necesitatea prelungirii acordului.
(3)Din monitorizarea acordului rezultă că acesta a furnizat sprijin Republicii Moldova în situaţia dificilă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Din monitorizarea acordului rezultă totodată că acesta a adus beneficii comerciale atât Uniunii Europene, cât şi Republicii Moldova, precum şi că, prin sporirea serviciilor de transport rutier, operatorii de transport rutier ai ambelor părţi au obţinut beneficii.
(4)De asemenea, împreună cu un acord similar privind transportul rutier semnat cu Ucraina, acordul a contribuit în mod semnificativ la exportul de mărfuri ucrainene către Uniunea Europeană prin culoarele de solidaritate.
(5)Prelungirea acordului ar trebui să fie înţeleasă inclusiv ca o contribuţie la reconstrucţia Ucrainei după războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
(6)Prin urmare, este oportun ca acordul să fie prelungit până la 31 martie 2027,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Art. 1: Prelungirea acordului
Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind transportul rutier de mărfuri este prelungit până la 31 martie 2027.
Art. 2: Intrare în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la...,...
Pentru Comitetul mixt Copreşedinţii |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 14 ianuarie 2026