Art. 30. - Art. 30: Sume exprimate în euro - Decizia 1/22-ian-2025 de modificare a Acordului euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, prin înlocuirea Protocolului nr. 4 la acesta privind definirea noţiunii de ''produse originare'' şi metodele de cooperare administrativă [2025/324]

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2025
Art. 30: Sume exprimate în euro
(1)În scopul punerii în aplicare a dispoziţiilor articolului 18 alineatul (1) litera (b) şi ale articolului 27 alineatul (3), atunci când produsele sunt facturate într-o altă monedă decât moneda euro, sumele exprimate în monedele naţionale ale părţilor, echivalente cu sumele exprimate în euro, se stabilesc anual de către fiecare dintre ţările în cauză.
(2)Un transport beneficiază de dispoziţiile articolului 18 alineatul (1) litera (b) sau ale articolului 27 alineatul (3) în raport cu moneda în care este emisă factura, în conformitate cu suma stabilită de către ţara în cauză.
(3)Sumele care se utilizează într-o monedă naţională oarecare reprezintă contravaloarea în această monedă a sumelor exprimate în euro în prima zi lucrătoare din luna octombrie. Aceste sume sunt comunicate Comisiei Europene înainte de 15 octombrie şi se aplică de la 1 ianuarie anul următor. Comisia Europeană comunică sumele respective tuturor ţărilor în cauză.
(4)Părţile pot rotunji în plus sau în minus suma rezultată din conversia în moneda lor naţională a unei sume exprimate în euro. Suma rotunjită nu poate să difere cu mai mult de 5 % de suma rezultată din conversie. Părţile pot menţine neschimbată contravaloarea în moneda lor naţională a unei sume exprimate în euro în cazul în care, în momentul ajustării anuale prevăzute la alineatul (3), conversia acestei sume, înainte de orice rotunjire, duce la o creştere mai mică de 15 % a contravalorii sale în moneda naţională. Contravaloarea în moneda naţională poate fi menţinută neschimbată în cazul în care conversia ar duce la o scădere a respectivei contravalori.
(5)Sumele exprimate în euro sunt revizuite de Consiliul de asociere la cererea uneia dintre părţi. Atunci când efectuează revizuirea respectivă, Consiliul de asociere examinează posibilitatea de a păstra efectele limitelor în cauză în termeni reali. În acest scop, el este împuternicit să decidă modificarea sumelor exprimate în euro.