Art. 22. - Art. 22: Eliberarea unui duplicat al certificatului de circulaţie a mărfurilor EUR.1 - Decizia 1/22-ian-2025 de modificare a Acordului euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, prin înlocuirea Protocolului nr. 4 la acesta privind definirea noţiunii de ''produse originare'' şi metodele de cooperare administrativă [2025/324]

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2025
Art. 22: Eliberarea unui duplicat al certificatului de circulaţie a mărfurilor EUR.1
(1)În caz de furt, pierdere sau distrugere a unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR.1, exportatorul poate solicita un duplicat autorităţilor vamale care l-au eliberat, pe baza documentelor de export aflate în posesia acestora.
(2)În plus faţă de cerinţa de la articolul 20 alineatul (3), duplicatul eliberat în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol trebuie să conţină următoarea menţiune în limba engleză: «DUPLICATE».
(3)Menţiunea la care se face referire la alineatul (2) se inserează la rubrica 7 a duplicatului certificatului de circulaţie a mărfurilor EUR.1.
(4)Duplicatul, care poartă data eliberării certificatului de circulaţie a mărfurilor EUR.1 original, produce efecte de la data respectivă.