Partea 6 - Dispoziţii relative la transportul mărfurilor grele sau voluminoase - Conventie din 14-nov-1975 PRIVIND TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL AL MĂRFURILOR SUB ACOPERIREA CARNETELOR TIR (CONVENŢIA TIR, 1975)
Acte UE
Jurnalul Oficial 165L
În vigoare Versiune de la: 1 Iunie 2025
Partea c:Dispoziţii relative la transportul mărfurilor grele sau voluminoase
Art. 29
(1)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică decât transporturilor de mărfuri grele sau voluminoase, definite la articolul 1 litera (p) din prezenta convenţie.
(2)Atunci când dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile, transportul mărfurilor grele sau voluminoase poate, după cum decid autorităţile biroului vamal de plecare, să se efectueze cu ajutorul unor vehicule sau containere nesigilate.
(3)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică decât dacă, după părerea autorităţilor biroului vamal de plecare, este posibil să se identifice fără dificultate mărfurile grele sau voluminoase, în baza descrierii făcute, precum şi, dacă este cazul, accesoriile transportate în acelaşi timp, sau dacă acestor mărfuri li se pot aplica sigilii vamale şi/sau mărci de identificare de natură să împiedice orice substituire sau sustragere fără să rămână urme vizibile.
Art. 30
Toate dispoziţiile prezentei convenţii de la care nu există derogări prin dispoziţiile speciale ale prezentei secţiuni sunt aplicabile la transportul mărfurilor grele sau voluminoase sub acoperirea unii carnet TIR.
Art. 31
Responsabilitatea asociaţiei garante acoperă nu numai mărfurile enumerate pe carnetul TIR dar şi mărfurile care, deşi nu sunt enumerate în acest carnet, se află pe platforma de încărcare sau printre mărfurile enumerate pe carnetul TIR.
Art. 32
Carnetul TIR utilizat poartă pe coperta sa şi pe toate voletele indicaţia "mărfuri grele sau voluminoase", scrisă cu litere groase, în engleză sau în franceză.
Art. 33
Autorităţile biroului vamal de plecare pot cere ca la carnetul TIR să fie anexate specificaţia coletelor, fotografii, schiţe etc. care se vădesc necesare pentru identificarea mărfurilor transportate. În acest caz, autorităţile vamale vizează aceste documente, un exemplar al documentelor menţionate se ataşează pe verso la coperta carnetului TIR, iar pe toate manifestele carnetului se va face menţiune despre aceste documente.
Art. 34
Autorităţile biroului vamal de trecere ale fiecărei părţi contractante acceptă sigiliile vamale şi/sau mărcile de identificare aplicate de autorităţile competente ale celorlalte părţi contractante. Ele pot totuşi aplica alte sigilii şi/sau mărci de identificare şi menţionează pe voletele carnetului TIR folosit în ţara lor, pe cotoarele corespunzătoare şi pe voletele rămase în carnetul TIR, informaţiile cu privire la noile sigilii şi/sau mărci de identificare aplicate.
Art. 35
Dacă pe traseu sau la un birou vamal de trecere, autorităţile vamale, procedând la controlul lîncărcăturii, sunt obligate să rupă sigiliile şi/sau să îndepărteze mărcile de identificare, ele trebuie să menţioneze pe voletele carnetului TIR utilizate în ţara lor, pe cotoarele corespunzătoare şi pe voletele rămase în carnetul TIR, noile sigilii şi/sau semne de identificare aplicate.